836 matches
-
o mărturisire. — Chiar putem vorbi despre o mărturisire? riscă primarul. Colonelul intră și el în horă: — Aveți urechi, domnule primar, și un creier. Așadar ați auzit și ați înțeles. — Vreți poate să conduceți dumneavoastră ancheta? insinuează judecătorul. Primarul tace. Micul breton încă mai plânge. Celălalt stă drept și surâde. E deja în altă parte. El și-a făcut calculul: dezertor: împușcare. Ucigaș: ghilotina. În ambele cazuri, adio, lume! Nu voia decât să plece cât mai repede. Asta-i tot. Și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
debara pentru mături de la etaj. Îl închiseră acolo, iar jandarmul se așeză de pază în fața ușii. Judecătorul și colonelul își acordară o pauză și-i dădură primarului de înțeles că îl vor chema când vor avea nevoie de el. Micul breton înlăcrimat fu condus în pivniță de un alt jandarm și, cum pivnița nu se închidea cu cheia, îi puseră cătușele și-i spuseră să se așeze pe jos. Restul grupului se întoarse, la ordinul lui Mierck, la locul crimei, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
erau așezați la masă, cu gura plină și cu paharul ridicat. I-am salutat militărește. Și-au ridicat paharele ceva mai sus pentru a-mi răspunde la salut. M-am întrebat unde ajunsesem. Revăzându-i pe cei doi clovni, micul breton a ieșit din lâncezeală. A început să geamă și să-și reia litania cu „Ce?“. Buna dispoziție a lui Mierck a fost întunecată de chestia asta. Așa că, între două îmbucături de jumări, i-a spus în câteva cuvinte despre moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că nu avea sfârșit, că nu se mai oprea, că te întrebai de unde venea acel strigăt. Totuși, ceea ce-l făcu să se oprească fu lovitura de baston pe care colonelul i-o aplică în plină figură. Se ridicase special. Micul breton se opri de tot. Avea o urmă mare, vânătă pe toată fața, și-i curgeau picături de sânge. Cu un gest al capului, Mierck dădu de înțeles jandarmului că putea să-l ducă înapoi în pivniță, și, când acesta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
din casă!“ îmi spuse ea. Masa dură ore întregi. Mierck și Matziev aveau tot timpul. Se răsfățau cu masa și tot restul. Louisette nu privea în jurul ei când intra în încăpere. „Mă speriau amândoi și se și îmbătaseră“. Pe micul breton legat în curte nu l-a văzut niciodată. Uneori, e mai convenabil să nu vezi. Din când în când, colonelul ieșea, doar pentru a-i spune câteva cuvinte prizonierului. Se apleca asupra lui, îi vorbea la ureche. Micul breton tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
masă. Băuseră șase sticle. Atât. Ieșiră împreună în curte, ca pentru a lua o gură de aer. Era pentru prima dată când Mierck se apropia de prizonier. În schimb, era a cincea vizită a lui Matziev. Se învîrtiră în jurul micului breton de parcă nici n-ar fi existat. Mierck ridică încet capul spre cer. Și vorbi despre stele, de parcă ar fi făcut conversație. I le arătă pe toate lui Matziev, îi spuse cum se cheamă fiecare. Stelele erau una dintre pasiunile judecătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după care îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul gol al prizonierului se ivi ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același lucru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să ieși cât mai repede posibil, în fugă dacă se putea. Le spusesem gardienilor că judecătorul mă trimisese. Nu era adevărat, dar nimeni nu ceru să verifice. Mă cunoșteau cu toții. Când gardianul deschise ușa celulei în care se afla micul breton, nu zării la început mare lucru. Dar l-am auzit imediat. Cânta în șoaptă, cu o voce de copil, destul de dulce, de altfel. Gardianul mă lăsă să intru și închise ușa în urma mea. Ochii mi se obișnuiră cu întunericul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toți oamenii. Iar ăsta e poate începutul sfârșitului, sfârșitul lumii lor. Așadar, un gând insuportabil. Și apoi, de ce ar fi ucis-o Destinat pe Belle de jour? Să vorbească cu ea, bine, dar de ce s-o ucidă? În buzunarele micului breton, când a fost arestat, s-a găsit o bancnotă de cinci franci care avea în colțul din stânga sus o cruce făcută cu creionul. Adălaïde Siffert o recunoscu fără dubii ca fiind bancnota pe care i-o dăduse finei sale în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
apoi, cui îi folosește? La ce-mi folosește mie? Dacă Clămence ar fi fost lângă mine, nu aș fi mâzgălit niciodată toate paginile astea, chiar și cu moartea lui Belle de jour și misterul ei, chiar și cu moartea micuțului breton, pe care o am cumva pe conștiință. Da, simpla ei prezență ar fi fost de ajuns să mă îndepărteze de trcecut și să-mi dea putere. În definitiv, scriu pentru ea și numai pentru ea, ca să mi se pară, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în penumbră, în ezitare, în absența răspunsurilor și a certitudinilor. A-i răspunde lui Vignot ar fi însemnat dispariția acestui trai: s-ar fi făcut dintr-odată lumină, una care îl făcea nevinovat pe Destinat și îl arunca pe micul breton în întuneric. Prea simplu. Unul dintre cei doi ucisese, e clar, dar și celălalt ar fi putut să o facă și, în fond, între intenție și crimă nu este nici o diferență. Am luat scrisoarea de la Vignot și mi-am aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lui sunt atât de pregnante, încât ai impresia că ies prin ochii albaștri, că sare din piele, își știe energia și se străduiește, tocmai de aia, să vorbească încet, controlat, în timpul ăsta, îi pipăie fața tinerei, cu atenție și drag, bretonul și pletele, are o senzualitate iradiantă, îți transpiră palmele când ești lângă el, ușurințe apollinice îl fac să mintă ușor, numai pe tine te iubesc, dar nu mai sunt de mult un copil, sunt cu atâția ani mai mare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
erau flămânzi, erau disperați, tinerilor nu le păsa, erau în față, vânătorii au început să tragă în mulțime, unul târa prin praf și fum o femeie frumoasă, grăsuță... Și eu eram vânător, dar târam spre pat o femeie goală, cu bretonul în formă de V, ea se smulgea din mâinile mele, dansa ca o argentiniană, plină de pasiune, eu o țineam iar în brațe... Apoi, după tango, m-a rugat s-o conduc acasă la ea, nu stau departe, vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o țineam iar în brațe... Apoi, după tango, m-a rugat s-o conduc acasă la ea, nu stau departe, vreau să-mi schimb încălțările!, m-a amețit, privindu-mă cu ochii ei negri, era o brunetă focoasă, unguroaică-tunsă-scurt, cu breton retro, care-i descoperea sprâncenele perfecte, avea un corp durduliu, ca prin 1930, chiar dansa charleston când am văzut-o prima dată, dintr-un colț de cameră, apoi am luat-o eu la Tangoul Libertății, iute și obositoare femelă, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la mine. Până-n seară, m-am culcat cu ea, a fost ușor, în garsoniera mea nici n-a suflat, a acceptat din prima. După un timp, n-am mai căutat-o pe frumoasa actriță de 40 de ani, actrița cu bretonul în formă de V și corpul durduliu, am sunat-o o dată și i-am zis că sunt bolnav, că am contractat o micoză, era un banc, n-aveam nimic, dar vroiam să scap de ea. Acuma îmi plăcea fata-ca-un-măr, tinerețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de actor, în orașul ăla din Moldova. Tânăr, când fericit, când amărât. Talentat. Dar nu înțelegeam nimic din viața mea, din ce îmi dăduse Dumnezeu. Nu înțelegeam... Întâmplarea a făcut să scap de o tipă mai bătrână, o actriță cu bretonul în formă de V, prin Rita, dar înaintea Ritei și a tuturor, a fost mereu Ani-Anita, dragostea mea. Am fost cu Ani din al treilea an de studenție până când am terminat facultatea, după aceea, am mai fost și în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că găsise printre cărți un carnet pe care întâmplător îl frunzărise, uitând de sine, așa, în viteză... și pe a doua pagină a văzut niște nume, „Romanița-Dăscălița, cu țâțele ca bostanii”, urmau altele și altele, un nume unguresc, „Ildi-cea-durdulie, cu bretonul în formă de V”... și „Anita, care merge de parcă doarme în ea”, era și ea acolo, în șirul ca un burghiu, ce-i cu femeile astea?, sunt, au fost ale lui?, Dumnezeule!, nu face el așa ceva, vrea să mă facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sii să-i fut astăzi și mâine! Țigara căzuse pe pantof, arsese pantoful și acum îi arsese piciorul de zece mii de ori mai tare decât oricare ciupercă din lume. Heruvimul se uita dezgustat, prin alți ochelari de soare și prin bretonul perucii roșcate, la mongoloidul scârbos care sărea într-un picior, cu un buchet de garoafe în mână și cu o țigară în gură. Țigara mai ales îl dezgustase pe Horațiu dintotdeauna. Doamna Popa a fost foarte încântată să-l primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nel 1930»); III) Dadaism, suprarealism și alte „isme“ / Dadaïsme, surréalisme et autres „ismes“ / Dadaism, Suprarealism and Other „Ismes“ (cu aportul cercetătorilor: Serge Fauchereau - «Le dadaïsme parisien», Arturo Schwartz - «L'attivitá prevalentemente politică dei dadaiști berlinesi», Didier Ottinger - «Îl muro di Breton», George Guțu - «Paul Celan, Surrealistische Interferenzen», Ion Pachia-Tatomirescu - «Le paradoxisme», Günter Berghaus, Constantin Frosin, Raffaele Bedarida, Sveta Litvak, Fumi Tsukahara - «Dada au Pays du Soleil Levant», Roger Cardinal și Michael Finkenthal); IV) Avangardă și aventurile modernității / L'avant-garde et leș
ZECE REVISTE DE CULTURĂ/ LITERATURĂ DIN VALAHIME ÎN CRONICA DE VARĂ 2013 de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363936_a_365265]
-
Mister ĂĂ, antiphilosopher»); VII) Creații poetice pentru «Caietele „Tristan Tzara“» / Productions poétiques pour leș «Cahiers „Tristan Tzara“» / Geared Poetic Creations for «”Tristan Tzara” Notebooks» (cu substanțial-revoluționare cicluri de poeme-Dada-liric-paradoxiste purtând 11 + 11 „peceți de aur“ puse de: Tristan Tzara, André Breton, Charles Dobzynski, Vincent A. Vigilant, Alain Georges Leduc, Pierre Taminiaux, Elenă Seifert, Urmuz, Ion Caraion, Gabriela Pachia, Ion Pachia-Tatomirescu, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Șerban Foarță, Calistrat Costin, Claudine Bertrand, Alexandre Faustino, John M. Bennet, Jerome Rothenberg, David Baker și Page
ZECE REVISTE DE CULTURĂ/ LITERATURĂ DIN VALAHIME ÎN CRONICA DE VARĂ 2013 de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363936_a_365265]
-
A. Vigilant, de la Petre Isachi s. a., dar și de la Ion Pachia-Tatomirescu, din Dacia, ce - de la pagina 885, nu de la p. 914 -, indirect și sublim-dadaist, prin a sa urare-fulger-iernos de An Nou-2013, turnata - evident, de IPT, „direct în limba lui Hugo / Breton“ - și trimisă lui Vasile Robciuc tocmai pentru că V. R. este și un mare moineștean-profesor-de-franceză - ne grăiește de sub „titlul-destinație“ Le Premier Janvier 2013: à Saint-Basile-Robciuc-du-Dadaïsme et des Cahiers „Tristan Tzara“ nereprodus în tom: «Tout au long de l'année 2013: / Bonne
ZECE REVISTE DE CULTURĂ/ LITERATURĂ DIN VALAHIME ÎN CRONICA DE VARĂ 2013 de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363936_a_365265]
-
se vedea o mașină roșie Ford Focus, care încetini viteza și opri la mijlocul podului. În ea erau doi tineri ce aveau în jur de treizeci de ani. Ea era o femeie înaltă, blondă cu părul prins în coc și cu breton. Era îmbrăcată într-o pereche de blugi bleumarin și-o geacă maro de catifea. Fizionomia sa era compusă din niște ochi mari și căprui-rimelați, cu sprâncene frumos arcuite. De sub nasul drept și puțin în vânt se vedeau niște buze roz
CAPUL LUI DECEBAL de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1149 din 22 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362787_a_364116]
-
iunie 2014 Toate Articolele Autorului Ochii mari sub sprâncene înalte scăpau lacrimi curbate. Preaplinul amestecându-se, în fumul țigării destinului... doar o mână-i dansa rar pe clapele plânse ale pianului, într-un vis temporar. Tresăritul ritmic al pleoapei sub bretonul rotund și copilăros, sugera viziunea inorogului luminos. Bărbatul... se-apropie abătut, mângâindu-i apatic buclele, în gânduri străine o sărută sub bărbie, șoptindu-i c-o privire inertă: O să-ți treacă! Clapele... cântau într-o inerție accelerată, un vers învățat
JAZZ de CRISTIAN POP în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360961_a_362290]
-
cu sânge, dar învinge poporul ! Capturat, Judecat, Împușcat, Dictatorul ! După alt război, alte fețe noi de eroi necunoscuți! Doi suspuși, Trepăduși, Mulți intruși, Restul... muți! ALFABETIZARE (recitați poezia cu voce tare - cu dicție și interpretare) Alfa, Alfalfa, Anton Brânză, Brânzoaică, Breton Coca, Cocotă, Cocon Dală, Dalila, Dalton Ene, Enescu, Eston Fugă, Fugată, Furgon Gală, Găleată, Galon Horă, Horincă, Hormon Iie, Istoric, Ison June, Junincă, Jupon Kaki, Kakemóno, Kripton Latex, Latentă, Lapon Mică, Micoză, Micron Nelu, Nenică, Neon Odă, Odrasă, Odgon Pară
PRUNE-N GURĂ (EXERCIŢII DE DICŢIE) de GEORGE ROCA în ediţia nr. 935 din 23 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364183_a_365512]
-
se stabilește la Paris unde este student la „Facultatea de Stiințe” și membru al „Asociației Studenților Români din Franța”. Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mișcarea se mută la Paris, unde se întâlnește cu scriitorii din grupul mișcării suprarealiste Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vach� . Mulți dadaiști publică în revista lui Francis Picabia „391” (înființată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zurich, apoi la Paris). În revistă apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire
TRISTAN TZARA de GEORGE BACIU în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366841_a_368170]