20,803 matches
-
imagelist, un grid și dacă nu mă înșel au și un exemplu de cum poți încărca icon-uri intr-un listview altfel decât cu un imagelist" ( freelists.org/archives); "Crearea icon-urilor" ( digimedia.ro); "datorită folosirii lor consecvente, unele iconuri au căpătat o recunoaștere universală" (afaceri.net) - și cu pluralul masculin: " Dând click pe iconul unui director din arbore, conținutul lui apare în dreapta, sub forma unei liste de iconi și nume" (news.infonet.ro). Cea mai bine fixată și mai răspîndită pare
Iconi, icoane, iconițe... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13819_a_15144]
-
schimbă și stilul de joc în modul cel mai direct. Topica frazelor este alta, vocabularul, și el, altfel reprezentat la nivelul lexicului, al sonorităților, cuvintele, de aceea, se așează altfel în gura actorului și sînt altfel rostite, relațiile pe scenă capătă alt ritm și altă tensiune. Pe acest drum, trupa n-a ezitat și n-a întîrziat să se înscrie, să accepte să-l parcurgă. Sînt convinsă că n-a fost simplu pentru nimeni. Sînt convinsă că au existat frici, opinteli
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
viziunea scriitorului francez asupra Bucureștiului și a României n-a fost primită cu prea mare entuziasm de români, care o găseau superficială, fugitivă, prea tentată de elementele de "șoc" publicistic. Fundalul de epocă schițat în capitolul următor, intitulat Fuga înainte, capătă relief din nou datorită apelului la documentele legate de familia Morand (îndeosebi corespondența Elenei Morand) și la cele oferite de memorialiști. Starea de criză politică, alunecarea spre dictatură, ascensiunea forțelor fascizante, pro-naziste din țară, ca și prezența franceză la noi
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
Marina Constantinescu Cînd stăteam la bloc, vara, pe căldurile mari și insuportabile, luam mașina TICO cu aer condiționat și mă plimbam prin oraș în neștire. Într-un altfel de oraș. Simțeam că plutesc în cei doi metrii cubi răcoroși. Mașina căpăta proprietăți extraordinare, ca aceea formidabila din filmul copilăriei mele City, city, bang-bang. Părea că are aripi, că zbor peste blocuri, că ies din timp și din mine... Habar n-aveam cine-mi sînt vecinii și, mai ales, ce fac ei
Nocturnă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13875_a_15200]
-
interpretării? Într-un eseu din Oceanografie, Mircea Eliade ia în discuție chestiunea, pornind de la Cîntarea cîntărilor, un poem nupțial în primă instanță, care cuprinde, totuși, structuri mistice, alegorice, ecleziastice: „Privit printr-un anumit punct de vedere, poemul se transfigurează îndată, capătă alte valori, altă orientare și cu totul alte intenții. Dar cine ar putea spune că autorii au știut sensul mistic sau sensul alegoric al poemului? Și totuși, cine poate nega evidența acestor sensuri?". În continuare, Eliade schițează o concluzie plină
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
o casă, o mină părăsită, locurile și traseele de joc, și chiar un cîine În final, cîinele desenat se transformă, pe ecran, într-unul adevărat, așa cum, cale de 3 ore, cît durează filmul, tot ce era convenție, distanțare, vid scenic capătă concretețe, carne, fibră nervoasă, suflet. Deși filmul are un "povestitor", o voce din off, și e împărțit în 9 capitole, cu "sumarul"anunțat la începutul fiecăruia, deși uneltele de lucru, aflate la vedere, sînt teatrul și literatura Lars Von Trier
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
ani (informație furnizată cu orgoliu, la Cannes, în seara proiecției, de însuși vinovatul autor al documentarului). Doar că, acum, cu trecerea timpului, imaginile care îl au în cadru pe Fellini, oricît de gratuite, sau de mărunte, sau de rizibile, au căpătat o greutate și un sens și un farmec în plus Pentru că, între timp, lucrurile au intrat în istorie. Iar imaginile au rămas vii. Istoria filmului prin istoria festivalului, iată o veritabilă obsesie a actualei ediții; de altfel, e și primul
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
de 21 de ani, gemenii nu se văd, nu știu nimic unul de altul. Până ce D., ca soră mai mare și devenind învățătoare, reușește să-i reunească, - părinții dispărând. Lipsa, absența celor 21 de ani dintre gemeni, reuniți, în fine, capătă o intensitate specială, fiind și mai reală decât viața, pe care, ca gemeni, ar fi trăit-o împreună, dacă nu ar fi fost despărțiți. Pe unul îl cheamă Ion, iar pe celălalt, oficial, trăind în Ungaria, Janos, deși maică-sa
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
Scaunele dorm pe mese, Cu picioarele În sus. Un client a mai rămas, Moțăind lângă-un sifon, Care-i cântă-ncet, pe nas, Ca părintele Ion. Monopedul cerșetor Stă, cu nasul ca un mac, La ieșire, -ntr-un picior, Să mai capete-un pitac. Dar când prind În dimineață A țipa cocoși isterici, Răsăritul e-o paiață Care joacă pe biserici. De asemenea, mai găsim loc și pentru o a doua minunată poezie scrisă de Păstorel În care-și cântă principalele plăceri
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
e oricare/ Ochiul, ochi de are. Cel de-al doilea, o idee mai izbutit, crucificat, după modelul celui dintâi, între Mulți văd lumea/ Mare, mare mare (sus), Puțini pricep/ Adânca ghicitoare (jos), Ascuțimea minții/ Ne dă mângâiere și Prin răbdare/ Căpătăm putere (de-a stânga și de-a dreapta). La mijloc, poemul: Din el iese ori se ascunde/ N-are frunze are rude/ De vorbim nu ne aude/ Cântă dacă nu se pierde/ E oriunde e și vede/ Îl vedem și nu
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
literatură, așa cum îndepărtează ginecologia de dragoste". Cunoaștem și noi îndeajuns de bine fenomenul. Comentariul actualității literare e asaltat de "tot felul de începători și amatori, surîzători dar și amenințători". Procedeele la care recurg pentru a smulge un text închinat lor, capătă, prin însumare, un aer fabulos: "Ei mă caută pretutindeni, la redacție, acasă, pe stradă, la Uniunea Scriitorilor, ca să-mi dea cărțile lor nou-apărute. Uneori, noaptea, își fac apariția și la fereastra apartamentului meu de la etajul trei, călări pe mături, ca
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
Nu tot astfel stă chestiunea cînd facem istorie literară. Istoria literaturii române nu poate să fie decît o demonstrație a puterii creatoare române, cu notele ei specifice, arătarea contribuției naționale la literatura universală. (...) Specificul fiind un element structural nu se capătă prin conformare la o ținută canonică. Singura condiție pentru a fi specific e de a fi român etnic" (p. 6). Din acest unghi privite lucrurile specificul național al literaturii române este un sistem de cercuri concentrice în nucleul căruia se
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
verbul ce i se juxtapune. Nimic nu rămâne necomentat de vocea artistei. Glasul cucerește prin omogenitate, indiferent că este vorba de tulburătoarele note grave ( așa-zise di petto), de pasta sonoră maleabilă ce merge spre pasajele centrale ale registrului unde capătă prețioase rezonanțe de violă sau de extremul acut, strălucitor și percutant. Mobilitatea instrumentului său, ce-i permite și abordarea pasajelor de coloratură, se împletește cu incisivitatea în accent, cu impulsul dramatic conferit frazei muzicale, fiecărui cuvânt. Pe de altă parte
“Mariana Nicolesco în România” by Costin Popa () [Corola-journal/Journalistic/13909_a_15234]
-
Die Fledermaus de Johann Strauss) cântă ceardașul Klänge der Heimat cu autentică pulsație ritmică și nerv. Toată această adâncă implicare, evidentă în sala de concert, are rara virtute de a se menține în audiția pur sonoră. Minuțiozitatea construcției înaripează, personajele capătă viață, vocea plutește suveran. Cu o abordare repertorială atât de largă la un asemenea înalt voltaj dramaturgic, Mariana Nicolesco își validează atributul de assoluta. Artista nu a fost singură în acest demers. Bagheta maestrului Cristian Mandeal a urmărit-o cu
“Mariana Nicolesco în România” by Costin Popa () [Corola-journal/Journalistic/13909_a_15234]
-
era numai asta. Mai târziu, la Facultatea de Litere veneau oameni din cele mai diverse categorii. A lucrat cu compozitorul Aurel Stroe, a mers la primele concerte de muzică electronică. Era pentru tot ce reprezenta viitorul. De altfel a și căpătat, din SUA, o medalie pentru pionierat în informatică. - Credeți că în altă parte s-ar fi împlinit mai bine? - Da. A fost invitat în America, dar n-a fost lăsat să plece. Stau câteodată și mă gândesc: dacă el a
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
sa de nepătruns. În zilele noastre totuși, de cele mai multe ori criticul este cel care își înfige singur cuțitul în spate și, ca să-i facă pe plac bobocului, îngaimă idioțenii. Cu cît este mai mare ascendentul pe care tinerețea l-a căpătat în aceste vremuri, cu atît mai mare e dorința pe care ea o trezește și cu atît mai intensă nevoia de a o înțelege, chiar cu riscul îndepărtării de propriile scopuri pentru a participa, într-un fel, la promisiunea unui
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
iminentă inovație, care se petrece doar în plan biologic și care se traduce pur și simplu printr-o schimbare de public și de clientelă. Iar acest lucru este atît de răspîndit încît trebuie să analizăm cu seriozitate în ce măsură tinerețea a căpătat un statut în fond conservator, supus mai mult ca oricînd manipulărilor publicității și ale propagandei de orice fel, livrate mură-n gură, sub formă de lozinci pentru tricouri. De-ar exista o singură șansă ca lucrurile să stea așa, critica
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
ale spectacolului au devenit parte constitutivă a zonei care cuprinde piața propriu-zisă, platoul Academiei de Arhitectură și platoul Teatrului Național. Această reconstrucție morală a determinat schimbări adînci și în configurația și în expresia locului. Zidurile Universității și ale Arhitecturii au căpătat o altă cromatică, densitatea afișelor de tot felul a creat, dincolo de mesajul imediat, un imens colaj, iar inscripțiile, indiferent de conținutul lor, au spart opacitatea pietrei și a betonului. Însemnele comunismului, incriminate grafic precum într-un ritual magic, au fost
Big BrOtherși goana după vînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13933_a_15258]
-
spasmuri? Sub o înțeleaptă, plină de continuitate, ocârmuire, decisă a se jertfi mai departe două-trei și chiar mai multe mandate, în slujba bunăstării obștești, căreia îi împarte porțiile pe biblicul precept al celui care având și mai mult încă va căpăta și invers. Bineînțeles, absoluta fericire nu-i este hărăzită robului pământesc și chiar când nici o problemă materială nu va mai apăsa omenirea, firi chinuite, chipuri ale melancoliei, furiei, disperării mai departe își vor clama suferința și vor trebui crezute. Firește
Bătrâni, luați-vă gândul! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13973_a_15298]
-
Gheorghe Grigurcu Dintr-o perspctivă derivată din această situare tipologică, fenomenul capătă însă și alte conotații, de astădată de natură istorică. Mircea A. Diaconu se amuză constatînd că postmoderniștii care cred cu convingere în "unicitatea" lor deplină, comportîndu-se adesea exclusivist, aidoma membrilor bisericuței suprarealiste, au în realitate destui precursori. Fenomenul postmodernist nu
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
Rudolf Steiner de protestantism, nici ortodoxiei nu-i face un serviciu prin elitismul său. Această credință nu mai este una moștenită prin tradiție, ci o cale, o finalitate a experienței religioase. Este conștient de numărul mic al celor care pot căpăta "această stare de spirit care este ortodoxia." De aici mai este un singur pas până la afirmația că tot creștinismul rural est-european are un substrat păgân, un pas pe care l-a făcut.
Primul Eliade by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14003_a_15328]
-
cu 600.000, e partid de traistă. Oricum, Al Sahaf a demonstrat la ce servește dl Dîncu: să rămînă ultimul care să ne asigure că totul e bine printre ruine." l COTIDIANUL titrează vesel: "O organizație a societății civile a căpătat dreptul de a primi date despre ascultările telefonice din România. Procurorul general, înfrînt în Justiție de APADOR-CH". Însă chiar în ziua în care în ziarul citat apărea acest titlu Parchetul Curții Supreme își dezvăluia preocuparea de a vedea în ce
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13998_a_15323]
-
Mihai Mandache În lipsa unor figuri carismatice precum Vaclav Havel sau Lech Walesa, grupurile de partizani care se refugiau în munți pentru a înfrunta aparatul de represiune al partidului-stat au devenit simboluri ale rezistenței anticomuniste din România și au căpătat un statut aproape legendar. Volumul Cazul Șușman în judecata răchițenilor (Casa de Editură Napoca, 2005), scris de Teofil Răchițeanu și Teodor Boc, este o încercare de a demonstra că nu toți partizanii își merită aureola de eroi. Cazul pe care
O altă față a luptei împotriva comunismului by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/10408_a_11733]
-
decît cea "tehnică", de poetician naratolog, iar Bardadrac, capricios și personal dicționar, o confirmă din plin. Consistentul volum de 450 de pagini are, așadar, aparența unui dicționar special, intim, individual, în care dezordinea amintirilor, reveriilor, reflecțiilor, digresiunilor, maximelor și butadelor, capătă o ordine alfabetică ce se desfășoară de la Aa, numele unui mic fluviu ce salvează pe rebusiști în situații extreme și Zut, exclamație familiară de nemulțumire și care, ne previne, ludic, autorul ar putea fi ultimul său cuvînt. Într-un foarte
BARDADRAC,un pic din toate by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10359_a_11684]
-
discret cu George Banu, zîmbitor și distant, în același timp, prezent și absent, privit de toți ochii, direct sau pe furiș, era Peter Brook. El însuși instituție, reper, model, vis. Acum, îl vedeam. Întors cu fața la mine, umbrele și siluetele au căpătat consistența luminii și a chipului său. Un festival este, la urma urmelor, un fel de spectacol, un act teatral, spune Brook. Pentru ce și pentru cine faci un festival, așadar? El este expresia în oglindă a societății într-un anumit
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]