331 matches
-
un surâs înghețat. Și Sacha se pricepe la muzică. Anul trecut a dat la Londra un recital de sonate pentru pian de Beethoven. Ai fost? Lua‑o‑ar naiba pe Sacha asta. Cu blestematul ăla de schi nautic și cu blestematele alea de sonate. Nu, zic sfidătoare. Dar am... întâmplarea face că am dat și eu un recital. Cu... sonate de Wagner. — Sonate de Wagner? mă îngână Elinor neîncrezătoare. — Îhm... da. Îmi dreg glasul, încercând să mă gândesc cum să scap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lucrat vreodată pentru compania asta, despre fiecare nenorocit de raport pe care l‑am trimis vreodată... Există cea mai mică posibilitate de a fi dați în judecată pentru asta? Cine a fost secretara firmei în 1993? Ce mașină conduci? Ce... blestemată de pastă de dinți folosești? Se oprește iritat și‑și golește paharul, iar eu îl privesc supărată. — Par oribili, zic și chipul lui Luke e traversat rapid de umbra unui surâs. — Nu sunt oribili. Sunt doar niște investitori conservatori, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lui îi era din ce în ce mai greu să le susțină privirea. Toate îi mergeau altfel decât plănuise. Cazacii, partizanii și, mai nou, acel Ciciagov, cu toată armata retrasă de la Dunăre, îl hărțuiau, silindu-l să-și disperseze forțele și așa împuținate. Ah, blestemata aia de pace de la București! Ce naiba făceau toți agenții lui? Împăratul sări drept în picioare, cuprins subit de o furie îngrozitoare. Sângele îi zvâcnea cu putere în creier. Toți vinovații pentru semnarea acelei păci mizerabile trebuiau să plătească. Toți! Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bătrâna a luat-o din loc. —O să țin minte. Mulțumesc! a strigat Susan în urma ei. La dracu’, s-a gândit ea, n-am mai auzit pe cineva care să folosească termenul „nenorocire“ de când s-a scufundat Bismarck-ul. Unde o fi blestemata aia de cheie? Săpând adânc în buzunarul hainei, Susan a scos la lumină un ambalaj de la o caramelă, un tichet vechi de autobuz și o cutiuță cu ață dentară de care mai era încă lipită o bucățică antică de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
acolo cu liftul și apoi mergeau pe acoperiș până la biroul tatei la scara A. Formau un șuvoi de oameni în două direcții, ca și curenții marini de la geografie, calzi sus și reci jos. Ajunși în sfârșit la tata, chiriașii înjurau „blestematele de lifturi”, după care își vărsau năduful pe automobile, tramvaie, frigidere și așa mai departe. Era clar că, în statul nostru socialist, toate astea nu funcționau, iar dacă funcționau, erau exportate. Cine inventase mașinăriile acelea trebuie să fi uitat câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pace și nu se mai certau între ei. Unchiul și mătușa se fugăreau și ei în sufragerie noaptea, de pildă de Anul Nou, însă lumina nu se stingea, așa că verii mei trebuiau să sară ca să-i despartă. De vină e blestemata lui de problemă cu alcoolul, era de părere mătușa; unchiul se jura că n-are probleme cu nimic și cu nimeni, în afară de ea, atunci Sorin îi dădea un brânci zdravăn și el cădea pe pat. Nu se mai mișca, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tăcută, dar tăcerea echivala cu o Întrebare. Știi, nu pot să tot vin și să plec Întruna ca să mă ocup de poștă, spuse moartea, trebuie să mă concentrez total la rezolvarea problemei violoncelistului, să descopăr modalitatea de a-i Înmâna blestemata de scrisoare. Coasa aștepta. Moartea continuă, Ideea mea este următoarea, scriu toate scrisorile odată pentru toată săptămâna În care voi lipsi, procedeu pe care Îmi permit să-l folosesc luând În considerare caracterul excepțional al situației, și, așa cum am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
urmele pașilor mei alergând speriați, doar înăuntrul meu nu îi acoperise nimic, întreaga mea existență rămăsese de atunci în suspensie, ca într-o moarte fără sfârșit. Ies din mașină și îmi ridic privirile spre acoperișul clădirii, iată și fereastra aceea blestemată care îmi dezvelise goliciunea, rușinea, o lumină intensă pornește de acolo, o rază singuratică de soare se reflectă în ea, lungă și subțire asemenea tăișului unei săbii, privesc șocată în sus, ce anume se putea vedea din stradă, doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai bună ca noi toți. — Numai din anumite puncte de vedere. — Numai din anumite puncte de vedere! Oh, Dumnezeule! — Nu fac decât să răspund remarcilor tale idioate. Te rog, calmează-te și condu mai prudent. — Mă împungi tot timpul cu blestemata ta de calmă superioritate, nimic nu te poate atinge pe tine, absolut nimic, tu nu plângi niciodată așa cum plânge oricare femeie normală. — Poate că plâng când nu ești tu de față. — Nu plângi. Nu poți plânge. Lacrimile sunt omenești. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vaste caverne vibrante și își dădea seama, cu disperare, că erau de fapt grote de gheață adânc săpate sub un ghețar, grote în care era sortit să se prăvălească și să moară. E necesar să ne lipsim de lumină din cauza blestematelor ăstora de plante din geam? întrebă Brian. Îmi place să simt ceva viu în preajma mea, răspunse Gabriel. Și eu nu sunt ceva viu? înseamnă că trebuie să mă întind pe pervaz în timp ce speli tu vasele? Scuză-mă. Am să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să scoată pistoalele. Așa se făcea că acum domnul Prodan se întorcea acasă în sicriu. Biata Neti! o căina una dintre vecinele proaspăt mutate. Nici nu știu dacă a împlinit șase ani. Ce-o să se facă ea acuma fără tată? Blestemata asta de politică! se revolta domnul Racolțea. S-a strecurat până și în armată! În nouă sute șaișpe, până în nouă sute optișpe, cât a durat războiul, și în toți anii de mai târziu în armată nu-ți slujeai decât țara și neamul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și apoi zdup, la carceră cu noi! Totul e cine scuipă primul. Îți voi spune un mare secret, dragul meu. Nu aștept Judecata de Apoi: ea are loc în fiecare zi. Nu, nu-i nimic, tremur puțin din pricina umezelii ăsteia blestemate. De altfel, am ajuns. Stau aici. Luați-o înainte. Dar mai rămâneți, vă rog, și intrați cu mine. N-am terminat, trebuie să continui. Să continui, iată lucrul cel mai greu. Știți, de pildă, de ce l-au răstignit pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
-o jos!" Ei au aruncat-o jos, și i-a țîșnit sîngele pe zid și pe cai. Iehu a călcat-o în picioare. 34. Apoi a intrat, a mîncat și a băut și a zis: "Duceți-vă de vedeți pe blestemata aceea, și îngropați-o, căci este fată de împărat." 35. S-au dus s-o îngroape, dar n-au găsit din ea decît țeasta capului, picioarele și palmele mîinilor." 36. S-au întors și au spus lui Iehu, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
dar Victor n-ar fi pierdut prilejul ăsta pentru nimic În lume și acum aprindea toate lumînările cu un singur băț de chibrit, Vilma se temea să nu se ardă la degete, dar nu s-a ars, deși luminarea aia blestemată nu voia să ardă, aprinde-te odată, se aprinse și În sfîrșit Victor putu să facă un lucru pe care și-l dorise de mult: să ridice puțin chibritul și să-l vadă toți cum Îl stinge Între degetele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
s-o ocolești, nu poți, mlaștina cu monștri apare în calea ta, ori de câte ori ți-ai pus în cap să faci un lucru important. Apare în calea tuturor celor care muncesc din greu ca să realizeze ceva. Pe lângă ea, blestemata, trece, obligatoriu, orice drum. Nici chiar eu, Ticuță reporterul, nu vă pot spune de ce se întâmplă una ca asta. Monștrii din mlaștină sunt tot zmei dar sunt zmei de mlaștină. Ei stau acolo, se scaldă în noroi și îi ademenesc
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
muzică, să studiez filosofie și să scriu, să desenez și să pictez. Trebuia să învăț cum simt, sînt făcuți și se comportă oamenii, cum funcționează corpul omenesc și înfățișarea și proporțiile lui în diverse situații. De fapt, trebuia să mănînc blestemata de lună! — Duncan, amintește-ți ce-a spus directorul! în patru ani poți fi bibliotecar-șef într-un orășel și atunci poți să fii artist. E de-nțeles că un artist adevărat ar putea aștepta patru ani, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansîndu-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută, blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezîndu-se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
țigară și își uni fumul cu cel al lui Jones. Ei bine, să facem o probă cu pasărea. Cred că e mai sigur dacă ești pe scena mea cu un papagal decât pe scaunele mele cu un sticlete. Vino cu blestemata aia de pasăre. * Domnul Gonzalez stătea lângă micul său radiator, ascultând sunetele râului, sufletul său împăcat plutind în Nirvana, pe undeva mult deasupra fabricii Levy Pants. Simțurile sale savurau în mod inconștient tărăboiul pe care îl făceau șobolanii, mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
căsătoresc cu un medic, cu cineva care are idealuri. Doamna Levy sălta trist. Nu mai contează prea mult acum pentru mine. Suferința m-a întărit. — Mă întreb cât de mult ai suferi dacă cineva ți-ar rupe firele electrice din blestemata aia de planșetă. — Ți-am mai spus, nu amesteca planșeta în toate acestea. Ostilitatea ta întrece măsura. Ascultă-mă ce-ți spun, Gus. Du-te și consultă psihanalistul ăla de la Centrul Artelor Medicale, cel care l-a ajutat pe Lenny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
până la prânz. — Din nefericire, suntem în junglă, zise Hagar. Se întâmplă atunci când se întâmplă. Asta e lumea naturală. — Nu este naturală, dacă vorbește, spuse cameramanul. Și eu n-am toată ziua la dispoziție. Nu știu ce să spun, zise Hagar. Găsește-mi blestemata aia de maimuță! urlă individul. Strigătul lui agită macacii din copaci și îi făcu să se împrăștie și să scoată noi sunete tânguitoare. Hagar se uită la ceilalți. Cameramanul francez spuse: — Poate mai în liniște? Pentru toată lumea. Plimbă ursul, broscar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
părea ciudat de amuzat. — Vezi? spuse Rick Diehl. Zâmbește. Este doar o șmecherie publicitară, ca să promoveze gena. Probabil, zise Josh Winkler. Au avut camere acolo, ca să prindă faza. — Exact, spuse Diehl. Și pe lângă publicitatea pe care tipul o primește pentru blestemata lui de genă Neanderthal, el revendică un mod de acțiune înrudit îndeaproape cu gena noastră a maturității. Activarea girusului cingulat și așa mai departe. Ar putea să ne fure lovitura. — Mă îndoiesc, zise Josh. Zeci de gene lucrează în girusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de asta. — Dar linia celulară, spuse Rick, avem alte sedii ... — Din nefericire, se pare că ... — Ei bine, atunci avem clienți care au închiriat ... — Mi-e teamă că nu. Ce vrei să spui? zise Rick, începând . Vrei să spui că toată blestemata aia de cultură Burnet a dispărut? Din toată lumea? A dispărut? — Din câte știm noi, da. — E un dezastru, fir-ar al dracului să fie — Evident. Ar putea să-nsemne sfârșitul companiei mele! Celulele alea erau plasa noastră de siguranță. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mulți ani. Simți cum entuziasmul față de cadoul său scădea. — Jerry, zise el. Ar fi cazul să te obișnuiești cu mine, pentru că eu sunt proprietarul tău acum. — Oamenii nu pot fi proprietatea nimănui. Dar tu nu ești om, Jerry. Ești o blestemată de pasăre. Barton se apropie de stinghie. — Și acum, dă-mi voie să-ți spun cum stă treaba. O să te dau soției mele și vreau să te porți frumos, vreau să fii amuzant, vreau să-i faci complimente, să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
niște campionate la un turneu Bruce Lee pentru arte marțiale, în Hong Kong. Kickboxing cu cizme de cowboy cu vârfuri metalice. Brad rezistase treizeci de secunde. Și își pierduse o grămadă de dinți. Stătea întins de trei ore în pat, în blestemata aia de infirmerie, în timp ce încercau să-i împingă dinții la loc. Îl tot sunau pe un dentist, dar acesta nu răspundea, posibil pentru că era la vânătoare în timpul week-end-ului, după cum îi explică un intern. Îi plăcea carnea de elan. Avea gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
închis, inclusiv stațiile de benzină. Iar apoi ajunsese din nou într-un peisaj de țară întunecat și pustiu. Ar fi trebuit să ia o hartă cu el. Stan era epuizat, iritat și avea nevoie să oprească și să doarmă. Dar blestemata de pasăre începea să țipe, de câte ori oprea mașina. Gerard tăcuse în ultima oră, dar acum, în mod inexplicabil, începuse să scoată sunete ce semănau cu niște tonuri telefonice. Ca și cum ar fi sunat pe cineva. — Încetează, Gerard, zise Stan. Iar pasărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]