239 matches
-
ora actuală în Statele Unite, la Institutul din Santa Fe, centru de cercetare în domeniul vieții artificiale. Ideea dezvoltată, și care nu mai e chiar nouă, e că întregul e mai mare decît suma părților sale. Conceptele de emergență și de autoorganizare sînt folosite pentru a crea modele de comportament. Cercetătorii vieții artificiale arată cum, cu ajutorul computerelor, reușesc să conceapă sisteme care se organizează și au comportamente neașteptate. Se introduc date și se întîmplă ceva la care nu se așteptau. Folosesc, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
nu are nimic altruist în ea. Nu e un lucru căruia să îi atribui o valoare morală. E o lege a naturii care face ca cei care nu au trăit în simbioză să fi dispărut. Teoria simbionomică, simbioza, co-evoluția și autoorganizarea sînt, după părerea mea, legi fundamentale ale naturii, din care ar trebui să începem să ne inspirăm pentru organizarea oamenilor. Există trei obstacole: primul e viziunea exclusiv politică, care constă în a anexa o perspectivă asupra legilor naturii unor ideologii
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
caiete. B.C. Henri Atlan îmi spunea că, prin comparație cu primele întîlniri, ultimele au fost puțin dezămăgitoare. J.A. Fiecare își avea propriul domeniu, la început. Toată lumea învăța multe și apoi aveam cu toții cam același model în minte: teoriile informației, autoorganizarea, ordinea prin zgomot. Aveam un model comun. B.C. A existat vreo personalitate în grup care să vă fi marcat mai mult? J.A. Toți erau foarte diferiți. Exista un medic ce cunoștea foarte bine fiziologia și psihanaliza, de care n-
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Atlan, Daniel Adler, André Burguignon, Cornelius Castoriadis, Bernard d'Espagnat, Jean-Marie Domenach, Jean-Pierre Dupuy, François Gros, Jean-Marc Lévy-Leblond, Edmond Maire, Basarab Nicolescu, Armand Petitjean, Ilya Prigogine, Isabelle Stengers și mulți alții scriau articole în acest Buletin. Bioetică și mutație socială, autoorganizare, teoria autonomiei, împărțirea bogățiilor și a activităților, concepția sistemică, semantica generală, criza psihiatriei, conceptul de sistem politic, riscurile tehnologice sînt tot atîtea subiecte tratate în Buletinul Știință/Cultură, care se dorea a fi "un spațiu de informație critică despre multiplele
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Cel mai frecvent aceste forme sunt recompensele morale și materiale. Cele analizate mai sus, sunt câteva dintre caracteristicile principale ale echipei sportive, din îmbinarea cărora rezultă încă alte câteva caracteristici secundare importante în cercetarea echipei sportive. Din îmbinarea capacității de autoorganizare cu distribuția spațială a jucătorilor în cadrul echipei rezultă următoarele caracteristici: - autonomia echipei, care reflectă gradul în care o echipă funcționează independent de altă echipă; - controlul, tendința echipei de a controla, regla conduita membrilor săi; - stratificarea, dezvoltarea unei ierarhii a statutelor
Polo pe apă by Silviu Şalgău () [Corola-publishinghouse/Science/91527_a_92972]
-
ca o autoinițiere, profesorul fiind doar facilitator al acesteia. El diferențiază câteva principii care explică învățarea experiențială: indivizii au potențialul natural de a învăța; învățarea apare cu adevărat atunci când cursantul sesizează relevanța conținutului; învățarea implică schimbări de autopercepție și de autoorganizare; învățarea cu mai multe semnificații se produce aplicând practic; când adultul inițiază învățarea, se implică cu totul; independența, creativitatea și încrederea în sine sunt facilitate de simțul critic și de autoevaluare etc. O simplă enumerare a câtorva dintre principiile dezvoltate
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
fiecare pentru sine, ce conținuturi prezintă o importanță deosebită.” (Siebert, 2001b, p. 60) Provocările vieții sunt multe și variate. Adultul este cel care decide dacă și cum să le facă față, asumându-și responsabilitatea faptelor întreprinse. 5. În procesul învățării, autoorganizarea presupune constructivism Actul învățării presupune producerea de cunoștințe, construirea de sensuri și semnificații de către cei ce învață, în mod individual și/sau în grup. Capacitățile cognitive și metacognitive ale individului sunt strâns legate de biografia acestuia. Învățarea este asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
fost hârtia tipărită, acum tot mai frecvent materialele sunt stocate în formă digitală, mai puțin voluminoasă. Poate fi evaluat portofoliul ca întreg sau pot fi introduse criterii analitice. Cel mai des întâlnite criterii de analiză sunt: progresul învățării, diversitatea, creativitatea, autoorganizarea, pentru fiecare dintre ele făcându-se observații și aprecieri (Moran, 2001, pp. 111-131). Potențial, educatorul poate evalua orice aspect semnificativ al învățării, comparând lucrări făcute în diferite etape ale cursului. Performanța observată în învățare este totodată și un indicator al
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
două subniveluri (Rogers, 2002): - hard skills (abilități de bază), putând fi constatate imediat de evaluator, de natură motrică, senzorial-perceptivă sau cognitiv-elementară/instrumentală; - soft skills (abilități superioare, mai nuanțate), ceva mai greu de sesizat, de natură intimă, cvasiafectiv-motivațională, de relaționare, de autoorganizare, intelectual superioare etc. Nu trebuie însă să se înțeleagă că atenția pentru conduitele terminale este exclusivăși absolută în evaluarea din educația adulților, nefiind neglijate nici conduitele intermediare/de parcurs și, mai ales, felul cum se succedă ele fluent și cumulativ-integrativ
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
ca o autoinițiere, profesorul fiind doar facilitator al acesteia. El diferențiază câteva principii care explică învățarea experiențială: indivizii au potențialul natural de a învăța; învățarea apare cu adevărat atunci când cursantul sesizează relevanța conținutului; învățarea implică schimbări de autopercepție și de autoorganizare; învățarea cu mai multe semnificații se produce aplicând practic; când adultul inițiază învățarea, se implică cu totul; independența, creativitatea și încrederea în sine sunt facilitate de simțul critic și de autoevaluare etc. O simplă enumerare a câtorva dintre principiile dezvoltate
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
fiecare pentru sine, ce conținuturi prezintă o importanță deosebită.” (Siebert, 2001b, p. 60) Provocările vieții sunt multe și variate. Adultul este cel care decide dacă și cum să le facă față, asumându-și responsabilitatea faptelor întreprinse. 5. În procesul învățării, autoorganizarea presupune constructivism Actul învățării presupune producerea de cunoștințe, construirea de sensuri și semnificații de către cei ce învață, în mod individual și/sau în grup. Capacitățile cognitive și metacognitive ale individului sunt strâns legate de biografia acestuia. Învățarea este asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
fost hârtia tipărită, acum tot mai frecvent materialele sunt stocate în formă digitală, mai puțin voluminoasă. Poate fi evaluat portofoliul ca întreg sau pot fi introduse criterii analitice. Cel mai des întâlnite criterii de analiză sunt: progresul învățării, diversitatea, creativitatea, autoorganizarea, pentru fiecare dintre ele făcându-se observații și aprecieri (Moran, 2001, pp. 111-131). Potențial, educatorul poate evalua orice aspect semnificativ al învățării, comparând lucrări făcute în diferite etape ale cursului. Performanța observată în învățare este totodată și un indicator al
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
două subniveluri (Rogers, 2002): - hard skills (abilități de bază), putând fi constatate imediat de evaluator, de natură motrică, senzorial-perceptivă sau cognitiv-elementară/instrumentală; - soft skills (abilități superioare, mai nuanțate), ceva mai greu de sesizat, de natură intimă, cvasiafectiv-motivațională, de relaționare, de autoorganizare, intelectual superioare etc. Nu trebuie însă să se înțeleagă că atenția pentru conduitele terminale este exclusivăși absolută în evaluarea din educația adulților, nefiind neglijate nici conduitele intermediare/de parcurs și, mai ales, felul cum se succedă ele fluent și cumulativ-integrativ
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
funcționare și dezvoltare. Aplicat în ecologie, conceptul de reziliență beneficiază de două definiții, care pot fi văzute în tangență. O definiție echivalează reziliența sistemului cu cantitatea de perturbări la care sistemul poate face față păstrându-și procesele și structurile de autoorganizare (stările alternative stabile care-i sunt proprii). O altă definiție, așa cum am prezentat-o deja, face referință la timpul necesar sistemului pentru a-și regăsi starea stabilă, în urma unor perturbări (Cropp, Gabric, 2002). Alți autori introduc un termen nou, „capacitate
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
doilea scop al studiului este schițarea unor opțiuni de design instituțional care pot fi de natură să Înlocuiască rolurile jucate de antreprenoriatul politic și administrație cu o funcție integrată de antreprenoriat public. Teza susținută este că respectarea principiului libertății de autoorganizare a indivizilor pentru a-și rezolva problemele, flexibilizarea modului de alocare a autorității și permiterea competiției În furnizarea bunurilor publice pot induce un nivel funcțional de aliniere a intereselor. În sens restrâns, politicile publice se referă la tehnica prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
organizări politice bazate pe antreprenoriat public. Libertatea indivizilor de a se autoorganiza pentru a-și rezolva problemele Ideea principală este că decizia individuală este ultima instanță morală și practică În orice problemă de acțiune colectivă. Libertatea de acțiune și de autoorganizare este cea care permite funcționarea antreprenoriatului public. Într-un sistem democratic, regulile constituționale ce afirmă drepturile de autoorganizare, autolegislare și autonomie a comunităților de interes devin centrale ca importanță, În același timp cu legislația privind procedurile de constituire, extindere și
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
principală este că decizia individuală este ultima instanță morală și practică În orice problemă de acțiune colectivă. Libertatea de acțiune și de autoorganizare este cea care permite funcționarea antreprenoriatului public. Într-un sistem democratic, regulile constituționale ce afirmă drepturile de autoorganizare, autolegislare și autonomie a comunităților de interes devin centrale ca importanță, În același timp cu legislația privind procedurile de constituire, extindere și preluare, respectiv limitare a funcțiilor Întreprinderilor publice. Principiul de bază este că o problemă trebuie rezolvată la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
de nedeterminare, mecanicii cuantice, filosofiei procesului și ecologiei, În prima parte a secolului XX, nașterea ciberneticii și gândirii sistemice Împreună cu teoria informației, după cel de-al doilea război mondial și mai recent apariția teoriei complexității, teoriei sistemelor disipative și a autoorganizării au contribuit toate la deconstrucția și prăbușirea ortodoxiei științifice a Iluminismului tradițional și, În același timp, au condus la trasarea unei noi direcții fundamentale pentru știință În secolul XXI. Din nefericire, o bună parte a ideilor noastre despre comerț, guvernare
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
funcțională, un cadru de referință funcțional pentru analiza elementelor sale. Este drept, pentru multe societăți, dar în nici un caz pentru toate, nivelul de organizare cel mai pregnant, care prezintă gradul cel mai înalt de autonomie, capacitatea cea mai puternică de autoorganizare, este societatea globală. Prototipul unui asemenea sistem este statul-națiune. Dar nici în aceste cazuri nu este anulată autonomia relativă a subsistemelor. Există și cazuri în care societatea globală este slab integrată, reprezentând mai mult un conglomerat fragil de sisteme relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
concurență, slab integrate. Sistemul din schema funcțională are o anumită caracteristică distinctivă: este un sistem orientat finalist. Întreaga sa activitate, dinamica sa internă, este orientată spre realizarea unor finalități proprii: menținerea și dezvoltarea sa. Acest tip de sistem prezintă proprietatea autoorganizării. El are capacitatea de a interveni activ în constituirea propriei sale organizări interioare, de a o modifica în raport cu variatele sale cerințe. Spre deosebire de sistemele biologice, sistemele sociale au o mult mai mare libertate în raport cu propria lor structură. Sistemele biologice au o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
producând modificări în starea acestora, a parametrilor lor funcționali, fapt care are consecințe importante pentru configurația cerințelor lor funcționale. Acest lucru este valabil pentru toate sistemele deschise, cu autoreglare, și, în mod special, pentru sistemele sociale care au și proprietatea autoorganizării dezvoltată în mod deosebit. Efortul fizic solicitat de o activitate sportivă cere un număr mai mare de calorii decât efortul unui sociolog de a scrie un articol. Un mediu dinamic, aflat în rapidă schimbare, cere sporirea capacităților creative și adaptative
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de exemplu, al societății „unidimensionale” a lui Herbert Marcuse (1977). Am putea considera că holismul reprezintă o presupoziție metodologică corectă în orice analiză care ia în considerare un sistem finalist și își concentrează atenția asupra mecanismelor și tendințelor sale de autoorganizare. Individualismul metodologic, propunând explicarea constituirii sistemelor sociale de „jos în sus”, de la persoane și de la finalitățile lor individuale, explorează o altă logică. S-ar putea considera că în societate avem două procese simultane care se întretaie, se susțin și/sau
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cele ce urmează. Este necesar însă să aducem o serie de completări referitoare la autonomia relativă a subsistemelor și la contribuția lor activă în relația cu sistemul din care fac parte ca elemente funcționale. • Subsistemele au inițiativă funcțională. Funcția de autoorganizare a sistemelor sociale, lucru valabil în mod special în cazul societății globale, nu este concentrată exclusiv într-un punct al acestora, într-un sistem de conducere, ci este destul de larg difuzată în masa sistemului. Subsistemul politic are un rol esențial
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de realizat, subsistemele au o largă autonomie în organizarea lor, variabilă în raport cu o mulțime de condiții. În ambele cazuri, estimarea eficienței cu care subsistemele își îndeplinesc funcțiile ce le revin reprezintă aspectul-cheie al relației dintre sistem și subsistem. Procesul de autoorganizare a sistemelor sociale, relațiile dintre sistem și subsistemele sale sunt probleme încă puțin studiate în sociologie. • Subsistemele au inițiativă structurală. Pornind de la principiul pluralității structurale, ajungem la ideea că asupra unui subsistem se exercită cerințe funcționale contradictorii, provenite din variatele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atrage cercetătorii cei mai buni, stimulează investigarea acelor teme care sunt prioritare pentru ea. Dominarea se poate realiza însă și direct, prin impunerea de către un subsistem sau sistem al logicii sale celorlalte subsisteme sau sisteme, diminuând corespunzător capacitatea acestora de autoorganizare și funcționare eficientă. Starea de urgență este un exemplu de dominare. O colectivitate amenințată de un pericol (dușman extern, conflicte interne grave, catastrofe naturale) va accentua importanța subsistemului de apărare corespunzător. Acesta va primi cea mai mare parte a resurselor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]