1,124 matches
-
amară: "Duminică oamenii sunt deștepți,/ se plimbă pe bulevarde, merg la cinematograf, câte unii la bâlci vin să vadă tigri de Bengal/ născuți captivi la Huși și Focșani/ și corbul din poema de peste ocean". Universul descris e în mare măsură caragialian, scandalul de factură balcanică se asociază cu lumea bâlciului, " Odată un nebun fugit din spital/ în haină pestriță și coif de ziar/ a vrut corbul să-l fure./ A fost bătaie, comisar și scandal/ și tot mereu la intrare te
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
superior la prostia soțului tău/ când îi spun cu pervers zâmbet afectuos: salutare!..."). probabilitatea se exprimă prin modalizatorii specifici "mi-ar plăcea", "nu știu dacă te-aș iubi", "aș vrea". Este aici o proiectare în spațiul poetic a unui univers caragialian din care nu lipsesc nici adulterul, nici cadrul specific ("la CFR condica se ridică dimineața la 7 și jumătate"). Eul liric se prezintă uneori în ipostaza celui care are intuiția adevărului universal și atunci mărcile unui discurs care sintetizează esența
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt, de fapt, coordonatele pe care se structurează poezia epocii, poate ca o consecință a războiului, unele fapte capătă consistență, altele se estompează, realitatea fiind în continuă schimbare. Tratarea iubirii sau a relațiilor amoroase are ceva din ironia și savoarea caragialiană, pentru că sunt supuse aceleiași degradării. Titlul este și el unul apropiat de cele publicistice în astfel de cazuri, Dramă în parc. Cadrul e acela consacrat al întâlnirii dintre îndrăgostiți, dar datele au fost schimbate. Termenul general folosit, femeia, apoi descrierea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi contrazis de prezența în paginile revistei a articolului elogios la adresa lui R. M. Rilke. Poeziile publicate în ambele reviste sunt eterogene din punct de vedere tematic și inegale ca valoare. O specie mult mai interesantă este pamfletul unde găsim rezonanțe caragialiene. Un caracter mult mai virulent îl au articolele din numărul 8 al revistei, dar acesta nu va mai reuși să apară, publicația fiind interzisă/desființată sub un pretext stupid, lipsa de activitate pe timpul verii. "Mitul" pe care-l construiește Emil
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acestora. Am observat un refuz al prejudecăților de orice fel și acest fapt este susținut nu doar de dialogul permanent cu locurile comune, ci și de modul de organizare a discursului. Ironia este unul dintre procedeele dominante și, în manieră caragialiană, se transformă adesea în autoironie tocmai pentru forța expresivă pe care o capătă astfel. Se subminează constant seriozitate textelor prin constratul dintre masca inocenței și sublinierea, îngroșarea conturilor imaginilor. Același efect îl are și alternarea modalizatorilor certitudinii cu cei ai
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
idiomatic al FURIEI / 205 3. Studiu de caz: analiza proverbelor din clasa idiomatică a LUPULUI / 215 4. Dimensiunea culturală a textemelor / 227 Capitolul V: Textemele din perspectiva lingvisticii textului / 235 1. Statutul textemelor în discursul "informativ" / 235 2. Reîncadrarea textemelor caragialiene în discursul public actual / 240 3. Reconfigurarea textemelor caragialiene în discursul public actual / 253 4. Creația de sens în discursul "informativ" / 261 Capitolul VI: Textemele din perspectiva poeticii lingvistice / 265 1. Există o poetică a textemelor? / 265 2. Microarticularea cuantelor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
proverbelor din clasa idiomatică a LUPULUI / 215 4. Dimensiunea culturală a textemelor / 227 Capitolul V: Textemele din perspectiva lingvisticii textului / 235 1. Statutul textemelor în discursul "informativ" / 235 2. Reîncadrarea textemelor caragialiene în discursul public actual / 240 3. Reconfigurarea textemelor caragialiene în discursul public actual / 253 4. Creația de sens în discursul "informativ" / 261 Capitolul VI: Textemele din perspectiva poeticii lingvistice / 265 1. Există o poetică a textemelor? / 265 2. Microarticularea cuantelor referențiale în Creanga de aur / 273 3. Macroarticularea câmpurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
lui Iuliu A. Zanne) în planul "istoric" al limbii române. Capitolul V focalizează celelalte două categorii de texteme (diasemice și diatropice), urmărindu-le funcționarea în planul "individual" al vorbirii, cu precădere în cadrul discursului "informativ", exemplificat prin reîncadrarea și reconfigurarea textemelor caragialiene în discursul public românesc de după 2000. Capitolul VI se ocupă de comportamentul tuturor celor trei categorii de texteme în discursul "poetic", fenomen ilustrat printr-un studiu de caz desfășurat pe romanul sadovenian Creanga de aur (1933). Ne-am străduit să
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
În capitolul IV, vom ilustra propunerea noastră de semantică configurativă, concepută ca parte a lingvisticii "idiomatice", prin analiza a două cazuri concludente. Adoptând perspectiva lingvisticii textului, capitolul V va propune o taxonomie a operațiilor textual-discursive și va urmări reinserția textemelor caragialiene în discursul public actual. Ultimul capitol al cărții va încerca să aproximeze o poetică a textemelor, pe care o vom ilustra prin analiza romanului sadovenian Creanga de aur. Capitolul III Textemele din perspectiva lingvisticii elocuționale 1. "Discursul repetat" - categorie a
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
competență "idiomatică", ci și o competență expresivă. Oricât de bine ar cunoaște limba română, un vorbitor nu va putea înțelege niciodată toate implicațiile textemului amintit dacă nu are o "cultură literară" care să-i permită să sesizeze aluzia la textul caragialian. 4.2.1. Cu toate acestea, frontiera dintre fenomenele diasketice și cele diasemice nu este întotdeauna clară. Sensul anumitor texteme diasemice poate fi intuit parțial și fără ca vorbitorii să cunoască neapărat contextul originar al expresiilor respective. Acest fapt se constată
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
unități textemice "stocate" în repertoriul limbii (cum se întâmplă în cazul expresiilor idiomatice, de pildă), textemele diasemice reliefează în maniera cea mai clară procesul creației de sens. Apoi, am ales să particularizăm tema anunțată în titlul capitolului prin analiza textemelor caragialiene întrucât autorul Scrisorii pierdute este poate scriitorul care a furnizat cel mai mare număr de texteme discursului public românesc. În plus, spre deosebire de alți autori "canonici" (ne referim aici în special la poeți), I.L. Caragiale rămâne un scriitor bine cunoscut de către
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
altă parte, ar fi existat pericolul să identificăm în fiecare ocurență a textemului respectiv un procedeu distinct și să ne rătăcim astfel pe terenul empiric. Scopul nostru nu a fost, însă, să realizăm un inventar al diferitelor ocurențe ale textemelor caragialiene în presa actuală (perspectivă întâlnită, de exemplu, la Rodica Zafiu 383 și Liviu Groza 384), ci să sistematizăm tipurile de transformări pe care le suportă textemele în procesul trecerii lor dintr-un text (caragialian) în altul ("public"). De aceea, am
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
inventar al diferitelor ocurențe ale textemelor caragialiene în presa actuală (perspectivă întâlnită, de exemplu, la Rodica Zafiu 383 și Liviu Groza 384), ci să sistematizăm tipurile de transformări pe care le suportă textemele în procesul trecerii lor dintr-un text (caragialian) în altul ("public"). De aceea, am optat pentru o soluție de compromis, menită să ilustreze deopotrivă amploarea și diversitatea proceselor de "repetare" a textemelor caragialiene în discursul public actual, dar și faptul că operațiile care guvernează actele respective pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
tipurile de transformări pe care le suportă textemele în procesul trecerii lor dintr-un text (caragialian) în altul ("public"). De aceea, am optat pentru o soluție de compromis, menită să ilustreze deopotrivă amploarea și diversitatea proceselor de "repetare" a textemelor caragialiene în discursul public actual, dar și faptul că operațiile care guvernează actele respective pot fi contrase sub forma unor tipuri de bază, ale căror limite ar putea fi exemplificate cel mai bine prin variația aceluiași textem. 1.5. Din punctul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
386), urmând ca, în cazul fiecărui tip de transformări, să reliefăm subtipurile corespunzătoare și, totodată, să evidențiem procedeele "expresive" asociate tipurilor respective (cu mențiunea că procedeele în cauză doar semnalează, nu realizează ele însele creația de sens). 2. Reîncadrarea textemelor caragialiene în discursul public actual 2.1. În secvența de față, ne vom referi la primul dintre cele două tipuri de operații menționate: reîncadrarea. În funcție de gradul de interferență dintre un textem și coreferenții săi, putem distinge trei subtipuri de reîncadrare a
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
pireu nu pot fi considerate fenomene topice, deoarece ele nu aduc nimic nou în raport cu semnificațiile unor lexeme recunoscute deja ca "fapte de limbă"387: ferăstrău și piure. În schimb, forme precum renumerație marchează o "specializare" a sensului, deoarece, datorită operei caragialiene și figurii lui Pristanda, termenul amintit s-a îndepărtat deja de sensul de bază al paronimului său (= "salariu", "retribuție"), ajungând să desemneze un "venit de proveniență ilicită". Din punctul de vedere al lingvisticii "discursului repetat", topicalizarea constituie un fenomen de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ale căror sensuri nu au devenit încă o parte a repertoriului "comun" al limbii, ci funcționează asemenea textemelor diasemice. Tocmai din acest motiv am ales să le abordăm în cadrul subcapitolului de față. 2.2.1. Printre cele mai cunoscute texteme caragialiene pe care discursul public românesc le topicalizează în momentul actual se numără a traduce, bibic, rezon și renumerație. Dintre acestea, primele trei sunt deja înregistrate în dicționarele limbii române, însă cu alte accepțiuni. Astfel, dintre semnificațiile pe care DEX 2012
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
5. (În expr.) A traduce (pe cineva) în fața justiției = a aduce (pe cineva) înaintea unei instanțe judecătorești. ◊ (În expr.) A traduce în viață = a pune în aplicare (un principiu, un plan); a înfăptui, a realiza."), cea mai apropiată de accepțiunea caragialiană ar fi "a aduce (pe cineva) înaintea unei instanțe judecătorești". Însă chiar și aceasta rămâne departe de sensul din D'ale carnavalului..., care comportă accepțiunea de "a înșela (în dragoste)" sau, prin extensie, de "a înșela (generic)" sau "a păcăli
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în raport cu omonimul său lexematic se verifică prin comportamentul sintactic distinct al celor două unități: chiar dacă ambele forme sunt tranzitive, sensul de dicționar al termenului indică o predilecție pentru construcțiile de tip relațional-instrumental (a traduce în/prin/cu), pe când sensul textemului caragialian manifestă o afinitate pentru construcțiile de tip sociativ (a traduce [împreună] cu). 2.2.2. Dacă în cazul lui a traduce semnificațiile termenului au încă o stabilitate neamenințată de expansiunea textemului omonim, în cazul lui bibic sensul caragialian tinde să
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sensul textemului caragialian manifestă o afinitate pentru construcțiile de tip sociativ (a traduce [împreună] cu). 2.2.2. Dacă în cazul lui a traduce semnificațiile termenului au încă o stabilitate neamenințată de expansiunea textemului omonim, în cazul lui bibic sensul caragialian tinde să covârșească semnificațiile cuvântului. În DEX 2012, lexemul amintit beneficiază de două intrări: "BIBÍC1, bibici, s.m. (Ornit.) Nagâț. - Din magh. bibic", respectiv "BIBÍC2 -Ă, bibici, -ce, s.m. și f. (Înv. și fam.) Termen de dezmierdare adresat unei persoane iubite
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
iubite; bibiloi. - Cf. bibi." Dintre acestea, ultima accepțiune e folosită mai des, ca urmare a dublei asonanțe bebe(c)/bibi(c) și iubit/bibic (dim.); însă, în discursul public românesc actual, aceasta e concurată de o accepțiune peiorativă, de proveniență caragialiană. Bibicul este, precum se știe, porecla lui Crăcănel, pe care Mița îl "traduce", în D'ale carnavalului..., cu feluriți berbanți. Din situația încornoratului, discursul public curent tinde să rețină două sensuri principale. Primul este acela de "amant" sau "fante": "Io
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
scrisoare pierdută, în contexte precum "famelie mare, renumerație mică, după buget"...) constituie un exemplu tipic de "etimologie populară", rezultată din contaminarea expresiei substantivului remunerație cu semnificatul - și, prin acesta, și cu forma - lexemului număr. În discursul public românesc actual, textemul caragialian beneficiază de o largă întrebuințare, căreia i se pot găsi două explicații. Pe de o parte, renumerație reprezintă un caz în care autoritatea textului dramatic s-a impus uneori cu o forță mai mare decât a diverselor dicționare ale limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire" ("vlutic", 02.06.2010, http://vlutic.blogspot.com/2010/06/politia-romana-e-sublima-dar-lipseste.html). 2.4.2. Reîncadrarea "forte" circumstanțială se caracterizează prin substituirea componentelor circumstanțiale din cadrul textemului cu acelea importate din coreferentul său. Dintre textemele caragialiene, favorizat pare să fie, din acest punct de vedere, După lupte seculare care au durat treizeci de ani... (Cațavencu, O scrisoare pierdută), care face în mediul virtual obiectul unor reîncadrări precum următoarele: "După lupte seculare, care au durat aproximativ 200
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
moduri. 2.5.1. Mai întâi, e vorba despre reîncadrarea absolută parțială, în cadrul căreia o parte a textemului este reîncadrată în mod "absolut" (literal), pe când cealaltă parte alcătuiește obiectul unei reîncadrări "forte", adică al unei substituții. Astfel, în reactualizarea textemului caragialian menționat, întâlnim adeseori mostre de reîncadrare "forte" circumstanțială, în care se schimbă doar locativul, iar subiectul enunțului rămâne neamțul: "Ne-am întrebat ce căuta neamțul în Mexic și ne-a răspuns chiar el" (Toma Roman Jr., în Jurnalul Național, 22
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
ce fost-a și-a noastră o vreme. Acolo, văzând hotelurile construite de nemți, Daniel Pișcu înțelege în fine ce căuta neamțul în Bulgaria." (Horia Gârbea, 23.03.2010, http://horiagarbea.blogspot.com/2010/ 03/ carti-noi-daniel-piscu-putina.html) 3. Reconfigurarea textemelor caragialiene în discursul public actual 3.1. După cum se poate observa în exemplele de mai sus, reîncadrarea este o operație ce conduce la redimensionarea sensurilor textemelor ca urmare a interacțiunii cu sensurile coreferenților. În toate cazurile discutate, textemele suportă o serie
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]