250 matches
-
de intensitatea culorilor de pe paginile glossy: nu doar de albastrul apei, ci și de diversele nuanțe de verde ale copacilor și tufișurilor, movul ca de lavandă al florilor de lupin și petele de roșu care-ți săreau în ochi pe lângă caiacul care tăia un val. Era ca și cum sălbăticia era localizată pe o altă planetă. O planetă mai colorată. Totu’ a fost o minciună, a spus puștiul. Infarctul de la fermă, totul. O minciună. Danny se afla în pragul pubertății, dar continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
aibă și pe Kevin Bacon în barcă. John l-a ajutat pe Drew să ancoreze barca, în timp ce Danny a întrebat: Când e următoarea vâltoare ? Unde-o să campăm ? Sunt urși pe-aici ? Lei de munte ? Pot să am și eu caiacul meu ? Drew a râs. Stai puțin, a zis el. Câte-o întrebare o dată. Apoi Drew l-a ridicat pe Danny pe-un pietroi și, politicos, s-a prefăcut că avea tot timpul din lume la dispoziție ca să răspundă la întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
drojdia speranțelor noastre, cu ucrainieni harnici și gospodari . Nu înghețase, iar drumurile nepietruite făceau ca roțile căruțelor să intre în noroi până la butuc. Eu aș fi putut merge cu vaporul până la Vâlcov, Veneția Românească, iar de acolo pe mare cu caiacul până la Galilești, dar era prea complicat și trebuia ca împreună cu Iancu să împărtășim aceeași soartă ca și până acum. Ne-am interesat cum putem ajunge în comunele unde urma să facem apostolat. Era marți și nu puteam pleca spre școli
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
cursul complementar. Locuitorii satului erau lipoveni. Cu Babaca și cu fata am cutreierat tot satul, comună mare și tot cu oameni înstăriți, în majoritate pescari. De acolo se putea merge la Vâlcov numai cu barca pe mare, barcă mare numită caiac. Am venit de câteva ori de la Galați la Galilești cu vaporul până la Vâlcov, apoi de acolo până la Jibrieni, iar de la Jibrieni până la Galilești cu mijloace de transport personale, călare pe coama drumului. Mersul cu caiacul era pentru mine un chin
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pe mare, barcă mare numită caiac. Am venit de câteva ori de la Galați la Galilești cu vaporul până la Vâlcov, apoi de acolo până la Jibrieni, iar de la Jibrieni până la Galilești cu mijloace de transport personale, călare pe coama drumului. Mersul cu caiacul era pentru mine un chin fiindcă valurile cât casa îți arătau parcă cu degetul adâncul. Localnicii care călătoreau cu mine făceau haz, însă eu mă culcam pe fundul caiacului, îmi înveleam capul și așteptam din clipă în clipă să văd
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
cu mijloace de transport personale, călare pe coama drumului. Mersul cu caiacul era pentru mine un chin fiindcă valurile cât casa îți arătau parcă cu degetul adâncul. Localnicii care călătoreau cu mine făceau haz, însă eu mă culcam pe fundul caiacului, îmi înveleam capul și așteptam din clipă în clipă să văd Atlantida. Directorul școlii din Jibrieni, Markov Simion, era un învățător mult mai în vârstă ca mine. Era bulgar. El mi-a făcut cunoștință cu o învățătoare, tot necalificată ca
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
31, în aprilie, brațul Chilia, pe al cărui mal era așezat Vâlcovul, la vărsarea Dunării în Mare a fost blocat de ghețuri. Știind asta , ca și în alte împrejurări similare, oamenii și-au luat măsurile cuvenite: încărcarea unor bunuri în caiace și plecare, pentru un timp, la rude sau la prieteni, în locuri mai sigure: Jibrieni, Galilești și oriunde se putea ajunge cu barca. Școala fiind așezată pe un pinten de pământ, s-a transformat pentru mai multe zile în staul
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
costa ceva parale. Ei bine, de câte ori mă întorceam de la școală, patefonul așezat spre stradă mă întâmpina prietenos cu un cântec popular românesc. Înainte de a pleca în vacanță acasă, la Fârțănești, am făcut o excursie cu copiii la Periprava. Eram în caiac. Era cald, bine și deodată, în mijlocul Dunării, din dreapta și din stânga mea, ca niște pești zburători băieții plonjau în apă așa cum erau, îmbrăcați. Barcagiul stătea liniștit, zâmbind în timp ce în inima mea băteau mii de clopote. Nu vă speriați, domnișoară, mi-a
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Davey un adevărat altar. Stau pe pat și îl fixez pe Patrick. Fotografia nu e destul de mare, dar pentru mine e suficient. Îmi amintește mereu de un moment fericit. Patrick este în costum de baie și lansează la apă un caiac de pe un debarcader din Portugalia. Îmi face cu mâna și mă roagă să las naibii aparatul, doar stabiliserăm că ne petrecem toată vacanța pe o mică insulă și că o putem face acum ori niciodată. Este fotografiat din profil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
înseamnă că sunt pe aproape... Căută un mai și, cu o singură lovitură, zdrobi capul peștelui. Desprinse cârligul, înfășură cu grijă guta și o atârnă de un cui în colibă. Apoi, fără să se grăbească, își încărcă prada într-un caiac șubred și începu să vâslească alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștini și ridică padela. Picuratul apei ce se prelingea era tot ce se putea auzi în dimineața liniștită. Ambarcațiunea își pierdu elanul și se opri. Papagalii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era ceea ce-și dorise dintotdeauna... O lume calmă și împăcată cu sine însăși, o lume în care nici un sunet, nici o culoare nu se schimbaseră de mii de ani; poate din ziua în care a fost creată. Se întinse în caiac, își sprijini ceafa de margine și lăsă ca soarele dimineții să-i pârlească pielea, tăbăcită deja într-o sută de dimineți asemănătoare. Peștele lovi lemnul cu cea din urmă zvâcnitură a cozii, despărțindu-se de lumea celor vii, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
foarte la vedere pentru cineva care ar străbate acea potecă presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi lesne pe cele ale lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul celei mai lungi sarbacane din tot ținutul. Se urcă în caiac și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în colibă, găsi atârnând de o grindă o maimuță mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de mulți prieteni! Zâmbi în sinea lui: schimbase pușca cu o plasă și vietnamezii, cu fluturii... Înlocuise războiul cu pacea; orașul, cu selva; mulțimea, cu singurătatea... Fumul, cu aerul; vacarmul, cu tăcerea; spaima, cu liniștea... Fabricile, cu arborii; mașina, cu caiacul; uniforma, cu goliciunea... Ordinele, cu libertatea; moartea, cu viața; urâtul, cu frumosul... „Civilizația“, cu Natura... În urmă, rămăseseră Chicago și Vietnamul, frigul și moartea, poluarea și napalmul, duhoarea și neînduplecarea... Și Clarence... De parcă ar fi vrut să alunge vechile amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu era un lucru simplu. Cugetă îndelung. Apoi coborî din copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe gura largă a râului domol, aproape lipsit de curenți. Vâsli îndelung, tacticos și fără zgomot, până când îl copleși din nou mirosul acru. Înaintă și mai încet și, trecând de cotul râului, îi putu vedea, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în care îi lăsase, grohăind și păscând, pentru că aceea era viața lor. Se trânti cu gura în jos pe fundul ambarcațiunii, își pregăti lancea pe o parte și de abia arătându-și ochii și un braț, vâsli cu mâna, lăsând caiacul să se apropie de mal cu nevinovăția unui trunchi de copac în derivă. Un pecari își înălță capul și îl privi stăruitor cu ochii lui gălbui. Adulmecă aerul și se retrase pe uscat, scurmând în continuare la umbra unui arbore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
auzeau glasurile. Și când s-a trezit, ei plecaseră deja. Nu mai erau huanganas în selvă. Nu li se mai simțea mirosul. O porni pe drumul de întoarcere. Ajungând la un cot al râului, pe o plajă liniștită, sări din caiac. Apa era călduță, dar într-o clipă ajungea să se simtă chiar rece. Se culcă cu capul pe un trunchi căzut lăsându-și ochii și mintea să-i rătăcească. Străbătu cu privirea iarăși și iarăși silueta familiară a copacilor înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu picioarele goale; erau nopți când îi era frig și multe zile - în timpul marilor ploi - când simțea că nu mai avea mult și murea de foame. Toată averea lui erau câteva cuțite, un pumn de dolari, două securi și un caiac care lua deseori apă; dar în clipa aceea, cu gestul acela, se putea asemăna cu cel mai bogat om pe de Terra. Zâmbi la asemenea gânduri și își admiră „imperiul“. Cu permisiunea războinicilor yubani, era stăpân peste o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu mi s-a părut lung.“ Ridică mâna într-un gest prietenos, la care celălalt îi răspunse de îndată și continuă să vâslească fără să grăbească ritmul. Ajunse, în sfârșit, la picioarele colibei și își trase barca pe uscat, alături de caiac. — Bună ziua, părinte. Mă bucur să vă văd, îl întâmpină el. — Bună ziua, fiule. Și eu mă bucur. La fiecare călătorie mi-e teamă să nu-ți găsesc decât oasele... zâmbi el. Văd că yubani-i mai așteaptă încă să te îngrași. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de plante agățătoare ce păreau că se sprijină de suprafața liniștită a apei, înaintând așa de în față, încât de pe mal devenea cu neputință să descoperi unde începea uscatul. Pe alocuri, nuferii se îndeseau atât de mult, încât la prova caiacului nu se întindea decât un gigantic strat cu aparență compactă, deschizându-se lin la bătaia ritmică și domoală a padelei pe care o mânuia de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ton ascuțit, izbucnită din desișul adânc al mangrovelor. Silueta cenușie cu corp lătăreț și cap minuscul a „trompetistului“ se îndepărtă domol în direcția aceea și deodată un duet de pârțuri căpătă caracterul unei autentice conversații de amor. Bărbatul zâmbi în caiacul său, vru să intervină și lăsă, la rândul lui, să-i scape un bubuit ce căpătă putere lovindu-se de lemnul curbat al ambarcațiunii, dar, chiar și așa, se dovedi incapabil să potolească dezlănțuirea pasionată a perechii. Continuă să vâslească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
perechii. Continuă să vâslească fără grabă. Canalele începură să se lărgească, apele se eliberară de nuferi, iar malurile se dădură în lături, așa încât coroanele arbuștilor și ale cedrilor încetară să se mai atingă de la un mal la celălalt. În fața provei caiacului se ivi imensa mlaștină pe care o căuta, crescătorie de caimani, anaconde și gigantice broaște țestoase. Ape atât de liniștite, încât păreau de piatră șlefuită. Regiune a morții și a groazei, cu toată aparența ei paradiziacă; oglindă în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai adânc, departe de norul de țânțari, verifică dacă lancea, funia și lanterna erau așezate în ordine, mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca și ale unei enorme anaconde. Trecerea rapidă a unui banc ce putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
întunericul ca să pândească maimuța adormită. Pasărea își construia cuibul sub un cer strălucitor, dar șarpele îi devora ouăle noaptea. Tucanul exploda în culori, iar bufnița era la fel de cenușie ca și umbra prin care zbura... Orele treceau. Ziceai că doarme în caiac, care de abia se legăna pe mlaștina liniștită, dar avea ochii larg deschiși, contemplând milioanele de stele de pe cerul fără nori, urmărind cu privirea trecerea grăbită a unui satelit artificial traversând de la Vest la Est. Se întrebă la ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
telefonice de pe un continent pe altul sau ca să trimită de la un capăt la altul al lumii imagini ale unei fete în bikini îndemnând la consumul de băuturi răcoritoare. Poate o fi vorba de un „satelit-spion“ care fotografia lumea - inclusiv mlaștina, caiacul și pe el însuși - sau un auxiliar meteorologic care repartiza traficul aerian, pronostica ploi și avertiza vapoarele în caz de furtună. „Progresul - comentă pentru sine. Mă spionezi sau încerci să mă ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
gândească nici o clipă că în acest fel se va și termina totul mai degrabă. — Viața e lungă... Cu atât mai lungă, cu cât o trăiești mai domol, cu cât profiți de ea mai adânc. Viața e lungă tolănit într-un caiac cu fața către cer, privind un satelit artificial, care pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere proaspătă încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]