311 matches
-
crengi de mălini sau păr de porc, ca cahla să nu ucidă pe casnici. Tot spre acest scop, se pune pe locul vetrei unde a fost focul o huscă* de sare peste noapte. Caier Nu e bine să vii cu caierul nemîntuit de la șezătoare. Cal Se crede că calului, cît trăiește, i se pare omul mare cît un urieș - de aceea i se și supune; și abia cînd piere îl vede în adevărata lui mărime și-i pare rău că a
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
o cîrtiță (sobol) și să o omoare între degete, la spate, ca să nu vadă cîrtița, că dacă o vedea, omul nu se mai face bine. Ca să ferești răzoarele cu legume de mușuroaiele cîrtițelor, pune în capul răzorului o furcă cu caier și fus, căci cîrtița își va face de lucru cu ele și nu-ți va supăra răzoarele. Cîrtița a fost un băiat de popă, pedepsit pentru că își tot mărea moșia, mutînd pietrele de hotar. (Gh.F.C.) Clește Cine ține cleștele de
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
de spiriduș zic ei că se cumpără. Cînd îi lua niscaiva bani de la cel ce are spiriduș, cînd ajungi acasă, nu-i mai găsești toți. Dar vai de sufletul celui ce-a avut! Spîn Fetele care torc să toarcă tot caierul, ca să n-aibă bărbați spîni. Spînzurat Să nu pui mîna pe omul spînzurat, ci pune o căruță păcătoasă de tot sub el, taie-i ștreangul, îngroapă-l cînd o cădea din căruță în groapă, arde căruța cu care l-ai
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
vezi în fîntînă, spre Sf. Vasile ori înviere, un om, și lîngă el o scîndură ieșind, să știi că rămîi vadană. Cine nu face ițe de fată mare nu mai face cîtu-i lumea: rămîne văduvă. Cînd torc, femeile nu pun caier peste caier, ca nu cumva să devină văduve și să le țină și un al doilea bărbat. O fată mare se ferește a lua în căsătorie un bărbat văduv, sub cuvînt că pe lumea cealaltă ea va fi văduvă, căci
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
fîntînă, spre Sf. Vasile ori înviere, un om, și lîngă el o scîndură ieșind, să știi că rămîi vadană. Cine nu face ițe de fată mare nu mai face cîtu-i lumea: rămîne văduvă. Cînd torc, femeile nu pun caier peste caier, ca nu cumva să devină văduve și să le țină și un al doilea bărbat. O fată mare se ferește a lua în căsătorie un bărbat văduv, sub cuvînt că pe lumea cealaltă ea va fi văduvă, căci bărbatul va
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
vedem ce este această exotopie la fiecare dintre ei și dacă nu cumva comentatorul-defragmentor îl deplasează pe cel supus discuției în alt palier de reprezentare, în alte ape decât cele pe care le-a frecventat căutătorul lânii de aur în caierul de el însuși încâlcit prin re-babelizarea comunicării eseistice. *** Anul crucial al diferențierii pare a fi 1987, când lui Luca Pițu i se publică prima parte a încercării despre alteritate. Ideea centrală a sistemei sale eseistice (naveta dintre pleonasm și oximoron
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
ea a început să aiureze. Toți credeau că va da ortul popii sau a înnebunit. *** Neașteptarea pruncului pare a fi fost un șoc pentru amintita "instanță" (născătoare și naratoare). În orice caz suficient pentru a simți nevoia să scoată de pe caierul memoriei episodul la 29 de ani după petrecerea lui. Culpabilizare poate și pentru că ne-nașterea a fost evitată prin descântec, astfel încât pruncul își datora părăsirea pântecelui matern unor cuvinte fără de înțeles pentru ascultători, dar cu efect terapeutic. Practicile contemporane de
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
ursita. Însoțindu-se cu ea, Ulise ar fi putut deveni regele insulei feacilor, care este țara păcii - dar Nausicaa se îndeletnicea numai cu spălatul rufelor, nu și cu urzirea. Doar mama ei, regina Areta, putea interveni, pentru că era torcătoare de caiere de purpură 21. Dar se pare că regina torcea firul vieții fiicei sale, și nu pe al lui Odiseu. Celelalte trei femei se implică profund în soarta lui Polytropos. Calipso îl reține (în insula Ogigia) pe Ulise șapte ani, oferindu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Își murmură în barbă că a venit vremea să se retragă în sălașul meditației și se întoarce în liniștea casei lui Laerte, în care s-a născut și în care va muri. Îl întâmpină și îl îmbrățișează „soața bătrână cu caier de lână”: hiperraționala împletitoare și despletitoare a giulgiului absolut... * Acest Ulise nu mai este tânărul călător de altădată. A devenit un sedentar, pentru că gândește. Imobilitatea este condiția sine qua non a contemplației. Nu poți gândi dacă hălăduiești prin lume. Nomadul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
altădată trăite la limita paraxistica a tragicului ”, în cea „a preaplinului sufletesc.” Astfel, în Limite: „La logodna insului cu luna, Când sub gene candele s-aprind, Stelele coboară câte una Din mătăsuri palide foșnind. Logodiți nimicului, tăcerea Plopii ca din caiere și-o torc Vântul doare lin ca mângâierea Mâinilor ce nu se mai întorc. Sieși neputând să-și mai încapă Sub adanca zare-a nimănui Sufletul se varsă ca o apă Dincolo de limitele lui.” Farmecul eroticii lui Robert Cahlueanu constă
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
Asemenea crengi de tei se duceau și la cimitir, la mormintele celor din familie. În perioada dintre Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Anului Nou, la sate femeile nu aveau voie să mai toarcă în furcă. Dacă femeia nu termina un caier de tors până în Ajunul Crăciunului, trebuia numaidecât să-l scoată din furcă și să-l întoarcă cu vârful în jos. Dacă nu respecta această credință, se zicea că Maica Domnului nu poate naște. Să nu dai niciodată cu mătura pe
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în mine un fel de neliniște vecină cu nefericirea; dorul meu se exacerbează, mă târâi într-o stare vrednică de plâns, iar amintirile frumoase refuză să prindă contur. [...] 2 ianuarie [1950], luni [...] Zâmbește-i bătrânei tale care își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de aur, de perle și de diamante. M. 1/1950 4 ianuarie [1950], miercuri [...] Îmi spui că ai vrut să alergi la Gara de Est etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
foc, stivuite din vară În locurile destinate ale curții. Tata se retrăgea la bancul de lucru din tindă și numai rareori Își ridica privirile spre bărbații veniți cu ghetele lor sau ale copiilor pentru reparații. Bunica și Mama torceau din caierele de cânepă și pregăteau firele destinate războiului de țesut. Copiii ne confecționam jucării din te miri ce, și toată casa se umplea de animale pe care le Însuflețeam și le transformam doborând toate legile firii. Tinda devenea casa poveștilor, care
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
o entitate vagă, personificată în chipul unei apariții supranaturale”. Doar în colinda Peștele și mreaja fetei, III, 50, tânăra primește un rol dinamic în inițiere, apropiindu-se sensibil de ritualul masculin: „Îndărăt se înturnară,/ Acasă mergeară,/ Furcă că-și ciopleară,/ Caier că-și puneară,/ Caier de mătasă./ Din breajă-mpleteară/ Pîn-o isprăveară,/ Pe urm-o luară,/ La iaz că-mi plecară,/ La iaz la pârleaz,/ În grădina cu flori/ Breajă și-ontindeară/ Pân-o isprăveară” (CiocăneștiIalomița). Nu există o vânătoare propriu-zisă aici, fata
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în chipul unei apariții supranaturale”. Doar în colinda Peștele și mreaja fetei, III, 50, tânăra primește un rol dinamic în inițiere, apropiindu-se sensibil de ritualul masculin: „Îndărăt se înturnară,/ Acasă mergeară,/ Furcă că-și ciopleară,/ Caier că-și puneară,/ Caier de mătasă./ Din breajă-mpleteară/ Pîn-o isprăveară,/ Pe urm-o luară,/ La iaz că-mi plecară,/ La iaz la pârleaz,/ În grădina cu flori/ Breajă și-ontindeară/ Pân-o isprăveară” (CiocăneștiIalomița). Nu există o vânătoare propriu-zisă aici, fata valorifică puterile magice pentru
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fuiorul și canura, se soldau adesea cu accidente care afectau vederea, nu mai vorbim că trebuia să te îmbăiezi dacă participai la procesul tehnologic organizat, și nu în toate cătunele era apa necesară, din belșug, pe măsura trebuințelor. În timp ce făcutul caierelor, cu folosirea raghil ei și a pieptenilor pentru desprinderea fibrelor în bucăți cât mai fine, torsul a ceea ce rezulta, erau muncă specifică părții feminine, deci a mamei, ca și a sculurilor cu firele toarse, realizate prin folosirea vârtelniței. Făcutul țăghiilor
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
cel căruia îi înlesnea la Școala normală de la Bârlad să tragă cu urechea la explicațiile date colegului de bancă pe care îl medita viitorul profesor, cu care vor rămâne în gânduri toată viața. Micuțul meu prieten de atunci, își deșiră caierul desfășurat pe firul celor atâtea sute de pagini naratorul cu acumulări de atâtea și atâtea fapte de povestit, s-a dovedit un suflet cald și ales, cu o minte ageră și pătrunzătoare. A terminat Școala Normală spre sfârșitul războiului, trecând
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
traistă, Niște nuci, vreo două sute...” Și cu ochii plini de lacrimi Prinde iar de mă sărută. Poate, maică, sunt bătrână... Și - a prins dorul să mă-ndrume Să mai văd odată maică, Ce mi-a fost mai drag pe lume ! Caierul mi-i pe sfârșite... Mâine, poate-și curmă firul, Și-ntre patru blăni de scânduri Să mă cheme cimitirul... Jale mi-i de voi mămucă, Și visez chiar și deșteaptă, Cum, pe-o margine de groapă, Bietul taică-tău m-
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
în sferturi, la trimestru, zile (1-2) de clacă pe pământul preotului, plata în bani sau natură a botezului, cununiei, înmormântării, la marile sărbători, când se mergea la fiecare casă (Nașterea Domnului, Botezul Domnului, la Paști), când primea pâine, fructe, un caier de in sau cânepă (tort). Așa cum îi găsim în recensământul rusescă din 1774, popii nu plăteau bir, fiind scutiți alături de nevolnici, femei vădane, dar și de vornicul satului și de alții, scutiți, mazili (dovedit cu acte că era descendent din
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
un decor în benzi, umplut cu model „ferăstrău”, țăcurit, care se vede clar și pe catrință. Broboada nu are niciun fel de înflorituri, iar la brâul care prezintă încrețituri, ranca ține o furcă sub braț și toarce, trăgând firul din caier, răsucindu-l pe fus. Portul descrisă de călătorul străin s-a păstrat, cu modificările impuse de scurgerea timpului, până la mijlocul secolului al XX-lea, după care luncașii au renunțat la portul popular din mai multe cauze: producția de fabrică asigura
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fir de in, cultivat în grădină, smulsă cu tot cu rădăcină, făcut mănunchiuri, pusă la uscat, bătut (sămânța era folosită și pentru a obține ulei prin prăjire și presare), pusă la „murat” în „Tochile”, în bălți, în Dunavăț, uscat, melițat, răghilat, făcut caier, pusă pe furcă, tors, nevedit, trasă pe țevi și pregătit pentru pusă în suveică. Până la instalarea completă a războiului de țesut (stative) și pregătirea pentru țesut, se desfășura o altă serie de operațiuni, așezarea firelor de urzeală care treceau prin
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
majoritatea - stativele erau instalate în camera de zi, bună pentru toate. Nici prelucrarea lânii nu era ușoară. Lâna de pe oaie era spălată în mai multe ape, se usca pe gard, urma scărmănatul, despărțitul firelor bătute, apoi era foșalată, se făceau caiere și se torceau. În unele zone erau „mașini” de scărmănat și foșalat, de tors, dar în Filipeni nu se cunoșteau și era prea complicat. Din foșalatul lânii, rezultau firele groase, aspre, părul, care era torsă și se foloseau ca fire
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
credință în Tot și în toate. Moșnegii spun așa de frumos povești pentru că ei cred în faptele povestite, fapte care provin la rându-le din timpuri imemoriale. Moșneagul și copilul au aceeași uimire; ei trăiesc și retrăiesc același tors de caier, fiindcă timpul, așezat peste tot în aceleași ritmuri lente, curge la fel pentru ei atât în poveste cât și în realitate. La sat, bolta cerească își trăiește în sufletul și imaginația inocentă a celor căzuți întâmplător pe coaja terestră (probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
muzică atât de rafinată se întrețese în Mortua est!, încât din durerea morții răzbate doar vraja ei diafană: O rază te-nalță, un cântec te duce/ Cu brațele albe pe piept puse cruce,/ Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier/ Argint e pe apă și aur în aer176. În tinerețea ipoteșteană înclinația poetului spre o imaginară criptă, după moartea prematură a iubitei, este grăitoare: Alege-ți o cruce, alege-un mormânt/ Și zi: Aici doarme amorul meu sânt;// Și cântă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura {EminescuOpVII 115} fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica - oricât de groasă ar fi fost - accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind - adică mai mult râs decât vorbă. Cine nu-și aduce aminte de tinereța sa - și fiecare a avut
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]