1,124 matches
-
așadar, prin transmitere ereditară, răsfrânt, ne dăm seama, în acea specială fervoare care marchează, cum spuneam, scrierile Ioanei Pârvulescu referitoare la Caragiale. Un legat spiritual, o afecțiune pentru Caragiale moștenită. În cartea de acum a Ioanei Pârvulescu subiectul este lumea caragialiană și „lumea ca ziar”. Sau: lumea din ziare și lumea lui Caragiale. Desigur, despre Caragiale și lumea ziarelor nu este prima oară când se vorbește în critica românească. Un subiect de neocolit. Era cu neputință să nu se observe cât
În lumea lui Caragiale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5060_a_6385]
-
spunea că un vis secret al lui ar fi o companie românească Gigi Căciuleanu. Visul s-a împlinit în urmă cu doi, trei ani, compania fiind scoasă la rampă cu spectacolul Oui, Ba da. Dar astăzi, prin spectacolul de inspirație caragialiană, prezentat pe scena Teatrului Național București, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, susținută, în principal de JTI (Japan Tobacco International), a devenit o prezență pregnantă în spațiul coregrafic românesc și o companie cu mult mai bună decât compania sa chiliană, care
Un Caragiale excelent marca Gigi Căciuleanu by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4511_a_5836]
-
picior de egalitate cu Shakespeare și Cervantes: „În zilele noastre, când viciile societății pe care le ironiza Caragiale sunt nimicuri față de gangsterismul bântuitor într-o lume a criminalității organizate, într-o societate obsedată de bani și posedată de lăcomie, infernul caragialian pare un purgatoriu de voioasă relaxare. Ar fi, prin urmare, Ion Luca Caragiale contemporanul nostru, dar nu altfel decât Cervantes sau Shakespeare. Când, ca să batem nițel și făgașele sociologiei, din România vechiului regat, punând în circulație acei bănuți la mijloc
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4538_a_5863]
-
de București, pe care Cezar Petrescu doar le culege ca să le așeze într-o cuprinzătoare frescă de moravuri. Plutesc, gata conturate, în aerul unui timp în schimbare. Mirel Alcaz, sub numele cu adieri orientale, de mister căutat, este un exemplar caragialian pur-sânge, flecar în cafenele, familiar cu cine vrei și cu cine nu vrei, însă cu spinarea îndoită în fața patronului de presă. La fel, Bică Tomescu, viitoare stea a teatrului, deocamdată trăind din împrumuturi, cu un soi de eleganță șmecherească. Pe
Fantoșe bucureștene by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3325_a_4650]
-
poți - cu puțin curaj - să zărești și abisul din tine însuți. Și, de acolo, de undeva, Nenea Anghelache, «cuminte», ne face cu ochiul!”. Dintr-un atare punct de vedere însuși carnavalul, care e un fundal lesne de constatat al creației caragialiene, n-ar constitui decît un ritual cu finalitatea ocultă a exorcizării răului, a anihilării celor șapte păcate fundamentale, ritual așadar izvorît din teama unor pedepse. În sprijin e citat John Bossy: „Carnavalul era un bărbat gras; în timpul sărbătorii era obligatoriu
Caragiale între contraste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3691_a_5016]
-
lectură deloc complezentă a cărții lui Dan C. Mihăilescu „I.L. Cararagiale și caligrafia plăcerii”. Cronicarul literar al revistei Luceafărul de dimineață judecă eseul lui Dan C. Mihăilescu așezându-l în balanță cu două dintre interpretările cele mai solide ale epistolarului caragialian, datorate lui Nicolae Manolescu și Gelu Negrea. În comparație cu acestea, iată cum vede criticul eseul aflat în atenția sa: „Când încearcă însă să-și croiască și să-și explice propriul demers, glosatorul surprinde printr-un limbaj critic plin de ifose și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3570_a_4895]
-
o scriere literară relativ recentă ar putea să trezească interesul lectorului pentru autorul acesteia ori pentru alte opere ale sale. Luceafărul eminescian, de pildă, redobândește prospețime atunci când este interpretat ca valorizare a împletirii dintre moarte și imortalitate, iar personajul prototipic caragialian Mitică pare a purta haine noi când autoarea îl deconspiră ca fiind incapabil de murire. Toate cele trei paliere sunt traversate de dimensiunea personală a morții: nu prezența inerentă a subiectului în orice obiect supus procesului de cercetare, ci exprimarea
Beneficiile culturale ale morții by Adriana Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/3581_a_4906]
-
se șterge lui Gherea, salutar și definitiv, pe măsura avansării în noul secol: înrudit acum cu Caragiale, legat strîns de familia acestuia, ca și de familiile altor intelectuali proeminenți din țară, el începe să vadă România din perspectivă mai degrabă caragialiană decît socialist-cosmopolită. Ceea ce gîndește acum Gherea despre socialism nu mai are mult a face cu proiectele lui socialiste din tinerețe. De altfel, în lupta de clasă, criticul n-a admis niciodată violența, văzînd în socialism doar un fel de instaurare
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
niște amici (Jean Steriade, Const. Steriade și, evident, Suchianu) încercat să-l „aprovizioneze” pe scriitor cu „miticisme”. Drept urmare, îi povesteau verzi și uscate, „spirite” trăite sau doar închipuite de ei, în speranța că măcar o parte vor trece în paginile caragialiene. Fetiș tipic al lumii literare. Spuneam însă că-l consider trist. Ba chiar de două ori trist. O dată, sub raportul calității anecdotelor (de un umor forțat): „Atunci Steriade: - Îți dăm noi una nouă autentică și cu replică. Anul trecut, foc
O enigmă neexplicată by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2920_a_4245]
-
formula lui Unamuno (citată de scriitorul nostru): „Când doi stau de vorbă, intră în joc mai multe persoane decât s-ar crede”. Andrei Pleșu e un partener ideal pentru că trece elegant dinspre jocul sobrietății socratice în cel al dezmățului stilistic caragialian fără cel mai mic efort. Prin urmare, discreția și autenticitatea se topesc într-un discurs tonic, ce invită mereu la mister și energie contemplativă, niciodată ostentativ. Fermecătoare și tristă în egală măsură, Din vorbă-n vorbă este o carte despre
Imprudențe supravegheate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2900_a_4225]
-
a mândrit cu aceasta, mai mult decât Zarifopol (care uneori apelase la serviciul de scotocitor de reviste al lui Barbu Lăzăreanu) răbdarea și plăcerea de a cerceta direct presa vremii, a vădit "fervoare pentru cel mai mic vestigiu al duhului caragialian" astfel încât declara cu mândrie că volumul al cincilea, "atât în ce privește articolele politice, cât și cronicile dramatice, va înlesni descoperirea unui Caragiale aproape necunoscut". Volumele următoare au inclus, împotriva opiniei puriștilor, și "gogoșile", "mofturile", "miticismele", care au contribuit la conturarea umorului
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
astfel încât declara cu mândrie că volumul al cincilea, "atât în ce privește articolele politice, cât și cronicile dramatice, va înlesni descoperirea unui Caragiale aproape necunoscut". Volumele următoare au inclus, împotriva opiniei puriștilor, și "gogoșile", "mofturile", "miticismele", care au contribuit la conturarea umorului caragialian. Atâtea și atâtea pagini, care au apărut fără semnătura autorului lor, i-au fost atribuite grație darului cercetătorului de a recunoaște "cadența duhului și a frazei lui Caragiale", dar pe care-l dobândise criticul și editorul în urma îndelungatei frecventări a
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
informații verificate la sursă." De vreo două ori, însuși Cioculescu a luat distanță critică față de opinia lui Lovinescu, față de sintagma "zelul partizan", de epitete precum "vindicativ", "agresiv", caracterizând, totodată modul cum alcătuia ediții E. Lovinescu. Într-un text, inclus în Caragialiana (p. 67), scria: "Cât despre ironia din spatele observației de restabilire a punctelor și virgulelor, nu am a mă rușina. E. Lovinescu a publicat, în editura "Ancora", Benvenisti, un mare număr de clasici români, i-a publicat, ca să zic așa, cu
Editor și comentator de ediții by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/14852_a_16177]
-
compozițiile tragice, sub forma comediilor (1879-1885) și după acestea, în cea mai fertilă perioadă a prozei ironice (1890-1905), dimensiunea sumbră a spaimei participă nu mai puțin substanțial la structurarea artistică și la aprofundarea semnificațiilor. Asistăm, de-a lungul operei comice caragialiene, la o exorcizare prin burlesc și grotesc a ororilor care dau tîrcoale seninătății aparente a unor existențe ce ocolesc prin superficialitatea trăirilor spaimele nerostite din adîncuri. Cînd și cînd temerile anxioase ies la iveală chiar dacă se consumă în înspumări parodice
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
un context narativ comic sînt, în cîteva rînduri, cauzate de pătrunderea intempestivă a spaimei cu o forță care provoacă acte ireversibile. În cunoscuta schiță "Inspecțiune" (1900), supusă unor interpretări variate de către comentatori, sînt concentrate emblematic motivele structurate ale prozei comice, caragialiene, coroborate cu enigmatica sinucidere a casierului Anghelache. Acesta, personaj aparținînd prin zeci de amănunte tipologiei specifice "schițelor și momentelor", lefegiu cu tipicuri nelipsit de la conclavurile moftologice cu "amicii" își pune capăt vieții în preajma unei inspecții financiare cu toate că, așa cum se constată
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
care "i-a trecut (numai) cu cîrmîz și cu acrituri". Învăluită în acest amestec sordid de limbaj mahalagesc și de moravuri suburbane, teama paroxistică nu-și pierde decizia mișcărilor și, străbătînd straturile ridicolului iese violent la suprafață. Chiar dacă în ceea ce privește populația caragialiană, de cele mai multe ori, aprehensiunile interioare nu izbutesc să atingă zona tragicului și sfîrșesc în derizoriu, persistența lor își păstrează frecvent evidența. Deturnate în eșec, consumate doar pe jumătate, spaimele interioare nu găsesc mereu la eroii întîmplărilor din comedii și "momente
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
cafiné" dă glas disperării de a pierde contactul necesar cu trăirea gregară, cu turma tăifăsuielilor salvatoare. " Marea trăncăneală" despre care vorbea un recent exeget al operelor lui Caragiale ne apare, astfel, ca antidotul de care nu se poate lipsi omul caragialian. Exemplificările aventurilor spaimei în opera comică a lui Caragiale pot fi, desigur, extinse. Febra exagerată a apărării "onoarei de familist" în comportamentul lui Dumitrache Titircă și situațiile rocambolești pe care această dezlănțuire maniacală le provoacă, dintre care sare în ochi
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
tradițiile, cum o fac ei?! Sunt vorbe în vânt ce se întâmplă aici. Noi trebuie să ne câștigăm locurile, nu să ni le cerem... Mă revolt când văd aceste scene penibile". Curat penibile!, se aude din eter vocea celebrului personaj caragialian. - Mută-l pe Antenă, îmi sugerează Haralampy. Îl ,mut", și ce vedem? Minunea de la Maglavit în ediție revăzută și actualizată: Dan Negru are voce normală, vorbește fain, gesticulează mai puțin, nu urlă ca un abia-ieșit din junglă, ci e normal-normal
Rămâne cum am stabilit! by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11127_a_12452]
-
dau răspunsuri destul de convingătoare în diverse ocazii" (pp. 161-162). Dacă Vestea Domnului se revendică de la modelul cristic și merge pe o linie de nonviolență ŕ la Gandhi, alegând rugăciunea, contemplația, inacțiunea, secta ștefaniștilor, condusă de un tânăr aprig cu nume caragialian (Darius Georgescu), actualizează tipicul legionar, cântând războinic în jurul tricolorului și impunând, prin spargeri de vitrine și de capete, ideea națională. În acest tablou pictat în culori tari intră și sataniștii, așa numiții ,diogeniști" (oameni care stau în butoaie în fața Primăriei
Daciada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11207_a_12532]
-
argumente în favoarea cititului deveniseră aprioric pueril-inutile. -Bravo, mă!, a exclamat imediat Haralampy bătându-mă pe umăr și așezându-se comod pe taburet. Fix asta ne lipsea!... Să vezi ce fain ne-om destinde! Conversația dintre cei trei (cam cu iz caragialian din "Un pedagog de școală nouă", respectiv cu întrebări de genul: "Nu-i așa că...?"...), a dus la destinderea prietenului sub forma unei fulgerătoare curbe gaussiene, însoțită de vreo trei rânduri de aplauze și de două ambrozii de "bistrițeană întoarsă", spre
Cupluri contemporane by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10671_a_11996]
-
virulent împotriva romanului Scrinul negru. S-ar părea că proza celor doi nu semăna prin nimic: nici prin mediu, nici prin teme, nici prin stil. Ar fi prea puțin să recunoaștem un realism comun, deși amândoi bat semnificativ înspre comedia caragialiană a caracterelor din anturajul personajelor centrale. A vorbi, la amândoi, de un umor al ideii ar fi probabil prea vag, dar nu nepotrivit. Ce l-a deranjat mai întâi pe Marin Preda la prozatorul G. Călinescu era tonul din romanul
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
căci dacă istoria noastră e atât de măruntă și România îi apare ca o țară maidaneză, ce utilitate mai au comentariile sale săptămânale din ?Jurnalul Național??), se sufocă uneori în câte o gustoasă sintagmă ori propoziție din fondul de aur caragialian: ?hidra pesedistă?, ?tot puroiul națiunii?, ?balaurul reacționar ce stăpânește România?... Alteori, virulența tonului și expresiile propriu-zise utilizate de autor aduc aminte de lexicul inflamat al anilor ?50: ?căpușele politice?, ?grajdurile lui Augias?, ?pubela istoriei?, ?urna cu bile negre a istoriei
Baroniada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10698_a_12023]
-
o concretețe dureroasă; după angajarea mult visată, deja apaticul bibliotecar nu-și primește mai multe luni salariul, fiindcă... numele său nu e în calculator) creează în carte un plan înclinat al dezamăgirii progresive și al lehamitei efective. Perle de umor caragialian și accente sarcastice, personale, apar din loc în loc, în conversațiile protagonistului cu amici și cunoștințe întâmplătoare, care îl ,liniștesc" cu vorbele magice: ,totul se rezolvă până la urmă, dar mai întâi ți se scoate sufletul". Un drum inițiatic, care va să zică, în plină
La anul la Ierusalim by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10844_a_12169]
-
față de "transcendentul" birocratic, Anghelache e tangent la patologie, prin spaima absenței organului de control care nu s-a manifestat vreme de unsprezece ani. în consecință, remarcă dl. Vartic, "dacă la eroul cehovian se poate detecta o prudență grotesc-sofocliană, la eroul caragialian se revelă o revoltă grotesc-euripidiană". în fine, avem a face cu o integrare biblică. Casierul obsedat de ideea incorectitudinii ar fi un "rigorist strict de tip paulin", veșnic nesincronizat cu un "transcendent" de birocratică factură, "de tip arhaic, precreștin, adică
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]
-
prin înrudirea cu Hedda Gabler, "prin groaza estetică de scandal și ridicol". Mița, "electrica ploieșteancă", după cum o gratulează musiu Năică, trezește amintirea "faimoaselor doctrine" esoterice ale veacului galant", mai cu seamă cea a mesmerismului. Iar Mitică, faimosul Mitică, epicentrul epicii caragialiene, ar semăna "perfect" cu nu mai puțin decît "sofistul modern ", definit de Jaspers, care "n-are chip conturat, întrucît, lipsit de caracter, nu este nici bun nici rău, capabil de mici potlogării și, totuși, oarecum cinstit; e, cum ar spune
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]