732 matches
-
așa se dirijează ! și iarăși rîsete. Dănuț nu mai înțelegea nimic. Hai, ăștia, ce știau ei ?, însă ea, ea mai văzuse așa ceva, doar era om mare... — De unde ți-a venit prostia asta ? Așa dirijez eu ? — Dumneavoastră nu dirijați cum trebuie, bîigui el. învățătoarea se uită iarăși spre clasă cu aerul că „i-auzi ce zice !“. Cristi dădu tonul și toți începură să rîdă care mai de care. Învățătoarea rîdea și ea. Cristi se ținea de burtă. — Care dintre ei vreți să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
persoane. Unii din cei cu care m-am întîlnit după revenirea la Bacău mi-au adresat, direct sau la telefon, niște fraze ca la carte, pline cu regrete (e suspiciunea mea) factice. Alții s-au uitat la barba mea, au bîiguit două-trei cuvinte și au rămas cu gîndul suspendat, așteptînd să le ofer detalii. La rîndul meu, nu m-am putut preface că mă consolează toate acestea. *Doliul se opune preocupărilor obișnuite. Ceilalți uită asta și-mi cer să mă comport
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dumnealui, cam zgârie-brânză, nu mi-a urmat sfatul, așa că, odată instalat ministrul în apartamentul de la selectul hotel "Radisson", cu toată delegația de directori în jur, a pus întrebarea fatidică: "Și acum, unde mâncăm?". Prietenul a rămas stană de piatra, a bâiguit câteva cuvinte neinteligibile și a fost salvat de directorul de protocol al MAE, un diplomat cu multă experiență, care a aranjat telefonic o cina în restaurantul hotelului. Ce a urmat pentru amic nu vă mai spun, vă dau doar un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
începe, așa cum îi este felul, să depene povestea vieții lui. Din cele spuse de ea, omul află că mai are un frate geamăn de care nu a știut niciodată și care iată, se află în sală. Bărbatul mai apucă să bâiguie „Ce glumă mai e și asta?“ și i se face rău. Nu mai vedem îmbrățișări de frați în lacrimi, pentru că intră fetele care dansează ca mamele lor, ca să destindă atmo sfera. Individul este scos pe ușa din dos, ferit de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și o aducea înapoi a doua zi dis de dimineață.) Stafia avea nevoie de cafea. Și imediat, Marta îi așeză în față o ceașcă de porțelan Hermes Chaine d’Ancre plină ochi cu un espresso aburit și lăptos, iar stafia bâigui mersi în timp ce Marta se deplasă în direcția extractorului de suc Waring și începu să stoarcă portocale. Epuizată, stafia se zgâia la oalele de cupru care atârnau de cârligele unui raft de deasupra tejghelei din mijlocul bucătăriei, sorbindu-și mohorât cafeaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care a venit costumat în Patrick Bateman noaptea trecută? am întrebat. Tipul în costumul Armani stropit cu bulion. - Habar n-am. Un student de-al tău? Unul dintre nenumărații tăi fani? Ce-ți pasă? - Păi...nu l-am recunoscut, am bâiguit. Credeam... - Ce credeai? Că-l cunoști? - Nu contează. Am tăcut și m-am gândit o vreme. Și ai aflat până la urmă ce s-a întâmplat în camera lui Sarah? am întrebat cu blândețe. Pentru că, Jayne, eu cred că ea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
masă și dând peste cap restul amestecului matinal. S-a dus pe gât arzând și am simțit o acreală, închizând ochii până când căldura alcoolului a început să se răspândească prin sistem și mi-a făcut pleoapele să se deschidă. Robby bâigui un răspuns. Era suficient. Cursurile școlii durau de la 8.15 până la 3.15 și diversele activități postșcolare le amânau elevilor plecarea până la 5.15, așa că de regulă existau nouă ore de pace. Însă am realizat imediat că în noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
istoria artei, algebră 1, științe, Fundamentele probabilității, ed. fizică, statistică, literatură nonficțională, studii sociale, spaniolă conversațională. M-am chiorât la lista asta prostește, până când s-a așezat și el la masă și i-am înapoiat-o. - E o nebunie, am bâiguit. E revoltător. La ce instituție îi trimitem? Robby se concentră subit asupra bolului cu cereale - după ce împinse la o parte terciul de ovăz pe care Marta îl pusese în față - și se întinse spre cutia cu lapte de soia. Jayne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în fața biroului, așteptând. Mi-am dat seama că trebuia să spun ceva care să-l ajute să plece. - Mi-a părut bine Clayton. - Da, și mie. I-am întins mâna. Mi-a strâns-o brusc, uitându-se în altă parte, bâiguind un soi de mulțumire în timp ce am auzit pași pe coridor. Clayton i-a auzit și el și fără să mai adauge nimic se întoarse să iasă din birou. Dar Aimee Light apăru în cadrul ușii; amândoi se scrutară sumar înainte ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
intervenea ceva „dubios“ sau „anormal“ (acele două cuvinte au fost rostite atât de liniștitor, încât ar fi putut figura într-un cântec de leagăn), dar nu mă interesa nici o asigurare. L-am condus ca un robot pe Kimball la mașină, bâiguind o mulțumire. Și tocmai atunci Jayne trase în fața casei, în Porsche. Când m-a văzut cu Kimball a rămas în mașină, privindu-ne și prefăcându-se că vorbește la celular. Imediat ce Kimball a dispărut, Jayne sări din mașină, zâmbitoare, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
on s'accroche toujours.166 Însă atunci am rămas amețit cu două, trei cuvinte de scuze pe limbă, rostite Dumnezeu știe cum, fără șir și fără înțăles, căci n-am mai fost în stare să-mi aduc aminte ce am bâiguit. Noroc că stăpâna rochiei avea pe lângă multă îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un concert de vomitături dar în întuneric și cu o minte din ce în ce mai amorțită nu reușesc să deslușesc ce se întâmplă de fapt în jurul meu. Deslușesc ochii lui Alfonso în fața mea: „Ingrid ești OK?” Îhî... „Mai vrei o doză?” Încep să bâigui ceva nedeslușit nici măcar de mine. „Pe spaniolă”, adăugă un Alfonso zâmbitor. Îmi întinde iar cupa cu lichidul neatrăgător, de data asta am experiență, îmi țin respirația și beau cu ochii închiși ca să-mi păcălesc măcar două din simțuri. Mă uit
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
energic. Iat-o curată și îmbrăcată. După ce și-a terminat treaba, tânăra femeie ia poziție de drepți și salută militărește, gen George W. Bush, ducându-și mâna la un chipiu imaginar: "Gata, șefule!" Bărbatul deschide o carte și începe să bâiguie un text nesfârșit, complet ininteligibil, pe care ea încetează numaidecât să-l asculte. "Ai trecut de primul grad de inițiere, zice în fine lectorul, îți pregătesc certificatul." Și adresându-se tinerei femei: "Marcheaz-o." Femeia, mereu grăbită și servilă, scoate din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mă forțez să vorbesc, cu atât nu mai știu ce să spun. Mă scrutează ca pe o ființă necunoscută, pe care nu o poate desluși și pe care încearcă în van să o priceapă. — Azi, în schimb, am stat acasă, bâigui. Mi-a fost lene de dimineață, am citit, am făcut niște exerciții la engleză, am mai vorbit cu Georgiana la telefon... Nimic deosebit... Dau din umeri, ca și cum nici nu mi-aș fi dat seama cum a trecut ziua. De fapt
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a repezit să mă ridice și mi-a cules lucrurile îm prăștiate care-ncotro. M-a privit apoi cu îngrijorare. — Vai, Clara, ce m-ai speriat! Ești încă slăbită, nu? Iar eu îți mai dau vești din astea, tenebroase... Am bâiguit ceva de neînțeles chiar și pentru mine și m-am sprijinit de zid. — Ai dreptate, încă nu mi-am revenit! am rostit până la urmă, cu greutate. Mă întorc mai bine acasă! Te sun după-amiază! Am făcut valvârtej cale întoarsă și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
straniu de patern, Își trecu mâna peste ochii tânărului, Încercând să-i forțeze să se Închidă. Unul refuză să se miște. Celălalt se Închise preț de-o clipă, apoi se deschise Încet și se holbă din nou la cer. Rizzardi bâigui ceva În barbă, scoase o batistă din buzunarul de la piept și o așeză peste fața tânărului. — Acoperă-i fața. A murit tânăr, murmură Brunetti. — Cum? Brunetti ridică din umeri. — Nimic. Ceva ce-a spus Paola. Își luă privirea de la fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ignorant. — Noi Încercăm să ne aruncăm deșeurile În țările din Lumea a Treia, Giancarlo. Pentru americani, poate că noi suntem o țară din Lumea a Treia. Sau poate că toate țările care nu sunt America aparțin Lumii a Treia. Ambrogiani bâigui ceva În barbă. Înaintea lor, traficul Încetinea la ghișeele de intrare pe autostradă. Brunetti Își scoase portmoneul și-i dădu lui Ambrogiani trei mii de lire, puse restul la loc și vârî portmoneul Înapoi În buzunar. La a treia ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
introducere se repezi la ghiozdanul fetei, îl desfăcu și-i răsturnă conținutul pe jos. Caietele ei lipseau. Se întoarse spre Violeta cu o privire de fiară. Dă-mi-le! Acum! Violența gestului o lăsă pe fată fără grai. Reuși să bâiguie: Sunt acasă. Ți le aduc mâine. Luana ridică pumnul. Cealaltă se chirci și strânse ochii. Îți jur! Ți le aduc mâine. Trezită din furie, Luana se liniști. Spuse doar scurt, metalic: Mâine. După-amiază ieși cu bicicleta. Alese un traseu oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
urât-o? Întoarse capul spre Maigret, vrând parcă să-l ia drept martor. — Ați iubit-o? Atunci se petrecu o transformare neașteptată. Se Încruntă, Încercând să Înțeleagă. Ultimele două Întrebări Îl surprinseseră, ca și cum totul era reconsiderat. — Nu Înțeleg prea bine..., bâigui el. Apoi, Încă o dată, Îi privi pe rând, zăbovind mai mult asupra feței lui Maigret. Undeva era o neînțelegere. — O vizitați În apartamentul ei din strada Notre-Dame-de-Lorette... — Da... Și, după ton, ai fi zis că adăuga: „Dar nu văd ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
lui, În uzinele lui sau conducând un consiliu de administrație. — Ea v-a părăsit? — Da. Lecoeur Îi aruncă o privire scurtă lui Maigret. — Spuneți-mi, domnule Pélardeau, ați fost la Mensil-le-Mont? Se Înroși la față, lăsă capul În jos și bâigui: — Nu... — Ați aflat că se afla acolo? — Nu În acel moment. Erați deja despărțiți când s-a dus acolo? — Mă anunțase că nu ne vom mai vedea. — De ce? Din nou, uimire, nedumerire. Din nou acele priviri de om care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Începeți să Înțelegeți? Ați văzut doar o fațadă. Bărbatul lupta cu el. Trăsăturile ferme Începeau totuși să se destindă și expresia feței deveni brusc atât de jalnică, Încât Maigret și Lecoeur se uitară În altă parte. — Nu-i cu putință..., bâigui el. — Din păcate, e adevărat. — Dar de ce? Era un ultim apel adresat destinului. Să i se spună imediat că nu era adevărat, să i se mărturisească faptul că poliția Încerca să-l zăpăcească și inventa pentru asta povești josnice! — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ură. Pe față i se întipărise moartea și încerca să-i alunge pe preoții care voiau să-l îndepărteze. - Opriți-vă, spunea cu glas tremurător. Opriți-vă. Ce-aveți de gând să faceți? Centurionul a făcut o plecăciune și a bâiguit ceva despre trădători longobarzi care voiau să-l omoare pe solul exarhului. Cu o sforțare neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de spadă primită-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
putea să nu am dreptate, însă... Darcey ridică din umeri. M-am înșelat. Neil era înmărmurit. —Ce-ai zis? Te-ai înșelat? Credeam că s-au căsătorit, spuse ea. Nu știu de ce nu au făcut-o. —Eu... nu știu ce să spun, bâigui el holbându-se la ea. De câte ori ai vorbit despre ei și cum au fugit să se căsătorească... toată tevatura aia! Problema nu era dacă s-au căsătorit sau nu, îi spuse Darcey. —Nu. Probabil că nu era. — În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Darcey, uite ce e, iartă-mă, eu... nu mă descurc cu sângele. Mă ia amețeala. Fata îi observă chipul foarte palid și îl ajută să se așeze undeva; de îndată ce găsi un scaun, el își înfundă capul între genunchi. —Iartă-mă, bâigui din nou. Mă simt chiar penibil. Nu, n-are nimic. N-ai pățit nimic. Nu-ți face griji. Și nu e chiar așa de rău, adăugă sărind într-un picior prin bucătărie. Am nevoie doar de un plasture. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
parte de ziua cea mare pe care o așteptam, dar asta e, am băut câteva păhărele și am închinat în cinstea ta. — Nu pentru nuntă, fraiero. Îmi pare rău pentru... pentru Aidan. Darcey tăcu. —Darce... mai ești pe fir? — Da, bâigui ea. —Sincer, n-am vrut să iasă lucrurile așa. Darcey, știu că m-am purtat foarte urât, dar adevărul până la urmă e că m-am îndrăgostit de el. — Dragostea se mai întâmplă, zise Darcey, chiar și când nu te aștepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]