456 matches
-
de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare. {EminescuOpVII 238} ICONOSTAS ȘI FRAGMENTARIUM ["Pe podelele reci de cărămidă"] 2255 l. Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
izvor nu se știa * îl lumina într-atît încît îl puteai vedea. Cavalerul îndrăzni înainte. O văietare adâncă, deșartă s-auzi pin bolțile coridorului, din depărtare. El merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mare și spațioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat în fier și armat pe deplin care, cu fața sinistră și cumplită, ridica cu o mână sabia și-și arata cealaltă, truncheată și sângerândă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îl văd intrând pe bătrân zic; Ce drac! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i? "... Iau pălăria din cui, cobor iute scările și la Corabie. Întru-nlăuntru... moșneagul - la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb, ras cu totul la față, ochii suri, mari și pătrunzători, apoi mirosea de departe a tabac și mie mi-a plăcut totdeauna oamenii cari mirosă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ceruiala întunecată ce se-ntrebuințează. Dară auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pe colea, căci podelele erau acoperite cu scoarțe trainice de lână în patrate ce reprezentau în piezișurile lor toate colorile simple. Pe jilțuri cu sprijoane nalte, boltite și negre, a căror scaun [era]--mbrăcat cu lână verde, ședea risipită societatea, [la] acele ingenioase mese cari în starea lor normală reprezentează un dreptunghi de lemn de nuc lusturit, dar cari cu orice ocazie se puteau desface {EminescuOpVII 293
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbră, păduri și dumbrave, dosind pintre ele sate întinse, încungiurate cu șanț, a căror căsuțe mici și acoperite cu paie și stuf dogorit par ca niște stupi scunzi, și din fumul ce le împle atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rătund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretiul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
păr moale și încâlcit, de culoarea mătăsii porumbului. Încerca uneori să-l pună în oarece rânduială ridicându-și-l de pe frunte cu degetele rășchirate. Ceea ce făcu și acum, dar asta nu-i ajută cu nimic, căci fața prelungă și fruntea boltită apărură, în lumina împiedicată a bodegii, în culori și mai palide, spălăcindu-i albastrul ochilor. — Se petrece ceva în lumea asta, șopti Petrache. Se schimbă ceva, simt în timpane. Dacă simți în timpane, medită Fandarac, nu știi dacă se întâmplă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sa, era că nimic în jur nu pornea sau nu se încheia în unghi drept. Marginile rotunjite se uneau într-un punct din care se puteau duce, la o dreaptă, o infinitate de paralele. Pădurea se sfârșea cu o poartă boltită, așa cum și începuse. Era perechea celeilalte, poate că nici nu fusese vreo pădure, ci doar o stare pregătitoare către o nouă dimensiune. Ai fi crezut că trăia doar o clipă suspendată, dacă lângă el nu ar fi mers, alene, ghepardul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Era perechea celeilalte, poate că nici nu fusese vreo pădure, ci doar o stare pregătitoare către o nouă dimensiune. Ai fi crezut că trăia doar o clipă suspendată, dacă lângă el nu ar fi mers, alene, ghepardul negru. Dincolo de poarta boltită a mestecenilor sunători era gardul casei lor de la țară, așa cum îl știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întîlnirea dintre cei doi la Paris (în 14 aprilie 1981), în cea de a doua scrisoare pe care Friedgard i-o scrie lui Cioran (12 februarie 1981) se află și o fotografie alb-negru: chipul fetei, cu fruntea înaltă și ușor boltită și cu o privire melancolică, este frumos încadrat de un păr negru care cade pe umeri, despărțit de o cărare la mijloc. Imaginea te trimite cu gândul la un personaj dintr-un film al lui Bergman. Cioran îi va mărturisi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aducea adevărata satisfacție: „Purtarea aleasă o făcea ferice.” 480 Portretul fizic îi trădează concupiscența, seamănă cu un personaj feminin din creațiile sentimentale: „Năsuc alung și ochii de smarald,/ Iar gura - cum îi fraga pârguită./ și ce mai frunte! Naltă și boltită,/ De-o șchioapă să fi fost, de nu mă-nșel,/ Căci pirpirie n-arăta de fel.”481 Vestimentația denotă o viață luxoasă, dorința de infatuare („Frumos ce-i sta cernitul ei mintean!/ Pe braț purta mătănii de mărgean/ și de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
că ar fi aparținut unui vechi han. Din gura beciului, situată în partea de nord, se coboară pe niște scări de piatră, trecând pe sub o boltă zidită din cărămidă arsă, până la adâncimea de doi metri. Având planul dreptunghiular și pereții boltiți, beciul este prevăzut cu o aerisire pe peretele de est, care dă afară în dreptul prispei, în fața ușii de la sală. De partea cealaltă, pe peretele dinspre vest, se află o nișă zidită, despre care se spune că era un tunel
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
om nu mare la statu, mânios și degrabă a vărsa sânge nevinovat, de multe ori pe la ospețe omora fără județu”. Cronicile ni-l înfățișează pe marele voievod ca pe un bărbat nu prea înalt, cu fața ovală, plină, cu fruntea boltită, senină, cu ochii pătrunzători, de un albastru ca de Voroneț, cu părul inelat lăsat pe spate. Nimeni nu se îndoiește de faptul că Ștefan cel Mare a fost un mare erou, dar la fel de sigur este că marele domnitor era un
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
aducea adevărata satisfacție: „Purtarea aleasă o făcea ferice.” 480 Portretul fizic îi trădează concupiscența, seamănă cu un personaj feminin din creațiile sentimentale: „Năsuc alung și ochii de smarald,/ Iar gura - cum îi fraga pârguită./ și ce mai frunte! Naltă și boltită,/ De-o șchioapă să fi fost, de nu mă-nșel,/ Căci pirpirie n-arăta de fel.”481 Vestimentația denotă o viață luxoasă, dorința de infatuare („Frumos ce-i sta cernitul ei mintean!/ Pe braț purta mătănii de mărgean/ și de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și Eminescu îl admira, i se opriseră și ei ochii, deoarece se vedea în el "ca într-o oglindă": "peste albeața chihlimbarie a feței se așează o umbră viorie; se distinge rețeaua fină a vinișoarelor de pe gât și spate; fruntea boltită și mai ales ochii de un albastru întunecat clipesc în umbra genelor lungi". După cum remarcăm, artistul izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării, ce oscilează între viață și moarte
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
muri tori, Cătălin și Cătălina. Destinul lor supus efemerității, devenirii și morții este reprezentat prin imaginea cercului strâmt ce le limitează iubirea și existența. Lumea de jos, în care sunt iremediabil captivi, este asociată unor imagini semnificative, sugerând spațiul închis, boltit, al teluricului, al întunericului (Din umbra falnicelor bolți, umbra negrului castel). Contrastiv, planul cosmicuniversal este figurat prin imagini ce închipuie infinitul celest, spațiu al unei geneze continue, al lumilor ce izvorăsc din haosul primo rdial și pier în miezul de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pot uita nici momentul magnific din celălalt spectacol, când unul din meșterii lui Manole șuiera exaltat: "Noi suntem dracii lui Cristos !" iar gigantica schelă, mirosind a lemn proaspăt geluit, construită de regretatul Vittorio Holtier din fosa orchestrei și până în tavanul boltit al sălii Teatrului Național, devenea, sub ochii noștri, zidul bisericii care se clădea, magic, în numai două-trei minute. Nu știu dacă Alexa Visarion era pe deplin conștient de aura de energie vitală care îl învăluia, nu știu dacă se privea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
muri tori, Cătălin și Cătălina. Destinul lor supus efemerității, devenirii și morții este reprezentat prin imaginea cercului strâmt ce le limitează iubirea și existența. Lumea de jos, în care sunt iremediabil captivi, este asociată unor imagini semnificative, sugerând spațiul închis, boltit, al teluricului, al întunericului (Din umbra falnicelor bolți, umbra negrului castel). Contrastiv, planul cosmicuniversal este figurat prin imagini ce închipuie infinitul celest, spațiu al unei geneze continue, al lumilor ce izvorăsc din haosul primo rdial și pier în miezul de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
chiciura de sulf certând ciracii/ ce vin la stupi de-albine prohibite.// mai lasă-mi turnul vechi și athanorul/ în care focul alt siliciu cerne/ să-nregistrez pe benzi și noaptea-aceea/ când suflă geniu-arghezian și bombe/ cu hidrogen iradiază osul/ boltitei frunți lucind spre cimitire// nimicul confundat de orbi cu bronzul" (Viața, moartea și spațiul dintre ele). Ei bine, aproape fără excepție, în acest spațiu atât de fragil dintre viața și moartea textului, Horia Zilieru reușește să rămână Horia Zilieru... Referințe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 96). (h4c) Corabia aceasta este o crâșmă unde se găsește vin unguresc bun.[...] Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 205). Nucleul intratextual al acestei structuri construite din două serii paralele este dat de prezența sinecdotică sau doar imaginată a viorii. Instrumentul muzical nu este vizualizat, dar sunetul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sub al cărei chip inocent se ascunde senzualitatea: „Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici . Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și cînta cu-atîta farmec. Iar peștera-mprejur era cu totul împădurită. Înfloreau puternici Arinii, plopii, chiparoșii negri, Mirositori. Și-acolo zburătoare 90 Se cuibăreau, ba huhurezi, ba ulii, Ba ciori limboase ce trăiesc pe mare. Iar mai încolo podidea în jurul Boltitei peșteri spornică-n putere O vie-nstrugurită. Și din patru 95 Fîntîni zidite-aproape-n șir și-ntoarse Cu fața osebit, curgea o apă Cu totul limpede;-nverzeau alături Și-ntinse umede livezi cu țelini 100 Și toporași. Privind mîndrețea asta, Și-un
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de construcții știa să se tocmească și să aducă din lume cei mai iscusiți meșteri, dar... Oare Iustinian cucerise locurile acestea, stânca aceasta pe care nu plouă aproape niciodată, înadins ca să-și ridice pe ea mânăstirea și biblioteca? În firidele boltite, în îmbrățișarea pietrei stăteau de mai bine de o mie de ani manuscrisele sfinte și pe pereți icoane pe care nici diavolul distrugător al iconoclaștilor nu le atinsese; pe când, peste toate câte le ridicau în Valahia, timpul și vremea își
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în capelă. Se ridicară amândoi și unchiul, curtenitor după obiceiuri europenești, își sprijini nepoata de braț, dându-i întâietate la toate ușile. Stanca îi mulțumea de fiecare dată, cu un surâs copilăresc. Din sala mare, aruncând o ultimă privire tavanului boltit și zugrăvit, întruchipând drumul lui vodă făcut cu nouă ani în urmă la Adrianopol, spătarul își conduse nepoata într-o trecere intermediară dând înspre galeria care unea cerdacul de deasupra intrării de la răsărit cu loggia dinspre apus ce dădea spre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
superioară, soarele de mai lumina incandescent roca prețioasă pusă în valoare de încăperea ce se desfășura vastă, nici un fel de mobilier nesupărând desăvârșirea ornamentală a pardoselii și a pereților pictați cu motive florale pe fond roz auriu. Trecând pe sub arcade boltite și prin uși mici arcuite cu lemnul aurit, au ieșit în cerdacul de răsărit. Dintr-o aruncătură de ochi spre dreapta spătarul văzu, dincolo de grădina de trandafiri, ținută de grădinarul francez anume adus, și care acum erau toți înfloriți într-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe munte pădurea de stejari seculari, se clatină și geme vuind. Trăsnetul bubuie peste stâncile eterne. Furtuna se deslănțui-se însemnând cu stigmatul ei, urgie și dezastre peste câmpiile perene, cutremurând din temelii templul lui Jupiter, sacru și invincibil. În cripta boltită a sanctuarului erau adunați preoții sobri, așezați pe scaune de bronz dispuse în formă de semicerc, așteptând cumpătați. Orfeu sta în picioare încordat, înalt și palid cu ochii flacără adâncă. Marele preot luă cuvântul cu glasul împăcat. Afară ecoul furtunii
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]