322 matches
-
de civilizație, pompierismul notabilităților, pe clișeele unui naționalism tîmp și agresiv din disperare, pe supralicitarea ospitalității și dificil traductibilul fond emoțional autohton, constituie lipsa de speranță, de orizont, în definitiv, România profundă, unde idila se termină brusc. Carnavalul cu inserturi caragialești relevă în spatele măștilor tristețea, sentimentul ratării și nonsensul existenței și atunci încăpățînarea lui Doiaru încetează de a mai fi paradoxală sau ineptă, devenind o filosofie cu un tragism particular. Deși anunțat ca neterminat, - regizorul a murit într-un tragic accident
Balcania Dream: Un certain regard by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9594_a_10919]
-
și comicul exagerat se altoiesc pe un realism de fond, pe toate micile realități de bîlci ale acestui deceniu colorat. Nu trebuie neglijat însă că autorul surprinde și o dimensiune delicată, lilială a unora dintre aceste realități. Dincolo de atitudinea preponderent caragialescă, care face forța și farmecul acestui roman, răzbate și un soi de lirism moldovean, dar numai pe alocuri și în cantități corecte. Dragostea dintre doamna Pelaghia și domnul necunoscut nu e doar un adulter între vecini, ci și o instabilă
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
Chiriac sau (Alla) Stella confidente. Această romanță de Vincenzo Robaudi (1819-1882) e cîntată la pian și vocal de domnișoara Pavugadi logodnicului său Mache Preotescu în prezența cumnatului ei, Lache. Ștefan Cazimir o trece în rîndul kitschului care ar caracteriza personajele caragialești. Totuși opul se mai cîntă și azi, iar în comuna San Benigno Canavese de lîngă Torino funcționează chiar o filarmonică numită Vincenzo Robaudi. Orișicît, e mai puțin kitsch să cînți Robaudi la pian, în salon, decît Paderewsky din gură, pe
Pentru urechile și sufletele personajelor by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/8895_a_10220]
-
Dan Croitoru În Amintiri deghizate, Ov. S. Crohmălniceanu surprinde câteva din liniile de forță ale prozei optzeciste: "observația concretă, vie, asupra lumii din jur", "interes maxim acordat vieții cotidiene, omului comun, atenție la culoarea langajului străzii, unghi comic, caragialesc, de contemplare a umanității, spirit ludic", "surprinderea argourilor epocii, al decupajului momentelor realiste din realitate", "ochiul sarcastic, nemilos, avid de scene grotești". Am recitit paginile lui Crohmălniceanu având sub ochi cea mai recentă carte a lui Ioan Lăcusta, În șoaptă
Contrapunct by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17908_a_19233]
-
pentru toate tribulațiile acestuia: existențiale, profesionale, administrative, politice, sentimentale, sociale”, cum aflăm la pp. 45 - 46). Foarte bine informat, având o adevărată pasiune a amă- nuntului istoric, eseistul trasează, de la început, o schiță plauzibilă (și voltairian de optimistă) a exegezei caragialești (căreia îi adaugă, sagace, și una, paralelă, a interpretărilor teatrale): „Altminteri, eseistic și istoricoliterar nu stăm rău. Ba chiar stăm bine, de vreme ce, conform tradiției, mutații spectaculoase apar în lumea clasicilor cam o dată la una, două generații. În 1951 - 1952, segmentul
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
o fi făcînd?" În ciuda tradiției onorabile în care se înscrie (blagiană - Blaga cel din primele volume sau, alteori, soresciană), scufundarea în esențele lumii naște uneori umor - involuntar: "Nopțile mele/ Fără tine?/ Întreabă o mamă/ Despre durerile facerii" (p.107) sau caragialesc: "Mergeți șcuvinteleț/ Și spuneți-i că o ador" (p.35). Dar un ludic discret trece prin unele poezii de dragoste coborîndu-le spre "deșertăciune": "Îmi ceri să fiu bărbat/ Dar sunt!/ Mă bat cu cei de dinafară/ Și cred că semăn
Poezia și deșertăciunea by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17229_a_18554]
-
mai multe cărți Ťinterziseť în garajul altui cerchist de marcă, Cornel Regman, de unde în 1964 s-a întors în mâinile autorului." (pag. 43) Cum se-ntoarce și suflul în plămânii cititorului după o astfel de frază! (Amintind de Procesele verbale caragialești.) La finalul ei, reîncep normalitatea și interesul, căci, despre dublul jurnal al lui Nicolae Balotă, Chioaru scrie atașant. Așa cum o face și atunci când în discuție este compromisul lui Doinaș, pe care evită să-l infirme și se ferește să-l
Bulina roșie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6820_a_8145]
-
contesta. Și totuși, privit cu mai multă atenție, Constantin Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15576_a_16901]
-
și lucid al timpului său. Ceea ce, însă, îl apropie fundamental de Caragiale, este antiretorismul său. Față de imensa retorică eminesciană, de viziunile lui eruptive și aluvionare, Brâncuși, asemenea lui Caragiale, este eliptic și nonfigurativ. La fel cum cele mai imprevizibile proze caragialești sunt absolut nondiscursive, viziuni în epură, semne ale unei lumi desubstanțializate și salvate in extremis, lume care trăiește la rîndu-i, într-un mod surprinzător, nu prin reverberații descriptive, ci prin vidul care se instalează între zvîcnirea a două înterjecții, și
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15576_a_16901]
-
părut majoră. Catastrofismul tranziției, cu toată gama lui de nostalgii, era veridic și, cu aproximații firești, bine pus în pagină. E de mirare cum de comentatorii alarmați au preferat să uite, cu gândul la marota teoretică a romanului (ortografiată eventual, caragialesc, cu inițială triplă), că în proza lui scurtă, Dan Lungu investighează, în definitiv, exact aceeași etapă istorică. Debusolarea personajelor venea nu din lipsa azimutului ideologic, ci din amplificarea narativă, pe spații restrânse, a valențelor magnetice. Tranșarea acestei divergențe - cu resorturi
Rrromanul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7516_a_8841]
-
demonstrația mai are de partea ei un aliat exterior. Acela al cantității de exemple. Sunt fotocopiate aici, în Lumea ca ziar, în premieră, 248 de imagini din presa fin de siècle. Fragmente de articole care sună, de cele mai multe ori, mai caragialesc decât însuși Caragiale. Logica devine, în partea grafică a cărții, inductivă. Și, lucru ciudat, deși Ioana Pârvulescu rămâne fidelă prudenței inițiale (p. 94), cititorul tinde să devină, el, cu facsimilele în fața ochilor, un imprudent. Iată, deci, câteva dintre motivele care
O interpretare strălucită by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5464_a_6789]
-
un președinte de formație intelectuală, dintre puținii miniștri ai cabinetului care realizaseră reforma în sectorul lor ar reface prestigiul firmei. Însă numai un președinte de formație universitară a putut să nu observe că fusese ales să schimbe totul pe tipicul caragialesc, mai pe șleau ca să întărească vechea, uzata conducere, formal retrasă, dar nu și resemnată. Acei politicieni își închipuiau - și e de crezut că și mai departe speră - că P.N.Ț.C.D.-ul va reveni în favoarea publică pe măsură ce puterea P.S.D.-istă
Privind înainte, cu seninătate by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15978_a_17303]
-
la care păreți că țineți puțin și care dau subiect de vorbă tuturor funcționarilor gării", p. 57), rămânând misterios modul în care cei interesați le adaptau la propria lor viață. Și-l imaginează una dintre autoarele cărții: „Și cât de caragialescă trebuie să fi fost mai ales scena compunerii. El transcria scrisoarea nr. 28. Ea lectura înfrigurată și răspundea cu scrisoarea nr. 112 (pentru domnișoare). El se înverșuna. Copia și nr. 92. Ea răspundea cu nr. 123" (Diana Leca, p. 91
Epistolar erotographic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6483_a_7808]
-
ca Gheorghe Ene a fost copleșit de o febră extraestetică. Cu binecunoscutele sale arme (jocul de cuvinte, mai ales) autorul s-a "placat" cu ironie pe real, pe cotidian. În prefață, Gheorghe Ene își enunță intenția de a resuscita atitudinea caragialescă în publicistică. Cît de benefică a fost această ieșire în lume? După lectura culegerii de articole Aromanul trandafirului, verdictul nu este ușor de dat. Ca și în cazul lui Gheorghe Iova, este foarte greu de înțeles constanța stilului indiferent de
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
ne-a copleșit și, sub nenumărate aspecte, nu ne cruță încă. Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Înregistrăm un strat superficial, agitat, clamoros al ,nemulțumirii", id est al cîrtirii, al relativizării (pitorești, dacă o măsurăm de la distanță) cu iz caragialesc. Miticii pot fi nu doar amploaiații ori politicienii strălucind de incultură, ci și unii intelectuali bine informați, cu un condei sprințar, în neînfrîntă speculație ori simplă divagație, umplînd halba paginii mai mult cu spumă decît cu lichid. Proteicul personaj apare
Interviurile româniei literare cu Gheorghe Grigurcu by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10725_a_12050]
-
care urma să-i dea notă de trecere, Dăscălescu devenind astfel Georgescu. Pentru prefacerea lui Georgescu în Ionescu și a clasei a VI-a în a IV-a găsim însă mai greu explicații plauzibile, altele decît zăpăceala cronică a personajelor caragialești, ilustrată memorabil în schițe precum Căldură mare, Petuțiune..., Cam tîrziu... în Lanțul slăbiciunilor, autorul, impenetrabil, lasă lucrurile în ceață, iar unii cititori nici nu sesizează tocmai aspectul care ar fi trebuit să-i alerteze. Altă bucată iscînd semne de întrebare
Caragiale „obscur“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7153_a_8478]
-
-și aleagă prin vot o președintă. Nu dezvălui care din ele a câștigat cursa electorală și cum. E dincolo de orice bănuială (Un regim democratic). În sfârșit, Oedip, așteptat la cotitură de Sfinx, e imortalizat în plin elan demagogic. Secvența e caragialescă. Acuzat de a-și fi ucis tatăl și de a se fi căsătorit cu propria mamă, regele Tebei le consideră „calomnii mârșave" instrumentate lui de „trusturile de presă". Cine e, totuși, mogulul din spatele acestei intoxicări? Iată: „«Dacă voi declara că
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
e de găsit în modul autorului de a-și vedea personajele mereu în mișcare, unele inconfundabile prin dialogul spumos, inteligent, plin de umor (v. Herșcu Rudel), prin modul de a le selecta numele, mai toate sugerând mediul psiho-social, în linia caragialescă, prin arta povestirii captivante, evocând acea lume orientală (mahalaua bucureșteană), bogat colorată prin portretele, unele greu de uitat, cu ale cârciumarilor, al lui Spilka birjarul, și mai ales ale protagoniștilor (tatăl memorialistul și fiul). Aproape totul înălțat pe o nemijlocită
Realitate și ficțiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7624_a_8949]
-
regulă. Ca simplu exercițiu de imaginație, util pentru a relativiza puțin îndîrjirea normativă, putem să presupunem: a) că formele în -ră- ar fi fost aspru criticate de puriști, condamnate în școală, și astăzi am rîde auzind "făcuserăm", așa cum rîdem la caragialescul "am făcutără"; b) că formele de tipul am făcutără s-ar fi impus și ele, și astăzi am ironiza subțire pe cei care rostesc, incomplet, "am făcut". Gramaticile mai vechi ilustrează foarte bine modificarea într-un timp destul de scurt a
Conjugasem, conjugaserăm... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9683_a_11008]
-
prezente, dacă nu se sprijină pe repere cifrice puse în circulație publică, pe grafice intuitive și statistici explicate cu răbdare, se expune goanei pentru știrea spectaculoasă a ziariștilor și demagogiei partidelor. Democrația poate fi trăită în gama minoră a farsei caragialești. Spectaculosul și demagogia eșuează inevitabil în farsă. Iar, deznodământul farsei nu poate fi prosperitatea: nici după 20 ani, nici după 50. Sau, democrația poate fi trăită în gama majoră a unei lupte de idei și a opțiunii între alternativele existente
Situarea României în lume by Matei Stârcea Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/16961_a_18286]
-
la automatisme, se regenerează înțelepciunea autentică, izvorîtă din misterul ființei ("Cine e nebun în fața lumii, e un înțelept în fața lui Dumnezeu", spune apostolul Pavel). O mostră edificatoare a unui asemenea demers în răspăr îl reprezintă eseul, botezat după o sugestie caragialescă, Domina bona. Întîlnim aici o tentativă de reabilitare a lui Cațavencu, deci a unui personaj ce pare o întruchipare nemîntuită a demagogiei, semidoctismului, turpitudinii, provocator chiar prin acest cumul de defecte pentru inteligența transfiguratoare a Divinului. Jonglînd cu contrariile cu
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
problemele asociației de locatari și a cadoului luat din fondul de rulment, un set de tacâmuri, și oprit la poartă. Ion I. Ion trăiește climactic momentul festiv în fața unui președinte care se comportă cu diplomație. Toate acestea până când, întoarcere tipic caragialescă, Ion I. Ion află că s-a comis o regretabilă eroare și trebuie să returneze medalia de onoare care aparține lui Ion J. Ion. Adică, viceversa, cum zice Lefter Popescu în Două loturi. Între I și J se joacă destinul
Viceversa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5921_a_7246]
-
elită. Al.Paleologu găsește nimerit a se pune sub egida lui Caragiale, cinicul. E adevărat, făcînd apel la o motivație contradictorie, în cuprinsul aceluiași text, ce ne poate pune în gardă asupra presupusei lor afinități. Pe de o parte, "rîsul caragialesc este un antidot vitriolant și nimicitor", opera în cauză fiind "una de ecarisaj, de salubrizare morală a societății", pe de altă parte același rîs n-ar fi "unul care vrea să evacueze societatea de personajele ei rizibile", "care nu vrea
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
postura critică "implacabilă, dură, tăioasă ca diamantul" a autorului Scrisorii pierdute e turnată apă de trandafir. Astfel, Al. Paleologu se apropie pînă la identificare, la un moment dat, de opinia luminos-absolutorie a lui N.Steinhardt, dispus a idealiza "subumanitatea" universului caragialesc. Cum așa? Să fie o pauză a vigilenței critice? În realitate, Al. Paleologu e incompatibil cu Caragiale. Provenit din "lumea bună", e radical deosebit de scriitorul cu rădăcini sociale și temperamentale înfipte în humusul gras al periferiei balcanice, consubstanțiat pînă la
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
sale de care s-a desprins printr-o mutație a marii dotări creatoare. Histrionic uneori, cum observa I. Negoițescu, însă la modul său particular, aristocratic, Al.Paleologu n-ar fi fost în stare a se transpune în pielea unui erou caragialesc, neputînd fi decît un spectator al pieselor lui Nenea Iancu. Gata a aplauda din sală, a se entuziasma, dar la o igienică distanță ireductibilă. Admirator înmănușat al lui Caragiale, pretinsul său emul e incapabil de cinism, nu numai prin ținuta
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]