241 matches
-
arbuștii rari. Unealta lovește vita între coarne, animalul cade pe ciment. Soldați în mantale care se opresc din alergare și ochesc cu grijă. Măcelarul despică gâtul vitei cu un cuțit lung și foarte ascuțit care intră ca în unt. Sângele bufnește, mult și negru, părând că nu se va termina înainte de a inunda totul. Oamenii dărâmă un gard în fuga lor disperată. Soldați într-un genunchi trag de voie. Oameni căzând secerați. Vita se zbate, dă din picioare. Măcelarul lărgește căscătura
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a lui Buridan între cele două căpițe de fân, când mă întâlnesc cu Piștanu’ - Ce faci Valer? Cam ingândurat... - Păi... iac’așa [...] - Lasă-i naibii pe amîndoi, îți dau eu unul. Ia-l pe Zănoagă. N’am greșit, deși Zănoagă bufnește uneori că se putea și mai bine: Piștanu’ nu-i băgase de seamă impulsivitatea... de Berbec. Și, cantonându-mă exclusiv în prezentul acestei cărți, remarc - rara avis - asocierea pe copertă a discipolului și magistrului, asociere în care văd, pe lângă respectul datorat
Coroziunea biologică : o abordare ecologică by Cristinel Zănoagă, Ştefan Ivăşcan () [Corola-publishinghouse/Science/745_a_1374]
-
visat-o pe Doamna cu Două Fețe”, povestea un vechi informator cu aproape un secol în urmă, „din momentul acela nimeni n-o mai poate întrece în tot ce întreprinde. Dar femeia asta se poartă întocmai ca o nebună. O bufnește rîsul, nu poți să știi ce-o să facă. Bărbații care se apropie de ea devin posedați. De aceea li se spune acestor femei Doamne cu Două Fețe. Și se culcă cu oricine. Dar, în toate treburile lor, nu le întrece
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
am pus în bordul autoturismului. La vama sârbească, vameșul ne-a controlat și bineînțeles a găsit și tămâia. Probabil că nu se mai întâlnise un asemenea articol. A cercetat-o, a mirosit-o sub privirile vesele ale noastre, că ne bufnea râsul văzându-i nedumerirea. Ne-a întrebat ce-i cu ea. I-am spus că este tămâie și că o ducem unei bătrâne. Iar a cercetat-o, iar a pus-o în bordul mașinii, a zâmbit, ne-a dat liber
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
plastic. Erau foarte la modă pe atunci. Când vameșii i-au văzut cu atâtea flori, li s-au adresat: Ce faceți, domnilor, cu atâtea flori? Aveți vreo nuntă, vreo înmormântare? Cam așa ceva, au răspuns în doi peri. Iarăși ne-a bufnit râsul pe toți, și pe noi și pe vameși care-și dăduseră seama cum stă treaba și ca să scape de noi ne-au lăsat să trecem. Mie, căreia nu-mi prea plăceau lucrurile acestea, de multe ori îi spuneam soțului
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
casă. Nu m-am simțit în stare să întorc capul către bucătărie și, oricum, eram orbit de emoție. Am perceput cu extraordinară acuitate roșul și portocaliul strălucitor al unor trandafiri foarte mari, care creșteau chiar la marginea aleii. Ușa a bufnit în urma mea. M-am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am început să merg mai încet, tot mai încet, și când am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-l fac. Eram totodată conștient că întrerupsesem o scenă. Ușa dormitorului era acum deschisă. Am întins sacoșa: — Astea-i aparțin. Regret că am uitat să i le las. Ben înșfăcă sacoșa și trânti cu ea de podea, făcând-o să bufnească și să clincăne. Își împinse spre mine capul schimonosit de un rânjet, determinându-mă să fac un pas înd\r\t. — Ferește-te din calea mea, că te ucid! Și spune-i și ticălosului ăluia de puștan să se ferească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
recunosc nimic, a pomenit el numele Ioja. Ce crezi, că noi nu știm? Că asta era metoda. Îți îngreunezi situația pentru că nu vrei să recunoști. Noi deja știm, dar am vrut să verificăm. Ce știți, domnule? Preotul Ioja... Atunci am bufnit în râs. Ați căzut în plasa mea. Nu există nici un preot Ioja. Mi-ați băgat un nemernic, un șarpe și la propriu și la figurat. El se numește Șarpe, dar e o viperă... Mi-ați băgat o viperă în celulă
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
introduce în frază prin: • pronume relative (mai ales, care): „Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine.” (I.L. Caragiale, I, 214) • adverbe relative: „Atunci, copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs.” (I. Creangă, 4), „Și el, cât era de ostenit, ne prindea pe câte unul, ca la baba-oarba, ne rădica în grindă zicând: „Tâta mare!” (I. Creangă, 25), „Nici un om, din câți am cunoscut, oricât de neînsemnat ar fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-n floarea vârstei, umbla în zdrențe iar acum, vezi cum s-a pricopsit aur și haine brodate și patru slujnice.... Lyra a ajuns astfel, mai întâi gătindu-se frumos și fiind drăguță și veselă cu toți, dar nu așa, să bufnească în râs din te miri ce, cum faci tu mereu, ci zâmbind dulce și fermecător; apoi, purtându-se cu dibăcie în relațiile cu bărbații, și fără să-l înșele pe cel care se duce la ea sau care o cheamă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
departe a unui minunat copil, dar nu trebuia să transmit nimic celor din jur, trebuia să spăl farfurii și să curăț șemineul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. La un moment dat, mai târ ziu, Concetta a început să bufnească, să se vaite și, întoarsă cu spatele ca și cum i-ar fi fost și ei rușine, mi-a spus: — La cât te plătesc, vreau și eu puțină afecțiune! Eu eram înmărmurită. A înțeles din tăcerea mea că ceea ce voia ea nu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
un fricos, Pițule ! Căci te sperie, nu ? Sărăcia. Nesiguranța. Incertitudinea zilei de mâine, nu ? Delirul vieții, care nu știi cum și când o să te lovească. Dar pe care crezi că îl poți controla, dacă ai ceva bani în buzunar, mă bufnește râsul. Când viața vine și dă cu tine de pământ, crezi că niște bani în plus vor face diferența ? Când o să zaci mort, cu inima oprită, crezi că va conta cât de plin ți-e buzunarul ? Pur și simplu nu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
rândul colegilor săi de breaslă, care de invidie lansau zvonuri care mai de care mai răutăcioase despre el, taxându-i viața boemă și libertină. Multe minunății a mai auzit Cristi pe la mese dis- cutându-se, și de fiecare dată îl bufnea râsul, apreciind creativitatea rivalilor săi. Numărul amantelor fictive se înze- cise, la fel și numărul bețiilor fictive fără sfârșit, care se terminau cu câte o pățanie de neuitat. Unul spusese că l-a văzut o dată în compania unor ghizete, umblând
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care trage câteva guri de alcool și-i pasează sticla înapoi prietenului său. — Succese de oameni banali, pe care nici tu nu dai vreun ban. Că de ai fi dat, ai fi păstrat măcar o parte din ei, ha-ha, îl bufnește deodată râsul, după ce ia și el câteva guri. Te-ai gândit că noi doi, amice, noi doi puteam fi cei mai bogați oameni din lume ? — M-am gândit, m-am gândit... — Nu, serios, chiar te-ai gândit ? Noi am făcut
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
am zis că dacă ies comuniștii, el o să moară de ciudă, că d-aia-i votez, și iar au început toți să râdă. — Ospătar ! Ospătar ! — Da, domnule Fernic. — Ospătar, dă-ne afară ! — Cum să vă dau afară, domnule Fernic ? îl bufnește râsul și pe micuțul tânăr care îi servea de ore bune. — Uite-așa, cheamă poliția și dă-ne afară, nu vezi că suntem niște degenerați care trădează țara, averile, neamul, tradițiile... Stai așa... Ce mai trădăm, Cristi ? Cristi ! țipă el
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a dus să se privească în oglindă. Era un dezastru. Chipul supt și umflat de la pumni, pielea deshidratată, îngălbenită, ochii aproape vineți de cearcăne și o barbă deasă, care puțea. S-a fixat câteva secunde bune și apoi l-a bufnit râsul. „Habar n-aveam cât de urât pot fi, dacă mă chinui puțin“, și-a zis, printre hohote, dar n-a putut râde mult, pentru că l-a apucat tusea. Simțea cum coastele îl strâng și nu-l lasă să respire
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
oricând să-și arunce în aer gloria pentru a se reinventa în permanență. Până și amicul dumneavoastră, Jean Moscopol, a înțeles asta, iată-l cochetând cu jazzul de ceva timp și nu văd să-i meargă rău. Pe Cristi îl bufnește râsul : — O, Doamne ! Și romanțe, și jazz, mâine și-o lăutărească, sunt sigur, dar fără nicio supărare pentru dragul meu prieten, pe care-l știu de o viață, căci și el, ca și mine, a venit cu o tolbă plină
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
numai diamantele mai lipsesc. — Ești doar invidios. Îi dăruiesc femeii pe care o iubesc ce pot. Și merită toate darurile mele. — O iubești, spui ? — O iubesc cum n-am iubit pe nimeni alta. Și ea mă adoră. Pe Virgiliu îl bufnește râsul : — Tot timpul ai fost un naiv și un credul, Cristi, dar așa prost nu te-am crezut niciodată. Dar Cristi nici nu îl bagă în seamă, în schimb scoate dintr-un sertar un inel cu diamant, cum rar s-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
orice altă femeie. Și, desigur, parfumul ei puter- nic de primăvară, de viață, care făcea ca toate clipele să pară o eternitate. — Și cum de nu v-ați căsătorit cu ea, domnule Vasile ? — Să mă căsătoresc cu dânsa ? l-a bufnit pe Cristi râsul. Tu te auzi ce spui ? Să închizi o astfel de zeiță într-o colivie și să nu o lași să zboare ? Cum să mă gândesc la un așa lucru necugetat ? Iubirea Zarazei era, este, de fapt, atât
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Sânii goi, ca niște foi de plăcintă crudă umplute cu ce dulcețuri vă poftesc inimile. Dar dincolo de toate acestea, aș putea continua la nesfârșit, Zaraza avea un defect. Degetele mici de la picioare îi erau lipite, a zâmbit el, aproape să bufnească în plâns. — Ăsta era secretul ? se arată unul dezamăgit. — Ăsta era nu secretul, dragul meu, era punctul ei slab, prin care ea se credea normală, imperfectă, la fel ca toate celelalte și cu nimic mai specială. Degetele ei lipite pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
luat 19 ocă de fier și 19 de oțel. S-a dus la Țiganu' Buzduganu Care bate bine cu ciocanu' Cu dinții rânjiți Cu ochii beliți Cu ochii de steclă Cu dinții de greblă Când te uitai la dânsul Te bufnea râsul. A făcut niște secerele Cu mănunchi de floricele Și cu dinți de viorele Ca să tae grâu cu ele. Iară dumnealui că se mira Că cine l-a săcera S-au aflat niște fetișele Ochișele Cu inele-n degițele Ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
magic se poate îndeplini, iar victoria flăcăului este desăvârșită, căci el supune nu numai haosul, ci se învinge și pe sine, dominându-și aspectul instinctual. Arhaicitatea confruntării elimină armele sofisticate, care dau omului o superioritate artificială în fața naturii: „Flinta ar bufni,/ El ar auzi,/ Și-ndatăar sări/ Două-trei sărite,/ Până-n vârf de munte,/ Până către-Ardealu,/ Că-i locu cu dragu./ Cu flinta nu-și dare,/ Și mi-l săgetare” (Voineasa - Vâlcea). Deși efectul asupra fiarei este același și ea sare peste munți
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
apoi făcându-și cruci largi, parcă teatrale. În ochii noștri de copii proști, ne duși destul la biserică și neobișnuiți cu asemenea manifestări, acest spectacol religios, ni s-a părut atât de comic, încât abia ne-am abținut să nu bufnim în râs. Ne-am acoperit gura cu mâna disimulând o tuse, și ne-am ferit privirile, pentru a nu ne vedea mutrele și a ne antrena la râs. Era gata-gata, să ne facem de râs în sfânta biserică. Noroc că
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
lungă. Mișcările îi erau agere ca a unui spiriduș. Nicky era acaparat de un peisaj, iar când întoarse capul și se uită în compartiment îl observă pe Jean cu fața roșie pus pe harță cu tânăra care îl însoțea. Îl bufni râsul și chiar râse cu poftă când auzi dialogul dintre ei. - Crezi că nu știu ce vrei să faci cu mine dincolo? N-ai să reușești să mă fraierești, să te folosești de mine. - Să mor alături de tine dacă m-am gândit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de viață pe picior mare. Duelul de la masa de joc e de-acolo, ca și tortura (tortura era pentru Fleming ce era agricultura pentru Tolstoi), ca și femeia fatală, ca și concluzia finală a lui Bond în privința ei (o grosolănie bufnind ca o ușă trîntită definitiv peste singura cămară încălzită din inima lui), iar Daniel Craig e primul interpret care găsește cheia originară a personajului (de fapt, singurul lui mister) : faptul că, deși e dependent de viața pe picior mare, ea
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]