1,005 matches
-
bucuroase să Își vadă prietenii străini Înfulecând mâncarea pe care ele o gătiseră cu gândul la gusturile lor americane. Îl supravegheau pe Fratele Alb Mai Mic. Aș fi vrut să avem și altceva de mâncare, Îl auzi Bootie pe Rupert bombănind. Cum ar fi? Întrebă Esmé. —Top Ramen 1, răspunse el. — Nu avem tăiței. Atunci Îmi doresc să fi avut tăiței. Câteva minute mai târziu, Bootie Îi povesti lui Pată Neagră ce spusese Fratele Alb Mai Mic. Acesta dădu din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și meargă. Nu eram convins că aleasa mârșăviilor mele viitoare și ipotetice urma să vină la întâlnire, așa că l-am trimis pe-amicul Paul la înaintare. Stătea potolit, lângă un brăduț, molfăind dintr-o vată de zahăr: marioneta perfectă. Probabil bombănea în gând, cum obișnuiam cu toții. Ar fi făcut orice-i spuneam, mimând obediența până la sacrificiu; avea o admirație încăpățânată față de mine: amândoi isteți, amândoi copii de profesori, slăbănogi și-antipatici (el mai mult, eu mai puțin). Aflasem că citea Freud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la optzeci de ani, o să arăți ca la șaptezeci!“ Am mai adunat din tencuiala de pe jos, un făraș-două; mai mare fusese sperietura. Apoi am așteptat-o pe Maria, jucându-mă cu cheile mașinii. Oricum întârziam, Mihnea n-avea decât să bombăne. Dacă îl prindeai în toane bune, îți ținea și-o teorie despre precizie și punctualitate. Așa proceda și bunicu’ Vitalian pe vremuri, nu suporta să vii la altă oră, îl apucau pandaliile. Apărea noaptea în ușă, cu pijamaua lui ceaușistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se sune, căpățâna era prinsă la loc în șuruburi, cu blana smulsă și fleșcăită îndesată în urechi. Totul se termina în liniște și miros de sălbăticiune, ca la Grădina Zoologică. Melniciuc vâslea după sandale, se încălța cu dificultate și pleca bombănind, cu batista la nas și catalogul sub braț. Uneori, reprezentația scăpa complet de sub control. Fugeam de la ore în Herăstrău, unde goleam câte-un „Brifcor“ sub sălciile de pe mal. Cezar se dezbrăca imediat și sărea în apă, fâlfâind din chiloții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
marfă vie“, „Integrare și adaptare în societatea inteligenței“. Îți venea să dai cu dinamita-n sală. Nu ne găseam locul. Ne căutam o ocupație, un rost, cineva trebuia să aibă grijă și de noi. Eram ca bunicii pe care îi bombăneam că se-așezau pe 1 ianuarie la ora 7 fără 5 la rând la impozite, să-și plătească taxele către Stat. Aveau o dexteritate îndelung exersată, știau cum să se miște și unde să se-așeze, ca niște reptile-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
70, la prima renovare a clădirii din Episcop Radu, au venit niște muncitori de la ICRAL și-au aruncat din mansardă mulajele mai multor cavaleri, în diferite poziții. Asta tot de la chiriaș am aflat-o.“ „Văd că ai cercetat problema...“, am bombănit. „Acuma spune-ne și care-i legătura cu tabloul lui Luchian.“ „Nu știu. Sincer, nu știu.“ Jubilam, în sinea mea. Puteam și eu, în sfârșit, să fac o mică demonstrație, ca eroul principal într-un roman de-aventuri. „Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pierdut eticheta sau cineva a șters numele de pe ramă; ar fi prea stupid. Cine a lăsat cartea a știut că o să dăm de numele autorului. A șters numele din alt motiv decât ca să ne-ascundă identitatea ăstuia.“ „Așa e.“, a bombănit Mihnea. „Dar mai e ceva. Numele n-apare nici pe pagina de gardă, nici la cuprins. Asta nu mai e treabă făcută cu lama sau cutter-ul. Pur și simplu numele lipsește, n-a fost tipărit nicăieri în afară de copertă, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era nevoie să se bată?). După unii, ar fi plecat în Suedia (la fel de ilogic: de-acolo veneau!); după alții, s-ar fi retras, de rușine că pierduseră competiția cu Boney M (ipoteză interesantă; circula prin clasa întâi). În fine, mai bombănea o a treia categorie, ce constatase o stranie coincidență între volatilizarea grupului și absența programelor Televiziunii Române. Ăștia erau răuvoitorii. În două ore de emisie, cum să împaci pe toată lumea?! Oricum, bătălia părea pierdută din start: prin televizorul „Sirius“, cu ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Partidului după uși (cum avea să se întâmple un an mai târziu, cu Regele la Palat). Cineva trebuia să ia potul, așa că, spre dimineață, unul dintre jucători ar fi ieșit cu buzunarele pline, în timp ce ălălalt ar fi rămas la masă, bombănind în fața unui pahar gol de vișinată. Și mai găseam ceva în neregulă. Undeva, se pomenea de-un anume Manolescu sau Manoilescu, zice-se numele de naștere al lui taică-meu. Nu numai că n-am auzit de-așa o trăznaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
părul dat cu gel. Aspru, ars, mort. Calota clonată. Țesătura chirurgicală a implantului. Niște degete metalice, strivite ca o perie de sârmă într-un calup de plastilină. Încerc să trăiesc pur și simplu, să mă scol dimineața și să merg bombănind la servici, să-mi fac meseria de gunoier intelectual patru ore pe zi, să mănânc gogoși sleite în pasaj la Universitate, să citesc ziarele, să beau bere cu colegii, să plec, să mă uit noaptea la Seinfeld, să zic da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
unde ți-e bocancul?“, m-am interesat și eu. Râdea fără un sunet, dar cu gura până la urechi: „L-am lăsat ga-garanție!“ După care ne-a trântit berile în față. Erau ga-gata desfăcute. „Cine știe de unde le-a luat...“, a bombănit Mihnea. „Ai verificat, măcar au acid?“ Am tras cu toții o gură, în același timp, fără să dăm noroc. Gustul părea bun, apos și rece, de cârciumă. Nu găseai birt în orașul ăsta care să nu țină toată băutura în frigider
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îți sărea singur peste degete. Le scoteai aurii de-acolo, turtite și iradiate, ca pe Cartoon Network. „Ei, cum vi se pare?“, i-am întrebat, fără prea mult entuziasm. Maria nu mi-a răspuns. „Se putea și mai rău...“, a bombănit Mihnea, „Eu dorm sus.“ „Eu, la mijloc.“, m-a anunțat Maria. Negocierile se încheiaseră. „OK.“, am admis. „Rămân eu să mă lupt cu nașul și păienjenii.“ „Parcă ziceai că nu sunt păienjeni pe vagonul de dormit!“, a sărit Maria. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
agramat, ca la reportaje. La o adică, puteam și eu să vorbesc pe înțelesul mulțimii, doar nu crescusem degeaba alături de Doru, Țurel și ceilalți. Leneveam în tricou lângă Mihnea, cu nasul în calculatorul lui. Rula niște algoritmi, ca de-obicei, bombănind câte-un „băi, nene“ sau „ce kilu’ meu“ printre dinți. Maria îl suporta cu eleganță și înțelepciune, preferând să nu-i răspundă. „Robane, știi, cât ați fost voi plecați de dimineață, am pus cap la cap niște lucruri.“ „N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Iarna, chiar trei sferturi. Frumos, nu? Iar Bloteriștii sunt ca noi, angajați ai Statului. Să tot lucrezi la Statul ăsta, futu-l în cur!“ „Asta-i tot ce-ai găsit?“, a insistat Maria, ignorând ultimele cuvinte. „Mai e ceva.“, a bombănit Mihnea, întorcându-se spre mine. „Îți mai amintești de scrisorile amicului Paul? Povestea cu Adina, cu documentele băgate-n dosarul tău de facultate?“ „Am stabilit noi că Paul e-autorul?“ Mihnea s-a uitat lung la mine, apoi a revenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am bazat numai pe colecția mea de epocă, prima, cea adevărată, venită prin abonament. Am și cărat o parte din ea cu mine aici, la Viena.“ „Da.“, am zis, bazându-mă pe cuvântul băbuței, „Numerele 170-180.“ „Ești bine informat!“, a bombănit inginerul. „Oricum, în 1972, când a avut loc accidentul, aveam 18 ani. Suficient cât să-mi dau seama de niște lucruri.“ „Cum ar fi potrivirea datelor. Nu se poate să nu fi observat că accidentul a coincis cu un anumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o explozie de metal și cioburi lovind casca pilotului. Dedesubt, la sol, lângă umărul care ținea pușca, se încorda un soldat - englez, australian sau multinațional, nu-ți puteai da seama, pentru că trăgea cu spatele, avea uniforma pătată de noroi și bombănea în limba franceză, pe gustul traducătorului și înțelesul publicului cititor: „Damned!“. Soldatul tocmai ridica brațele spre cer, în timp ce colegii lui jubilau: „Bien joué! Bon Dieu!“ Și mai jos, în aceeași bulă a replicii, se putea citi continuarea: „Par tous les
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și până atunci n-are să vă aștepte, în nici o casă, ușa deschisă și cu felurite bunătățuri pe masă... Cam asta-i pe la noi. Și nu-i de ieri, de-alaltăieri, ci de când hăul și părăul!... Iar fetele iestea care-mi bombănesc în jur și nu știu nici ele ce-i pe lume nu-s chiar de capul lor și a mea, de drept, și iastalaltă, Veronica, de fapt, îs sub ascultarea mea. Așa că... Și, ce mai tura-vura, ne-a ținut moș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
că n-ar putea corespunde la nimic, acest «acces la imortalitate» și la fericirea supremă în onoarea căreia, urmând instinctul cosmic al lui Goethe, instinctul creștin al lui Dostoievski, și deasupra tuturor tradiția secretă a marilor Mistere, îmi petrec timpul bombănind și gesticulând. Când sunt într-o astfel de umoare realistă, recunosc cu o sobră resemnare animală că este, făcând toate contururile, destul de posibil ca sufletul să se piardă pentru totdeauna de aceeași moarte ca și corpul. Această umoare realistă, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
coperții. — Înțeleg. Se întristase. I-a venit ideea să mă compare cu fata din Jurnalul Sarashinei și a ajuns la concluzia că n-avea rost să mai vorbească cu mine. Am tăcut. Priveam în jos, la râul înghețat. Ea a bombănit ceva și apoi a recitat repede niște versuri în engleză: „Cu bine, dacă ne despărțim definitiv de data asta. Adio pentru totdeauna. Byron.“ M-a strâns ușor la piept. M-am simțit rușinată și am bolborosit o scuză. Am pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
saké. Unul după altul au preluat refrenul fără sens. Iar au ciocnit paharele și le-au golit. Aveam impresia că ritmul acela idiot le dădea și mai mult elan la înghițirea băuturii. Cum pleca unul dintre ei pe două cărări, bombănind niște scuze, cum apărea, împleticindu-se, altul care-l saluta din cap pe domnul Uehara. I se făcea imediat loc la masă. — Domnule Uehara, dumneavostră știți că există acolo un loc ce se cheamă Ahahah? Cum se pronunță de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
-ți petreci noaptea, nu-i așa? mă întrebă domnul Uehara în șoaptă. — Eu? Eram conștientă de șarpele care și-a înălțat capul. Ostilități. O emoție soră cu ura puse stăpânire pe mine. Nedând atenție mâniei mele vizibile, Uehara continuă să bombăne. Poți dormi în aceeași cameră cu noi toți? întrebă el. E frig! — Nu se poate, interveni patroana. Ai milă de ea! Uehara plescăi din limbă. Atunci n-ar fi trebuit să vină aici. Am tăcut. Mi-am dat imediat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
aceeași cursă te-ntorci încărcat cu programe și afișe. Tipografia mi-a spus că azi trage afișele. Programele sînt gata de ieri. A plecat, cu bani împrumutați de la contabilul-șef, a ajuns la timp, iar acum, grăbit să se întoarcă, bombăne întruna, mai ales că afișele, făcute sul, ies cam mult din geantă, incomodîndu-l. Drum bun, Lazăre, și să-mi spui că ai fetiță! rîde tipograful, ștergîndu-și îndelung palmele cu o cîrpă. Lazăr îi aruncă o privire tăioasă: Visez casa plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lift, femeia aruncă o privire scurtă în stînga, spre recepție, apoi pornește în dreapta, oprindu-se la standul presei. Scoate din poșetă banii și cumpără o revistă, întorcîndu-se spre ieșire, preocupată de cumpărătura făcută. Asta-i poamă de-aici, din oraș bombăne secretarul literar, netezindu-și mustața, parcă vrînd s-o preseze mai bine pe buza de sus. Nu cred! Aș fi văzut-o pînă acum. Tu nu vezi decît femeile ce vin la teatru rîde secretarul literar. Mulțumesc de vodcă! Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și cum. Gata! Pe mîine. Sărut mîinile! Săteanu închide telefonul, rămîne două-trei secunde cu el pe brațe, apoi îl lasă cu zgomot jos, înfuriat, exclamînd: Dacă ești proastă, stai dracului acasă!... Cumpără revista ca s-o arunce sub prima tufă... bombăne ca pentru sine. Ce zici, schimbă el tonul, ridicîndu-se, venind spre bar îți place? Superb! murmură Mihai. Doamne, ce tîrziu e! se miră uitîndu-se la ceas. Abia opt, ce te grăbești? Mă duc la autogară; o fi venit cursa rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
murmură ceva supărat, ridicîndu-se să deschidă. Nu! șoptește Letiția. Dacă e soția?! Doarme spune chelnerul. Ce dorești? îl ia la rost pe Pavel, după ce-i deschide. Unul vrea neapărat să bea și face scandal arată cu privirea spre sală. Chelnerul bombăne la adresa pasagerilor din sală, pornind nervos într-acolo. În urma lui, Pavel închide ușa, răsucește cheia și se apropie de patul improvizat, scoțînd de jos, dintre lăzi, o sticlă: Bei și cu mine un pahar? Fata, trezită bine din somn, ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]