232 matches
-
vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea păzea pacea în livadă. - Să mergem în salonaș, cîrîi fericit Goilav. Tresării. - N-ar fi mai bine să rămînem aici? - Atunci mă duc să pun de cafea. Coana Sofica va scoate și șerbet din borcanul pe care îl ține dumneaei în sobă. Abandonîndu-mă într-un chioșc, bătrînul dispăru sub
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
posturi decît cele vechi, fiecare cu pretenții care, de regulă, loveau în interesul altora. Activi și familiarizați cu tot soiul de șmecherii, în mijlocul acestei mulțimi mișunau și cîțiva pensionari. Ivit pe palier, un inspector aruncă gloatei o privire marțială și cîrîi cicălitor: - Tovarăși, degeaba stați. Mai avem de lucru. Îndobitocit de respect, tot acest popor îl asculta încremenit. Nimeni nu clintea din loc. Năclăită în vopseaua proaspătă, fiecare ușă care dădea pe coridor era însemnată cu o cifră. Nu numai după
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
din nou foaia. Roșie ca macul, reveni încă o dată, citi și întoarse iar foaia cu prudență. Ridicînd atunci din umeri, dădu drumul la rest: - Tovarăși, așa scrie aici! Discuțiile debutau nehotărît. Primii la cuvînt se grăbeau deputații țiganilor care se cîrîiau unul pe altul. - To’arăși! declara cel dintîi. Rifiratul a fost bun: a a’ut și partea pozitivă, a a’ut și partea negativă, dar o problemă vreau eu, to’arăși, să ridic: de ce întîrzie to’arășu’ Molotac totdeauna la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Clisa Îmi amintea de biata Bodolona, dar tot m-am uns cu ea și țânțarii m-au mai lăsat. N-a trecut mult și m-am trezit că intru Într-o mocirlă care sorbecăia sub pășitori. Broscoi nenumărați prinseră să cârâie, iar o pasăre strigă ascuțit Înainte să-și ia zborul din fața mea, fâlfâind agale din aripi. Blestemate locuri! Murdare și puturoase, lăcaș de ființe care pândeau! M-am strecurat printre trestiile ce-mi tăiau umerii și m-am trezit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia se oprise cu mult Înainte de a se crăpa de ziuă. M-am răsucit de pe o parte pe alta și am tras cu urechea la o pasăre care cârâia rar. Mirosea a mușchi umed dar, În scurt timp, simții din nou mirosul acela puternic și sărat care te lua pe sus. Runa și Enkim Încă dormeau. Aha, i-auzi și zgomotul ăla ca de răsuflare bolnavă... Acum semăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
niște nemaipomenite lupte de sânge care, cine știe de ce, erau așteptate de toți. Vorbeau de alte lupte, Însă, nu de cea pusă la cale de noi. Runa se apropie și-l trase pe fiu-său deoparte. Unu se apucă să cârâie și să dea din picioare. - Unu v’ea la Ma’ea și Omăt! Unu v’ea ‘apte cu Ma’ea și Omăt. Of, of! Când se supăra, Își găsea totdeauna cuvintele trebuincioase. Am privit-o pe Nunatuk. Femeia mea. Cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-i pui să scrie exact numele de familie al ex-monarhului român, dau, în medie, aproape câte o variantă strict personalizată pe cap de scrib. Ei, dar tocmai aceștia, așa dintr- odată s-au umplut toți de cotcodac! Și cotcodăcesc și cârâie de să-i audă și Parisul. Mirositoare lighioane mai sunt și „intelectualii" aceștia a lui Băsescu! Când s-au tăiat nemeritat salariile la milioane de români, nici unul din cei menționați anterior n-a piuit nimic! Când au fost reduse pensiile
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
dintre „intelectualii" lui nu a mârâit nimic! Când a tras ghiolbanul, precum Gore din Chitila, un dos de labă-n fața unui copil, iar scandalul a devenit public, mai ceva decât Casa Poporului, nici unul dintre „marii gânditori" băsiști nu a cârâit oripilat, doar la ideea că un candidat la prima funcție în stat ar fi putut chiar să și gândească așa ceva. Au fost destui care s-au înghesuit urgent ca să-i fie un jalnic ecou: „Nu-i adevărat! Minciuni! Era pixelualbastru
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
mea, unde se aude glasul Sabinei. Pentru găini asta e o zonă umedă, parșivă, întrucât pe fereastra aia ies eu să le stropesc în ochi cu seringa pregătită din timp. Cocoșul Romică se agită și se înfoaie, nevestele lui cotcodăcesc, cârâie. Aud vocea iritată a Sabinei: non capisco affato che cosa stai dicendo! Apoi scoate capul cu permanent lung pe fereastră: Leo, ia naibii proastele astea de-aici, că nu-nțeleg nimic! Două zile mă țin tare, apoi o iau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai tare îl durea faptul că nu-și va mai vedea căluțul niciodată. Sub apăsarea acestor gânduri își turna pahar după pahar. La o vreme, a ieșit până în prag, să se mai dezmorțească și să dea de mâncare orătăniilor care cârâiau și cotcodăceau de zor în cotețul rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind des, ca să-și alunge vedenia care îi cuprinsese
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
predispune la somnolență. Adoarme grațioasă și visează buze, fălci, penisuri necunoscute ce i se cațără (tema zborului) pe coapse, pe sîni, apoi secvențe cu fese stranii, În plină mișcare, o Îngerească coabitare pubiană la patru mîini, care-o face să cîrÎie de plăcere, după care sperma țîșnește triumfal, peste tot, și avionul aterizează. În revista Bordel, tot mai elegantă pe zi ce trece, citesc un text capital, din care irumpe o frază lichidă: „Problema este că eu nu pot ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cuvîntul frumos, cuvîntul expresiv. Tare-aș dori să fiu "poliglot în limba română" ********. Dacă simt că narațiunea trenează, ca acuma, mestec bomboane. Cînd scrii un roman, totu-i să poți accelera continuu, ca-ntr-un montagne russe, să nu te cîrîie vocea de-a doua: Nu încetini!". Scriu și ronțăi batoane de ciocolată cu nuga. Pentru un pamflet croit pe masa din bucătărie, dau gata și o cutie întreagă de Merci. Receptorii au slăbit. Au nevoie de mult dulce să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
gata. Reconstruiește-mă, Russ. Chiar cu riscul de-a ni se confunda trupurile postum? Chiar-chiar. Trag cu coada ochiului spre geam. Franz Marc își paște iarba zilei. Cum lumina a scăzut, calul arată a nălucă. "Uită-te la tine, mă cîrîie, iarăși, vocea de-a doua. Femeie fără fotografie de nuntă, necăpătuită cu bărbat și cu copii. Pozezi unui pictor, la vîrsta cînd ar cam trebui să te gîndești la un pat într-o casă de bătrîni. Nu-ți era frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
imposibil să audă ceva. Ridică sprânceana stângă și se întrebă doar ce mama dracului s-a mai întâmplat de data aceasta, orășelul nostru a luat-o razna?! Nu-și răspunse, în schimbă porni motorul, în vreme ce stația din bord începea să cârâie, iar informațiile despre o inexplicabilă explozie săreau precum popcornul într-o oală acoperită. Spre deosebire de cei doi, Magicianul nu dădu niciun semn din care să poată trage cineva (poate același observator care ar fi urmărit traseul sinuos al râului, de ce nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cei aproape trei ani de când ne cunoșteam, s‑a proptit drept În fața Băiatului Ciudățoi și a făcut În așa fel ca Înălțimea lui să insinueze amenințarea pe care o intenționaseră cuvintele. — Amice, nici o problemă. Am șters‑o d’‑acia, a cârâit el, după ce i‑a aruncat o privire lui Alex și a realizat că e nevoit să‑și sucească gâtul ca să se uite În sus la fața lui. Mă Îmbrac acușica și ies pe ușă afară. Și‑a luat jeansii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă duc cu ea la Paris, sau a faptului că mă voia numai pentru că mă considera o idee mai puțin neghioabă decât acele anorexice clone franțuzoaice ale... ei bine, ale propriei mele persoane. — O, mai taci naibii din gură, a cârâit ea printre accesele de tuse devenite de‑acum enervante. Ești persoana cel mai afurisit de norocoasă din lume. Eu aștept de doi ani călătoria asta - de peste de doi ani, de fapt - și acum nu mă pot duce. Ironia soartei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ce se petrece, dar nici nu mă puteam debarasa de senzația că viața devenise mult mai simplă de când scăpasem de veșnica cicăleală și de sentimentul de vinovăție. Și totuși, mi‑am ținut răsuflarea - până când am auzit vocea Mirandei care a cârâit la capătul celălalt al firului: — Ahn‑dre‑ah, când trebuie să vină Lucia? — A, bună, Miranda. Stai să verific itinerarul ei. A, da, iată‑l. Să vedem, scrie aici că vine astăzi direct de la ședința foto de la Stockholm. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
toată pielea pământului (Amare sunt Întrebările cu logica neagră și clară) Mă Împiedicai de toate rădăcinile rușinos crescute sub ierburi. O plasă de păianjen imensă ascunsă-n laboratoarele lumii Dotate cu instrumentele necesare torturării de suflete Ha, ce-mi mai cârâie popii aceștia despre legea conștiinței? Am să le tai bărbile de țapi impenitenți pentru ștergerea Încălțărilor mele Aud cum sirenele cântă-n culise la siluirea fecioarei din gânduri Fauni și satiri de marmoră aleargă nimfele-n crânguri mallarmeene Omule, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe arături și mănâncă porumbul va fi secetă, iar dacă se adună în stol înseamnă că va fi furtună, iar dacă țipă strident, anunță o nenorocire 272: "Țarca e ca ș-un câne. Ea când merge cu pădurarul prin pădure, cârâie și arată unde e. Țărcile umblă cârd după om. (...) Țarca de se pune pe gard la o casă, e semn că vor veni oaspeți."273 O altă pasăre prevestitoare este bufnița (cucuveaua) care anunță nenorocirea sau moartea, dar și vremea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se comportă și șopârlele. * Păsările. înainte de cutremur, găinile nu intră în cotețe, sunt foarte agitate și cotcodăcesc, de parcă ar fi amenințate de vreo vulpe sau un dihor, zboară chiar în copaci. Pe timp de noapte, găinile fac mare gălăgie: cotcodăcesc, cârâie, încearcă să iasă din cotețe. Tot așa de neobișnuit se manifestă rațele și gâștele, care își întind gâtul, înclină capul spre pământ, sunt speriate, țipă fără motiv, își desfac aripile și încearcă să zboare, dorm în locuri neobișnuite. Berzele sunt
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
amfore romane, îngropate în lutul gras al Angliei. Oamenii lui Stubb, ațîțați la culme, își ajutau cu înflăcărare șeful și păreau la fel de nerăbdători ca niște căutători de aur. în acest timp, nenumărate păsări se bălăceau și se scufundau pe-acolo, cîrîind și țipînd și bătîndu-se între ele. Stubb făcea o mutră cam plouată, mai ales că duhoarea aceea oribilă sporise considerabil, cînd deodată, chiar din inima acelei plăgi pestilențiale, se stîrni un parfum subtil, care începu să-și croiască drum prin
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
avea atît de puțină încredere. Ahab nu se afla nici de zece minute în arboradă, cînd unul dintre șoimii aceia marini, cu ciocul roșu, care se rotesc adesea în jurul catargelor armate ale balenierelor, începu să zboare pe lîngă capul lui, cîrîind amarnic. După ce se roti astfel, țesînd în jurul capului lui Ahab un nevăzut labirint, se înălță la vreo mie de picioare în văzduh, apoi coborî în spirale și începu din nou să se rotească în jurul capului lui. Dar Ahab, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
exclamă deodată matelotul sicilian cocoțat în arborele artimon, ceva mai jos decît Ahab, de care-l despărțeau o adîncă prăpastie de aer. Dar aripa neagră se și întinsese sub ochii bătrînului Ahab - lungul plisc roșu aproape că-i atingea capul; cîrîind, șoimul negru își luă zborul cu prada în gheare. Capitolul CXXX PEQUOD îNTÎLNEȘTE BUCURIA înfriguratul „Pequod“ gonea înainte; valurile și zilele se rostogoleau mai departe; sicriul prefăcut în colac de salvare se legăna ușor; deodată, fu zărită o altă corabie
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se umfle. Ă Păsările, păsările! exclamă Tashtego. Păsările albe, aliniate în șir indian, aidoma bîtlanilor cînd își iau zborul, veneau acum spre ambarcațiunea lui Ahab; cînd ajunseră la cîțiva pași de ea, începură să se rotească în văzduh, deasupra apei, cîrîind vesele, parcă în așteptare. Văzul lor era mai ascuțit decît al oamenilor - căci Ahab nu vedea încă nimic în apă. Deodată, însă, în vreme ce scruta adîncurile, zări o pată albă și mișcătoare, nu mai mare decît o nevăstuică, dar care, înălțîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o clipă între ciocan și lemnul catargului și, atunci, simțind acel freamăt eteric de deasupra lui, sălbaticul scufundat în apă își pironi, cu ultima-i suflare, ciocanul în aripa aceea. Și astfel, cîrîind sălbatic, pasărea cerului, cu pliscu-i imperial întors în sus și cu trupul înfășurat în steagul lui Ahab, se scufundă odată cu corabia lui care, aidoma lui Satan, nu voia să se prăbușească în iad fără a smulge un crîmpei de cer
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]