774 matches
-
Furie, Doctorul Sălbatec și alte povestiri de doi lei cu sportivi. În acest stadiu l-am văzut doar o singură dată pe Comisar în picioare, când Einhorn m-a trimis la el în birou să iau niște acte, și Comisarul bâjbâia prin întunericul din cameră în izmene, căutând-o pe doamna Einhorn, ca s-o întrebe de ce nu i-a cusut nu știu ce nasture, enervat că nu mai rămăseseră decât doi în total și că i se vedea tot prin deschizătură. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
albastru, cu un sol gloduros, mirosind a păcură, iar în întuneric, nu departe de noi, se auzea sfârâitul aburilor care se ridicau spre cer de la coșurile uzinelor din Lackawanna. Doar n-aveai de gând să tragi? i-am zis. Tocmai bâjbâia să își bage mâna în mânecă, cu umărul ridicat, aproape asemeni unei femei care își trage pe umăr breteaua sutienului. Și-a pus arma deoparte. Presupun că fiecare dintre noi se gândea în felul lui că nu ne potriveam deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
motivul strigătului ei de părere de rău pentru timpul irosit și care mă făcea și pe mine să simt cât de teamă îi fusese că n-o să reușească să își găsească drumul de acolo din „exterior“ către mine, că o să bâjbâie mereu. Desigur că nu mi-am dat imediat seama de asta. Acest lucru s-a clarificat în următoarele zile, în care am rămas în apartament. Dormeam și ne trezeam, și nu prea discutam ce făcusem fiecare dintre noi. Valizele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pe acolo ar fi putut fi mașina lui Oliver. Îl așteptam oare acolo să vină și să mă împuște cu pistolul? Am renunțat și m-am reîntors la mașină. În spate aveam niște pături și o foaie de cort. În timp ce bâjbâiam după ele cu lanterna, mă gândeam cât de multă antipatie aveam pentru mașina asta și pozițiile false în care mă pusese. Am întins foaia groasă de cort pe iarba udă și după ce m-am ghemuit și m-am liniștit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
s-a întors iar la mine. Era genul care trecea iute de la o stare la alta. A naibii burghezie, mi-a spus, ar fi trebuit să conducă și să ofere exemple de fericire. Însă nu erau decât un mare eșec. Bâjbâia orbește. O clasă dominantă de tot râsul, pentru că nu știuse decât să imite circularea banilor în lume, să înhațe toate șansele de a face profit, asemeni apei care încearcă să ajungă la nivelul maxim, și să imite mașinăria. Robey nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ea. Nu se putea acum nimic face doar prin simplu efort, și nici nu merita să încerci. Să fi fost o persoană vană, sau injurioasă sau cinică, nu mai conta acum. Sau să fi fost eu un om prost, necorectat, bâjbâind, provizoriu, pe care nu te-ai fi putut baza, nici asta nu mai conta și n-avea nici sens și nici înțeles. Adevărul adevărat despre unul sau celălalt era mai simplu decât orice astfel de descriere. I-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de groază mi-am dat seama că era soneria de la ușă, pe care n-o mai auzisem până atunci. Mi-am aranjat halatul și am ieșit în holul de la intrare, lăsând ușa deschisă în urma mea ca să am puțină lumină. Am bâjbâit până să deschid ușa - îmi tremurau mâinile - și în cele din urmă am deschis. Pe palier lumina era aprinsă. Era Antonia. Am rămas privind tâmp la ea, mirat, și inima începu să-mi bată mai repede, de parcă știam deja că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cap nu mi-a trecut. M-am pus pe chicotit ca o școlăriță. — Biata Fliss. Brian i-a luat urma? — Mda, iar ea e foarte enervată, Încuviință Derek. Nu ține bietul om cu sufletul la gură, bine? Cum rămâne? Am bâjbâit În căutarea unui răspuns. — De fapt, În prezent mă văd cu cineva, am pretextat eu firav. Dar nu mă gândesc la Brian În felul acela... — Am priceput, nu-i nevoie să mai spui nimic. Săracul băiat va plânge săptămâni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
sângele la cap și avea să-i plesnească, acolo, pe loc, într-o floare roșie, udă, însângerată. Își spuse: „Se vede că am o criză de inimă sau așa ceva. Trebuie să respir puțin aer curat, că altfel mor“. Horcăind asfixiat, bâjbâi după mânerul portierei, o deschise, și aproape căzu pe jos, târându-se pe pietre și încercând să se sprijine de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă de cerculețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu deznădejde, de marginea capotei. Dar chiar în clipa în care atinse mașina, o simți că se scufundă, înghițită încet de mâl. Se lovise de ceva cu genunchiul. Una dintre portiere era deschisă. Își amintea acum cu câtă încetineală oarbă bâjbâia prin interiorul mașinii, ținându-se cu o mână de portiera deschisă și străduindu-se să-și aducă picioarele la nivelul podelei. Colțul portierei îl izbise în obraz. Stella ieși din mașină ca o creatură care alunecă dintr-o crisalidă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
broasca de la ușa casei de vară, numită Papucul. Erau orele unsprezece, în seara vizitei lui Brian și a lui Gabriel. Când ușa se deschise, răzbi afară un miros de lemn umed, mucegăit. Străbătută de un brusc fior de spaimă, Alex bâjbâi după comutator, aprinse lumina, intră în casă și încuie ușa în urma ei. Papucul fusese clădit prin 1920 de Geoffrey Stillowen, excentricul tată al lui Alex și, printre puținii localnici care se pricepeau, era considerat drept „o perlă de art déco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu ochi calmi și limpezi. O luciditate simplă îi apărea mereu accesibilă și totuși niciodată nu o putea realiza. Jinduia după gânduri liniștite, repauzante. Trăise atâta amar de vreme în sânul problemelor printre care cele mai luminate minți din trecut bâjbâiseră ca niște copii. Contemplase, aproape că se identificase cu imaginile marilor metafizicieni, prăsindu-și propria imagistică cu o spumoasă spontaneitate, vecină cu demența. Zburase din căldura acestor umbre către tovărășia aseptică a abstracțiunilor, a numerelor, a formelor matematice; și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Rozanov să treacă primul. Ieșiră în hol, unde stătură un moment față în față, amândoi stingheriți. Rozanov era de aceeași înălțime cu Tom. Băiatul îi simți mirosul hainelor - un miros filozofic, de transpirație și gândire. Rozanov deschise ușa din față bâjbâind și ieși; Tom îl urmă și închise ușa. — Acum, eu o iau la dreapta și dumneata la stânga. Adu-ți aminte de ce-ai făgăduit. Omul mătăhălos porni în josul străzii, până când ajunse la șoseaua Burkestown și dispăru din raza vizuală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
una dintre crengile salcâmului. Cineva spunea că se dă o petrecere aici. — E o rușine! Pleacă acasă! — Pearl, ai ceva împotrivă dacă te sărut? Emma era doar cu puțin mai înalt decât Pearl. Lăsă sticla de whisky pe jos și, bâjbâind pe sub pelerina lui Pearl, îi cuprinse mijlocul cu ambele brațe și o trase spre el. Apoi ridică o mână, ca să-i înlăture fularul de pe față, după care o înlănțui și mai strâns în brațe. Respirând agitat, îi mângâie obrajii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tom ajunsese mai aproape de punctul vulnerabil, ba chiar periculos de aproape, când vorbise despre amorul propriu al filozofului. John Robert era un tip excentric, arogant și independent, căruia nu-i păsa de convenții și care nu urmărea meschineele țeluri lumești. Bâjbâia prin viață, urmărindu-și doar propriile scopuri și principii, gata să înfrunte indiferența, lipsa de înțelegere și adeseori antipatia oamenilor. Spunea tot ce gândea și nu-i păsa de societate. Cu toate acestea, era extrem de vulnerabil la ridicol și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
te superi pe mine din cauza lui Tom. — Doar n-a fost vina ta, nu? Sau a fost? — Nu. Tot ce-a spus el e adevărat. — Bine, atunci uită-l pe Tom. Sărută-mă. George era numai ușor băut. Faptul că bâjbâise când încercase să vâre cheia în broască nu se datora amețelii, ci întunericului de la ușă. Oricum, se găsea într-o bizară stare de spirit. Primise violenta scrisoare a lui Rozanov chiar în dimineața acestei zile de joi. George nu văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pumnii în scândurile ușii. John Robert reuși să se lase întâi într-un genunchi și apoi să se ridice în poziție verticală. Mormăi: — Trebuie să mă duc. Trebuie! Se târî, anchilozat, până în hol, urmat de Hattie și, pe urmă, după ce bâjbâi în întuneric după cheie și clanță, deschise ușa. Răbufnirea de lumină rece, strălucitoare, a dimineții îl orbi o clipă. În ușă stătea Tom McCaffrey. Se uită la ei cu ochi năuci, sălbatici, istoviți. Părul îi era încâlcit, cămașa descheiată, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu mâinile de barele verticale ale scării de deasupra lui, în timp ce genunchiul stâng dibuia în beznă după un loc pe care să se rezeme. Cuțitul cedă, și căzu cu zgomot pe podeaua de beton din fundul prăpastiei. Genunchiul lui Tom bâjbâia pe bare, dar spațiul dintre ele era mult prea îngust. Un moment, Tom rămase agățat cu brațele de bare, cu genunchiul stâng dureros lipit de acestea și piciorul drept atârnându-i în gol. Greutatea suportată de brațe părea să sporească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înălță și găsi un punct de sprijin pe cei câțiva centimetri de metal ai unei trepte care se proiectau în afara barelor. Tom atârna, ghemuit ca un păianjen, pe partea laterală a structurii de trepte. Instinctiv, își eliberă genunchiul stâng și, bâjbâind cu piciorul, reuși să-și introducă talpa între barele unei trepte mai joase. Automat, încordarea brațelor se mai relaxă și își putu îngădui un moment de odihnă, cu trupul complet înclinat într-o parte. După care își desprinse cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu mâncase nimic în avion. Fata continua să-i vorbească: ― Chiar n-ai nici cea mai mică idee despre ce înseamnă toate astea? Nu ți-ai fixat nici un obiectiv, nici un plan care să te scoată la liman? Te mulțumești să bâjbâi în beznă? ― Asta e. Și așteptă reacția ei. Urmă o lungă tăcere. Prea lungă. Iar răspunsul, când veni, nu veni de la fată. Cineva îi sări în spate și îl doborî. Alte siluete țâșniră din tufișuri și-l înșfăcară. Reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
grandoare și s-a exprimat că speră să tragă ceva foloase de pe urma ta. Cei din Liga galactică sunt neliniștiți. Nu-mi pot da seama dacă șahistul cosmic care te-a introdus în jocul acesta le este aliat sau nu. Fiecare bâjbâie în întuneric, întrebîndu-se ce-o să facă după aia. Fata tăcu. Ochii îi străluceau provocator. ― Amice ― zise ea ― poate se ivește o ocazie favorabilă și pentru tine în toată harababura asta. N-o pierde. Devenise dintr-odată serioasă. ― Folosește-o dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
iar răspunsul, respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat o piatră. Capul începu să-l doară. Bâjbâi cu buricele degetelor în căutarea tubului, dar vederea aproape că 1 părăsise. Închise pentru c clipă ochii, dar fără rezultat. Tubul îi ardea degetele, în timp ce încerca să-l pună la loc. Deodată, fu cuprins, fără îndoială de amețeală, căci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
văzuse niciodată fundulețul alb al unui băiețel. De fapt nu și-l văzuse nici pe al ei. Fundulețul dispăru Într-o pereche de chiloți albaștri cu delfini ce săltau În apa mării. Băiețelul Încovoiat Își trăgea cu greu pantalonii și bâjbâia cu mâinile pe pardoseală, ca un câine - Întinse o mână pipăind În căutarea ochelarilor. Era Kevin Buonocore. Camilla Închise ușa, temându-se să nu fie văzută. Kevin n-ar fi iertat-o niciodată dacă l-ar fi surprins Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ferestrele enorme. De la etajul de jos se aud țipete și rîsete. Cineva răcnește din capul scărilor o explicație, probabil tot pompierul, ca să audă toată lumea: E o strategie, e mai bine să nu fim văzuți de-afară de inamic! Cei doi pleacă bîjbîind la lumina unei brichete să-și ia o altă sticlă de vin și se Întîlnesc cu o patrulă formată din trei mașiniști. Bă tîmpiților, ați căpiat? Ce dracu faceți? Patrula cutreieră teatrul la ordinul directorului, să se asigure că totul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fără să-l scape din ochi. Se opri În fața lui și ceru un ban. Negustorul se scotoci și știu deodată, nespus de limpede, pentru ce anume se afla el acolo. Părăsi coșul În piață și se Îndreptă către poarta spitalului. Bâjbâi Îndelung pe la ușile zecilor de pavilioane răspândite printre copacii nesfârșitului parc. Găsi, totuși, după ce Îi Întrebase pe mulți oameni Întâlniți pe aleile asfaltate, salonul În care zăcea, cu privirile goale spre tavanul Înalt din care atârnau fire de păianjen Înnegrite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]