342 matches
-
Mulți ar putea cădea, de altminteri, în plasa editorială pregătită de Cartea Românească luând drept proze autentice niște, de pildă, cronici de film. Și n-ar face, prin asta, decât să dea un verdict de esență și să confirme o butadă de succes. Anume că recenziile lui Răzvan Petrescu sunt, în fond, proze de cea mai bună calitate. Din stilul cărora au ce învăța și criticii, dar și - mai ales - scriitorii. Pentru că, lucrul se confirmă încă de la primele pagini, autorul Micilor
Proza cea mai scurtă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8440_a_9765]
-
înalt și, față de alte volume colective coordonate de Ciprian Vălcan, acesta e departe cel mai omogen și mai bine legat. Îl citești cu plăcere și cu senzația că poți reface temperatura Vienei, asimilîndu-i detaliile după calapodul propriei imaginații. Potrivit unei butade ce a făcut epocă după Primul Război Mondial, imperiul lui Franz Josef s-a sprijinit pe următoarea triadă: "armata mărșăluindă a militarilor, armata șezîndă a birocraților și armata îngenuncheată a clericilor." Pe scurt, militarii de carieră, administrația și biserica. Dar
Saga cafenelei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6837_a_8162]
-
și terasele Vienei, adevărate pepiniere din care se recoltau numele de prim-plan ale vieții artistice, pînă la arhitectura clădirilor sau moravurile oamenilor, de la psihanaliza lui Freud pînă la polemicile gazetărești ale unui Hermann Bahr sau Karl Kraus (o altă butadă din epocă spunea: "există două lucruri cu care nu se poate lupta, deoarece sunt prea mari, prea grase și nu au nici cap și nici picioare: Karl Kraus și psihanaliza"), de la muzica vieneză pînă la vermina prostituției din periferii, de la
Saga cafenelei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6837_a_8162]
-
cum se citește o carte de șase sute de pagini în șase ore, o mică scăpare a scenariului.) Cu materialul clientului scriitorul este gata să facă o altă carte, așa cum spune el, cuvintele sunt acolo, doar ordinea trebuie schimbată,ceea ce reia butada unui poet discret și anume că nu există poezii proaste, ci numai poezii neterminate. Iar această ordine se schimbă în momentul în care scriitorul începe să tragă de firul subțire al unor întâmplări bizare, printre care și moartea predecesorului său
Scriitorii și fantomele de hârtie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6201_a_7526]
-
după 1989, a devenit deschisă dar în care televiziunea a devenit "noul dictator". Cât privește conflictul dintre tineri și vârstnici acesta nu privește doar lumea literar-artistică ci întreaga societate. Întrebării "unde ne aflăm" Nicolae Prelipceanu i-a răspuns printr-o butadă: "Ne aflăm unde suntem", vorbind apoi despre "sindromul indiferenței dobândite" și despre faptul că "dinosaurii politici" se opun pieței libere. în încercarea de a cuceri această piață noua generație pare a se dispensa de criteriul estetic. După Arcadie Suceveanu criteriul
Unde se află literatura română by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12742_a_14067]
-
în stări de derivă sentimentală, de confesiune dezarmată, de erupție metaforică. Afișează o familiaritate cu toate cele din jur, abordîndu-le cu o gesticulație dezinvoltă. Aparent ar fi vorba de o producție soresciană. Dar, spre deosebire de autorul Morții ceasului, adesea nepretențios, livrîndu-și butadele pe bandă rulantă, intervine aici nu doar o cenzură mai severă, ci și o viziune gravă pe care limbajul burlesc n-o poate anula. Liniile celui din urmă țin de execuție, nu de dispoziția interioară care țintește depărtările. Motivațiile fanteziste
O viziune gravă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5368_a_6693]
-
Gheorghe Grigurcu Gelu Ionescu (o butadă spune că 80 la sută dintre români se numesc Ionescu, iar 80 la sută Popescu!) a fost nu o dată întrebat în străinătate dacă e rudă cu celebrul Ionesco, se pare producător ori colportor al butadei amintite. Deși fără nici o legătură
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
Gheorghe Grigurcu Gelu Ionescu (o butadă spune că 80 la sută dintre români se numesc Ionescu, iar 80 la sută Popescu!) a fost nu o dată întrebat în străinătate dacă e rudă cu celebrul Ionesco, se pare producător ori colportor al butadei amintite. Deși fără nici o legătură de rudenie cu autorul Rinocerilor, d-sa i-a închinat o valoroasă carte intitulată Anatomia unei negații, a cărei poveste merită a fi recapitulată întrucît se dovedește revelatoare pentru biografia și pentru natura psihologică a
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
Elena Zottoviceanu Când am auzit că la Conferința de presă regizorul spectacolului cu "Trubadurul" ar fi spus că totul a decurs perfect în primul său contact cu genul liric, singurul inamic fiind muzica, am crezut că a fost o butadă menită a încălzi atmosfera. La premiera de la Opera Română București am înțeles că era o mărturisire sinceră și că Alexandru Hausvater (ca și alți buni regizori de teatru) are impresia că momentele muzicale (arii, duete etc.) nu își sunt suficiente
Un trubadur rătăcit by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/9844_a_11169]
-
secetă. Nu cred că trebuie să-i spun nimănui din cei care păstrează, în adăpostul bibliotecilor, un București de uz secret, altul decît cel pe care-l întîlnim zilnic și căruia mai că-ți vine a-i spune, cu o butadă, pare-se, a lui Enescu, pe urmele cine știe cărui călător francez, boue qui reste, ce încîntare, strecurată în istorie, este această carte din mai multe cărți. Niște memorii scrise în răspăr cu voința fiecăruia de-a se arăta bun, adevărat și
Domnul B. by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7943_a_9268]
-
au trăit, caută soluții pragmatice pentru problemele cetății. Lumea este atrasă de excentricitate și, de aceea, promotorii moderației nu au fost printre rasfățații istoriei. "C'est mieux d'avoir tort avec Sartre que d'avoir raison avec Aron" era o butadă la modă în anii '60 care, dincolo de teribilismul formulării, ascundea un mare adevăr. O întreagă generație de tineri eminenți (generația mai '68) s-a lăsat orbită de falimentarele idei politice ale mao-istului Sartre, în detrimentul analizei lucide, exacte, reci, lipsite de
Fascinația terțului inclus by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10569_a_11894]
-
toată populația creștină (cu excepția câtorva familii de macedo-slavi și a clericilor greci trimiși de Istanbul), în timp ce Atena avea 9 000 de locuitori, din care 7 000 erau musulmani albanizați, turci, aproximativ 1 400 români și circa 600 de greci. O butadă din secolul al XIX-lea, după izgonirea musulmanilor din capitala elenă, ne spune că „dacă pleacă armânii din Atena, grecii rămân doar cu Acropole“, ca raport numeric al celor două populații. O altă informație amintește de faptul că vechea capitală
Agenda2005-03-05-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/283288_a_284617]
-
în istoria construcțiilor, în fața unor investiții de zeci de milioane de dolari, posibilitatea refuzului de-a elibera o autorizație de construcție se evaporă pe loc. Problemele financiare nu înseamnă numaidecât deficit, ci și - glumind puțin - exces. Și tot ca o butadă trebuie luată observația criticului literar Mihai Zamfir, care vede în degradarea Bucureștilor o șansă oferită scriitorilor citadini. La urma urmelor, multe dintre zonele pe care le îndrăgim le-am întâlnit, pentru prima oară în câte-o carte. Pornite din literatură
Dramele Bucureștiului istoric by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9718_a_11043]
-
O. Teodoreanu. Să ne oprim, însă, cu ceva mai multă atenție, asupra scriitorilor adevărați. G. Călinescu, Sadoveanu, Arghezi, Camil Petrescu, Ion Barbu sunt doar câțiva dintre ei. Ironic de obicei (ar merita citate, prin efectul lor stilistic teribil câteva din butadele lui Lucian Boia), autorul Capcanelor istoriei devine, vizavi de aceștia, caustic de-a dreptul. Simțul valorii nu-i lipsește lui Boia. Chiar istoric fiind, are, în privința literaturii, bune judecăți. Nu însă întotdeauna și bune interpretări. Portretul lui Sadoveanu, de exemplu
Istoria ieroglifică (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4964_a_6289]
-
de Emil Hurezeanu) și, în sfârșit, câteva rânduri pe clapete (de Nicolae Balotă) însoțesc acest volum de o sută și ceva de pagini. Nu e cam mult? Și, mai ales, nu e cam mult pentru o carte de, până la urmă, butade? Într-un fel indirect, toate aceste texte de escortă își propun să demonstreze că nu. Delicioasă mi se pare în primul rând încercarea lui Alexandru Paleologu, pusă sub un titlu cu infiltrații junimiste (Anecdota primează), a cărei primă parte operează
Spirite. Critice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4837_a_6162]
-
specific românești, precum terfelirea și denigrarea, a mioritismului pe care, oricât l-ar exalta, de pildă, N. Steinhardt pe urmele teologiei lui Hans Urs von Balthasar, tot o categorie românească negativă” rămâne (p.414); contestarea, ca și Steinhardt, a celebrei butade a lui Nae Ionescu cu privire la opoziția dintre „a fi Român” și „a fi bun Român”, despre care am mai vorbit deja (p.432); asumarea și expunerea cu luciditate a suferinței unei culturi minore (p.304); punerea în relație de cauzalitate
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
totul: potențiale cariere lucrative, viață de familie, liniște și onoruri. M-am gândit la ei intens zilele trecute, pe când parcurgeam un volum de poeme de M. Ivănescu traduse (admirabil) în engleză de Adam J. Sorkin și Lidia Vianu. Mai vechea butadă conform căreia M. Ivănescu e un desăvârșit poet englez care scrie în limba română mi s-a impus cu o forță irezistibilă. Într-un fel, orice poet ignorat e un extraterestru care scrie în limba pământenilor, fără ca aceștia să-și
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
asupra "obiectului" antologat. Existența unui board, tream, "consiliu de înțelepți" (sau specialiști) etc. nu constituie nici pe departe garanția unei mai mari obiectivități. Dimpotrivă: rezultatul va fi o sumă de subiectivități divergente, aproape imposibil de sintetizat coerent. Vorba unei vechi butade: "Ce e o cămilă?" "Un cal cofecționat de o echipă". Secțiunea rezervată României în antologia Haemus reflectă propria mea viziune asupra poeziei românești, sau, mai bine zis, asupra acelei imagini a poeziei românești care socot că trebuie arătată străinătății. Pentru
O explicație by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/8773_a_10098]
-
scriitură decît cea "tehnică", de poetician naratolog, iar Bardadrac, capricios și personal dicționar, o confirmă din plin. Consistentul volum de 450 de pagini are, așadar, aparența unui dicționar special, intim, individual, în care dezordinea amintirilor, reveriilor, reflecțiilor, digresiunilor, maximelor și butadelor, capătă o ordine alfabetică ce se desfășoară de la Aa, numele unui mic fluviu ce salvează pe rebusiști în situații extreme și Zut, exclamație familiară de nemulțumire și care, ne previne, ludic, autorul ar putea fi ultimul său cuvînt. Într-un
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]
-
autoturismul, locuind, în anii de început în mansarde austere și chetuindu-și toți banii pentru vreo carte rară. În acest jurnal-dicționar sui generis nu domină înduioșarea și nostalgia - taxată de altfel destul de sever -, ci umorul și ironia, gustul pentru maximă și butadă, o irepresibilă pornire pentru asociații și aluzii culturale, pentru promenade etimologice. Peste tot se simte ochiul autorului ce a dat Relația estetică, atent la arte vizuale, la arhitectură, la peisaje, la poduri, la gări, la lună și o ureche sensibilă
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]
-
explicate cu numeroase detalii și susținute de divizii de note de subsol (din 170 de pagini, cât are cartea, treizeci sunt numai trimiteri). Senzația e oarecum tristă, căci multe din expedițiile filologice de acolo sunt reduse, acum, la capriciul unei butade. Cazul etimologiei cuvântului „clepsidră” (p. 170) e numai unul dintre multe altele: ar însemna, literal, „fură apă”, fiind, la origine, altfel construită decât nisiparnițele pe care le știm cu toții. Iarăși, invocarea lui Crisyppos e comună ambelor cărți. Acum, numele lui
Afinități efective by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3648_a_4973]
-
Am întrebat atunci un lucrător trecut binișor și de a... treia tinerețe, „cine-i are în grijă pe petroliști? Răspunsul a venit imediat: „Maica Domnului“. Nemulțumit (voiam să aflu, de fapt, cine conduce lucrările), am crezut că e o simplă butadă, ilustrând riscurile acestei meserii, depășite ca periculozitatea doar de minerit. Mult mai târziu aveam să descoper că mă înșelasem și că informația era cât se poate de exactă, pentru că, așa cum minerii sunt patronați de Sfânta Varvara, Fecioara Maria este ocrotitoarea
Agenda2003-36-03-c () [Corola-journal/Journalistic/281440_a_282769]
-
vederea căreia realizezi că tot ce și-a dorit în viață nu a căpătat, dar că în schimb s-a ales cu episoade la care n-a visat niciodată. Ipoteza consolatoare că fiecare își face viața grație voinței proprii e butadă facilă. Biografia lui Bejan s-a petrecut mereu peste voința lui. Riguros vorbind, omul acesta n-a putut alege decît o singură dată: la vîrsta de 11 ani, cînd tatăl său, răzeș din comuna Hârlău (jud. Iași), i-a pus
Crucea de la Oranki by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5679_a_7004]
-
său, mereu dispus să treacă prin filtrul propriei inteligențe poncifele istoriei, sociologiei și ale gândirii politice. Valait-il mieux avoir tort avec Sartre que raison avec Aron este unul dintre sloganurile demonstranților din mai 1968 care circulă încă sub formă de butadă. Apariția și foarte lunga celebritate a acestei "vorbe de duh" confirmă, dacă mai era nevoie, diagnosticul pus de Raymond Aron, cu treisprezece ani mai devreme, intelectualilor francezi în chiar cartea care face obiectul acestor însemnări, Opiul intelectualilor/ L'Opium des
A, de la Aron by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9274_a_10599]
-
acel dineu, pe scena vieții. De altfel, în infernul provocat de boală, mai înainte cu cîteva zile de întîmplările îndelung repovestite aici, Dumas făcuse chiar un pas spre nemurire, pentru că scrisese o piesă. Pentru a fi nemuritor, pretinde una din butadele dumasiene, familiară celor care se aventurează să-l citească (act la fel de temerar precum o coborîre în infern, cum pare să o dovedească raritatea și precaritatea practicii lecturii), trebuie să fii mort sau să faci parte din Academie. Din fericire, academiile
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]