423 matches
-
de fier tare și un cauciuc moale; d) imaginea unui bloc înalt și a unei case scunde (mici); e) o hârtie netedă și un abraziv (ceva) zgrunțuros; f) imaginea unui bătrân și a unui tânăr; g) o bucată de stofă călcată și una mototolită; h) imaginea unui copil vesel și a altuia trist; i) desenul unei linii drepte și al uneia curbe; j) două cutii la fel: una goală, una plină cu cuie (se așază în câte o mână fiecare). Consemn
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
preocupări pur didactice, căutând să dea o bază serioasă de pornire în viață, fără spoieli de cultură superficiale. Încrederea se acordă nu acelor care îndestulează lumea cu promisiuni, cu platforme-program, cu măsuri legale folositoare și cu un rost bine definit, călcate înainte chiar de aplicarea lor integrală. Actuala formație guvernamentală s-a mărginit până în ziua de azi la vorbe goale, la crearea de instituții cu caracter hibrid și nepractic, care n-au făcut decât să încurce lucrurile. Faimoasele economate au rămas
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
ci și de multe altele. Era, de exemplu, o penurie de speranță pe Middlesex, unde soția lui nu mai simțea nici o mișcare În ombilicul ei spiritual. Era penurie de mâncare În frigider, de provizii În cămară și de cămăși proaspăt călcate și ciorapi curați În sertarele lui. Era penurie de invitații În vizite și de telefoane, căci prietenilor părinților mei li se făcuse teamă să sune la o familie care ființa În intervalul de uitare dintre bucurie și tristețe. Împotriva presiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cât două măslinuțe. Iar lăbuțele, firave și neîndemânatice la început, încercau acum să părăsească culcușul înjghebat de copii. Când reuși și se treziră cu el prin bucătărie, bunica le spune tuturor: Să fiți cu mare băgare de seamă pe unde călcați” Să nu striviți țâncul! Peste alte câteva săptămâni, Motănel crescuse asemeni voinicului din povestea minunată. „unde-i acum pisoiașul firav și fricos care trebuia ocrotit, mângâiat și alintat tot timpul?” se întrebau copiii. Nu-i vorbă că de mângâieri și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
-o mereu Înainte și furnizându-i lucrurile de care avea nevoie conform preferințelor lui. Cel mai bine ar fi să plece În căutarea unei camere digitale ca să poată studia materialul trimis la micul dejun. Își puse o cămașă albă proaspăt călcată, o pereche de pantaloni scurți crem cu o curea din piele de crocodil asortată cu o pereche de mocasini purtați fără șosete. Când ești o vedetă de televiziune trebuie să arăți ca una 24 de ore din 24. Băgă caseta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-mi trebuie nici un martor..." Aproape că sparse cu trupul ușa, năvălind în încăpere o dată cu fulgerul de lumină verde al farului.... Iulie 1980 februarie 1981 Addenda ...Fost-au fost odată, poate niciodată, într-o urbe-ndepărtată, de mulți imaginată, de puțini călcată, de mai toți uitată, doi umili bătrâni, stingheri și străini. Un bătrân căruia viața-i era unica avere și-altul care doar să moară era singura lui vrere. Soarta i-a pus față-n față, vorovit au despre viață, despre
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vreo cinci ani, cu chip maturizat, ce-și ținea sora de mână. Același condei, cu aceeași cerneală, îl însemnase pe băiat cu o cruce, indicând astfel personajul biografiei. Toți trei purtau un amestec de haine țărănești și orășenești, curate și călcate, semn că familia se mutase nu de mult de la sat în mahalaua unui târg. Femeia era probabil văduvă, căci altfel nu s-ar fi cuvenit să vină singură cu copiii la fotograf. Spațiul din spatele lor era artificial amplificat de un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fără o vorbă, li se alătură, rămânând ultimul. Tovarășii săi îl urmară. 19 Coborând către Lemanus, oamenilor lui Geremar nu le trebui mult până să regăsească urmele celor doi frați. Pe o pantă acoperită cu iarbă, un războinic găsi iarba călcată și descoperi balegă de cal; descălecă imediat și îngenunche să vadă mai bine, apoi se grăbi să-i cheme pe ceilalți și le spuse că, după părerea lui, urmele erau foarte recente. Geremar îi aruncă atunci lui Balamber o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-mi trebuie nici un martor..." Aproape că sparse cu trupul ușa, năvălind în încăpere o dată cu fulgerul de lumină verde al farului.... Iulie 1980 februarie 1981 Addenda ...Fost-au fost odată, poate niciodată, într-o urbe-ndepărtată, de mulți imaginată, de puțini călcată, de mai toți uitată, doi umili bătrâni, stingheri și străini. Un bătrân căruia viața-i era unica avere și-altul care doar să moară era singura lui vrere. Soarta i-a pus față-n față, vorovit au despre viață, despre
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vreo cinci ani, cu chip maturizat, ce-și ținea sora de mână. Același condei, cu aceeași cerneală, îl însemnase pe băiat cu o cruce, indicând astfel personajul biografiei. Toți trei purtau un amestec de haine țărănești și orășenești, curate și călcate, semn că familia se mutase nu de mult de la sat în mahalaua unui târg. Femeia era probabil văduvă, căci altfel nu s-ar fi cuvenit să vină singură cu copiii la fotograf. Spațiul din spatele lor era artificial amplificat de un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Boo. M-am dus la fereastră. Fermoarul era deschis și o singură privire aruncată conținutului m-a lămurit cui îi aparținea de fapt. Când m-am uitat mai bine, am văzut ceva ce zăcea peste două cămăși soldățești spălate și călcate, ceva ce nu putea fi lăsat în aceeași cameră în care se găsea și doamna de onoare. Am scos acel ceva din geanta de voiaj, mi l-am vârât sub braț, i-am făcut cu mâna un semn frățesc doamnei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
în scurt timp - acum e doar o chestiune de zile sau de săptămâni, așa îmi spun eu - să mă despart de vreo sută cincizeci de poeme și să le prezint primului editor binevoitor care posedă un costum de dimineață bine călcat și o pereche de mănuși gri, ca să le ducă direct în tipografia lui întunecoasă, unde or să fie împachetate într-o manta de praf, cu o clapă la coperta a patra pe care or să figureze câteva afurisite de remarci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
persoană din lume cu care aș folosi un cuvânt precum venerație. Ăsta e genul de cuvânt pe care Îl scrii, nu-l spui. — Da, Înțeleg oarecum, Lionel. Fruntea domnului Sammler, acum umedă, Îl mânca. O atinse cu finețe cu batista călcată. Shula era cea care Îi returna batistele călcate atât de netede și de moi. — Știu că Încerci să condensezi ceea ce știi, experiența dumitale de viață. Într-un Testament. — Cum știi asta. — Mi-ai spus. — Da? Nu-mi amintesc să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cuvânt precum venerație. Ăsta e genul de cuvânt pe care Îl scrii, nu-l spui. — Da, Înțeleg oarecum, Lionel. Fruntea domnului Sammler, acum umedă, Îl mânca. O atinse cu finețe cu batista călcată. Shula era cea care Îi returna batistele călcate atât de netede și de moi. — Știu că Încerci să condensezi ceea ce știi, experiența dumitale de viață. Într-un Testament. — Cum știi asta. — Mi-ai spus. — Da? Nu-mi amintesc să fi spus asta vreodată. Este ceva foarte personal. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se amăgească, preț de câte-o secundă, că Naji într-adevăr avea s-o sune. Acum Irene a auzit niște pași și-a sărit ca arsă. Dar nu era decât Ahmad. La unsprezece noaptea, acesta era îmbrăcat în pantaloni bine călcați, de-un verde întunecat, pantofi lustruiți oglindă, o cămașă apretată și cravată. Mersul era același ca de la birou: puțin aplecat înspre în față. Ahmad își lovea limba de dinți. Omul a venit până lângă ea. Ca de obicei, mirosea delicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
am pândit eu din vârful muncelului, într-amurgul. Apoi cu noi nu se pune el, cuconu Nastratin. Eu îs mare hoț și știu sama la cai, și la toate. Tot intra herghelia lui pe moșia noastră... Boierul nostru găsea fânaț călcat și păscut - și caii nicăiri. De unde să faci ispașă și să te despăgubești, dacă tâlharii lui cuconu Nastratin băgau de samă și-i scoteau înainte de a se face ziuă? Așa? Bun! zic eu... Și mă iau cu Alba mea astă-noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
crăpătura de sub ușă. Când ieșea, cu obrajii netezi și proaspeți, mirosind puternic a săpun Lifebuoy, stârnea o asemenea agitație în casă, că familia credea că va avea nevoie de tot restul zilei pentru a se reface de pe urma ei. Cămașa trebuia călcată. Descoperise că pantofii îi erau acoperiți de praf, murdari și nelustruiți. Șosetele îl deranjau pentru că i se încrețiseră la glezne în loc să plesnească scoțând un sunet satisfăcător de elastic bun, undeva la un nivel dezirabil, pe la jumătatea gambei. Ammaji și Pinky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sub duș, până când consumă toată cantitatea de apă caldă a întregului hotel, iar managerul îi bătu la ușă ca să se plângă. Mal îl calmă cu legitimația lui și o hârtie de zece dolari, își puse pe el ultimul lui costum călcat și se urcă în mașină, pornind-o spre centru, ca să discute cu avocatul. Biroul lui Jake Kellerman se găsea în Oviatt Tower, pe Strada 6, colț cu Olive. Mal ajunse cu cinci minute mai devreme și mătură cu privirea recepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
perioada în care scriitorul trăise cu Claire De Haven. Nici o explicație. Numai analize. Femeia își ura tatăl, și-o trăgea cu mexicani ca să-l înfurie, îl iubea în secret și își convingea partenerii de stânga să poarte cămăși scrobite și călcate, exact cum purta el, ca apoi să le poată sfâșia, complăcându-se într-un joc prin care îi umilea pe tații surogat. Ura legăturile politice și banii tatălui său. I-a intrat în conturile bancare ca să cumpere cadouri scumpe bărbaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
inima țării, Suceava. Pe măsură ce Înaintau, musulmanii lăsau garnizoane care aveau misiunea de a asigura liniștea În spatele frontului. Murgenii erau destul de aproape de Vaslui, iar Vasluiul era locul celei mai mari Înfrângeri a sultanului. De aceea, ținuturile Bârladului trebuiau păzite atent și călcate apăsat. Vasluiul din iarna lui 1475 fusese un miracol. Dar acum, ocupația otomană era o realitate ce nu mai putea fi sfidată de nimeni. Turcii erau la Murgeni. Turcii erau la Vaslui. Până la urmă, Mahomed spălase rușinea lui Soliman. Armatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mâncare prăjită în ghee, este mirosul inconfundabil al Indiei. Membrii clubului au multe lucruri în comun. Femeilor le plac aceleași rochii din bumbac, cu motive florale, care poate nu sunt de cea mai bună calitate, dar sunt întotdeauna curate și călcate, chiar și pe căldură. Nu sunt rochiile pe care le comandă de obicei femeile din catalogul Army & Navy, care le vine de Acasă o dată pe sezon. Nu este genul de rochii așteptat cu nerăbdare de femei, câte două, trei luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Civil Indian, precum Flowers. Cu aroganța lor înnăscută și obiceiul de a se adresa unul altuia în clișee latinești, aceștia îl fac să se simtă și mai dezolat decât era. Nici nu-i poate considera umani, cu cămășile lor bine călcate, cu plastron și redingotele îngrijite arată mai mult ca un stol de păsări de baltă. Când încerca să-și revină din mahmureala de dimineață, numai simpla vedere a unuia care vârâse capul pe ușă cu un dosar în mână, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pe amîndouă, lung priveam Cum una prin desiș se pierde-n taină. Pe-a două am mers, crezînd-o nimerita, Părînd de altfel mai puțin umblata, De mușchi și iarbă năpădita; Dar tot că prima ocolita De pas de om, abia călcata. Stăteau pitiș sub frunze ruginii, Surori dorminde-n somn îmbrățișat. Păstrăm pe prima pentru altă zi! Dar mă-ndoiam vreodată că voi reveni Pe-un drum ce-n urma l-am lăsat. Și-n timp voi spune cu-ntristare Povestea care
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
aseară. Cum am putut să uit? Aoleu! Tot ce știu acum e că tata îmi țipă că mă așteaptă taxiul afară. Nu sunt îmbrăcată; nu am nici un bagaj făcut și sunt al naibii de mahmură. Ăsta da coșmar! Cel puțin am bluza călcată. Pfiu! Îl rog pe tata să-i spună taximetristului să mă mai aștepte zece minute, iar eu mă dau de-a bușilea jos din pat și arunc te miri ce în valiză. Îmi strâng părul într-un coc ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
scrieți odată pricazul, puturoșilor! Se răsuci pe călcâie, militărește, și porni repede înapoi, spre apartament, lăsând toate ușile date de perete în urma lui. Peste o oră, nacealnicul intră sfios la general. Îl găsi așa cum îl știa dintotdeauna. În uniformă impecabil călcată, bărbierit, pudrat, parfumat, cu părul grizonat proaspăt tuns și uns cu pomadă. Stătea cu mâinile la spate și privea peste capul funcționarului, cu expresia imobilă, indiferentă a unui veritabil militar. Nacealnicul scoase sulul de hârtie, îl desfășură și așeză pricazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]