697 matches
-
Aristotel în Poetica) sau Hermippos, amintit și de Marian Popa. Cu toții conturează, așa cum avea s-o constate mult mai târziu Mihail Bahtin pe urmele cvasitratatului în discuție, "un vast univers de forme parodice dintre cele mai diverse", incluzând "enigme parodice burlești" ori "jocuri"128. Efectul ludic pe care îl presupune parodia nu ar fi tributar nici anumitor manifestări ale comicului, nici malițiozității cu care unii autorii țineau să le arunce înțepături literare altora, ci reprezintă un semn al inteligenței creatorului operei
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
decriptate atât parodii literare (vizând un model anume), cât și neliterare. Scrierea sa rezistă atât unei analize tematice, cât și discutării stilistice ori celei privitoare la poetica personajului, cointeresând cititorii de azi prin procedee precum intertextualitatea ori prezența cumulată a burlescului și a grotescului. Situațional, Apokolokyntosis debutează, la propriu, cu o așa-zisă "ridicare în slăvi" a împăratului Claudius, trecut de Senat în rândul zeilor, dar se soldează prin reversul medaliei, anume o coborâre în infern, la intervenția împăratului Augustus, și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să se înțeleagă, în limbaj senecan, tot atât de greu ca și orologiile -, a istoricilor cărora le vine imposibil să-și respecte statutul de observatori imparțiali ai prezentului ori a poeților când neînțeleși, când "venali" slujitori ai regimurilor politice. Apoi, spre zona burlescului situațional și caracterologic, întrucât coborârea din Olimp în Infern a lui Claudius echivalează, în plan simbolic, cu pedepsirea lui prin detronarea din condiția de împărat în cea de sclav al unui libert și chiar a grotescului evidențiat printr-un limbaj
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în Infern a lui Claudius echivalează, în plan simbolic, cu pedepsirea lui prin detronarea din condiția de împărat în cea de sclav al unui libert și chiar a grotescului evidențiat printr-un limbaj obscen. Eugen Cizek amintea, de altfel, că "burlescul senecan se nutrește din substanța bogată a umorului autentic italic, a râsului gros, non-conformist până la scatologie și obscen al indigenilor peninsulei."156 Seneca și-a îngăduit toate libertățile, iar dacă astăzi îi cunoaștem compoziția doar lacunar, se prea poate ca
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și narator, și protagonist (Encolpius), parcurge neașteptate peripeții, existența lui se supune caracterului aventuros al desfășurării faptice, iar statutul său e întotdeauna unul de acceptată inferioritate. Satyriconul narează la persoana întâi, prin intermediul lui Encolpius, o suită de aventuri în fond burlești legate de modul în care câțiva tineri Encolpius, Ascyltos, Giton își explorează propria sexualitate, motiv pentru a înfățișa amănunțit și pentru a satiriza tarele societății romane. În partea a doua a romanului, Ascyltos este înlocuit cu vârstnicul poet lipsit de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
implică și caracterizarea ca semn al coerenței personajului. Accentul pus, ulterior, pe criticarea anumitor moravuri ale liberților îmbogățiți peste noapte este justificat chiar de desemnarea prin nume a lui Trimalchio, descifrată de același Eugen Cizek: "Tri (triplu) reprezintă un prefix burlesc, aproape plautin; malchio a fost interpretat în diferite moduri. O glosă îl echivalează cu prost sau infatuat. Unii cercetători au demonstrat că termenul este de origine semitică și că înseamnă stăpân bogat și arogant. După alte mărturii, malchio ar echivala
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
construcției îndatoritoare modelului, adică dialogului socratic, dincolo de materialul bogat pe care această scriere îl oferă celor interesați de realitatea epocii. Să nu uităm nici a doua mare parte a poveștii, net diferită de Cena Trimalchionis. Ea narează aventurile de tip burlesc (înfățișate sub forma unui drum, a unei căi de acces la propriul destin) la care sunt părtași naratorul Encolpius, Ascyltos și mai tânărul Giton ("mărul discordiei"), încercând să trăiască de pe o zi pe alta, prin hoții și păcăleli de proporții
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în momentul debarcării celor trei în Crotona, unde vor continua să ducă același trai lipsit de griji, grație credulității unor oameni convinși că Eumolpus ar fi un bătrân bogat căruia îi lipsesc moștenitorii. Ultimul episod e o transcriere a testamentului burlesc al lui Eumolpus, adresat virtualilor moștenitori. E lesne de remarcat ce anume parodiază Petronius în această a doua parte a romanului său. În primul rând, parodia romanului de dragoste idilic, în care cuplul era întotdeauna format din tineri cu însușiri
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
verbale, este restabilită în spiritul ridicolului"191. De aici și anumite erori de judecată care, generate prin folosirea cuvântului ridiculis "în traduceri neadecvate, au determinat o viziune minimalizatoare asupra parodiei, considerată ulterior un gen de joasă speță și confundată cu burlescul", în pofida faptului că "Madius folosise deja termenul, în 1550, în lucrarea De ridiculis, asociindu-i sensul de amuzant, hazliu"192. Mai importantă este însă percepția ulterioară asupra fenomenului. Lămuritoare, la acest capitol, rămân studiile lui Mihail Bahtin. Lui i se
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
transformându-i, treptat, discipoli, cum transpare din scrierile lor. Epicur afirma că "plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute", că "plăcerile minții" sunt superioare celor "fizice", iar plăcerile "statice", celor "cinetice". Se vor naște de aici plăcerea burlei florentine, chiar spiritul burlesc, direcția satirică a Facețiilor lui Poggio Bracciolini sau ironia mușcătoare din discursul personajelor creionate de Pietro Aretino ca replică la Banchetul lui Platon, ori situația parodic-licențioasă din Mătrăguna lui Machiavelli. Dintre toate, evident epicureică în substanța ei rămâne Preaînfricoșata viață
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mai ieri dominante (cavalerismul și toate motivele înrudite, eroizarea excesivă, idealizarea iubirii curtenești ș.a.m.d.) care indică cel puțin două realități: umaniștii italieni stau sub zodia aceleiași maturități culturale ce dusese la nașterea parodiei în Grecia antică, în timp ce, prin intermediul burlescului, operele lor promovează "în Italia un atac al burgheziei la adresa aristocrației și culturii ei"203. Parodia atacă, de fapt, tot ceea ce este "măreț și solemn, care ne apare sub chipul unei ceremonii"204. Evidența s-a impus și în artele
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
varietate a comicului în care un anumit personaj, bufon sau înzestrat cu trăsăturile acestuia, urmărește să provoace râsul prin mimică, gesturi sau limbaj) și Orlando furioso al lui Ariosto: "Dar pe deasupra particularităților apărute în funcție de predilecțiile individuale, se formează un stil burlesc, un stil al parodiei italiene care va face epocă în istoria culturii europene. Romanul cavaleresc și eposul medieval sunt tratate într-o manieră apropiată de cea populară. Personajele istorice suferă o diminutio capitis care le scade din grandoare și le
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
proptele" din partea publicului. Însă intenția a devenit limpede pentru toată lumea atunci când prima ediție completă, cu douăzeci și opt de cânturi, din 1483, s-a intitulat Morgante maggiore. O dată personajul episodic transformat în erou și "botezat" după Carol cel Mare, parodierea cu înclinații burlești a început să suscite reacții și în spiritele mai puțin erudite. Nivelul evenimențial are o structură extrem de complicată, "abracadabrantă" chiar: acțiunea se multiplică la nesfârșit, lăsând parodia să lucreze în voie. Pulci parodiază, dar și inovează, ajungând la un fel
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
părăsesc Parisul, dar nu pentru a răzbuna îndrăzneala lui Gano, ci pentru a "emigra" în Pagania, unde convertesc popoare întregi la creștinism. În descrierea luptei, sunt introduse elemente comice, uneori chiar satirice, cum ar fi comparațiile cu iz gastronomic, tipic burlești, ale căror ecouri răsună când în războiul plăcintelor din Gargantua, când în haosul absolut din Țiganiada: "Unu-l vrea fiert pe Macon, altul fript;/ Și fiecare, din dușman, o turtă vrea să-și facă;/ Să mergem deci curând la luptă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a societății" oferă și el, în spațiul francez, modelul cavalerismului răsturnat, parodie a curteanului din literatura de gen (și, se subînțelege, a iubirii curtenești medievale), dar o face într-o manieră complet diferită de cea a romanului cervantesc: apelând la burlesc, dar la unul care nu-și umanizează personajul, cum se întâmplă pe alocuri în Don Quijote, ci îl vulgarizează. Astfel, dacă autorul romanului se înscrie într-o generație de prozatori agresivă, după expresia lui Jean Rousset, lui alăturându-i-se nume
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
impropriu numit realist de unii istorici și care se situează tot așa de departe de idealismul aristrocratic ca și de exagerarea râsului popular"227. De fapt, dacă adoptăm opinia lui Jean Serroy, Francion "n-ar reprezenta o serie de aventuri burlești și obscene, ci romanul unei căutări a idealului"228. Cu o precizare: numai că idealul capătă alte forme, mai feminine, Francion fiind purtătorul tuturor armelor de seducție pe care le folosește cu același succes ca și Don Juan, nu este
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să se intersecteze două percepții asupra existenței. În epocă, "dacă urmai pe Platon, făceai loc în gândirea și opera ta miturilor, gravelor arhetipuri de existență. Dacă urmai pe Democrit, Epicur ori pe discipolii lor, făceai parte însemnată râsului și diminuării burlești a faptelor și obiectelor", remarcă Zoe Dumitrescu-Bușulenga254. Autorul pune față în față cele două mostre de gândire în situații preluate din literatura populară a eposului cu uriași, de unde și sciziunea, distanțarea care fac posibilă deriziunea, lansând o modă care va
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de gândire în situații preluate din literatura populară a eposului cu uriași, de unde și sciziunea, distanțarea care fac posibilă deriziunea, lansând o modă care va fi, de acum înainte, specifică literaturii franceze: parodia survine din suprapunerea discursului filozofic peste situațiile burlești, ce va fi mai târziu practicată de Voltaire în Candid sau optimismul etc. etc. Una dintre situațiile prin care trec Pantagruel și amicul Panurge este revelatorie în acest sens: după victoria asupra dipsozilor, Pantagruel hotărăște să ridice un monument (în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
când vor și pot dormi după pofta inimii, apropiindu-se de sensul care înnobilează, spre final, orice înclinație către vulgarizarea subiectului operei prin imaginarea unor episoade al căror conținut explicit este depășit doar de limbajul trivial inventiv. Această "domnie a burlescului" din romanul rabelaisian, cum o numise Zoe Dumitrescu-Bușulenga, deschide opera în sensul acelui memento laetari (adu-ți aminte să te bucuri) care-l neagă, surclasându-l, pe medievalul memento mori (adu-ți aminte că vei muri), sens către care converge
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cum le numea Margaret Rose, metaficțiunile sunt posibile doar grație intertextualității și finei ironii la adresa hipotextului. Astfel, romanul parodic funcționează de multe ori ca metaroman, conținându-și propria critică. Nu sunt puține cazurile în care romancierii se autopastișează, introducând episoade burlești ale povestirii principale și autoironizându-se (Cervantes, Voltaire, Calvino). Multiplicarea incipiturilor și a finalurilor romanești are și ea, în postmodernism, sarcina de a parodia anumite percepții (clasică, romantică, realistă etc.) asupra narațiunii ca atare și de a transgresa subiectul romanesc, pregătindu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Mediu latin. Excursuri, Editura Paideia, colecția de studii și eseuri, București, 2000, traducere de Adolf Armbruster, pp. 19-53). 7 Jacques Le Goff, Imaginarul medieval, Editura Meridiane, București, 1991, traducere și note de Marina Rădulescu, p. 325. 8 Zoe Dumitrescu-Bușulenga, "Literatura burlescă", în Renașterea, umanismul și destinul artelor, Editura Univers, București, 1975, pp. 182-209. 9 Viorica S. Constantinescu, "Timpul parodiei", în Cultura poetică, Editura Junimea, Iași, 1999, p. 146. 10 Weisstein, Ulrich, Parody, Travesty and Burlesque. Imitations with Vengeance, 1966. 11 Viorica
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
un lucru cum dorește plăcerea ta. O vară și o toamnă luase în grijă un azil de bătrâni. Spărgea și aducea...” Boschetari, skizii lui Marco, „societatea secretă” a pegrei vesele, securiști antrenând de zor „echipe de vinovați”, zone de lumpen burlesc, mușcător și înduioșător la rigoare, iar peste toți și toate, un Ceaușescu de carnaval al deriziunii - iată notele acestui volum. Dar Te pup în fund, Conducător iubit era doar prima parte dintr-o trilogie (Bătălia de la Armaghedon), urmarea fiind Cei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
său cinematografic și îi cere săi povestească tot ceși amintește din viața lui. Prima amintire a lui Zare (narată de către Radu, în incipitul romanului), este legată de curtea unei case de la țară (casa bunicului său, Spiridon Popescu, învățător în satul Burlești). Anamneza este declanșată de imaginea cu care începe lumea: tufele de zmeură - laitmotiv al romanului simbolizând copilăria pierdută, inocența agresată de haosul și violența anilor ’50, dezrădăcinarea și înstrăinarea oamenilor mutilați de război. În lungile discuții dintre cei doi, se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și Radu va continua și după eliberarea din armată, când Grințu lucrează ca pedagog la Liceul de Mecanică Fină - unde îl cunoaște pe Gelu Popescu -, apoi ca ghid ONT, pentru a reveni, în final, la catedră, ca profesor în comuna Burlești. Pentru cei doi prieteni comunicarea devine o necesitate, așa încât Zare își reorientează spre Radu „romanul“ său epistolar, mai ales după moartea profesorului Valedulcean și după ce o pierde pe Ana, căreia nu ia răspuns la ultimele scrisori. La rândul său, Radu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de orfani a celor trei personaje, fiecare fiind protagonist al unei „căutări“. Zare Popescu o caută, timp de trei ani, pe Ana; deși o găsește întrun sat de lângă Sfântu Gheorghe și apoi fata îi scrie de la Cluj și din satul Burlești, unde e repartizată ca învățătoare, deși o iubește, Zare nui va mai răspunde la scrisori și astfel o va pierde. Radu va căuta să afle ce sa întâmplat cu mama sa - munteanca din satul bucovinean cu care Anton Grințu sa
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]