KorAP: Find »[drukola/base=bizantin & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...69 >

1,717 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Sfânt, Ahtum este învins și ucis în luptă, iar cei morți au fost înmormântați în mânăstirea ortodoxă din Morisena. Este posibil ca mânăstirea ortodoxă să fi fost sub jurisdicția Constantinopolului, după desființarea Bulgariei sub Vasile II, Vidinul era stăpânit de bizantini din 1004. Mai târziu, în Morisena, transformat în Cianadina (de-aici Cenad), se înființează o episcopie catolică, fiind chemat călugărul venețian Gerard și aduși 12 călugări de rit latin. Este posibil ca înainte de cucerirea ungurească, Morisena să fi fost centru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopie ortodoxă în părțile Bihorului, în teritoriile stăpânite anterior de Menumorut.33 Viața bisericească în Dobrogea În a doua jumătate a secolului al X-lea, sub împărații Focas (963-969) și Tzimiskes (969-976), partea de est a Bulgariei este ocupată de bizantini, iar Dobrogea este transformată într-o themă proprie cu reședința la Dorostolon (vezi cap. IX). Sub raport bisericesc, Arhiepiscopia bulgară de la Dristor (Durostorum), recunoscută inițial de împăratul Roman Lekapenos din rațiuni politice, a fost desființată și în locul ei s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Șt. Olteanu, Structuri teritorial-politice românești în spațiul carpato-danubiano-pontic în secolele VIII-XI, în RdI, 2, 1979, p. 285-309; Istoria Românilor, vol. III, p. 234-237. 23. Istoria Românilor, vol. III, p. 237-238. 24. P. Diaconu, Realități politice la Dunărea de Jos: români, bizantini, bulgari, pecenegi, în RdI, 34, 1981, 6, p. 1111-1132; I. Barnea, Șt. Ștefănescu, Din istoria Dobrogei, III. Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, București, 1971; A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanța, 1998; Istoria Românilor, vol. III, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
presiunii cumanilor, și au trecut în sudul fluviului unde au fost secerați de boli. Dar acalmia de la Dunăre n-a însemnat un răgaz pentru Imperiu, deoarece la hotarele estice din Caucaz au atacat turcii selgiucizi, care i-au înfrânt pe bizantini la Mantzikert (1071). Consolidarea treptată a Bizanțului s-a produs odată cu dinastia Comnenilor-Alexie I (1081-1118), dar situația tensionată din Paristrion a creat mari dificultăți Imperiului (vezi mai jos). După victoria de la Lebunion (1091), bizantinii preiau încă o dată controlul teritoriilor nord-dunărene

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se afla la Lykostomion. Economia expansivă a Bizanțului s-a concretizat în prezența negustorilor săi și activul comerț promovat la Dunărea de Jos. Mai concret, revenirea Imperiului în această zonă a avut loc în condițiile complexe ale situației de-aici: bizantinii aflați în plină ofensivă, existența bulgarilor primului țarat (679-971), pecenegii și rușii. După moartea lui Simeon (927), statul bulgar a slăbit tot mai mult, sub țarul Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de-aici: bizantinii aflați în plină ofensivă, existența bulgarilor primului țarat (679-971), pecenegii și rușii. După moartea lui Simeon (927), statul bulgar a slăbit tot mai mult, sub țarul Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la mijlocul secolului al X-lea, Imperiul plătea tribut statului bulgar de la Preslav, odată cu energicul împărat Nicephor Focas, Bizanțul refuza, în 967, plata subsidiilor și amenința pe bulgari cu acțiuni militare. S-a declanșat o campanie susținută de acțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a revenit la Dunărea de Jos și acționa aici în virtutea unui plan politic: el intenționa să-și stabilească aici centrul puterii sale. Apoi, într-un mesaj către împăratului Bizanțului, el mărturisea că voia să devină stăpân la Constantinopol, după alungarea bizantinilor în Asia. Astfel, în anul 969, Sviatoslav și-a întărit poziția la Dunăre -în armata sa, alături de ruși (slavi) și varegi (suedezi), se mai aflau bulgari și elemente locale de tot felul, inclusiv români. Noua alianță bulgaro-rusă a provocat neliniște

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a urmat un asediu lung de trei luni, pe apă și pe uscat, al marii cetăți de la Dorostolon, în care se retrăseseră forțele ruse. Aici s-au dat șase bătălii navale și terestre, iar rușii au angajat lupte sângeroase cu bizantinii. În cele din urmă, la sfârșitul lui iulie 971, Sviatoslav, încercuit, cu forțele militare epuizate, a cerut pace și s-a ajuns la o înțelegere între cele două părți, în urma întâlnirii dintre împăratul bizantin și cneazul rus. Conform înțelegerii, Sviatoslav

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
posesiunile bizantine în zona Dunării și în Crimeea și erau reînnnoite vechile privilegii comerciale din tratatele anterioare, inclusiv în Pont (Marea Neagră). Înfrângerea și abandonarea de către Sviatoslav a cetății Dorostolon însemna extinderea frontierelor Imperiului până la Dunărea de Jos (gurile fluviului). Cronicarul bizantin Leon Diaconul nota că împăratul Ioan "a redat romeilor (bizantinilor) Moesia", ceea ce înseamnă că ideologia imperială considera regiunea respectivă (Moesia), aflată între Dunăre și Haemus, ca aparținând de drept Imperiului. Campania pentru restaurarea dominației bizantine la Dunărea de Jos odată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
reînnnoite vechile privilegii comerciale din tratatele anterioare, inclusiv în Pont (Marea Neagră). Înfrângerea și abandonarea de către Sviatoslav a cetății Dorostolon însemna extinderea frontierelor Imperiului până la Dunărea de Jos (gurile fluviului). Cronicarul bizantin Leon Diaconul nota că împăratul Ioan "a redat romeilor (bizantinilor) Moesia", ceea ce înseamnă că ideologia imperială considera regiunea respectivă (Moesia), aflată între Dunăre și Haemus, ca aparținând de drept Imperiului. Campania pentru restaurarea dominației bizantine la Dunărea de Jos odată încheiată, după victorie, Ioan Tzimiskes a organizat un triumf la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la Constantinopol, unde țarul bulgar Boris, luat captiv, a fost deposedat de însemnele puterii, depuse spre păstrare în tezaurul statului. Restaurarea puterii imperiale la Dunăre și în Dobrogea avea să dăinuie peste două secole, între 971-1185. 6 În timpul asediului Dorostolonului, bizantinii au cooperat cu elementele locale situate pe ambele maluri ale Dunării. În cursul operațiilor militare, trupele imperiale s-au stabilit într-o serie de fortărețe. Astfel, cronicarii Ioan Skylitzes și Zonaras consemnau că în fața împăratului Ioan s-au prezentat "din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabilit într-o serie de fortărețe. Astfel, cronicarii Ioan Skylitzes și Zonaras consemnau că în fața împăratului Ioan s-au prezentat "din Constantia și din alte fortărețe de dincolo de Istru soli, care cereau iertare pentru faptele rele săvârșite, predându-se romeilor (bizantinilor) împreună cu acele fortărețe, iar împăratul, primindu-i cu blândețe, a trimis oameni să ocupe acele fortărețe și oaste suficientă pentru paza lor". Deocamdată, nu este posibilă o localizare a fortărețelor, numele lor nu este menționat în izvoarele bizantine, dar cercetarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spațiul Dobrogei (Dimitrie-943, Gheorghe și alții, necunoscuți încă, constituie o dovadă în acest sens. Nu știm dacă fortificațiile (cetățile) erau situate în nordul sau în sudul Dunării-după unii cercetători, ele existau doar în Dobrogea, în preajma Dunării, dar alții consideră că bizantinii au stabilit capete de pod pe malul stâng. Aceste împlanturi (fortificații) erau orientate înspre ținuturile sudice ale Moldovei, câmpia munteană și părțile meridionale ale Transilvaniei și Banatului. După terminarea operațiilor militare, Ioan Tzimiskes a luat măsuri de consolidare a frontierii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord de Haemus până la Dunăre, în zona Vidinului, iar spre răsărit îngloba o parte a țărmului pontic, precum și vechea capitală Preslav, practic, statul bulgar își refăcuse hotarele. Se presupune că Dorostolon, principala fortificație de pe malul drept al Dunării, ocupat de bizantini în 971, a rămas în mâinile lor, ceea ce a asigurat controlul nestingherit al fluviului prin intermediul flotei imperiale. O însemnată parte a Dobrogei, cuprinsă între gurile Dunării și valea Carasu, unde se întindea "valul de piatră" de la Axiopolis la Tomis, se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunărea de Jos au făcut parte din arealul etnogenezei românești. Continuitatea elementului românesc în aceste teritorii s-a manifestat sub autoritatea statului bulgar și a continuat sub stăpânirea bizantină. Nu poate fi negată nici stabilirea altor elemente etnice-în spațiul danubiano-pontic, bizantinii au trebuit să-și aducă proprii lor oameni, greci se așează alături de autohtoni, elemente cu preocupări militare, administrative și comerciale. Elementele împlantate de bizantini au contribuit la urbanizarea așezărilor din regiunea dunăreană. Cercetările arheologice din centrele aflate în drepta Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a continuat sub stăpânirea bizantină. Nu poate fi negată nici stabilirea altor elemente etnice-în spațiul danubiano-pontic, bizantinii au trebuit să-și aducă proprii lor oameni, greci se așează alături de autohtoni, elemente cu preocupări militare, administrative și comerciale. Elementele împlantate de bizantini au contribuit la urbanizarea așezărilor din regiunea dunăreană. Cercetările arheologice din centrele aflate în drepta Dunării indică o creștere a populației în prima jumătate a secolului al XI-lea. Economia și relațiile sociale erau evoluate, ca și în alte părți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
urbanizarea așezărilor din regiunea dunăreană. Cercetările arheologice din centrele aflate în drepta Dunării indică o creștere a populației în prima jumătate a secolului al XI-lea. Economia și relațiile sociale erau evoluate, ca și în alte părți ale spațiului românesc. Bizantinii au trecut curând la organizarea administrativă și militară a teritoriilor cucerite, au fost înființat theme (unități militare și administrative), precum thema Dobrogei, condusă de un strateg, cu reședința la Dorostolon, iar Bulgaria de nord-est a fost inclusă la thema Traciei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și începutul secolului al XI-lea, nicăieri nu se găsește o circulație monetară atât de intensă ca în Dobrogea. Așezările dobrogene de pe malul drept al Dunării erau orașe în adevăratul înțeles al cuvântului-aspectul lor urban era atât de pregnant, încât bizantinii înșiși au numit aceste locuri "regiunea orașelor dunărene" sau paristriene. Dar și alte așezări românești din interior, precum Slon-Prahova, Fundu Herții-Botoșani, Dersca-Orhei, Horodiștea, și cele din Transilvania, Alba Iulia, Dăbâca, Cluj-Mănăștur, prin elementele de fortificație, prin funcțiile lor militare și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Invaziile pecenegilor s-au întrerupt datorită slăbirii puterii lor militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini și pecenegi. Tratatul a fost negociat de generalul bizantin Kekaumenos, care, în 1043, era comandantul orașelor și teritoriilor de la Dunăre. El a atacat trupele ruse trimise de Iaroslav, care, în drum spre Constantinopol, au debarcat pe țărmul de apus al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini și pecenegi. Tratatul a fost negociat de generalul bizantin Kekaumenos, care, în 1043, era comandantul orașelor și teritoriilor de la Dunăre. El a atacat trupele ruse trimise de Iaroslav, care, în drum spre Constantinopol, au debarcat pe țărmul de apus al Mării Negre, după care a angajat lupte cu pecenegii la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atacat sudul Dunării, în 1046 (1048), în fruntea unei imense mulțimi de năvălitori. Decimați de boli, cei care au supraviețuit s-au predat autorităților imperiale și au fost colonizați în nord-estul Bulgariei, cu toate acestea, au urmat noi lupte între bizantini și pecenegi. Alți guvernatori ai themei Paristrion din cursul secolului al XI-lea confirmă stăpânirea bizantină neîntreruptă la Dunărea de Jos, în momentele grele ale atacurilor pecenege. Unul din guvernatori a fost chiar Roman Diogene, viitorul împărat, menționat de cronicarul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Attaliates rezultă că la Dunărea de Jos erau trei categorii de populații: 1. "sciții de la Istru", care sunt aceiași cu populația pe jumătate barbară aflată lângă Dunăre și cu "localnicii" din regiunea Dristrei; 2. pecenegii; 3. "romeii", adică grecii sau bizantinii. O atenție specială a fost acordată în ultima vreme mixo-barbarilor, adică totalitatea supușilor bizantini de origine negrecească. În cazul themei Paristrion, prin mixo-barbari trebuie să înțelegem populația alcătuită, în primul rând, din autohtoni (români), dar și din slavo-bulgari, pecenegi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu populația din nordul Dunării aveau și o motivație militară, rezistența împotriva Imperiului și mai ales a fiscului bizantin, care pretindea dări în bani pentru întreținerea armatei și a curții. Aici, la Dunăre, nu doar geograful arab Edrisi, dar și bizantinii vorbesc despre "multe și mari orașe", cronica rusă face mențiune despre cele "80 de goroduri" dunărene, prevăzute cu elemente de autonomie: "o mulțime adunată din orice limbă (neam) și care întreținea o oaste nu mică". Această nouă ordine de lucruri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în nord), o regiune bine locuită. Față de Imperiu, care stăpânea Dunărea și controla vămile, și urmărea o stăpânire directă prin autoritatea militară, însă în fața intențiilor dominatoare ale lui Nestor, locuitorii din Dârstor preferau să asculte de Tatos, pe care cronicarul bizantin Attaliates îl prezintă drept căpetenia lor. El este un stăpânitor recunoscut, având drept centru al puterii sale Dârstorul, iar o participare românească la această "viață de autonomii orășenești tutelate de barbari" (Iorga) este indiscutabilă. Împotriva lui Tatos, împăratul bizantin a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se întindea și pe malul stâng al fluviului, locuitorii ei întrețineau orașele de-aici, iar numele de Vlașca, dat unei părți a câmpiei muntene, este o confirmare. După 1091, Anna Comnena menționează ca "duce al Paradunavonului" pe Leon Nikerites, general bizantin destoinic. După înlăturarea amenințării pecenege, împăratul Alexie a fost confruntat cu atacurile cumanilor la sud de Dunăre. În 1094, cumanii, susținând un pretendent la tronul Bizanțului, au trecut Dunărea prin vadul de la Isaccea și au înaintat până la Constantinopol. În acest

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]