949 matches
-
râd, semn că au recunoscut a cui voce era imitată. „Ce e, mă, aici, ce-i aici? Vă jucați de-a perghelu?“ Aproape imediat unul dintre puștii care mai devreme ieșiseră cu boștina caldă, s-o ducă la groapa cu bălegare fumegânde de lângă gardul metalic, Întreabă ce-i ăla perghelu și, iată Încă o dovadă că tot ce se spunea acolo avea ca destinatari tocmai pe băieții ăștia mai tineri, omul din fața focului face paranteză și le descrie un joc uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
din vecini, bărbatul care vinde tot felul de prafuri, băiatul spițerului, toți au pe chip același rânjet, lipsit de înțelegere. Pran începe să-și dorească să nu le fi făcut atâtea glume proaste. Din mulțime, cineva aruncă o bucată de bălegar cald și umed care-l nimerește în ceafă. Dă s-o curețe, dar alta îl lovește chiar în față. Se repede spre ei și un grup de puștani se risipește, urlând, batjocorindu-l. Adulții râd indulgenți. Apoi, Pran se întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
neputință și durere când Își dădu seama că din Întreg satul se Înălța către cerul limpede miros ucigaș de friptură de iepure. Profesorului Marin Foiște Îi apărea În fața ochilor cum Satul cu Sfinți se prefăcea Într-o necuprinsă ciupercă de bălegar ori putregai, umflându-se și lățindu-se văzând cu ochii. Drumurile, casele, curțile, chiar și turlele semețe ale bisericii și moara se mișcau Încet, urmând frământările domoale ale trupului ciupercii. Clopotnița, În clătinările ei, făcea să se audă dinăuntru-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și, dintr-o dată, ai fi zis că e toiul verii: hamalii umpleau magazinele și se certau în timp ce mâncau; afară, infanteriștii se strecurau printre care trase de boi, răcnind încoace și-ncolo. De-a lungul străzilor, muștele bâzâiau și roiau peste bălegarul cailor și al boilor. — Ți-ai revenit cu sănătatea? îl întrebă Mitsuharu pe Mitsuhide. — Precum vezi, zâmbi Mitsuhide. Era mult mai amabil decât fusese la Sakamoto, iar culoarea îi revenise în obraji. Când plănuiești să pleci? — M-am hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
târzii îi scălda ramurile de sus, o mulțime de ciori începeau, dintr-o dată, să facă tărăboi. Și oricât de eleganți și pretențioși încercau să fie cetățenii din Kyoto, existau trei lucruri pe care nu le puteau controla: câinii vagabonzi noaptea, bălegarul de vacă de pe străzi dimineața și ciorile de după-amiază. În curtea templului mai erau unele zone libere. Erau necesare multe construcții pentru a termina refacerea celor vreo douăzeci de clădiri, care fuseseră distruse de foc în timpul războaielor civile din capitală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pus Shibata Katsuie într-o poziție inferioară cuiva care purta acum, atât de mândru, kimonoul dar, pe vremuri, la Kiyosu, nu fusese nimic mai mult decât un nevolnic care se ridicase din poziția de curățitor de șanțuri și măturător de bălegar? În acea zi, pieptul lui Katsuie era ca un arc întins la limită, încordat de nenumărate emoții și strategii. Nu știu ce părere ai despre întrunirea de azi, Senior Hideyoshi, dar, în general, seniorii așezați aici au convingerea fermă că acum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spuse, destul de tare ca să audă toată lumea: — Zvonurile pe care le auziți sunt, cu siguranță, adevărate. Seniorul Hideyoshi se pricepe să găsească scuze și este, fără îndoială, modest. Demult - acum peste douăzeci de ani - nu era decât un rândaș care mătura bălegarul cailor și ducea sandalele Seniorului Nobunaga. E admirabil că nu a uitat acele zile. Și râse de propria lui obrăznicie. Ceilalți, pesemne, rămaseră surprinși. Conversațiile încetară dintr-o dată și toți începură să-și mute privirile de la Hideyoshi, care încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apropiat sfârșit, urmărindu-se desprinderea noastră de coaliția antihitleristă. Cireșul de care este vorba era plantat într-un sol oarecum nisipos, cu mare nevoie de umiditate. Am pregătit sădirea acestor cireși ca la... carte. Am pregătit un material mocirlos din bălegar amestecat cu gunoi vegetal provenit din frunzele putrezite, la care am adăugat și ceva boabe de orz, care încolțind mai repede, formau un strat de rădăcini firoase ce se împleteau în jurul rădăcinilor proaspăt tăiate cu foarfecele de vie, sporind astfel
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
afurisită de yankee pe nume Sally Pringsheim, îi explică Wilt. Știi și tu cum e Eva. Ai văzut că adulmecă țicnelile intelectuale de la zece poște și le-aduce la ea în casă ca și cum ar fi un blestemat de gândac de bălegar care se repede într-un canal deschis. Nici nu-ți poți închipui la câte „idei novatoare“ și cretine a trebuit să asist! Dar știi, cu cele mai multe dintre ele m-aș putea obișnui. O las pe ea să-i dea pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Weltschmerz, zise Sally, stingându-și țigara în scrumieră. Prin urmare, putem face cu toții orice vrem și oricând vrem s-o facem. Ăsta-i mesajul. Dar numai oamenii de genul lui Ge ajung să știe care-i gândacu’ care umblă după bălegar. — Cară gândacu’? se miră Eva. — Ei trebuie să știe cum funcționează fiecare lucru. Oamenii de știință. Lawrence avea dreptate. Ge e tot numai cap, fără nici un pic de trup. — Și Henry e un pic cam tot așa, spuse Eva. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pădurea din cețuri, o aduce aproape, înnobilată, vechile vile boierești sunt la locul lor, chiar dacă infirme și umilite, dar semenii, semenii nostri... chipuri egale, gesturi moi, desperecheate. Somnolență putrezită, puturoasă, într-un uriaș butoi cu oțet vechi, de morcovi și bălegar... nu, nu suporta. Nici amintirile, nu, totul fusese altădată, în alt timp. Fusese cindva, luna mai, da, altă vârstă, altădată, demult, ieri. Râsul Irinei. Seara, pe terasa vilei. Mareea lunii. Lungi lungi tăceri, ți se usucă limba de așteptare. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu știi de ce n-o fi motan sau vreo cățea slută, până îi vine așa, într-o zi zurlie, să se arate mistreț, de-i plesnește pielea la cusături și ia foc râtul ăla gros, puturos, plin de otrăvuri și bălegar. Ce-am stabilit noi, o dată pentru totdeauna, tovarășa Vasilică? Îi spunea Vasilică, în loc de Vasilica, era de rău! Nefericita rămăsese cu tava în mână, în mijlocul încăperii. Nimic nu prevestise ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
e plin de zicale pe care nu le-am mai auzit. — „Când bivolii se bat, recoltele au de suferit“, continuă mulțimea. „E iarnă grea dacă se mănâncă-ntre ei câinii. Orice cocoș se bate mai bine de pe grămada lui de bălegar. Nu sufla fum în direcția din care bate vântul. Dacă vorbești despre cretă, n-ai să vezi brânză...“ — Dacă vorbești despre cretă... n-ai să vezi brânză? Foarte ciudat. De unde apăruse brânza aia? Întrebă perceptorul districtual plin dintr-o dată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și scoteau ochii unul altuia. Velicu se aprindea și se învinețea la față și i se bulbucau ochii-n cap cât cepele. Arăta mai mult ca oricând ca un cocoș țopăind și umflându-se-n pene pe o grămadă de bălegar. Pleca de la ea zbierând și înjurând și trântind ușa-n urmă, ca și cum s-ar fi scuturat de blesteme, de duhurile rele care-și fac de lucru-n femeie. I se scârbise, i se acrise, nu mai vroia și nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a văzut că Juma parcă mărise pasul puțin. Poate că nu era așa. Poate că i se părea doar că se mișcă mai repede, iar balegile de elefant erau mai proaspete acum, chiar dacă nu erau calde. După ultimul morman de bălegar, Juma i-a dat carabina s-o care dar după vreo oră s-a uitat la el și a luat-o Înapoi. Urcaseră pe munte Într-un ritm constant, dar de acum cărarea cobora și văzu În față, printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
repede. Și taică-său, și Juma păreau foarte siguri pe ei, iar drumul era atît de lejer, Încît Juma Îi dădu carabina s-o țină În timp ce mergeau prin lumina rarefiată a pădurii. Apoi pierdură urma, din cauza unor mormane proaspete de bălegar din care ieșeau aburi. Pe lîngă asta, mai erau și urmele unei turme de elefanți care venise din pădurea deasă din stînga cărĂrii. Juma Îi luase nervos carabina din mîini. Se făcuse deja după-amiază pînĂ dădură de turmă și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o ocoliră - văzură trupurile gri printre copaci, urechile care se mișcau și trompele curioase pe care și le Înfășurau și desfășurau, auzeau cum trosnesc crengile rupte, bufniturile copacilor dărÎmați, bolboroseala din burțile elefanților și sunetul sec pe care-l făcea bălegarul cînd se izbea de pămÎnt. În cele din urmă, reușiră să regăsească urma bătrînului mascul și, cînd o coti pe o cărare mai strîmtă, Juma Îl privi petatăl lui David și, rînji arătÎndu-și plombele, iar taică-său dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
el că e franceză. Era o chestie haioasă, Îmi plăcea. Era o zi frumoasă de sfîrșit de vară și urma să mai avem parte de foarte puține zile din astea. Ne Întinseserăm la adăpostul mașinilor lăsate În spatele unui morman de bălegar. Era un morman mare și foarte solid, iar noi stăteam Întinși În iarbă, În spatele șanțului, și iarba mirosea așa cum miroase peste tot vara, și cei doi copaci Își aruncau umbra deasupra capcanelor. Poate că ne așezaserăm prea aproape, Însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În sus, ca să cadă apoi sub formă de rouă sau ploaie, și plutea În jur un miros de pământ fetid, un damf de mucegai. Respiram mormântul, tartarul, tenebrele, mă năclăia o scursură otrăvitoare care curgea printre limbi de gunoi, de bălegar, praf de cărbune, nămol, cheaguri menstruale, fum, plumb, coji, spumă, păcură, negru mai negru decât negrul, care acum, iată, se lumina ca să lase să apară două reptile - una azurie și cealaltă roșiatică - Împletite Într-un soi de Împreunare, mușcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pentru că lichidul, fiind ușor tulbure, nu lăsa să se vadă dacă slaba suflare ce-i anima era efect optic sau realitate. „Parcă cresc de la o zi la alta”, zise Agliè. În fiece dimineață vasele sunt Îngropate Într-o grămadă de bălegar proaspăt de cal, sau chiar cald, care furnizează temperatura potrivită pentru creștere. De aceea la Paracelsus apar prescripții În care se spune că homunculii trebuie crescuți la temperatura pântecului de cal. După cum spune gazda noastră, acești homunculi Îi vorbesc, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
era afară din elementul lui, respira cu greu și l-au salvat exact la timp, punându-l din nou În lichidul lui.” „Groaznic”, zise Diotallevi. „Nu mi-ar plăcea așa ceva. Trebuie să cari mereu vasul după tine și să găsești bălegar din ăla În toate locurile unde te duci. Vara ce faci? Îi lași la portar?” „Dar poate sunt doar niște figurine de porțelan, niște diavoli cartezieni”, conchise Agliè. „Sau niște automate”. „Drace, drace”, zicea Garamond. „Dumneavoastră, domnule Agliè, Îmi dezvăluiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
adus o cutie de bomboane fine. Motiv să mă ridic, să-mi aranjez gazele cum trebuie în intestine. Când mă întorc în bucătăria-baie, Cap-de-cal și Fund-de-sticlă „beau tiutun”, o mahorcă pentru molii; deasupra lor, nori de fum cu miros de bălegar uscat. Sub calorifer e un radio strâns legat cu o pereche de bretele, „să nu i se împrăștie mațele”, chicotește tanti Mizi, după care se îneacă de la țigară și tușește în hohote. Enervată că nu poate asculta șansonetele de sub calorifer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
te auzi ? Să nu te superi, dar în ton cu aprecierea ta asupra esenței românismului am să afirm că esența ta este absolut infantilă. Nu vreau să spun : imbecilă ! Deși ar fi mai nimerit ! Sînteți o mînă de scarabei de bălegar care v-ați spurcat să faceți afirmații „subliminale” despre români : RAHAT (vezi-l pe Patapievici cînd se referea la poporul român), ISTERIE (vezi-te pe tine) (...) Băiețică, lasă-te taică de elucubrații ! Astea ale tale sînt mai ieftine decît ale
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pictură flamandă de prin casele burgheziei imperiale scăpătate, totul pe fundal de piscină stil Hollywood. Și chelneri șlefuiți și reci precum un diamant. Becalizare sau civili zație occidentală ? Ambele... Flori de mucegai... Un rahat imens prin care fojgăie gîndaci de bălegar și din care răsar flori diafane în jurul cărora roiesc albine fără stup. O societate care se scufundă și indivizi care se ridică, imprevizibil, unde te aștepți mai puțin, un spațiu abandonat și oameni care sfințesc locul. Dracu’ să mai înțeleagă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
om din lume și apărea pe scenă, grav și tăcut, într-o mantie amplă de cașmir siniliu. Era înconjurat de pitici hidoși, cu picioarele strâmbe și capete cât banița, care jonglau cu portocale și făceau tumbe în nisipul plin de bălegar. Senzație făcea Dumitru (botezat acum Signor Firelli) când, în răpăitul tobelor, azvârlea cu un gest larg pelerina. Rămânea doar într-un fel de son minuscul, slab ca un fachir și incredibil de lung, însă tatuat de la gât până-n tălpi cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]