211 matches
-
Note despre condiția livrescă a teatrului lui Radu Stanca, T, 1973, 1; Balotă, Umanități, 390-394; Nemoianu, Utilul, 34-38; Poantă, Modalități, 80-84; Al. Piru, Teatrul lui Radu Stanca, RL, 1974, 10; Oarcăsu, Destine, 96-99; Tomuș, Istorie, 131-144; Nicolae Ciobanu, „Forme” ale baladescului, LCF, 1975, 32; Negoițescu, Engrame, 112-118; Piru, Poezia, I, 292-303; Tașcu, Incidențe, 123-126; Balotă, Arte, 195-213; Cioculescu, Itinerar, II, 366-370; Fanache, Întâlniri, 19-23; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 60-71; Nicolae Manolescu, Radu Stanca - poet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
jalea: Codrului Măriei Sale?”. Stilul popular se regăsește într-o asimilare de substanță organică a concepției poetice folclorice, care obligă la respectarea structurii formale tipice, pe care autorul o exersează cu ușurință de la colind până la bocet și blestem sau la rezonanțe baladești pe motivul Iancului. Un ciclu de elegii, închinate satului patriarhal ce se stinge mocnit într-o vatră ancestrală neîntreținută azi cu credință, este Satul care moare. Lamentoul atinge coardele grave ale resemnării, când însuși sensul dumnezeiesc dătător de viață pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
473-477; Ungheanu, Arhipelag, 233-236; M. Nițescu, Un romantic deghizat, VR, 1976, 6; Constantin Coroiu, Dialoguri literare, I, Iași, 1976, 146-156; Laurențiu, Eseuri, 236-242; Raicu, Critica, 380-382; Ioan Petru Culianu, Doi poeți români, „Limite” (Paris), 1977, 23; Gabriel Stănescu, Ironie și baladesc, VR, 1977, 11; Alexiu, Ideografii, 83-87; Const. Ciopraga, Un romantic ironic, CRC, 1978, 42; Daniel Dimitriu, Între Ares și Eros, Iași, 1978, 195-203; Iorgulescu, Scriitori, 165-167; Poantă, Radiografii, I, 248-249; Raicu, Practica scrisului, 352-354; Simion, Scriitori, I, 328-330; Maria Mailat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
poezie (I, 2002) configurează, într-o modalitate originală, o galerie „de familie”, în care se înșiruie portrete ale confraților din mai multe generații. Romanul Patima e o povestire țărănească sobră, viguroasă, fuziune de realism aspru și romantism crâncen, de atmosferă baladescă, în tradiția lui Slavici din Moara cu noroc și a lui Agârbiceanu din Popa Man, având ca eroină o altă Mara, ce își asumă rolul Vitoriei Lipan. Negustoreasa Ecaterina Handrabur, dintr-o localitate vestică de frontieră, pregătește cu tact și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
În scuarul din fața Teatrului Național, Sadoveanu, făcut de Irimescu, e, firește, supraponderal. Amîndoi moldoveni, unul taciturn, cu gabaritul propriei opere, celălalt, suplu și molcom-verbios, au trăit prosper în toate timpurile. Bustul lui Sadoveanu e masiv-abundent, orice amănunt vestimentar capătă dimensiuni baladești. Lavaliera e o perche enormă de testicule de zimbru, pe care stă Ceahlăul capului. Mai are-acum cineva, ceva, ca-n '90, cu papionul lui Ion Rațiu? Nici minerii, cred. Ținuta" căreia nici cel mai misogin cîrcotaș nu i-ar putea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dar deficitar sub raport epic. Superior ca narațiune primului roman, Prințul de aur suprapune o acțiune la timpul prezent unei reconstituiri istorice. Figura principală a narațiunii, domnitorul Constantin Brâncoveanu, apare atât în planul evocării istorice propriu-zise, în episoade cu inflexiuni baladești, cât și în cel al prezentului, în imaginația și halucinațiile personajului contemporan (un cercetător), care scrutează, în documente, pe teren și în propriile-i trăiri, o cale spre a înțelege misterul „prințului de aur”. Căutarea sfârșește în identificare: protagonistul din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
metafizic sau visceral, ci exclusiv în planul conștiinței și, prin urmare, compensată printr-o exacerbare a sensibilității și a senzorialității. În consecință, temele cardinale sunt erosul și melancolia, iar modelele se află în erotica postumelor lui Lucian Blaga și în baladescul lui Radu Stanca, toate acestea plasând lirismul lui V. sub zodia unui romantism trecut prin filtrul reflexivității ori chiar al autoironiei. Sub aspect retoric, poemele cunosc două tipuri de construcție. Primul urmează clasica structură elegiacă, în care prezentul dezagregat e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
pentru a-l” / „cal”, „scumpe” / „arumpe”, „deschise” / „ori se”. Poveștile reciclează legende, basme și anecdote autohtone, dar și străine (Goethe, Adelbert von Chamisso, Uhland, François Copée, Frații Grimm ș.a.). Prin încărcătura simbolică, inserția straniului și prin muzicalitate, legenda Cerbul anunță baladescul poeților din Cercul Literar de la Sibiu. Volumul Vestiri și versurile postume, alături de traduceri, anunțau o personalitate complexă și novatoare. SCRIERI: Povești în versuri, București, [1925]; Prichindel. Chipuri și priveliști. Întâmplări și istorisiri, București [1925]; Vestiri, îngr. și prezentare Tudor Vianu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
tușe puternice. Dovadă stă ampla nuvelă Drumul câinelui (1974). Deși păcătuiește prin armătura tezistă care transformă unele personaje în marionete ideologice, scrierea reprezintă pariul câștigat de a reuni sub același acoperământ tematica politică, filonul tragic și un conflict din zona baladescului. Doi frați, Mihai și Jilu, repetă povestea lui Cain și Abel: primul, activist de partid, și-a făcut din Stalin un idol, celălalt, pe care toți cei din jur, cu excepția mamei, îl consideră mort, are simpatii legionare și este nevoit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
lirică, recurgând alternant la reacția imediată, publicistică, la elogiul imnic al valorilor vieții (Dimineața mărului, 1986), la reflecția meditativă și sentimentală (Monologuri, Liniștea cuvintelor, Ora păsării, 1974), la iluminații spirituale (ciclurile Cuvinte de cretă și Secunde cu munți), la formula baladescă, epică și lirică (Măslinul oglindit, 1983), la dialogurile în care apar personaje negative din „perioada administrării” (Dialoguri banale sau Trist și vesel despre oameni, 1988), la strigătele existențiale și la atitudinile patetice de susținere a idealurilor naționale (Atât de mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]
-
Basmaua, Pasăre Eu), fie contrapunctic, fie ca organizare tematică: De ziua frunzei (1977), unde destinul frunzei sugerează destinul omului; Secunde cu munți (1998), în care se desfășoară un dialog între contingent și transcendent. O valoare poetică deosebită o au proiecțiile baladești, care evocă existențe umane înșiruite pe firul memorialistic, fragmente părtașe la o trăire în care eul narativ (povestitorul) s-a obiectivat cu desăvârșire, contopindu-se cu soarta colectivității. Răzbate din Balade un suflu aspru, epopeic, o neîndurătoare răvășire sub legile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290464_a_291793]