584 matches
-
mod explicit cea a unui agent social și politic „dublu”, gata oricând să trădeze pentru a-și urma Înainte de toate propriile interese. Privit mai de aproape, dezacordul care-i opune pe Lenin și Bogdanov pare de neînțeles: dincolo de refuzul esteticii „burgheze” (artă individualista, arta pentru artă și izolarea În turnul de fildeș), proletcultismul nu este În măsură să propună o estetică alternativă decât valorificarea conținutului În detrimentul formei (Mele, 1989, pp. 54-55). Cele două tabere se acuzau reciproc de elitism sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de partid” reprezintă fără nici o Îndoială un raspuns „tactic” vizând să consolideze din interior partidele slăbite de descentralizarea poststalinistă, să Încadreze mai bine proprii intelectuali și să constituie În același timp avanposturi față de contestarea din exterior - venind din partea elitelor intelectuale „burgheze” sau a contrapropagandei din Vest. Istoria „academică” a școlilor de partid este astfel În mod direct un efect al destalinizării: cel de condamnare a violenței autodistrugătoare a lui Stalin, practicată Împotriva propriului partid, dar și de organizare a proceselor intelectuale
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
fusese „epurat” timp de doi ani după război În Germania de Vest datorită colaborării sale cu regimul nazist. Harich a fost de asemenea condamnat pentru tentativele sale de „a concilia materialismul și idealismul” și pentru Încercarea de a introducere „gândirea burgheza” În marxism-leninism, privând astfel proletariatul de principala să armă. Condamnat că filosof și „conspirator” deopotrivă, arestarea lui Harich a jucat un rol declanșator pentru alte acuzații și procese. Cazul lui Ernst Bloch este diferit de cel al lui Harich, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
dominaților.» Cf. Pierre Bourdieu, Loïc J.D. Wacquant, 1992a, pp. 78-81, 236-237 și urm. Rezultatele au fost publicate În Johannes Huinink, Karl-Ulrich Mayer (1995). A se vedea bilanțul acestor studii În Eberhard Schneider (1994). Heike Solga distinge Între două fracțiuni, una „burgheza”, cealaltă „socialistă” a „claselor de serviciu” (bürgerliche/sozialistische Dienstklasse), cf. Solga, 1995, pp. 45-88. A se vedea mai multe exemple de produse de Kaderstatistik prin serviciul de cadre al Parteihochschule Karl Marx. Despre discursurile de auto-reprezentare ale diferitelor grupuri politice
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
În totalitate a fost pînă azi o prostie, o formă de aservire, de dezordine, și nici un strigăt uman nu a fost auzit pînă la Soviete. Atîtea arte diferite, născute În epoci foarte diferite, care au fost considerate În ansamblu că «burgheze». Și dacă vreo voce Îndrăznește să se plîngă, nu este decît pentru a le reproșa scriitorilor sovietici că nu Înțeleg destul omul epocii noastre, omul creat de primă perioadă cincinala». Această remarcă Îi aparține lui Benjamin Fondane și a apărut
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
social-democrației din România. Dezacordul se extinde și asupra orientării celor două publicații centrale, cotidianul „Lumea nouă” și suplimentul său literar, „Lumea nouă literară și științifică”. Grupul de la L. reproșa redactorilor de la gazetele socialiste din București metodele jurnalistice întrebuințate ca fiind burgheze, deci incompatibile cu un periodic muncitoresc, și, de asemenea, concesiile făcute în problemele artistice și literare gustului burghez. L. trebuia să fie „o revistă de luptă”, scrisă exclusiv pentru muncitori. Colaboratori constanți, cu articole politice și cu traduceri din Engels
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287905_a_289234]
-
sfârșind cu relaxarea post-stalinistă. Reconfigurarea spațiului cultural Dintre cele trei perioade, cea de mijloc fusese de departe cea mai violentă. Se reproșau partidului mijloacele nu tocmai fericite prin care se instituise primatul producțiilor sovietice asupra celor autohtone, de inspirație occidentală, burgheză/decadentă 2. Arestările, detențiile, domiciliul obligatoriu, marginalizările, comprimările, demascările publice, și, nu în ultimul rând, instituirea terorii ca stare de spirit cotidiană au fost direcțiile principale ale revoluției culturale declanșate după 19483. M. Ralea identifica la sfârșitul primului deceniu postbelic
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
sugestii privind investigarea atât a stării de spirit a populației (mai ales de după 1977), cât și a adevăratelor motivații/intenții ale campaniilor ceaușiste de demolare (a centrelor istorice din marile orașe), a caselor și vilelor (mai mult sau mai puțin "burgheze". Este o întrebare care s-a mai pus în istoriografia română (o sesizăm la profesorii Andrei Pippidi, Dinu C. Giurescu, dar și la alți istorici, arhitecți): în ce măsură mediul, ambianța, vechea cultură și arhitectură (cu nuanțe burgheze, aristocratice, care supraviețuiesc în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
mai ales al femeilor, fără excepție provenite din mediul de perdiție al societății burgheze, aflată în pragul disoluției finale. Pentru acest Adam căzut, cu un fond bun, alterat de experiențe umilitoare, se ivește mereu câte o Lilith, o femme fatale burgheză, precum Gaby, Irma, un alogen feminoid ca încarnare a diavolului care-l ispitește pe păcătos în ascensiunea sa către paradisul comunist. Eugen Barbu aprofundează personajul, cu atât mai mult cu cât nuanțele sunt recuperabile în dimensiunea proteică a răului, și
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
trec prin filtrul economiei reale, unde abilitățile dobândite în societatea capitalistă sunt extrem de utile și bunele intenții ale tovarășilor devotați, precum Filipache, se izbesc adeseori chiar de noul sistem al economiei centralizate și dirijate, care limitează inițiativa. Tipul de viață burgheză este continuat de acestă pseudoburghezie care ia naștere acum pe cheltuiala clasei muncitoare. Dragostea și revoluția: glasul iubirii și glasul Partidului Romanul își dezvăluie liniile de forță din perspectiva unor imposibile iubiri. A orienta politic libidoul devine o sarcină de
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
profesorului Mihai David, întemeietorul geografiei moderne la Universitatea din Iași, și încă trei ani la catedră ai distinșilor profesori Gh.I.Năstase și Nicolae Lupu, toți trei îndepărtați apoi brutal din învățământ de către regimul comunist pe motivul că au făcut politică burgheză în trecut. Mă pot deci considera ca favorizat de soartă pentru că am beneficiat de temeinica cultură în domeniu a acestor trei corifei ai învățământului geografic ieșean. Profesorul Mihai David, prin întreaga sa structură genetică, a fost, cred, predestinat ca model
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
se rezumă, în fapt, la cele de mai sus. Ca urmare, mii de profesori vor fi epurați din școli, licee și facultăți, datorită originii nesănătoase a rudelor (părinți chiaburi sau mic-burghezi, funcționari, preoți, militari ori care fuseseri membrii ai partidelor burgheze etc); mii de elevi și studenți, la rândul lor, aveau să fie eliminați, iar mulți dintre ei vor fi trimiși curând la Canal (în lagărele de muncă de la Poarta Albă, Peninsula etc.), ori în închisori (Pitești, Gherla, Aiud) la reeducare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
un deceniu, a circulat un manual unic (pentru elevi, studenți și profesori În egală măsură): Istoria R.P.R. (România devenise R.P.R. — Republica Populară Română), apărut sub direcția lui Mihail Roller (istoric improvizat, ajuns un fel de „dictator“ al istoriografiei românești). Istoria „burgheză“ de până atunci pusese accentul pe ideea națională și pe legăturile cu Occidentul. Acum, naționalismul era prohibit, singurul acceptat fiind cel rusesc (deghizat În „internaționalism“ sovietic). Accentul s-a deplasat pe „lupta de clasă“ (Între burghezul român și muncitorul român
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
o istorie comună, și totuși diferiți. Iliescu, lider comunist, de obârșie proletară și cu studii la Moscova; Roman, el Însuși fiul unui comunist din „vechea gardă“ care a ocupat Înalte funcții, dar reprezentând o nouă generație, mai deschisă spre valorile „burgheze“ ale Occidentului (semnificativ și faptul că studiile nu și le-a desăvârșit la Moscova, ci În Franța, la Toulouse). Deosebirile s-au tot adâncit Între gruparea conservatoare a lui Iliescu și reformiștii lui Roman. Era momentul ca minerii să intervină
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
repudiat În repetate rânduri legăturile cu determinismul ereditar. În perioada interbelică, autorul Își exprimase interesul pentru posibilele aplicații ale teoriilor eugeniste la practica antropologică, dar În anii ’50 și ’60 a publicat câteva lucrări În care condamna eugenia ca teorie „burgheză”. Într-un anumit sens, critica sa neiertătoare a oferit teoriilor determinismului ereditar o nouă nișă de afirmare, pentru că lucrările lui Preda Începeau prin a prezenta argumentele eugeniste, familiarizând astfel chiar și cititorii ignoranți cu principiile de bază ale eugeniei 14
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
devenit Secția pentru Biologie Umană și Antropologie, parte a Institutului pentru Demografie și Recensământ, sub conducerea lui Sabin Manuilă, Împreună cu Secția pentru Studiul Minorităților. 76. Este foarte probabil ca Banu, În calitatea sa de fost membru al mai multor guvernări „burgheze”, să fi fost și el condamnat la Închisoare sub regimul stalinist, dar biograful său nu menționează acest fapt. 77. George Marinescu, Despre hereditatea normală și patologică și raporturile ei cu eugenia, Academia Română, Memoriile secțiunii științifice, seria III, tom XI, mem.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1967_a_3292]
-
chiar cea mai Îndârjită ură a barbarilor față de străini. Ea silește toate națiunile să-și Însușească modul de producție al burgheziei dacă nu vor să piară; ea le silește să introducă la ele Însele așa-zisă civilizație, adică să devină burgheze. Într-un cuvânt, ea Își creează o lume după chipul și asemănarea ei. Karl Marx; Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, Editura Politică, București, 1962 Este greu de crezut că Marx scria aceste lucruri În 1848. Vorbind de Manifestul Partidului Comunist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
comunismul autentic” din perioada NEP-ului leninist, presupus corupt ulterior de birocrația stalinistă, considerat de un Alexandr Iakovlev „o contrarevoluție în stare pură”. În schimb, când revoluțiile din 1989 au izbucnit, ele au cerut apăsat restaurarea valorilor și a libertăților „burgheze”, pe care comunismul le negase. Într-adevăr, „negarea negației” însemna acum a-l nega pe Marx care, la rândul lui îi „negase” pe doctrinarii liberali, „burghezi”! Pe de-altă parte, revoluția comunistă dorește să reia și să „restaureze”, completând-o
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al intelectualității progresiste, Midhat-pașa (care va fi mazilit de sultan la începutul anului 1877 și apoi asasinat din porunca acestuia) a elaborat o constituție care - aplicată corect - ar fi îndrumat statul turc pe calea parlamentarismului și al unei de mocrații burgheze. Constituția sprijinea însă, totodată, ideea de unitate și integritate a Imperiului Otoman și de slăbire a luptei de eliberare purtată de popoarele subjugate (Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, Midhat-pașa, mare vizir, aduce o constituție
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Dintre „idolii” lansați în dezbatere, patru - Lenin, Freud, Chaplin, Gide - au produs chiar din primele săptămâni convulsii și represalii. Tema „Lenin” a fost prezidată de C. Rădulescu-Motru; s-a expus inițial teza leninistă (Mircea Vulcănescu), apoi critica ei de pe pozițiile burgheză (Petru Viforeanu), social-democrată (H.H. Stahl) și țărănistă (Constantin Enescu), iar Mihail Polihroniade a prezentat tactica politică a lui Lenin. Fuseseră invitați special, din afara grupului, și doi marxiști, Belu Silber și Lucrețiu Pătrășcanu, care au intervenit în dezbatere, iar drept urmare în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
de mare influență asupra Revoluției franceze, a predominat în Europa. Aceasta a fost purtătoarea ideii unui infinit progres atît în știință și tehnică, cît și în domeniul organizării vieții sociale; ea a constituit fundamentul umanismului, al liberalismului și al democrației burgheze care, în ciuda unor reculuri temporare, a progresat în mod continuu în primele decenii ale secolului al XIX-lea. O anumită interpretare a marxismului, nu lipsită însă de schematism și larg răspîndită în mediile conducătoare ale Internaționalei a II-a, a
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
fascismului, privilegiind alianțele cu anumite fracțiuni ale burgheziei naționale. Astfel, ISM s-a găsit împărțită între o grupare de organizații constrînse la ilegalitate, avînd adesea mari dificultăți de adaptare și invers, un grup de partide mult mai aproape de forțele politice burgheze existente în țările lor. Din ce în ce mai mult hărțuită de aceste două compozante, ISM a întîlnit dificultăți sporite pe care nu le-a putut depăși, pentru a acționa ca un adevărat organism. Aceasta este, fără îndoială, cauza principală a eșecului său final
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
o administrație puțin importantă”, a devenit sectorul cel mai mare și mai costisitor al guvernului” (ibidem, p. 11). Această evoluție trebuie înțeleasă în contextul unei societăți care n-a cunoscut orânduirea feudală. Elita americană modernă a fost de la început una burgheză. Viteza de dezvoltare a capitalismului n-a permis constituirea în Statele Unite „a unei nobilimi ereditare durabile”. Așadar, nu a existat „o clasă dominantă fixă”, în stare „să reziste presiunii istorice a comerțului și a industriei (ibidem, pp. 16-17). Alți teoreticieni
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ori aici este vorba de o dreaptă economică. În Franța, Italia sau Spania, ele formează "dreapta". Alții folosesc termenul de "partide burgheze", cel mai exact din punct de vedere istoric, dar străin vocabularului politic francez. Scandinavii și elvețienii le numesc "burgheze". În Marea Britanie se preferă termenul de "conservator"; dar cum să vorbești de conservatorism despre un partid care, prin Doamna Thatcher și Major, a dus la transformarea profundă a structurii sociale a țării? Dacă observatorul se oprește la ansamblul partidelor politice
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
fost o mișcare organizată și articulată ideologic; același lucru se poate spune și despre gruparea de stînga, numită Base. Cazul Partidului Social-Creștin valon (PSC) este și mai clar: două familii și-au disputat aici puterea: o aripă sindicală și una burgheză. Primele se recunosc în Jacques Delors, în timp ce celelalte două se situează la dreapta eșichierului politic belgian. În aceeași manieră, pacifist-evangheliștii și conservatorii au divizat democrația creștină olandeză. De fapt, curentele care divizează democrația creștină exprimă ideologii contrare. Biserica nefiind capabilă
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]