1,043 matches
-
pe valea Crișului Repede. Unii istoriografi situează granița de vest a Daciei Romane la Tisa susținând că, pe valea Crișului Repede ar exista urme de castre romane la Bucea, Șuncuiuș, Vadul Crișului. Cel mai bine păstrat, până în zilele noastre este castrul roman de la Bologa de lângă Huedin. Existența și continuitatea folosirii drumului de pe valea Crișului Repede ce lega Câmpia Tisei cu Transilvania este confirmată de urmele descoperirilor arheologice de la Șuncuiuș, Bălnaca, Vadul Crișului,etc. Bunăoară în gura peșterii Lesiana s-au descoperit
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
a luat ființă în jurul anului 1100, cănd primii coloniști sași sosiți în Transilvania s-au așsezat aici. Urmele de locuire ale zonei sunt însă mult mai vechi, fiind cunoscute multe șantiere arheologice pe aria comunei Ungra. Este de amintit vechiul castru român Pons Vetus. UNGRA este situată sub dealul Stajeii, care atinge o cotă de 589 metri, tocmai în dreptul ruinelor vechiului castru român amintit mai sus. Bătrânii satului își amintesc de existența unei cronici care a fost ținută din cele mai
Ungra, Brașov () [Corola-website/Science/300978_a_302307]
-
zonei sunt însă mult mai vechi, fiind cunoscute multe șantiere arheologice pe aria comunei Ungra. Este de amintit vechiul castru român Pons Vetus. UNGRA este situată sub dealul Stajeii, care atinge o cotă de 589 metri, tocmai în dreptul ruinelor vechiului castru român amintit mai sus. Bătrânii satului își amintesc de existența unei cronici care a fost ținută din cele mai vechi timpuri, de la înființarea comunei în jurul anilor 1100, de către sași, în care au fost consemnate în limba germană toate evenimentele care
Ungra, Brașov () [Corola-website/Science/300978_a_302307]
-
că dacii de aici aveau legături comerciale cu orașe grecești aflate la mare distanță dar și cu lumea romană. În perioada romană pe cuprinsul întregului județ a pulsat o viață intensă, dovadă fiind numeroasele descoperiri făcute, printre care se înscriu castrele romane de la Brețcu (Augustia), Boroșneu Mare, Comolău / Reci și Olteni, ce intrau în sistemul defensiv al Daciei Romane. Pentru perioada postromană este atestată "cultura Sântana de Mureș-Cerneahov" (secolul al IV-lea). Pentru secolul al V-lea și secolul al VII
Județul Covasna () [Corola-website/Science/296655_a_297984]
-
civilizației materiale atinse de societatea dacică din zona Mureșului inferior în preajma cuceririi romane. Hărți și replici după piese originale explică sugestiv desfășurarea și importanța războaielor dacice. Perioada provinciei romane Dacia (106 - 271) este ilustrată de o hartă murală, macheta unui castru roman precum și de numeroase piese originale, provenind de la Apulum (Alba Iulia), Micia, Aradul Nou, Lipova, Olari, Aquincum (Budapesta) etc. Zona arădeană nu a fost parte integrantă a provinciei. Aici au continuat să locuiască, sub atenta supraveghere romană, comunitați de daci
Complexul Muzeal Arad () [Corola-website/Science/302483_a_303812]
-
("Patavissa") a fost o așezare dacică, iar în timpul stăpânirii romane sat ("vicus") și apoi "colonie" (pe teritoriul actualului oraș Turda, județul Cluj), la poalele "Dealului Cetății" pe care era amplasat importantul castru roman . Situl arheologic ce conține resturile orașului Potaissa sunt clasate ca monument istoric, cu codul . A fost ridicat la rangul de "municipium" de împăratul roman Septimiu Sever (193-211) și la cel de "colonie", probabil, de împăratul roman Caracalla (211-217), bucurându
Potaissa () [Corola-website/Science/307062_a_308391]
-
atrăgea după sine scutirea de impozitul funciar. A cunoscut o mare dezvoltare începând din 167-168, când s-a stabilit aici legiunea a V-a Macedonica. În punctul „Piatra Tăiată“ se afla în perioada romană principala carieră a orașului și a castrului roman Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au făcut observații detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar și de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din
Potaissa () [Corola-website/Science/307062_a_308391]
-
opaițe, fragmente ceramice și mai multe monede (o tetradrahmă, un denar din timpul împăratului roman Domițian, un denar din vremea lui Macrinus și alte două monede). Descoperirile indică existența unei așezări și în preajma carierei romane de calcar. Pentru construcțiile din castru și din colonia Potaissa romanii au folosit rocile extrase din mai multe cariere din împrejurimi (Săndulești, zona Cheile Turzii, Podeni). S-a extras mai ales calcar mezozoic (din zona Săndulești), ofiolite și tufuri ofiolitice (din zona Cheile Turzii), precum și gresii
Potaissa () [Corola-website/Science/307062_a_308391]
-
austriece, întruchipat de către generalul Gheorghe Basta - după ce a fost înfrânt lângă Teiuș în anul 1602, s-a refugiat în cetatea Șoimoșului. Considerând însă mult prea nesigură această așezare, a încheiat un pact de schimb cu pașa Bektaș din Timișoara, cedând castrul pentru cetatea din Kladovo. În 1599-1600 trece sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Castrul a fost eliberat definitiv de sub dominația turcească abia în anul 1688. Stricăciunile din timpul și după asediu nu au mai fost remediate niciodată, fortificațiile intrând în paragină
Cetatea Șoimoș () [Corola-website/Science/312428_a_313757]
-
anul 1602, s-a refugiat în cetatea Șoimoșului. Considerând însă mult prea nesigură această așezare, a încheiat un pact de schimb cu pașa Bektaș din Timișoara, cedând castrul pentru cetatea din Kladovo. În 1599-1600 trece sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Castrul a fost eliberat definitiv de sub dominația turcească abia în anul 1688. Stricăciunile din timpul și după asediu nu au mai fost remediate niciodată, fortificațiile intrând în paragină. Nici pentru conservare nu s-au mai luat măsuri. În secolul al XVIII
Cetatea Șoimoș () [Corola-website/Science/312428_a_313757]
-
începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri. Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman de la Gherla a apărat exploatările de sare de la Ocna Dej, Sic, Cojocna și Pata, castrul fiind poziționat între acestea. Clima are un caracter temperat-continental cu nuanțe moderate. Se caracterizează prin veri răcoroase și ierni friguroase. Temperatura medie anuală este
Comuna Cojocna, Cluj () [Corola-website/Science/299578_a_300907]
-
lacuri. Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman de la Gherla a apărat exploatările de sare de la Ocna Dej, Sic, Cojocna și Pata, castrul fiind poziționat între acestea. Clima are un caracter temperat-continental cu nuanțe moderate. Se caracterizează prin veri răcoroase și ierni friguroase. Temperatura medie anuală este de 9,6 °C cu un minim în ianuare de -5 °C și un maxim în
Comuna Cojocna, Cluj () [Corola-website/Science/299578_a_300907]
-
marcoman (166-180) a prilejuit trimiterea în Dacia romană a Legiunii a V-a Macedonica, pentru întărirea granițelor de nord ale provinciei Dacia. Legiunea a fost cantonată între anii 168-170 la Potaissa, pe platoul Dealului Cetății, unde a construit un puternic castru. Prin stabilirea legiunii la Potaissa, s-a întărit considerabil comunitatea de cives Romani, ceea ce a dus la acordarea statutului de municipiu fostei așezări rurale (vicus). Legiunea, compusă din cca 5000 militari, a contribuit decisiv la transformarea efectivă a satului în
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
O dată cu cei 5000 de militari, se stabilesc la Potaissa și numeroase persoane civile care urmau, pretutindeni, armata. Zonele principale de locuit ale populației civile (autohtoni daci și cives Romani) în Potaissa au fost situate la sud și la sud-est de castru. La intrarea în defileul Arieșului, în satul Moldovenești (la circa 15 km sud-vest de Turda de azi, lângă râul Arieș), romanii au mai avut o cetate, de dimensiuni mai reduse, cu rol de control al accesului spre minele de aur
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
pe malul drept al Dunării, la Oescus (azi Ghighen, Bulgaria). Plecarea legiunii a antrenat automat evacuarea unei părți a populației din Potaissa, legată prin interese de armată, și o reducere bruscă a numărului de locuitori ai orașului. Din cercetările în castrul Potaissa, nu rezultă vreo distrugere intenționată, sau vreun incendiu cu prilejul retragerii. Trupele legiunii s-au retras în ordine spre noua localitate de garnizoană, Oescus. Traiul populației rămase la Potaissa în secolele III și IV (după retragerea trupelor romane și
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
păstrate în cetatea de la Colțești și în cetatea din satul Sânmiclăuș (Szentmiklós) (fost sat, azi parte din Turda), au fost arse în timpul invaziei tătare din anul 1241. În primii ani, aceste familii de germani și austrieci au locuit în fostul castru roman Potaissa ("Saxodonia"). Sânmiclăuș (Szentmiklós), sat cu o mică cetate care apăra podul peste râul Arieș, localizat in partea de sud-est a orașului actual, a fost menționat deja în anii 1202-1203, într-un act de hotărnicie emis de regele maghiar
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
din Arad) și satul Sânmiclăuș pe care l-a primit Banul Mikud de la regele ungur Béla IV (1235-1270). Hotarul între celor doua posesiuni "începea la pârâul Peșeleu (Valea Săndulești) aproape de capela din satul Sânmiclăuș, înaintând la cetatea patrulateră Saxodonia (fostul castru roman Potaissa)...". În 1279 se înființează Comitatul Turda (unul din cele 7 comitate ardelene). Nobili maghiari își construiesc case în tot orașul. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea Turda va primi și o însemnată funcție administrativă
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
din sintagma "Forum Iulii", adică forumul lui Iulius Caesar, actualul Cividale del Friuli. În secolul al V-lea, după distrugerea Aquileiei de către huni, Cividalle și-a mărit numărul locuitorilor și importanța strategică. Fortificat de români, în 218 î.Hr., ca și castru, împreună cu orașul Piacenza, pe malurile Padului, Cremona a fost un important centru al regiunii padane, în întreaga perioadă a Republicii Române. În anul 69, a fost asediat și distrus de trupele lui Vespasian, opuse celor ale lui Vitellius, apoi reconstruit
Regio X Venetia et Histria () [Corola-website/Science/322147_a_323476]
-
dată și până la Retragerea Aureliană din 271, teritoriul Olteniei a făcut parte din provincia Dacia Malvensis. Dacia de la sud de Carpați era o regiune în care se putea pătrunde pe uscat doar prin trei trecători: prin Culoarul Timiș-Cerna, străjuit de castrul roman de la Ad Mehadium (Mehadia), prin valea Jiului (prin pasul Lainici), străjuit de castrul de la Ad Mutriam și prin valea Oltului (prin pasul Turnu Roșu), străjuit de castrul de la Arutella. Defileul Lotrului devenind accesibil abia în secolul al-XX-lea. Spre est
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
Dacia Malvensis. Dacia de la sud de Carpați era o regiune în care se putea pătrunde pe uscat doar prin trei trecători: prin Culoarul Timiș-Cerna, străjuit de castrul roman de la Ad Mehadium (Mehadia), prin valea Jiului (prin pasul Lainici), străjuit de castrul de la Ad Mutriam și prin valea Oltului (prin pasul Turnu Roșu), străjuit de castrul de la Arutella. Defileul Lotrului devenind accesibil abia în secolul al-XX-lea. Spre est era doar un drum de munte terasat de legionarii romani, străjuit de coline împădurite
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
pătrunde pe uscat doar prin trei trecători: prin Culoarul Timiș-Cerna, străjuit de castrul roman de la Ad Mehadium (Mehadia), prin valea Jiului (prin pasul Lainici), străjuit de castrul de la Ad Mutriam și prin valea Oltului (prin pasul Turnu Roșu), străjuit de castrul de la Arutella. Defileul Lotrului devenind accesibil abia în secolul al-XX-lea. Spre est era doar un drum de munte terasat de legionarii romani, străjuit de coline împădurite, care pleca dintre localitățile de azi Curtea de Argeș și Pitești, bifurcând-se, în afara provinciei, spre
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
protecție naturală în fața năvălirilor; nordul Olteniei, neaflându-se în calea migratorilor, cum s-a întâmplat cu zonele joase din sudul regiunii. Explicabile sunt și numeroasele ruine daco-romane păstrate într-o stare mult mai bună în Oltenia decât în Transilvania, ruinele castrelor de la Drobeta, dar în special cele de la Sucidava și Pelendava sînt într-o stare mult mai bună decât cele de peste munți. Ele par mai degrabă să fi fost lăsate în paragină și folosite ca materie primă pentru construcțiile din jur
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
lăsate în paragină și folosite ca materie primă pentru construcțiile din jur (cazul Pelendavei, unde o parte a zidurilor a constituit sursa de piatră și cărămidă pentru construirea bisericii, cum apare scris chiar în pisania mânăstirii Coșuna, construită chiar lângă castru). În afara lor, s-au păstrat alte numeroase situri daco-romane: Romula, Rusidava, Buridava, Castra Nova, Ad Mehadium, Ad Mutriam, Arutela, Drobeta ș.a.m.d. De remarcat faptul că Oltenia a continuat să fie în legătură directă cu Imperiul și după Retragerea
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
au primit pământuri în jurul Drobetei, constituind o enclavă, un cap de pod menit să înlesnească construirea în deplină securitate a podului de peste Dunare. Acest ansamblu al descoperirilor masive de monedă romană, unelte agricole, fibule si ustensile de tot felul, arme, castre, sugerează că în regiune, romanizarea a fost extrem de accentuată. Un alt indiciu, este utilizarea frecventă a perfectului simplu în vorbirea populară, perfectul simplu fiind un timp al verbului specific doar limbilor de origine latină. În secolele IV-XII sudul Olteniei a
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
În jurul anilor 33-34 d.C. a participat la construirea drumului roman de pe malul sudic al Dunării, apoi, sub împăratul Claudius (41-54 d.C.), la operațiunile militare care au dus la anexarea Traciei Imperiului Roman. În timpul împăratului Claudius, Legiunea a fost cantonată în castrul de la Oescus . A rămas în Europa până în anul 62 d.C., când împaratul Nero (54-68 d.C.) a strămutat-o în provincia Armenia din Orientul Apropiat. Staționată o anumită perioadă în zona Pontului , a fost trimisă, după declanșarea Primului Război Iudaic (69-70
Legiunea a V-a Macedonica () [Corola-website/Science/306993_a_308322]