1,241 matches
-
1971 din 24 mai 2016 Toate Articolele Autorului Dantelării ce strâng cochete monosilabic,sub colb,timpul, mi-au prins o lacrimă-ntre plete ademenind sub somnu-i chipul. Prin tolba fulgilor măruntă sub diademe-n fir de brumă se ascundea,plângând căruntă, o monogramă-n strai de humă. Curgea pe dânsa,lin,șuvoaie, și guri de cerbi pășteau în cete, cu dinți de foc,ca pe-o văpaie o rumegau,scrâșnind,a sete. Căscau și norii-n pumnii ierbii și vântu-i se
MONOGRAMA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383631_a_384960]
-
trecut Și caut ca prin ceață, Cărările ce le-am pierdut, Când am pășit în viață. Revăd căsuța cu cerdac Și geamurile goale, Ascult frunzișul...apoi tac, Pășind pe poartă-agale. În fața casei, mărul bun Se-apleacă să-mi mângâie, Tâmpla căruntă, părul sur... Mii de-amintiri învie. Revăd cu ochii minții-acum, Copilăria-mi toată, Vă văd pe voi , bunicii mei, Cum m-așteptați la poartă. Cu dosul mâinii , lacrimi șterg, Și tristă îmi dau seama. C-oricât de mult aș vrea
VISURI de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382833_a_384162]
-
să vină? Cu-a gheții zăpușeală e-n cer doar ea vecină Nu vreau să vină iarna, femeie încă sunt și ochiul trist de blană mă-mbăttrânește crunt iubirea mai sclipește-n fulgi plini de mirare și se topește-n iarna căruntă, avidă în fervoare încerc din diafana-i plutire, nămeții să-i adun și-n ei să pun sărutul de dor și de om bun Referință Bibliografică: Nu vreau să vină iarna / Mihaela Tălpău : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1790
NU VREAU SĂ VINĂ IARNA de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382922_a_384251]
-
fruntea brazilor spre soare, Iar ochii albaștri ai zilei se măresc... Lumina se revarsă ca și o ninsoare, Iar ghioceii tandri învingători sosesc. Oftează-n taină cărările de munte... Ce știu secularele doine din codru... Și piscuri înalte cu tâmple cărunte... Suspină-n pieptul nopților cuvântul. Primăvara vine în caleașca vieții, Cu flori ce cad din paradisul sfânt, Răsar îmbrățișați zorii dimineții Aduși de un cor de îngeri surâzând. Baia Mare, 13 februarie 2017 Împrimăvărare Încep să se dezghețe râuri de cuvinte
CÂNTĂ SUFLETE! de MARINA GLODICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382989_a_384318]
-
și locuiau pe stradă. Miță, unul din vecinii lui care locuia la etajul patru în scară cu el urca scările. Era un bărbat înalt, îmbrăcat într-un trening bleumarin. Sub bluza treningului purta un tricou roșu. Era tuns scurt și cărunt, avea ochii negri și o față plăcută. Avusese un accident la fotbal cu o săptămână în urmă și mergea cu ajutorul unei cârje. Ca toată lumea, îl cunoștea bine pe căpitan și viața sa, și îi părea rău de suferința lui. Îl
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
nuc, Mi-am aruncat în ape dalta Și strălucea-ntr-un nor uituc, Desprins de luciu-n care balta Adăpostea un cuib de cuc. Aud ecou de mocăniță, Venind agale dinspre munți, Aud și râsul de fetiță, Născută din părinți cărunți Și-n inima de prepeliță Se mai sărută două punți: Pe una trece, în fanfare, Secunda orei ce ... Citește mai mult Tenebra morții-n prag de toamnăîși pregătește sarcofagși frunze ruginii îndeamnăLa simfonii pe un drumeag,Pe care viața mea
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
-l tai cu cuțitul și în vociferările celor pișcați de băutură, când, dintr-un colț, profesorul de matematică, Bărbosu, îi făcuse semn să vină până la dânsul. Bărbosu era un bătrânel de vreo șaizeci de ani, scund la statură, cu părul cărunt, dar cu sprâncenele, evident vopsite, negre ca pana corbului. În ultima vreme își lăsase țăcălie, care-i dădea o alură de venerabil prelat, încât, pe unde se ducea, în afara Umilenilor, firește, mulți îl salutau cu „săru-mâna, părinte!”, iar el, se
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
ruga deșteptării, Tot ce-i rău și trist să mai dăm uitării În strana de veghe candela-i aprinsă Să ne întărim cu toți prin credință! În cămașa albă a îmbrăcat câmpia, Doar în amintire-i cântă ciocârlia Peste munții cărunți a trecut în grabă Brazii s-au pornit cu toți să o vadă. Livada albită de lungi așteptări I-a dat la-ntâlnire reci îmbrățișări, Vântul supărat s-a pornit să bată Creaga la pământ stă ușor plecată. Stelele de
IARNA GRĂBITĂ de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383179_a_384508]
-
vis-a-vis. „ Zorba the greek ” scria pe o pancardă de lemn, ce se legăna agale în briza caldă a dimineții. „Din păcate nu-mi pot hrăni doar spiritul ,trupul își cere și el drepturile. Hai să îmi încerc norocul ! Un bărbat cărunt, așezat în spatele barului se arcuiește instantaneu din sprâncenele stufoase ,bucuros în sinea lui, că primul turist îi trece pragul atât de dimineață. - Good morning ! - Good morning,îi răspunde zâmbind, la gândul că aerul din buzunar o să se împuțineze. - I’ m
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
mâinile. Se uitau tremurând la acel trup din care ieșea acel glas și nu vedeau bine: om să fie sau ucigă-l crucea mamii mă-sii, că prea îi speriase? Era om, și încă unul uriaș, cum nu mai văzuseră, cărunt, cu pieptul gros și lat, cu strașnici, negri ochi și buzdugan forjat. — Cine sunteți și unde mergeți? - bubui din nou glasul. — Călugări moldoveni suntem și, dacă nu îi cu bănat, ne ducem acasă - grăi cu glas firav Metodiu. — Moldoveni? - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pasagerii lor s-ar fi aflat cu adevărat în inima Parisului. Cu toate acestea, micuțul aparat ale cărui motoare zumzăiau ca niște viespi furioase și care zburase atât de jos încât putuseră să vadă că pilotul avea o barbă deasă, căruntă, devenise dintr-odată ceva palpabil, ceva pe care aproape că-l puteai atinge cu mâna. Datorită șederii în oraș, membrii familiei Sayah aveau o vagă idee despre, turiștii îndrăgostiți de noi orizonturi și chiar despre arheologii hotărâți să găsească rămășițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dezarticulate, suspine, de parcă ar fi supus unor cazne, Încordată Îi pîndesc reacțiile, mă rog pentru el. CÎnd se destinde și respirația Își reia cursul normal, Îi privesc un timp profilul eliberat acum de orice emoție. Ovalul prelung, alungit de barba căruntă, fruntea boltită și netedă, mișcarea imperceptibilă a globilor oculari sub pleoapele subțiri, nasul ușor coroiat nu sever, nu vulturesc, mai degrabă Înțelept, ascet. Vreau să vorbesc despre el. De fiecare dată cînd Încep să scriu Întîlnesc o rezistență inexplicabilă. Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
alături. Dar cel mai rău Îl chinuiește pe domnul D. apăsarea din creștetul capului ca o călcătură de gheață pe care i-a lăsat-o mîngîierea lui Niki Bârsan. Domnul Algazi și-a tras taburetul lîngă Wanda. Barba lui aspră, căruntă, se atinge de lobul delicat al urechii scăpat ca prin minune din vîlvătaia de păr roșu. Fața femeii se colorează ușor. Buzele se destind Într-un zîmbet, apoi se depărtează una de cealaltă dezvelind un șir de dinți mici sidefii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și eu de șaizeci - circumvoluțiile lui În care Încep să se șteargă textele aramice și Tora și Biblia și Vedele și Upanișadele și toată cabala unei lumi adormite care i-a tulburat cîndva adolescența uscîndu-i bărbăția. Și fetița cu bretonul cărunt, numită Emilia, ochelarii punîndu-i În locul obrajilor doi ochi uriași, un fluture de noapte, o domnișoară Pogany În pragul pensionării. Și flăcăul acela cu ciuful lui vesel de rusnac, numit Romanciuc, călătoriile lui cu degetul pe hărțile continentelor, acum Înecate Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dincolo m-ar fi dat afară fără șapcă. Iosif numai că nu se plesnea peste genunchi de fericire. — Ți-ai dat seama în sfârșit. — Atunci nu e nici o speranță? — Atunci nu, suflețelule, nici dacă te-ai fi născut cu părul cărunt, nici măcar atunci. Și ce m-am mai pregătit. Nu-i așa că-i îngrozitor? Deci nu-mi mai rămâne decât să vă invidiez în continuare. Iar dumneata să suporți. — Măcar de-aș ști ce invidiezi în afară de pălăria mea. — Faptul că dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dumneavoastră, locuința mea e mai primitoare. Vă aștept de azi într-o săptămână, seara târziu. Deja știu ce surpriză o să vă fac. Acum două zile și-a prezentat câteva numere la Babilon - cu un pachet de cărți, cu niște porumbei cărunți și un țilindru. Luni l-am rugat pe Albert, pe ospătarul-șef, să-l invite pe scamatorul acela, dacă mai trăiește, să dea câteva reprezentații aici. În tinerețe era vestit în toată lumea, așa că merita un pic de aer curat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
deschidea. Câteodată venea să îmi deschidă cu câte o pisică în brațe. O săruta după urechi și îi sufla în blană și îi zicea: „Mergem afară, iubita. Afară, afară, da“. N-avea mai mult de patruzeci de ani. Nu era căruntă, dar avea o față subțire, gâtul ridat și un nas lung. Când mergeam acolo, venea mereu la ușă îmbrăcată în capot. Chestia asta mă mira. Nici o altă femeie din oraș nu mai ieșea în capot. După ce îi dădeam ce comandase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cumpărat un tablou de-al lui Susan Durrit, Grass Slide, mi-a spus Judith. Clifford Hammond arăta aproape la fel de bine ca soția lui, dar într-un stil mult mai convențional, acela al unui om de afaceri de succes. Avea părul cărunt și strălucitor și o față care dădea bine în lumea afacerilor. — Am vrut și Cloud Formation, spunea Clifford Hammond. Părea amărât. —Dar Andrew Forme ne-a luat-o înainte. — Nici nu voiam să iei două de-ale lui Susan atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am zărit-o, m-am întrebat iritat de ce n-a putut să mai aștepte și de ce a adus ea banii. Mama stătea stingheră în paltonașul ei mâncat de molii și cu căciulița ei caraghioasă de sub care ieșeau șuvițe de păr cărunt (avea cincizeci și șapte de ani). Privea neajutorată și cu emoție vizibilă (care-i accentua aspectul jalnic) spre pâlcurile de liceeni care treceau în fugă pe lângă ea, râzând când o vedeau și strigându-și nu știu ce unul altuia. Ajuns aproape de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-mi privirea, mama ridică spre mine ochii ei căprui blânzi și apoși, puse lingura jos și, îndemnată de atenția mea, mă întrebă: - E bună? Pronunță aceste cuvinte de parcă ar fi avut în față un copil, clătinând interogativ-afirmativ din capul ei cărunt. - Buunăă, am spus eu în batjocură, fără să afirm sau să neg. Am pronunțat acest cuvânt cu o grimasă de dezgust, de parcă eram gata să vomit, în timp ce privirile noastre se întâlneau: a mea, tăioasă și plină de ură, a ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mea și Sonia mă roagă s-o aștept pe stradă. Cobor din birjă și încep să mă plimb în așteptarea ei când, deodată, aproape de colț, cineva îmi atinge mâna. Mă dau înapoi. E mama. Are capul descoperit, și părul ei cărunt e ciufulit. Poartă haina vătuită a dădacei și în mână ține o plasă de sfoară pentru provizii. Îmi mângâie umărul rugătoare și speriată. - Fiule, am făcut rost de ceva bani, dacă vrei. - Duceți-vă, duceți-vă, o întrerup eu, înspăimântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sonia care tocmai se întorcea de la cabina telefonică, privind în ochii ei albaștri, mijiți într-o linie oblică din cauza soarelui care bătea în aripile lăcuite ale echipajului, am simțit o asemenea fericire, încât m-am uitat fără regret la capul cărunt, la haina văruită și la picioarele umflate încălțate în niște cizme uzate și pășind greoi pe partea cealaltă a trotuarului. A doua zi dimineață, trecând pe coridor spre baie, am dat peste mama. Fiindu-mi milă de ea și neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
au ocupat locurile și în timp ce eu nu pot să mă dumiresc cum va fi tăiată și mâncată lebăda necurățată de pene, în sală intră mama. E îmbrăcată într-o rochie uzată și poartă niște pantofi vechi. Capul ei mic și cărunt tremură, fața îi este galbenă și slăbită. Doar ochii nedormiți îi aleargă straniu în toate părțile. Mă zărește de departe, și ochii ei tulburi se umplu de bucurie și de groază, în timp ce eu îi fac semn să nu se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe Amy fără un sfanț. — Îmi pare teribil de rău, am spus, negăsind altceva de zis. Colonelul își dădu pe gât whisky-ul. Era un bărbat înalt și slab, la vreo cincizeci de ani, cu mustață pe oală și părul cărunt. Avea ochi albaștri spălăciți și o gură lipsită de fermitate. Îmi aminteam de la întâlnirea anterioară că are o față prostească și că e mândru de faptul că, zece ani înainte de a fi ieșit din armată, juca polo de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fapt sunt „abstinent total”, mi-a spus în timp ce-și turna în pahar o doză destul de mare de whisky Canadian Club. Când zâmbea își arăta dinții sparți și pătați. Era un bărbat foarte slab, de statură mijlocie, cu părul cărunt tuns scurt și o mustață tot căruntă foarte țepoasă. Nu se bărbierise de cel puțin două zile. Avea cute adânci pe fața foarte bronzată și o pereche de ochi mici și albaștri, înspăimântător de nestatornici. Se mișcau mereu, îmi urmăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]