760 matches
-
Mulțimea Îl aplaudă pe Hernandez În timp ce defilau. Aroganți, legănându-se, priveau drept Înainte În timp ce mergeau. Se-nclinară În fața președintelui și apoi procesiunea se destrămă. Matadorii se duseră Înspre barrera și-și schimbară mantiile grele cu capele mai ușoare, de luptă. Catârii ieșiră. Picadorii galopară cu smucituri În jurul ringului și doi dintre ei ieșiră pe aceeași poartă pe care intraseră. Servanții măturară nisipul, nivelându-l. Manuel bău un pahar cu apă turnat de unul din delegații lui Retana, care În seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
taur! Mai dă-i dracu’ pe toți! Dădu să se ridice-n picioare și Începu să tușească. Se așeză Înapoi, tușind. Cineva veni și-l ridică. Traversară arena cu el pe brațe către infirmerie, alergând, fiind blocați la poartă de catârii care intrau, apoi prin pasajul Întunecat. Auzi gemetele bărbaților care-l urcau pe scări și apoi Îl lăsară jos. Doctorul Îl aștepta Împreună cu alți doi bărbați Îmbrăcați În alb. Îl Întinseră pe masă. Îi tăiau cămașa. Era obosit. Simțea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cei morți sunt de obicei masculii speciei umane, deși asta nu mai e adevărat când vine vorba de animale, eu văzând deseori iepe moarte. Un alt aspect interesant al războiului este că doar În acele condiții un naturalist poate observa catâri morți. În douăzeci de ani de observație civilă, n-am reușit niciodată să văd un catâr mort și Începusem să am Îndoieli În privința mortalității acestei specii. Rareori mi s-a Întâmplat să văd ceea ce credeam că este un catâr mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vorba de animale, eu văzând deseori iepe moarte. Un alt aspect interesant al războiului este că doar În acele condiții un naturalist poate observa catâri morți. În douăzeci de ani de observație civilă, n-am reușit niciodată să văd un catâr mort și Începusem să am Îndoieli În privința mortalității acestei specii. Rareori mi s-a Întâmplat să văd ceea ce credeam că este un catâr mort, dar când mă apropiam, observam că am În față creaturi vii care păreau moarte doar din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
observa catâri morți. În douăzeci de ani de observație civilă, n-am reușit niciodată să văd un catâr mort și Începusem să am Îndoieli În privința mortalității acestei specii. Rareori mi s-a Întâmplat să văd ceea ce credeam că este un catâr mort, dar când mă apropiam, observam că am În față creaturi vii care păreau moarte doar din cauza calității speciale pe care o posedă, aceea a repausului complet. Pe timp de război, Însă, aceste animale sucombă În aceeași manieră ca mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În față creaturi vii care păreau moarte doar din cauza calității speciale pe care o posedă, aceea a repausului complet. Pe timp de război, Însă, aceste animale sucombă În aceeași manieră ca mult mai comunii și mai puțin căliții cai. Cei mai mulți catâri morți pe care i-am văzut zăceau pe drumurile de munte sau la picioarele vreunei pante abrupte, unde fuseseră Împinși ca să se elibereze drumul. Păreau o imagine mai potrivită cu peisajul muntos, unde ești obișnuit cu prezența lor și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lor și unde păreau mai puțin incoerenți decât mai târziu, la Smyrna, unde grecii rupeau picioarele tuturor animalelor de povară pe care le aveau și le aruncau de pe chei ca să se Înece În apa de la mal. Mulțimea de cai și catâri cu picioarele rupte care se Îneca În apele acelea de la mal cerea parcă un Goya care să o zugrăvească. Asta deși, dacă ar fi să vorbim În sens propriu, n-aș crede că ar fi strigat după un Goya, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și-o ia drept concubină, iar el a zis că eu Îi sunt de-ajuns ca soție. Eu am insistat spunându-i că un armăsar trebuie să aibă iepe, iar iepele se prăsesc, așa că să nu se poarte ca un catâr“. Conform spuselor Mamei Scumpe, relația dintre tata și mama era „foarte politicoasă, așa cum se cuvine să fie Între doi străini“. De fapt, tata era mult prea bun, iar mama Învățase să profite de asta. Mama Scumpă prezenta situația cam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
auzit vorbindu-se niciodată de Mine, și n-au văzut slava Mea, ei vor vesti slava Mea printre neamuri. 20. Vor aduce pe toți frații voștri în mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în cară și pe tărgi, pe catîri și pe dromadere, la muntele Meu cel sfînt la Ierusalim, zice Domnul, cum își aduc copiii lui Israel darurile de mîncare, într-un vas curat, la Casa Domnului. 21. Și voi lua și dintre ei, pe unii ca preoți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Paris Massilia Marseille Noviodunum Nyon Vesontio Besançon PARTEA INTÂI 1 Soarele era la apus când Balamber și prietenii săi, ieșind călare de pe cărarea întortocheată pe care o urmaseră tăind pădurea, zăriră cocioaba lui Audbert, marcomanul. Dindărăt, ducând de căpăstru un catâr cocoșat sub o încărcătură greoaie, li se alătură tânărul Kayuk. Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară fără grabă micul regat al marcomanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii pe care îi cunoștea, Balamber nu era dintre cei mai răi. își strigă tare câinele și înaintă către cei patru cu un mers iute, dar stăpânit, urmărindu-le atent fiecare mișcare. Ochii i se opriră pentru o clipă la catârul pe care cel mai tânăr dintre vizitatori îl trăgea după sine: era împovărat până la refuz, dar încărcătura era acoperită cu totul de o pânză mare, aspră, de in. Se întoarse din nou să-și cheme câinele, fiindcă agitația lui furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar și atunci când râdeau. Cine era misteriosul mijlocitor pe care trebuiau să-l întâlnească? Se gândeau cu adevărat să-l îmbuneze pe Gundovek? Ce daruri îi duceau? încă de la începutul călătoriei, deslușise, sub bucata aspră de in ce învelea încărcătura catârului, două sipete, iar atunci când Odolgan ușurase animalele de încărcătură, putuse chiar să le vadă și să observe că hunul le ducea cu greu în brațe. Dar, în definitiv, nu asta era principala lui grijă; ba mai mult, dacă stătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de-a face cu o pradă mult dorită, dar periculoasă. Cu inima bătând să-i spargă pieptul, Audbert se răsuci în șa și îl privi alarmat pe Balamber, care se apropie fără grabă, urmat de Odolgan și de Kayuk cu catârul său. Khaba, în schimb, ce ar fi trebuit să se afle în capătul șirului, nu se vedea; probabil că rămăsese în urmă. în sfârșit, Balamber ajunse lângă el. — Cine sunt câinii ăștia râioși? îl întrebă cu aparentă dezinvoltură, ținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cheamă Gomer și sunt conducătorul acestor oameni. Pe aici nu trece nimeni fără să ne dea socoteală, iar voi nu sunteți de prin părțile astea. Vânători? închipuindu-și că nu lipsea mult până bagaudul ar fi pretins să percheziționeze încărcătura catârului, Balamber socoti că e inutil să mintă și speră că, dimpotrivă, va ieși din impas, sau cel puțin va câștiga timp, apelând la nume răsunătoare. — Nu, suntem soli. Mergem în valea Rhonului, cu un mesaj de la Atila pentru Gundovek. — Gundovek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tăind pometul în întregime, până aproape de gât. El fu cel care se făcu ecoul căpeteniei sale: — Măi, să fie! observă. E ciudat. Dar solii nu călătoresc niciodată cu mâinile goale. Gomer încuviință și, întinzându-se ca să tragă cu ochiul la catâr, observă: — Aici, Ulf are dreptate: dacă mergeți la Gundovek, cu siguranță îi duceți daruri. — Firește. Acum ți le și arăt, răspunse hunul pe un ton amabil, apoi se întoarse cu naturalețe și, chemându-l pe Kayuk, care se oprise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ți le și arăt, răspunse hunul pe un ton amabil, apoi se întoarse cu naturalețe și, chemându-l pe Kayuk, care se oprise la câțiva pași distanță, îi făcu semn cu mâna să se apropie. Biatul înaintă, trăgând de căpăstru catârul cu încărcătura lui, iar Gomer, trecând pe lângă Balamber fără să se oprească, le veni în întâmpinare. Audbert, care nu-i scăpa din ochi pe bagauzii din jur, rămase uimit, nu fără un dram de ușurare, văzând cât era Balamber de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușurare, văzând cât era Balamber de conciliant. Prin urmare, hunul, cântărind raportul de forțe, luase hotărârea înțeleaptă să fie conciliant și poate că așa vor reuși să se salveze cu toții. Nu-și lua ochii de la Kayuk, care se apropia cu catârul, astfel că nu putu să vadă ce se întâmpla în acea clipă. Auzi doar niște zgomote, urmate repede de strigăte: un șuierat sinistru și imediat un nechezat și un strigăt răgușit, apoi fluieratul unei lame în aer și o bufnitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse să privească spre luminiș, rămase încremenit. Alți doi bagauzi zăceau în iarbă, străpunși de săgețile lui Khaba, iar Odolgan, strigând și râzând, se năpustea cu securea însângerată către un al treilea, deja înmărmurit; iar Kayuk se străduia să țină catârul, ce răgea zvârlind din copite. Bagauzii care rămăseseră în viață se retrăseseră în grup la marginea luminișului; de acolo, incapabili să mai reacționeze, aruncau priviri îngrozite spre Balamber; acesta, în șaua calului, îl ținea zdravăn pe comandantul lor de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grupul mergea în șir indian pe teren deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe jos, ținând de căpăstru caii tot mai nervoși; ultimul venea Kayuk, cu catârul. Foarte curând, rafale violente de ploaie biciuiră valea, iar cărările deveniră imediat alunecoase. Aveau nevoie urgentă să găsească un adăpost; iar când Audbert, aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos pe coasta aceea, sub plesnetele ploii. Ajunseră aproape de căsuță, dar nu găsiră pentru animale alt adăpost decât sub coroanele răvășite ale copacilor; era, totuși, mai bine decât nimic. în vreme ce tovarășii săi le legau de arbuști cât puteau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de nuntă și... Balamber îi acoperi vorbele, poruncindu-i lui Kayuk să se ducă afară și să aducă burduful de kumis. — Ptiu! izbucni Malaberga. Nu vreau, nu-mi trebuie așa ceva! Și pe urmă, acum o fi caldă ca urina de catâr! îi vorbi direct băiatului: — Mergi pe drumul dintre copaci cam douăzeci de pași. O să găsești un puț de piatră. Jos e un izvor, iar în apă am lăsat două amfore de vin de Mosela. Dă la o parte găleata, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu conteni să-l cerceteze, în culmea uimirii: — Ai supraviețuit trăsnetului! Din câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său. Și, printr-o ciudată asociere, își aminti de Audbert. — Și marcomanul? L-ați găsit? întrebă cu glas scăzut, ca să nu fie auzit de gărzile lui Gualfard; fiindcă nimic nu-i garanta că printre ei n-ar fi fost vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de plopi, aflat la o distanță de o sută de pași de drum. Acolo, printre primii copaci, se intuiau siluetele câtorva iliri călări, ce păreau să caute ceva sau pe cineva. — E acolo, în desiș. Au prins pe cineva la catâri. Venise, între timp, heraldul, ce ținea stindardul roșu al lui Gundovek, împreună cu cei doi însoțitori; toți trei îi urmăreau cu curiozitate pe romani, căutând să-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de zel, Wolfhram ridică mâna să-l lovească încă odată, însă Sebastianus, de la înălțimea calului său, întinse o mână ca să-i domolească mânia. Așteaptă, îi porunci. Apoi, întorcându-se spre prizonier, care își freca obrazul însângerat, întrebă: Ce căutai printre catâri? De mâncare, veni prompt răspunsul. N-am pus gura pe nimic de ieri dimineață. — Care e numele tău? — Audbert. Nu e un nume celtic, iar după accent, nu pari a fi nici burgund, nici galo-roman, observă Sebastianus. De unde vii? — Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma, în grabă, pe spinarea vreunui catâr îndărătnic - căutau să mărească pasul. Diferitele comunități se adunau, de regulă, în spatele diaconilor, care mergeau ținând deschise Psaltirele de pergament și intonând, acum urmați doar de câteva glasuri din mulțimea epuizată, psalmi ce implorau îndurarea divină. Cât despre nobilitas, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]