1,725 matches
-
sale, mănăstirea Visoki Dečani, magnific monument din regiunea Metohia, pe care l-a înzestrat cu mai multe sate înainte de sfârșitul anului. La începutul anului 1331 tânărul Ștefan Dușan s-a răzvrătit împotriva tatălui său, posibil cu ocazia unei acțiuni împotriva bizantinilor. Spre deosebire de părintele său tânărul rege era agresiv și era sprijinit de nobilii care doreau să valorifice victoria de la Velbužd. După rebeliune în ianuarie - aprilie ale aceluiași an, nobilii bulgari l-au detronat pe Ivan Ștefan și l-au adus pe
Bătălia de la Velbužd () [Corola-website/Science/312466_a_313795]
-
și în provincii ale Imperiului Bizantin. până în 970. Asemenea activități au continuat în vest până la bătălia de la Lechfeld (955), de lângă Augsburg, unde o oștire germană, condusă de Otto, regele germanilor, a zdrobit oastea ungurească; incursiunile de jaf de pe teritoriul Imperiului Bizantin s-au oprit abia 15 ani mai târziu, în 970. Începând cu 917, ungurii au întreprins raiduri în mai multe teritorii, simultan ceea ce probabil a cauzat o slăbire a unității federației triburilor. Sursele atestă existența a cel puțin trei (poate
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
provincii nepotului său de frate mai mic, Álmos. La 20 august 1083, doi membri ai dinastiei, regele Ștefan I și fiul lui, ducele Emeric (Imre), au fost canonizați la Székesfehérvár din inițiativa regelui Ladislau I. Fiica sa Irina, soția împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnenul, este venerată de ortodocși. La moartea regelui Ladislau I, nepotul său mai mare, Coloman, a fost proclamat rege (1095-1116), dar a trebuit să cedeze "tercia pars regni" ca apanaj în favoarea fratelui său Álmos. Regele Coloman
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
cu două generații mai devreme,era încă centrul lumii bizantine. Nicomedia, în vara anului 1337, cădea în mâinile otomanilor. Nu mai rămâneau în Asia Mică decât orașe izolate aparținând imperiului, foarte distanțate unele de altele, ca Philadelphia și Heracleea Pontului. Bizantinii vor reuși să se mențină în marea turcească încă zece ani, dar aceasta nu va avea nici o repercusiune asupra evenimentelor. După cucerirea coastei bthyniene, otomanii vor începe să ia calea mării și să lanseze atacuri contra litoralului european al imperiului
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
Otomanii erau din ce în ce mai puternici în nordul Mării Egee, iar selgiucizii emiratelor de coastă din Asia Mică se dezvoltau în partea meridională. Atacurile lor vizau mai ales pe latini, care comandau acest sector maritim; ele nu atingeau decât în mică măsură pe bizantini, ale căror posesiuni insulare se limitau la coasta Thraciei și a Asiei Mici.Apărea astfel ideea unei cooperări între selgiucizi și Bizantini. Cu ajutorul emiratelor selgiucide care trebuiau să combată pe otomani și latini, Andronic și Cantacuzino își vor consolida, datorită
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
vizau mai ales pe latini, care comandau acest sector maritim; ele nu atingeau decât în mică măsură pe bizantini, ale căror posesiuni insulare se limitau la coasta Thraciei și a Asiei Mici.Apărea astfel ideea unei cooperări între selgiucizi și Bizantini. Cu ajutorul emiratelor selgiucide care trebuiau să combată pe otomani și latini, Andronic și Cantacuzino își vor consolida, datorită noii lor flote, poziția maritimă din Bizanț. În 1329, flota imperială apărea în insula Chios, care se găsea sub dominația familiei genoveze
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
să evacueze teritoriul. Acum, când Thessalia era anexată, trebuia urgent rezolvată problema epirotă. Luptele neîncetate, pretențiile rivale și atacurile continue ale vecinilor determinau o agitație profundă în regiunea Epirului, iar căderea despotatului nu era decât o chestiune de timp. Victoria bizantinilor la Arta grăbea finalul acestuia. Despotul Ioan era otrăvit de soția sa; Anna, care prelua regența în numele fiului său Nikephor al II-lea, deschidea negocierile cu împăratul. În fruntea unei puternice armate, al cărui nucleu era format din trupe turcești
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
rivalului acestora, Aripert al II-lea, facțiunea lui Ansprand a revenit la putere în Pavia. Theodo a murit în 717 sau 718; sub succesorii săi, legăturile longobarzilor cu Agilolfingii au slăbit în intensitate. Înainte de a se implica în disputele cu bizantinii din 726, principalele energii belicoase ale lui Liutprand au fost canalizate către cucerirea castelelor deținute de bavarezi pe malul râului Adige. La începutul domniei sale, Liutprand s-a abținut de la atacarea Exarhatului de Ravenna și a Papalității. Însă în 726, împăratul
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
mulțime pe când încerca să ducă la îndeplinire ordinul imperial de distrugere a tuturor icoanelor. În această perioadă de dispute, Liutprand a decis să preia posesiunile bizantine din provincia Emilia. Astfel, în 727, el a traversat Padul și a capturat de la bizantini Bologna, Osimo, Rimini și Ancona, precum și alte orașe din Emilia și Pentapolis. De asemenea, el a cucerit Classis, portul Ravennei, însă a eșuat să ocupe Ravenna însăși de la exarhul Paul, deși acesta din urmă a fost ucis în cadrul unei revolte
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
a înaintat către Roma. În dreptul Romei, Liutprand și-a stabilit tabăra pe malul îndepărtat al Tibrului în așa-numitul "Câmp al lui Nero" și a jucat rolul de arbitru, restituind exarhului doar orașul Ravenna dintre multe alte așezări cucerite de la bizantini anterior și totodată convingându-l pe papă să revină la supunerea față de împăratul de la Constantinopol (730). După moartea ducelui Theodo I de Bavaria, Liutprand s-a îndepărtat de foștii săi aliați Agilolfingi, pentru a întări relațiile cu majordomul francilor, Carol
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
străromână. Tot o mărturie a prezenței muzicii bizantine în perioada de început este și Condacul Nașterii Domnului, creație a Sf. Roman Melodul (sec. VI), care a circulat într-o formă simplă și a cărui construcție modală este în Ehul 3 bizantin. La 6 iunie 1817 este atestată documentar înființarea școlii de muzică bisericească în "sistemă nouă" la biserica Sfântul Nicolae Șelari din București, profesor fiind numit Petru Manuil Efesiu († 1840), care "însuși se desăvârșise în școala nou înființată la Constantinopol". Marii
Muzica bisericească românească () [Corola-website/Science/322339_a_323668]
-
(fiul) (în ), cunoscut și sub numele de Nichifor Bryennios (n. 1062, la Orestias, Adrianopole - d. 1137, la Constantinopole), a fost un militar, om politic și istoric bizantin. "" s-a născut la Orestias, la circa 100 de kilometri nord de Adrianopole. Tatăl său era "Nicefor Bryennios", un strateg al armatei bizantine, pretendent la tronul imperial, general al împăratului Mihail VII Ducas. Datorită cunoștințelor sale, era o persoană apreciată
Nicefor Bryennius () [Corola-website/Science/313539_a_314868]
-
atacurilor hunilor și avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine și slave considerau populația un amestec al urmașilor triburilor geto-dace care intraseră în contact frecvent cu civilizația romană, vlahi sud-dunăreni și slavi creștinați de bizantini. Acest amestec de populații avea, ca element comun de cultură, filonul roman. După victoria lui Basarab I de la Posada, acesta și (sau?) Vladislav I își extind stăpânirea asupra teritoriului Munteniei și al sudului Moldovei (sub denumirea de "Basarabia") în urma unor
Muntenia () [Corola-website/Science/296691_a_298020]
-
frecvent menționați la Dunărea de jos și în toată peninsula balcanică până în Tesalia, "Vlahii", cum li s-a zis de atunci încoace, după un cuvânt gotic ("Walh"). Cuvântul "Βλάχοι" (Vlahi) este notat prima oară în anul 976 în cronica autorului bizantin Kedrenos ; mai înainte nu este menționat deoarece cronicarii bizantini denumeau indistinct "Ῥωμαῖοι" (Romei) toți băștinașii peninsulei balcanice supuși ai împărăției bizantine, indiferent de limbile lor greacă, proto-albaneză sau protoromână. În secolul al XI-lea, războiul crunt dintre Primul imperiu bulgar
Istoria aromânilor () [Corola-website/Science/305991_a_307320]
-
(în sârbă/croată: "Mahmud-paša Anđelović", chirilic: Махмуд-паша Анђеловић, ; 1420-1474) a fost Mare Vizir al Imperiului Otoman în 1456-1468 și din nou în 1472-1474, scriind poeme persane și turcești sub pseudonimul Adni. El a fost un descendent al bizantinilor Angeloi și s-a nascut creștin, dar a fost răpit pe când era copil de sultan potrivit practicii "devșirme" și crescut că musulman la Edirne. Militar capabil, el a fost căsătorit cu o fiică a sultanului Mahomed al II-lea. După ce
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
nevoit să se întoarcă în grabă dincolo de Alpi. Încă o dată, distanța geografică l-a apărat pe Arechis împotriva francilor. Statul condus de Arechis a continuat să hărțuiască și să caute să achiziționeze teritorii pe seama învecinatului ducat de Neapole, stăpânit de bizantini. La un moment dat însă, probabil pe la mijlocul anilor '80, Arechis a ajuns la un acord cu ducele Grigore al II-lea de Neapole, încheiat într-un document numit 'pactum'. Acesta prevedea unele detalii privitoare la stăpânirea anumitor pământuri și reglementa
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
spectatorilor, ceea ce a dus la tulburări ocazionale între membrii diverselor facțiuni. Conflictele au devenit uneori politicizate, sportul începând să transceadă cursele în sine și să afecteze societatea în ansamblul său, explicandu-se astfel de ce împărații romani, iar mai apoi cei bizantini, au preluat controlul echipelor și au numit funcționari cu rolul de a le superviza. Sportul a scăzut în importanță după declinul și căderea Romei din lumea apuseană, supraviețuind pentru o perioadă în Imperiul Bizantin, unde facțiunile tradiționale romane au continuat
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
menționați în literatura care a supraviețuit timpului, deși activitatea lor continuă este atestată de inscripții și tăblițele de blesteme. La fel ca alte multe aspecte ale lumii romane, cursele carelor de luptă au continuat în Imperiul Roman de Răsărit, chiar daca bizantinii nu au ținut o evidență și o statistică precum au facut-o romanii. Constantin cel Mare prefera aceste curse în dauna luptelor gladiatorilor pe care le considera o rămășiță a păgânismului. Jocurile Olimpice au fost suprimate în cele din urmă de
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
au activat într-un mediu bogat în controverse religioase. Conform unor istorici, rivalitatea dintre Albaștri și Verzi au contribuit la condițiile care au stat la baza ascensiunii Islamului, în vreme ce rivalitățile au fost exploatate de Imperiul Sasanid în conflictele sale cu bizantinii din timpul secolului precedent apariției Islamului. Rivalitatea Albastră-Verde erupea adesea în lupte de grup, violențe de stradă tot mai dese și mai grave în timpul domniei lui Iustin I, care a luat măsuri pentru restaurarea ordinii când un cetățean a fost
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
Gheorghe rămâne, cel puțin până în acest moment, expresia maximă a celei de-a treia concilieri, după momentul Paciurea și Brâncuși, a formei clsico-renascentiste, antropocentrice și eroizante, cu spiritul contemplativ și introvertit, nonfigurativ și nondiscursiv, al unui Orient generic, dar și bizantin în particular. Pavel Șușară, „România literară”,p.25,nr. 38, 2002 Interviuri
Silvia Radu (sculptor) () [Corola-website/Science/317104_a_318433]
-
care sosise în sudul Italiei în jurul anului 1035. Împreună cu fratele său mai mare, Guillaume, Drogo a participat la campania întreprinsă de catepanul bizantin George Maniaces în Sicilia în 1038 împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia, iar apoi în campania împotriva bizantinilor din Apulia împreună cu principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno. În 1042, normanzii l-au ales pe Guillaume drept conte la Melfi, iar Drogo a dobândit Venosa din partea lui Guaimar, în cadrul divizării în 12 părți a teritoriului cucerit. În
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
ales pe Guillaume drept conte la Melfi, iar Drogo a dobândit Venosa din partea lui Guaimar, în cadrul divizării în 12 părți a teritoriului cucerit. În 1044-1045, Drogo a luptat în favoarea fratelui său în Apulia, ocazie cu care i-a asediat pe bizantini în Bovino, cucerind localitatea. În 1046, când Guillaume a murit, Drogo și Petru I de Trani erau principalii candidați în preluarea succesiunii. În cele din urmă, Drogo, sprijinit de Guaimar, a fost ales pentru succesiunea fratelui său. Se puneau astfel
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
anume Guillaume Barbote. În 1051, papa Leon al IX-lea l-a silit pe Drogo să promită că va opri jafurile operate de normanzi, însă Drogo a fost asasinat în același an (probabil ca urmare a unei conspirații regizate de către bizantini, sub conducerea lui Argyrus), la Montoglio. El a fost succedat de către fratele său mai tânăr, Umfredo, după un scurt interregnum. Drogo a avut un fiu, Richard, numit mai târziu conte de Castellaneta, Oria și Mottola de către Robert Guiscard.
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
Flavius Belisarius, Belizariu sau (Greacă: Βελισάριος, "Belisarios") (505(?)-565) a fost unul dintre cei mai mari generali ai Imperiului Bizantin și unul dintre cei mai faimoși generali din istorie. A reprezentat elementul-cheie in planul Împăratului Iustinian I de recucerire a Imperiului Roman de Apus, ce fusese pierdut barbarilor cu un secol în urmă. Cu o reputație asemanatoare cu a altor
Belisarie () [Corola-website/Science/313509_a_314838]
-
Mulți istorici consideră acest aspect, cheia Bătăliei de la Ad Decimum, pentru că, deși se părea că sorții înclinau către vandali, aflând de moartea fratelui său, Gelimer este lovit de un acces de furie incontrolabilă, pierzând controlul propriilor trupe și oferind victoria bizantinilor. Nici cea de a doua bătălie, de la Tricamarum din data de 15 decembrie 533, în apropierea Cartaginei, nu avea să mai schimbe sorții războiului. Belizarie ștergea pentru totdeauna din istorie Regatul Vandal. Întors la Constantinopol, generalul primea titlul de consul
Belisarie () [Corola-website/Science/313509_a_314838]