308 matches
-
clocote rebele. Jumătățile ferestrei balansează, se apropie și iar se depărtează, suprapun și din nou despart chipul proaspăt de demult care rulează pe retina rănită a femeii și copiile bizare ale chipului de-acum. Nestăpânită a devenit mâna care împinge canatul unei ferestre și al celeilalte, până se aude scârțâitul subțire și lung al balamalelor neunse. Nu exista decât un observator ? La patru birouri distanță, ridică și Manole capul, conectat la bizareria jocului de la fereastră. Figura lui e moale, obosită. Fruntea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
intrus. Coșmarul se diluează, chipul capătă, treptat, pacea celui trecut dincolo de întâmplare și chin. S-a întors pe spate, cu brațele atârnând, nu mai bolborosește, parcă a și zâmbit. Respiră mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de la faptul că ciupește, ciugulește; a zgândări, „a irita, a răscoli”, adică „a scobi în interiorul a ceva”. Cf. lat. gomphus (γόμφος) care însemna ceva de prins, de strâns: „țepușă, cui, șurub”; fr. gond „balama” este piesa de care se prinde canatul ușii, al ferestrei; germ. Hand înseamnă „mână”, vgr. χανδάνω „apuc, conțin, țin”, lat. prae-hendo „apuc, prind”, de la care provine praeda „pradă”, alb. gjéndem „mă găsesc,mă aflu”. Cuvântul ghindă provine de la o formă ce conținea lichida l, ( cum arată lat.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe verandă și sună la ușă. Dinăuntru se auziră hămăituri furioase. Ușa prevăzută cu un lanț de siguranță se deschise un pic. Hămăiturile se întețiră. Prin crăpătură am zărit o femeie șleampătă. Am strigat: — Poliția! Lee își vârî piciorul între canat și tocul ușii. Eu am băgat mâna înăuntru și am scos lanțul. Lee trânti ușa la perete, iar femeia ieși în fugă pe verandă. Am intrat în casă, întrebându-mă unde-o fi câinele. Mă uitam în jur prin sufrageria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
a amânat audiența, fără să stabilească însă data. Cremutius s-a întors acasă, singur, și nimeni n-a avut curaj să-i vorbească. Oamenii o coteau repede în altă parte ca să nu-l salute. El a încuiat poarta, a închis canaturile. Tăcură, în timp ce un servitor bătrân, care-l cunoscuse pe Germanicus încă de când acesta era copil, le umplea cupele cu vin. Știau, fără s-o spună, că Cremutius vorbea cu moartea. Să aștepți să mori, refuzând să mănânci. O moarte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era închis în subteranele din Domus Tiberiana, unde o serie de încăperi secrete aveau să intre în istorie drept Carcer Palatinus. În casa Liviei, liniștea nopții era înspăimântătoare. Visele lui Gajus erau scurte și agitate, o adiere de vânt în canatul ferestrei le risipea. Atunci, să începi să te gândești era ca și cum ai fi tras de capătul unui ghem. Se perindau imaginea mamei care tremura sprijinită de perne, a lui Nero care râdea din orice, a lui Drusus care scria încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceia și i-am văzut dilatându-se. Am alergat în jos pe scări, am alergat prin ploaia de afară, am alergat în fața unei ambulanțe care se apropia în goană și a frânat la doi pași de mine, am alergat printre canaturile ușii de sticlă de la Urgență, am alergat prin sala infirmierilor, am alergat în camera unde cineva cu un braț fracturat țipa, am alergat în camera alăturată goală și în dezordine. M-am oprit. Părul tău era acolo pe podea. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ea. Ți-aș sugera, Îmi spune din ușă, să nu fii dificilă, Annette. Să nu faci scene. Așa va fi mai ușor și pentru copii. Închipuie-ți că am fost ucis. Înțelege, mă sufoc. Și după asta ciocănește ușor În canatul ușii, fluieră câinele, pornește Peugeot-ul și dispare. Totul a durat poate mai puțin de un sfert de oră. A doua zi când a sunat, i-am trântit telefonul. După două zile a sunat din nou și am vrut iarăși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
am zis că se-ntîmplă ceva, dirijorul camerei de vederi pare un mare regizor, cine-o fi, eu văzusem, cum am spus, caseta monocolor cu monoclul sticlei de votcă la ochi, și-acum mă extaziam În fața culorilor, cum cădeau ele pe canatul ușii, pe o jumătate de nas, cum pica senin lumina ca din Întîmplare pe bătrîne secundare, pe-un vechi scrin ca la Eisenstein, cum era construită fiecare scenă, fotogramă cu fotogramă, cum se tot umblase maniacal la detalii În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bubuituri, dacă devin zgomot de fond cotidian. Când a crescut mai mare, i-am luat casete cu povești (am zeci!) Le punea singură, o auzeam cum murmura fraze din ele. Uneori vorbea cu ea însăși. Trăgeam cu urechea, sprijinită de canatul ușii, stăteam așa minute în șir. Se strângea inima. Măi, copiii ăștia mici, când rămân singuri cu ei înșiși și-ncep să vorbească... se strânge inima. Dar nu le seamănă un pic scriitorii, când rămân singuri în camera lor ? Scriitorii
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
scrumieră. Două mărci diferite. Deci putem bănui că frații Englekling au lucrat pînă tîrziu. Să presupunem că făptașul a descuiat ușa din față, s-a strecurat În vîrful picioarelor și i-a luat ca din oală. Urmele de mănuși de pe canatul ușii de trecere susțin această ipoteză. Intră. Îi convinge pe băieții noștri să deschidă fișetele pe care vi le-am arătat, dar nu găsește ce vrea. Se supără fleașcă și trîntește rafturile la podea. Urmele de mănuși de pe al patrulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în ograda largă a Panțârilor: Haoleo! Stai s-o descânt, să nu se deoache studenta. Și pe urmă, poți să o vezi! Ba, Nicanor Galan își arătă deschis nemulțumirea că un leghion de împielițați făcea hărmălaie la poartă, bubuind în canaturile de lemn, cu pietre și cu bote groase de corn. Îi înjură, de la început: Tămădăii mamei voastre de grauri, ce v-a lepădat! Republica noastră proletară nu vă dă dreptul să-mi treziți copila !... Dar leghionul de copii zănateci lărmuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
grauri, ce v-a lepădat! Republica noastră proletară nu vă dă dreptul să-mi treziți copila !... Dar leghionul de copii zănateci lărmuia neostenit: Pepenoaica, Pepenoaica!... Huideo,măi! La casele voastre, proprietate particulară, că-mi stresați copila, răcni Nicanor Galan, peste canaturile porții de scânduri. Plecați, măi! răcni el, către masele populare de copii, deja, neobrăzațiviermăraie care ridica din drum, cu picioarele goale, un praf imens, înălțându-l până la cerul roșu, ce amurgea. Da' s-a ivit și s-a evidențiat Pepenoaica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în obscuritate, de tainele virtualei lumi din spatele ei. Prin fereastră, ar fi putut să treacă și un Megateriu, nu numai frigul de afară. Cine o fi lăsat-o atât de deschisă? Oare eu oi fi uitat-o? Înainte de a închide canaturile ferestrei, Profesorul simți cum adie o suflare de vânt și cum un moment incandescența jeraticului din șemineul de piatră resuscită în vatră, înălțând un lujer subțire și strălucitor de flacără. Cadrul vinețiu-lucios al oglinzii de Murano se învioră și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat al unei femei: "Nu te opri! Așaaa! Daaaa!" Cu infinite precauții, Manfred apasă pe clanță. Îndepărtează câțiva milimetri ușa de canat. Se oprește o clipă, apoi împinge brusc. Năvălesc în cameră cu forța unei divizii blindate, dar se opresc având întipărite pe față stupoarea cea mai adâncă, complet nepregătiți pentru spectacolul din fața lor. Dintr-un fotoliu uzat, așezat lângă fereastră, Matolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
socială”. Iată ziarele de Capitală, gîndea, „două la număr, numai două, atît, amîndouă la fel, ar fi fost suficient unul singur, sau mai precis nici unul”, și adormi de-a binelea. După nu mult timp, ușa camerei se deschise, și În canatul ei, odată cu zgomotul adus de rîsetele femeilor de alături ce pătrunde acum aici, se ivi profesoara Marga Popescu, care tocmai venise cu vreo zece minute Înainte În vizită „din Întîmplare” - după cum spunea, Întorcîndu-se de la o colegă care locuia În cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
liceul la București), stare ce nu Îneca sinceritatea și bunăvoința de gazdă, caracteristic orientale. Un țel al ei romantic, Întîrziat de dulce visare a timpului. Dar nu apucă să rostească cele cîteva cuvinte de Întîmpinare, că domnul Pavel apăru În canatul ușii deschise cu ieșire spre curte a bucătăriei, Înalt, scorțos prin solemnitatea studiată ce o dădea prezenței sale, păru chiar mai Înalt ca În realitate, nu știa, dacă ar fi știut, s-ar fi simțit fericit de a părea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dereticasem În amîndouă Încăperile, deschisesem ferestrele), o auzii pe treptele de la intrare (fiica ei rămăsese la vorbe cu doamna Pavel) bătînd apoi la ușa masivă ce era Întredeschisă: - Bună dimineața, Îmi spuse rîzÎnd, În momentul În care mă ivii În canatul ușii deschise a camerei de la față. Ne dădurăm mîinile, veseli amîndoi, apoi ea, În hol fiind, se Îndreptă spre biblioteca ce se afla În fața ei, unde se opri cîteva secunde, dar nu pentru curiozitatea ce se naște În asemenea situații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
păstra timpului său. Acum, la aproape patru luni de la plecare (vara la care mai gîndea era de mult terminată), Ana, aflată În cerdacul casei sale, privea În aerul Înviorător al dimineții zăpada cîmpiei În fîșia văzută departe Între casele din canatul drumului și liziera păduricii de iarnă. „S-ar putea ca el să vină aici, să facem Crăciunul Împreună”, gîndi. Crezu și nu crezu gîndului, o scrisoare trimisă pentru asta Își tot aștepta - acum inutil, Își spunea - răspunsul, pentru că era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
peste două zile avea să aibă loc Înmormîntarea. A doua zi, spre ceasurile prînzului, căruța de ocazie, luată din gară, mă duse În comună și mă lăsă În fața casei Învățătorului. Urcai treptele „micului cerdac” cum Îl numisem cîndva și În canatul ușii deschise de la antreu mă Întîmpină Ana, care văzuse caii oprind; părea Îmbătrînită, era Îmbrăcată Într-o rochie neagră și un batic de aceeași culoare Îi ținea părul În coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de ce credeți că l-au dat?!" mă întrebă Vintilă cu superioritatea celui care, deși nu ți-a oferit nici o cifră a ecuației, pretinde să vadă de la tine că ești la fel de deștept ca el și o să ghicești... Stăteam alături, eu ungeam canaturile cu lipici, el, foarte dibaci, cu câteva mișcări, aplica fâșiile de hârtie. "Dumneavoastră sînteți mai inteligent decât mine, până să veniți, șeful ăsta de la sfat, Istrate, ne-a spus că ați fost profesor la facultate, de ce nu mai sînteți, asta
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de coordonare. Astfel, dacă relația se stabilește între un predicat negativ și unul afirmativ se utilizează - de regulă - varianta nu numai că... ci: Ajunse la ea, lucrările nu numai că nu au zidit-o, ci i-au finisat cu grijă canaturile din care scoseseră scândurile vechi și putrede ce o urâțeau (Ana Blandiana, Autoportret cu palimpsest) filozoful nu numai că nu face abstracție de condiția apartenenței sale la natura obiectului pus în joc, ci, dimpotrivă, acceptă ambivalența subiect-obiect proprie disciplinelor umaniste
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
murale pe tot întinsul câmpului, ci numai icoane pictate în ulei, pe zid. Catapeteasma este înaltă, ornamentată cu sculpturi cu motive florale. Ușa exterioară, care dă în pridvor este din lemn masiv, sculptată, având chipurile sculptate ale Muceniței Ecaterina (pe canatul din stânga) și al Sfântului Gheorghe (pe canatul din dreapta). Fațada este tencuită și împărțită în două câmpuri printrun brâu simplu, dispus orizontal. Fiecare absidă are ferestre mari, cea dinspre apus av�nd o fereastră mai mică la cafas și trei ferestre
Bisericile Ortodoxe din Iaamp;#537;i by V. D. Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/455_a_1456]
-
icoane pictate în ulei, pe zid. Catapeteasma este înaltă, ornamentată cu sculpturi cu motive florale. Ușa exterioară, care dă în pridvor este din lemn masiv, sculptată, având chipurile sculptate ale Muceniței Ecaterina (pe canatul din stânga) și al Sfântului Gheorghe (pe canatul din dreapta). Fațada este tencuită și împărțită în două câmpuri printrun brâu simplu, dispus orizontal. Fiecare absidă are ferestre mari, cea dinspre apus av�nd o fereastră mai mică la cafas și trei ferestre de dimensiuni obișnuite la încăperea cu clopote
Bisericile Ortodoxe din Iaamp;#537;i by V. D. Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/455_a_1456]
-
ce-ți fac eu ție! acceleratul Suceava Brașov vapori de turboreactor taie pe roz, a doua dîră noaptea, mal negru plecarea din Ghimeș, pînă închipuirea n-a fost deșartă paloarea deasupra cădea mai grea, o zîs că n-are un canat la două chei, de cîte ori te-o sunat, banii-i vrea, nu cheile! la Bacău cu microbuzul, pe 29, pentru ce? stau acasă! oricîte stele ard în înălțime Palanca ediția Maiorescu, nocturna în lună, triangulație cu electricitate prin crăpături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]