2,383 matches
-
zile mari, a inimii, și o să mă perpetueze, rostindu-mi, la fiecare sărbătoare deosebită, numele: badea Minciună - ocrotitorul, păstrătorul și iubitorul de povești adevărate, din viața noastră, cea de toate zilele, atât de amarnic de frumoasă, și de pus la candela aducerilor aminte, ale tuturor. Urșii Păpăuți - sat obișnuit, comparabil cu o mărgea din colierul sfintei Românii - strălucea, pe văioaga dinspre pădure, incitând la gândire profundă și dragoste strămoșească. Moș Costache, bătrân și frumos ca un stăpânitor de mulțimi, pe tron
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ales ceva mai nou În lumea mea creată, Cu strigăt mare și ecou Ca lumea să mă vadă. În lumea-n care eu mă simt Un înger printre stele, Eu n-am de gând să mai încerc, Să sting două candele ...! În lumea mea cu Dumnezeu Am numai zile bune. {i stau și mă întreb mereu Cum de-i atâta lume ... Cărarea mea nepietruită Mă poartă undeva {i nu mă ntreb nelămurită Dacă-i mai bine-așa ...! Eu știu și simt
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
preț de nimic. În lipsa cărții de rugăciuni, spune Lazăr, trăgîndu-și înapoi ceasul pe mînă -, căci nu mi-nchipui să țineți așa ceva, deși într-una din camere știu că aveți o icoană superbă... ...nevastă-mea... murmură chelnerul. ...o copie înrămată, cu candelă sub ea, Gentileschi, secolul 17, "Mamă și copil", ce bine că sub operele de artă, chiar și în copie color, ard candele!, zic, în lipsă de cartea indicată, o să repet, grație aducerilor aminte, pasaje din Cîntarea cîntărilor. Cum doriți strînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
într-una din camere știu că aveți o icoană superbă... ...nevastă-mea... murmură chelnerul. ...o copie înrămată, cu candelă sub ea, Gentileschi, secolul 17, "Mamă și copil", ce bine că sub operele de artă, chiar și în copie color, ard candele!, zic, în lipsă de cartea indicată, o să repet, grație aducerilor aminte, pasaje din Cîntarea cîntărilor. Cum doriți strînge din umeri chelnerul, plecînd. Tovarășe chelner! i se adresează studenta, închizînd cu zgomot caietul de curs. Vreau două porții de ochiuri proaspete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dai blugii jos. Te temi că s-ar putea afla de icoană? o ține Lazăr pe-a lui. Mai treacă un deget și-n paharul ăsta, apropo de blugi... Deși, la o adică, Gentileschi e totuși Gentileschi, mai ales cu candelă nichelată sub el. Vrei să avansezi chelner-șef în Iași? Aici e mai fain ca la "Unirea", ori la "Traian". Acolo, oricînd se ivesc pretendenți. Ce-i cu icoana, de unde știi de ea ? Mai treacă încă un deget... Zău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în ferestrele lui de la sufragerie sau de la dormitor, face cunoștință cu asprimea gerului, mătură cioburi și e nevoit să caute un geamgiu. Se pot întâmpla multe, foarte multe, mai ales că trezirea unui conflict ațipit nu seamănă cu flacăra unei candele, ci cu o vâlvătaie. Gustul acela dulce, ca halvița, este însă ispititor și pervers, creează un soi de dependență, așa că perioadele de acalmie care precedă pacea finală se înmulțesc și se lungesc, din excepții se transformă (încet, încet) în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
guri cu dinți rari, fără gingii, de bătrânețe decrepită, de schelete. Există un portret pe care l-am văzut, pe când treceam prin a doua curte, fotografia măslinie a unui tânăr, cu coroane de flori în jur și luminată de o candelă cu ulei. — Și mortul acela din portret are aerul familiei... îi spun Anacletei. Acela este Faustino Higueras, Dumnezeu să-l aibă în paza sfinților săi arhangheli! spune Anacleta, iar printre indieni se înalță un murmur de rugăciuni. Era soțul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și mă zgâlțâiau convulsiile, temperatura nu scădea, horcăiam ca pentru sfârșit, mă scuturam de frisoane, „are pe Necuratu’”, își făceau cruce vecinele. Mi-au dat să beau cărbune stins în apă, mi-au făcut cruce pe piept cu ulei din candelă, m-au descântat și mi-au suflat în ureche celălalt nume, de-acu’ nu te mai cheamă Ștefan, m-au vândut pe fereastră, de-acu’ nu te mai cheamă Ștefan, să nu te recunoască boala cea rea, au turnat pulberi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
el, pe un taburet, se afla un patefon. În spatele lor, se vedeau un pat de alamă fără somieră, un paravan pictat, un lavabou și o mașină de scris cu câteva taste lipsă. Rame vechi de tablouri, cărți, o icoană, o candelă. Și Încă multe alte obiecte greu de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea banca pe care se odihnise Svejk În arestul Gestapoului. Părea mai potrivită pentru a-și trage sufletul decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ziduri, vântoasele pălmuiau în joacă cocoșul de tablă, nepăsătoare la atenționarea brizelor umede ale nopții de a se potoli odată ca să nu tulbure sfatul bătrânesc al celor o mie de capete ale ancestralului care supuneau la vot hotărârile adoptate. Lumina candelei de-atunci. Prin gaura cheii se focaliza strălucitoare în clarobscur un mic far ce veghea tremurul îndoliat al umbrelor. Mama le privea cu nesaț din spatele ușii zăvorâte dincolo de care Mioara Alimentară aplica pe dos scriptura familiei. Un șuvoi subțire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
e ca o declarație de dragoste! strigă ea. Cum poți să râzi, eu am crezut! De asta nu se râde, se auzea corul Antic. Să bem din cupa ultimului act. Flacăra începu să pâlpâie, semn că uleiul se sfârșește în candelă și nu-i veni să creadă, dar așa era! În oglinzi se desfășura viața așa cum nu o gândise, toate pârtiile erau pline de schiori. De-aici încolo până la sfârșit Mioara deveni toată o amintire. Corul cânta în octava a IV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
singură nici măcar o zi. Nu-și imaginează viața fără cel pe care l-a crescut singură, fără scopul principal al vieții ei! Un elev și student eminent. Diplome, premii, laude, toate s-au dus. Pușcăriaș, auzi Doamne, pușcăriaș? Maria aprinde candela de la icoana Fecioarei cu Pruncul și se roagă. Sfîntă Fecioară, sufletul meu, copilul meu este acum pușcăriaș. Ajută-mă, fă ceva ca să-mi salvezi copilul. Și tu, Sfîntă Maria, ai suferit chiar mai mult decît mine, L-ai văzut răstignit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu burta la soare, norocel! Blestemul de ieri purta o batistă legată la ochi; blestemul de astăzi atârnă de cumpăna fântânii; mâine, Dumnezeu știe prin ce mușuroaie îți vei legăna sângele! Era încă tânăr, era după lume, lumină despletită din candela cimitirelor în sâmbăta lui Lazăr, întuneric abandonat sub o piatră după cântatul cocoșilor. Era încă tânăr. Aleluia, pământule, aleluia! Într-o rădăcină de brusture primăvara te adună cât să colorezi siropul de tuse, într-o tulpină de plop cel mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dat singur răspunsul: pe de o parte, era gelos pe tată-său și, pe de altă parte, se simțea complice cu el la incest. Toate 40 erau femeile lui; el, câteva ore, la lumina lunii, la lumina brichetei, la lumina candelei, se înfrupta pe furate, câte puțin, din fiecare. Un sentiment ciudat, 40 de mame adoptive în pielea goală, la lumina blițului aparatului foto: La dracu cu toate sclifoselile! Să le fută el pe toate, Eva este numai a mea. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
devreme, Dumnezeu, suferind de lombosciatică, s-a mutat la cer. Moșul și-a făcut azil de bătrâni în Eden. Imponderabilul Atotștiutor nici acolo nu știa ce vrea cu adevăratelea. Uneori cobora în odaia vecinului de la etajul patru să-i aprindă candela (trăgea să moară și era singur), alteori urca cu un etaj mai sus, în cimitirul cerului: acolo, cei de seama lui stăteau aliniați ca pentru inspecție. (Dumnezeu număra mormintele, mereu cu unul în plus.) Ce să mai creadă despre Tataia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în picioare, rucsacul pe umeri, fotografia în buzunarul din dreptul inimii și începi să urci, să escaladezi, să te înalți pe cel mai înalt munte, SUFLETUL. Sufletul are culoarea florilor de cireș, cireșii poc-nesc de lumină, lumina se despletește din candelă și se face dimineață, dimineața urcă în icoană, bat clopotele a liturghie, liturghia coboară peste ape, apele au duhul Iordanului la 15 ani. Este Dragoste! El 15 ani, ea 15 ani: Dumnezeul meu de la circ, ridică cortina! 8. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
arsă de soare. Noaptea, de sub streașină, luna lacrimă la rădăcina mușcatelor, stelele se sting în roua ferestrelor, norii, precum barba bunicului, se pieptănă în oglindă. Toate casele au suflet, puiul bunicii: Mămuța toarce ștergar alb după icoană, tătuța călește fierul, candela mușcă din ascuțișul coasei, coasa obosită doarme într-un mănunchi de busuioc. Internatul era precum spitalul de nebuni. Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă te trezești din visare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tușeau înecăcios. Flăcări albastre, violacee, galbene, roșii proiectau umbre identice după fiecare fereastră. Umbrele purtau haine groase, căciuli, mănuși. La 21 se lua lumina, CET-tul băga abur cât să nu crape caloriferele. Fiecare își lumina colivia după cum îi scăpăra licuriciul. Candelele cimitirelor mocneau a secetă. Băga-mi-aș pula în voi de comuniști, am rămas cu clăbucii pe țâțe! Unde calci tu, ești proastă? Ăsta-i ligheanul meu, ia laba! Trageți apa, curvelor, când vă căcați! Pute tot holul a spurcăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gaura cheii, punea punct, punea virgulă între inimi și o lua de la capăt. Oamenii nefericiți își zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat piciorul în roata norocului, osia a trosnit, oiștea s-a rupt, cerul s-a crăpat, peste creștetul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de parkinson; de la șosea se putea arunca cu piatra pe acoperișul stăreției; de la șosea până în ușa bisericii, jumătate de oră de nevoință. Era seara, trecut de 19. În ghereta portarului, o umbră, ca într-un pendul de ceas, bătea metanii. Candela contura întunericul, câteva tușe de lumină întregeau decorul. Petru, fără să tulbure ceasul, s-a așezat pe o buturugă de brad. Clopotele împărțeau noaptea în două emisfere identice, toaca, precum o bătaie în poarta sfinților, striga sinaxarul. Umbra săruta pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
niciodată că este atât de ușor să fii cruce. Umil sau smerit, tot una-i, părinte, lecția aceasta o știu pe de rost." Ce să le spun? Posibil că aici nu ajung ziarele, curent electric nici atât, chiliile sunt luminate de candele. Nu văd nici un cablu, nici un stâlp de telegraf. Adevărul este undeva în spatele meu, la 500 de metri, coboară sau urcă pe roți, Dorna 64 km, Bistrița 52. În gara Iași, pe fereastra sălii de așteptare, ziarul "Evenimentul zilei", prima pagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui Dumnezeu, îngerii croiesc cămăși cu plata-n avans: Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără să-și deschidă. Te rog să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un pat din trei scânduri îndrepta oasele, peste ele o pătură din lână pliată pe din două; perna, ghemotocul din cârpe înfășate într-un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
abureau așteptările, trapeza puțea a cherhana, leușteanul împrospăta aparențele. Paginile calendarului miroseau a inimă largă, tataia dezlega limbile cât să intuiască prioritățile, mântuirea era mai accesibilă cu paharul plin. Rânduiala schitului era după canoanele Sfântului Vasile cel Mare: uleiul burdușea candelele, pâinea dormea în spic, vinul hodinea în butoaie, coliva îndulcea nevoințele. Sub cerdacul stăreției, grătarul încins. În trapeză, duminica, vinul încălzea sufletul; whisky-ul, coniacul, votca, palinca, șampania și alte rețete pentru amăgit întunericul își expuneau preaplinul în vitrinele odăii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fereastră, asculta la ușă, privea prin gaura cheii. Dimineață, la 4, Petru se visa fum de brad, urca în cer, creștea pădure. 52. Diminețile începeau la 4. Portarul avea canon să supravegheze centrala stăreției, să toace de utrenie, să aprindă candelele în biserică, să trezească obștea, să pună ceaiul pe plită. Iarna făcea cărări toată noaptea, vara alunga buha de sub streașină, primăvara moșea vacile, toamna ținea rânduiala la montă. Accesul la centrală era prin anticameră. Părintele dormea cu ușa încuiată, obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]