239 matches
-
pe calea necredinței, însă unele dintre ideile sale îi zdruncinau. Mărturie stă afacerea cu tunul. Parcă ți-am mai povestit-o, nu-i așa? Era spre sfârșitul anului 896. Toate drumurile ce duceau spre Vega erau de acum în mâinile castilienilor, iar proviziile se făceau tot mai rare. Zilele Granadei nu mai erau punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă departe de metereze. Se mulțumeau cu mici lovituri în cursul nopții pentru a ataca vreo căprărie dușmană, a șterpeli arme sau a pune mâna pe niscaiva vite, acțiuni temerare, dar fără perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ele sunt descrise în tabăra dușmanilor noștri. Pentru aceștia, importantă este data păcii, căci asediul îi costă scump; în ce ne privește, scopul nostru nu e de a întârzia inevitabilul deznodământ cu câteva zile sau cu câteva săptămâni, după care castilienii s-ar arunca asupra noastră cu înverșunare sporită; acum, când victoria nu ne mai poate aparține, printr-o hotărâre irevocabilă a Cerului care le cârmuiește pe toate, trebuie să încercăm să obținem cele mai bune condiții cu putință. Adică viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ne dăruiască victoria pe care tot El ne-o refuză astăzi. Deocamdată, situația este cea pe care o cunoașteți și este în zadar să ne continuăm discuția. Trebuie să ajungem la o hotărâre. Cei care aprobă încheierea unei înțelegeri cu castilienii să proclame deviza dinastiei nasride!“ Din toate colțurile sălii Ambasadorilor, își amintea tata, țâșni aceeași frază, „Doar Dumnezeu poate dărui victoria“, rostită cu hotărâre, dar fără nici o bucurie, căci ceea ce fusese odinioară un strigăt războinic devenise, în anul acela, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întreagă aflase tot ce se spusese acolo. Atunci a început încercarea cea dură a așteptării, cu partea ei zilnică de zvonuri, toate învârtindu-se în jurul unei teme unice și deznădăjduite: care aveau să fie ziua și ceasul când vor intra castilienii în oraș. — În cursul ultimei săptămâni din luna safar, îmi povesti mama, era după sărbătoarea nașterii lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să mă vadă aducând o cărticică învelită cu grijă într-o eșarfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
avea avantajul că nu trezea prea devreme bănuielile oamenilor din oraș. A doua zi de dimineață, ei se înfățișară la turnul Comarilor, unde Boabdil le-a încredințat cheile fortăreței. Curând sosiră, tot pe același drum ascuns, câteva sute de soldați castilieni care puseră stăpânire pe metereze. Un episcop a înălțat crucea pe turnul de pază, iar soldații au aclamat-o strigând de trei ori „Castilia“, „Castilia“, „Castilia“, ceea ce era în tradiția lor când se făceau stăpâni peste un oraș. La auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acasă. Trei zile mai târziu, unul dintre vecinii noștri, un notar în vârstă de mai bine de șaptezeci de ani, care fusese luat ostatec o dată cu tatăl meu, a fost adus înapoi acasă; se prefăcuse că nu se simte bine, iar castilienii se temuseră că va muri în mâinile lor. Au aflat din gura lui pe ce drum o pornise trupa, iar maică-mea s-a hotărât să se ducă încă de a doua zi în zori să stea la pândă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu el tot ce dorea. El a plecat așadar spre uitare, bogat, dar vrednic de milă, iar în momentul când străbătea ultima trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo, zice-se, câteva lacrimi, de rușine și de remușcare. „Plângi ca o muiere un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat!“ i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un regat pe care n-ai știut să-l aperi ca un bărbat!“ i-ar fi spus, se pare, Fatima, mama sa. — În ochii acestei femei, avea să-mi spună mai târziu tata, ceea ce se petrecuse nu era numai victoria castilienilor; era, poate mai presus de orice, și revanșa rivalei sale. Fiică de sultan, soție de sultan, mamă de sultan, Fatima era plămădită din politică și uneltiri, mult mai mult decât Boabdil, care s-ar fi mulțumit ușor cu o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zori, cântând cât îi ținea gura; mai aveau, pe deasupra, și nesuferitul obicei de a stropi cu apă toate străzile, ceea ce le făcea să fie alunecoase trei zile la rând. Acestor derbedei li se alăturaseră, în anul acela, sute de soldați castilieni, care năpădiseră încă de dimineață numeroasele taverne deschise după căderea cetății, înainte de a se risipi prin diverse cartiere. De aceea tatăl meu n-avea nici un chef să ia parte la distracții. Doar văicărelile mele și cele ale surorii mele, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre concubina sa, pe care a apucat-o zdravăn de cot spunând cu glas scăzut: — Să ne întoarcem acasă, Warda! În numele lui Issa Mesia, să ne întoarcem! Tonul lui era implorator, căci numitul Juan era înconjurat de alți patru militari castilieni în mod vizibil amețiți și înarmați la fel ca el, cu impunătoare halebarde; toți ceilalți trecători se dăduseră în lături, spre a asista la scenă fără să se amestece. Warda explică dintr-o suflare: — E fratele meu! Apoi îi zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
hoinarii se răriseră prin grădinile Granadei, iar florile nu mai aveau strălucire. Cele mai frumoase case din oraș se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai treceau decât pe lângă cerșetori, căci toți musulmanii grijulii cu onorabilitatea lor, dacă nu plecaseră, se rușinau să se arate privirilor. Și ea mai adăugă, cu o voce covârșită de tristețe: — Atunci când nu asculți de voia Celui-de-Sus, e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
domnea în portul Almeria a lăsat o amintire de neșters. Mulți oameni se hotărâseră, la fel ca și noi, să plece în ultima clipă și erau zoriți să ia cu asalt până și cea mai mică barcă. Ici-colo, câțiva soldați castilieni se străduiau să-i potolească, printr-un urlet amenințător, pe cei ce provocau îmbulzeală; alții verificau cu priviri lacome conținutul vreunui cufăr. Se convenise ca expatriații să-și poată lua cu ei toate bunurile, fără nici o restricție, însă nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
târziu, eram confortabil așezați peste bagaje într-o tartană goală, la care am ajuns trecând pe o pasarelă care a fost scoasă în urma noastră. Omul, care nu era altul decât fratele lui Hamed, conducea vama din Almeria, sarcină pe care castilienii încă nu i-o retrăseseră. Vasul îi aparținea și nu avea să se umple de pasageri decât a doua zi. Mama mi-a dat, la fel ca și tatei, o bucată de ghimbir că să mestecăm spre a nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că vom ajunge într-un mic port islamic unde mâini liniștitoare se vor așeza pe umerii noștri ca să șteargă oboseala bătrânilor și lacrimile celor șubrezi. Însă pe chei ne asaltaseră doar întrebări pline de curiozitate gâfâită: „E adevărat că vin castilienii? Le-ați văzut galioanele?“ Pentru cei care ne iscodeau astfel, nu era nicidecum vorba de a pregăti apărarea portului, ci de a nu zăbovi în debandadă. Văzând că noi, refugiații, eram cei nevoiți să împărțim vorbe de mângâiere, eram și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca Cel-de-Sus să-i lungească zilele și să-i acorde victoria asupra vrăjmașilor noștri! — Asta nădăjduim și noi, încuviință mama. Dacă Dumnezeu binevoiește să ne redea într-o bună zi țara, sultanul va fi brațul Lui. Pentru Salma, revanșa asupra castilienilor era desigur una dintre dorințele cele mai arzătoare. Dar ceea ce îi ocupa deocamdată gândurile era mai puțin soarta Granadei, cât aceea a propriului ei cămin. Dacă arăta atâta bucurie la revederea Sarei, era pentru că-și amintea cu cât succes o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se oferea să-l împartă cu mine. E adevărat că el aparținea, prin naștere, celei mai generoase dintre bresle. ANUL LUI HARUN ISCODITORUL 903 de la hegira (30 august 1497 18 august 1498) În anul acela, Melilla a căzut în mâinile castilienilor. O flotă venise să atace orașul, dar l-a găsit pustiu, părăsit de locuitorii săi, care se refugiaseră spre dealurile învecinate, luându-și și bunurile cu ei. Creștinii s-au făcut stăpâni peste oraș și au început să-l fortifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
apoi că orice persoană care avea un creștin printre strămoși trebuia să fie obligatoriu botezată. Unul dintre cei dintâi vizați a fost chiar Hamed. Bunicul său fusese un rob creștin care alesese să recunoască Credința în islam. Astfel că soldații castilieni, însoțiți de un inchizitor, veniră într-o seară la casa lui, în cartierul nostru Albaicin. Alertați, vecinii bătrânului coborâră în stradă încercând să împiedice arestarea acestuia. În zadar. A doua zi, alte persoane, dintre care două femei, au fost înhățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bariere în calea dușmanilor, au fost masacrați soldați, funcționari, călugări. A fost o adevărată răzmeriță. Desigur, orășenii nu erau în măsură să țină piept armatei de ocupație Cu câteva arbalete, câteva săbii, ceva lănci și câteva bâte, ei interziseră trupelor castiliene accesul în Albaicin și începură să se organizeze într-o mică armată spre a duce războiul sfânt. Însă, după două zile de lupte, au fost striviți. Și a început masacrul. Autoritățile proclamară că toți musulmanii aveau să fie executați pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
apăruse Constantinopolul, despre palatul sultanului, ieniceri, drumul prin diversele ținuturi ale Orientului, Siria, Irak, Persia, Armenia, Tartaria. Destul de iute a ajuns la ce era mai important. — Pretutindeni, gazdele mele s-au arătat convinse că într-o zi nu prea îndepărtată castilienii vor fi bătuți, cu voia Celui-de-Sus, că Andaluzia va redeveni musulmană și fiecare se va putea întoarce acasă. Nu știa când, nici în ce împrejurări, recunoștea el, dar putea să dea mărturie de puterea de neînfrânt a turcilor, de teroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fost mult mai solid decât până atunci, numai că oamenii din Rif începeau să sărăcească; mulți au plecat să se așeze în alte provincii ale regatului, iar unele orașe de pe coastă s-au gândit chiar să se dea pe mâna castilienilor. Simțind că lucrurile iau o întorsătură proastă, Zeruali a renunțat la funcție, a părăsit ținutul Rif și a venit să se așeze la Fès cu banii pe care îi storsese până atunci. Dat fiind că nu-și înstrăinase încrederea monarhului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
despre patima tatălui tău pentru acea rumiyya. Și-a pierdut capul cândva, pentru că ea a fost pe punctul să-l abandoneze, pentru că el socotise că îi era în joc onoarea, pentru că voia, în felul său, să-și ia revanșa asupra castilienilor. De atunci, el nu și-a mai regăsit dreapta judecată. Dar cele ce tocmai s-au întâmplat nu îi privesc nici pe Mohamed, nici pe Warda, și nici măcar pe acea nefericită de Mariam; întreaga comunitate granadină din Fès e batjocorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
populație era alcătuită în totalitate sau aproape în totalitate din refugiați andaluzi. Barbă Roșie își instalase tabăra în orășelul portuar Jijil, pe care-l smulsese genovezilor în anul precedent. Totuși, înainte de a ajunge acolo, am aflat că tocmai asedia garnizoana castiliană din Bougie. Cum acest oraș se afla pe drumul meu, am hotărât să mă duc într-acolo, lăsându-i pe ai mei la câteva mile distanță, alături de imamul unei mici moschei de țară, și făgăduindu-mi să mă întorc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
brațul chiar la Bougie, la un asediu mai vechi care se isprăvise printr-un dezastru. De data asta, bătălia părea mai bine pornită. Ocupase deja vechea citadelă a orașului și trecuse la asediul unei alte fortărețe, aproape de plaja unde rezistau castilienii. În ziua sosirii mele, lupta avea parte de un răgaz. În fața cortului comandantului stăteau câțiva paznici, dintre care unul era de obârșie din Málaga. A fost cel care s-a dus să-l cheme pe Harun, arătând un asemenea respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
n-am înțeles motivul decât mai târziu. Corsarul vorbea ca un rege, în fraze scurte și hotărâte al căror înțeles aparent era banal, iar înțelesul ascuns, greu de prins. Astfel a evocat victoriile lui Selim otomanul și aroganța crescută a castilienilor, observând cu tristețe că soarele islamului se înalță în Orient și apune în Occident Când ne-am luat rămas-bun, Harun m-a condus în propriul său cort, mai puțin larg și mai puțin împodobit, dar care putea totuși adăposti vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]