318 matches
-
Și nimeni n-a bănuit ce rol mare avea să joace în scurt timp acea javră cu nume imperial. * Săpăturile înaintau destul de greu. Adică, la drept vorbind, nici nu erau săpături în adevăratul înțeles al cuvîntului. La fiecare lovitură de cazma sau de lopată se nimerea în cîte-o piatră. Era mai mult un fel de scurmătură plictisitoare și mai ales sortită să scoată șapte rînduri de sudori de pe vajnicii căutători. Dar treaba începută trebuia dusă la capăt fără doar și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
poate. Nedescoperirea comorii ar fi însemnat o înfrîngere prea dureroasă pentru întreaga echipă și orice participant era perfect conștient de urmări. Săpa deci fiecare cum putea, icnind, gemînd, scuipînd în palme, scoțînd exclamații de mirare cînd săreau scîntei la loviturile cazmalelor, îndemnîndu-se unul pe altul, mă rog, se cunoștea că te afli printre niște adevărați căutători de comori și nu printre șoricari! Mai trist era însă altceva: comoara încă nu se lăsa descoperită. Nici măcar o brățară, o coroană, un inel, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un dinte de otravă rezervat Bărzăunului. Curioasă din fire însă, nu-și putea alunga deloc din minte gîndul la tăblițele descoperite de Bărzăun. Dar dacă pe o tăbliță din astea e planul comorii? își zise ea, rămînînd nemișcată în coada cazmalei, cu ochii țintă la Bărzăun. Acesta, gîndind că ar fi putut-o supăra pe biata fată vorbindu-i de moarte, ridică fruntea, închise un ochi în care se strecurase o picătură de sudoare și începu să rîdă spre ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cuvînt în mintea Ilincăi! Nu era pentru prima dată cînd pocitania de Bărzăun îi spunea așa și, de data asta, mai ales că tot acum se putea uita și la tăblițe, se hotărî să-l pocnească pe Bărzăun cu coada cazmalei. Și, nici una nici două, porni spre el ca o vijelie, săltă cazmaua, ținînd-o dinspre partea metalică și se răsti la el de departe: Las' că-ți arăt eu ție, fărmătură ce ești! Bărzăunul însă, cît era el de mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăun îi spunea așa și, de data asta, mai ales că tot acum se putea uita și la tăblițe, se hotărî să-l pocnească pe Bărzăun cu coada cazmalei. Și, nici una nici două, porni spre el ca o vijelie, săltă cazmaua, ținînd-o dinspre partea metalică și se răsti la el de departe: Las' că-ți arăt eu ție, fărmătură ce ești! Bărzăunul însă, cît era el de mic și de neînsemnat, se arcui deodată și sări pe o margine de zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mă? Da tu de ce m-ai făcut "prost"? și începu iar să se strîmbe la ea. Iiii, se aprinse și mai tare Ilinca, așa ți-i treaba? Te-nvăț eu minte, jîmbatule! Și porni din nou spre Bărzăun amenințîndu-l cu cazmaua ridicată. De data asta însă, Bărzăunul n-a mai fugit, cum se așteptase Ilinca, ci rămase neclintit la locul lui, cu cazmaua în mînă, aidoma unui dîrz apărător al meterezelor din timpurile străvechi. Și, pentru prima oară în existența ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca, așa ți-i treaba? Te-nvăț eu minte, jîmbatule! Și porni din nou spre Bărzăun amenințîndu-l cu cazmaua ridicată. De data asta însă, Bărzăunul n-a mai fugit, cum se așteptase Ilinca, ci rămase neclintit la locul lui, cu cazmaua în mînă, aidoma unui dîrz apărător al meterezelor din timpurile străvechi. Și, pentru prima oară în existența ei, Ilinca se opri neputincioasă și temătoare în fața acelui monument al dîrzeniei. Însemna că Bărzăunul devenise altul! Nu mai era cel de altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
-n pace! răspunse Ilinca printre sughițuri și-și șterse ochii cu mîneca treningului. De ce plînge? îl întrebă Vlad încet pe Bărzăun. Pe cuvînt de onoare că n-am habar, răspunse acesta în totală necunoștință de cauză. Te-ai lovit cu cazmaua? o întrebă Vlad pe Ilinca aplecîndu-se protector spre ea. Nu m-am lovit cu nici o cazma! M-a... m-a insultat Bărzăunul! Cuuum? răsunară în același timp trei glasuri, întrucît sosise la locul necazului și Tomiță. N-am insultat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întrebă Vlad încet pe Bărzăun. Pe cuvînt de onoare că n-am habar, răspunse acesta în totală necunoștință de cauză. Te-ai lovit cu cazmaua? o întrebă Vlad pe Ilinca aplecîndu-se protector spre ea. Nu m-am lovit cu nici o cazma! M-a... m-a insultat Bărzăunul! Cuuum? răsunară în același timp trei glasuri, întrucît sosise la locul necazului și Tomiță. N-am insultat-o deloc, se apără impetuos Bărzăunul. Ea m-a făcut pe mine prost! Și tu cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se îndreptară spre uneltele lor. Cu toată durerea pe care o mai păstra încă în suflet, Ilinca nu putu să treacă indiferentă pe lîngă locul unde Bărzăunul aruncase tăblițele. Le zări de departe, se făcu că dă cîteva lovituri de cazma în jurul lor, ca să pară descoperite atunci, apoi le ridică și începu să le întoarcă pe toate părțile. Bărzăunul prinse viclenia Ilincăi și, gîndind că descoperirea sa ar putea avea vreo importanță, nu se putu stăpîni să nu strige, ca să-1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
formară o echipă, iar Bărzăunul altă echipă, sau, ca să fiu mai exact, o bucățică de echipă. Și săpăturile reîncepură... Dar nu mai aveau farmecul de la început, orice s-ar spune. Marele interes pentru comoară se dusese parcă pe apa sîmbetei. Cazmalele cădeau mai rar, lespezile se ridicau mai greu, în schimb cuvîntul "ied" stăruia în fiecare clipă pe buzele tuturor. Și poate că lucrurile s-ar fi calmat și săpăturile ar fi recăpătat cu timpul importanța cuvenită, dacă nu și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe locul întîi la un mare concurs. Tu nu ești cumva ești Ilinca, fata brigadierului Iliuț? întrebă domnul Nicanor în loc de răspuns la bună ziua. Da, domnule secretar, eu sînt. Aha ! Și-acum spune-mi repede unde-ați fost cu lopeți și cazmale! Dar să-mi spui drept, auzi? Păi... Fără nici un "păi"! Am fost și noi... aici, în pădure... Să săpăm un izvor, răsună cutezător glasul Bărzăunu-lui, oferind tuturor o soluție salvatoare. Să săpați un izvor? se încreți din nou domnul Nicanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că ne-apucă noaptea pe coclauri! Mergem, mergem, domnule președinte, răspunse politicos Nicanor. Dar, cu toate că a zis "mergem, mergem", nu se porni cu nici un chip din fața copiilor. Parcă l-ar fi plantat cineva acolo. Se uită țintă la fiecare, la cazmale și lopeți, apoi dădu furios din cap și zise răstit: Izvor, vasăzică? Lasă că știu eu unde-ați fost, șobolanilor! He, he! Nu văd eu? Vă arăt eu vouă mîine! Dădu să plece, dar... (uf, și Bărzăunul ăsta!) ochii i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de la Bitzirk (regiune) să îndepărteze acel holm de la Sirete, iar pe terenul dobândit să-și așeze două gospodării cu grădini și cu pometuri lucrate lipovenește. Și așa, escavatoarele mele cu barbă, înzestrați fiecare cu câte două hârlețe, două lopeți, două cazmale și două tărăboanțe s-au apucat să mute ditamai muntele! Lucrau zi-lumină, iarna-vara, fără întrerupere, nu mai puțin de cincizeci de ani, măi fraților! Adică numai tata că bunicul după vreo douăzeci și cinci s-a prăpădit. Numai ce trebușoara asta fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
decît să strălucească prelung și stăpînit. Președintele a vorbit despre amenajare. Cu mîinile la spate, uneori cu cîte un singur gest expansiv. Ca și cum chiar el ar fi autorizat amplasamentul și ca și cum acesta ar fi fost deja configurat, iar nu săpat, cazma după cazma. A vorbit despre vestiarele spațioase, moderne și despre prospectările în vederea unei noi organizări a Jocurilor în orașul nostru. Ne-a urat succes. Abia dacă semăna vreun pic cu David, cu excepția zîmbetului din jurul gurii lui subțiri. Un zîmbet cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
strălucească prelung și stăpînit. Președintele a vorbit despre amenajare. Cu mîinile la spate, uneori cu cîte un singur gest expansiv. Ca și cum chiar el ar fi autorizat amplasamentul și ca și cum acesta ar fi fost deja configurat, iar nu săpat, cazma după cazma. A vorbit despre vestiarele spațioase, moderne și despre prospectările în vederea unei noi organizări a Jocurilor în orașul nostru. Ne-a urat succes. Abia dacă semăna vreun pic cu David, cu excepția zîmbetului din jurul gurii lui subțiri. Un zîmbet cu care puteai
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
precum ăsta al vostru...“ „Iisus“, zise Petru. „Știi bine cum Îl cheamă.“ „Da, ăsta.“ Unul dintre ucenici o porni În fugă până la cel mai apropiat cătun și se Întoarse cu niște lucrători care tocmai isprăviseră o fântână. Duceau În spate cazmale, lopeți, toporiști. În urma lor mergea tot satul, tot ce era suflare, căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
doar așa ghemuit la țărmul inimii, ca o cățea gata să fete, și doar așa ghemuit ca și cum aș vrea să-i montez un sigiliu inimii cu mîinile mele meșterind printre tropi, ca și cum aș vrea să deschid cu o cazma conserva unui miracol, ca si cum aș despica o burtă de pește fermecat... ...Dar loviturile seamănă mult prea mult cu zgomotele făcute de gropar În pămîntul Înghețat. PÎnă să-ți dezgropi sicriul trebuie să-ți astîmperi venele groase hrănite cu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
să-ți dezgropi sicriul trebuie să-ți astîmperi venele groase hrănite cu sîngele de cerboaică al iluziei. Dezlegat cum stai și fără de Împotrivire, dezlegat de harul tatălui, Încercînd În genunchi, Încercînd zadarnic ghemuit pe țărm să spargi pîntecele peștelui, mînuind cazmaua ca cel mai desăvîrșit gropar Încercînd În zadar să frîngi cîntecul de lebădă al proniei. SÎngele e tot mai Înghețat, cazmaua din ce În ce mai tocită, țărmul tot mai departe, răspîntia care duce la cifra ta duhnește din ce În ce mai tare
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
fără de Împotrivire, dezlegat de harul tatălui, Încercînd În genunchi, Încercînd zadarnic ghemuit pe țărm să spargi pîntecele peștelui, mînuind cazmaua ca cel mai desăvîrșit gropar Încercînd În zadar să frîngi cîntecul de lebădă al proniei. SÎngele e tot mai Înghețat, cazmaua din ce În ce mai tocită, țărmul tot mai departe, răspîntia care duce la cifra ta duhnește din ce În ce mai tare a moarte. Am să te arunc unui carnaval al scrîșnetului, am să-i organizez funeralii mărețe fiecărui fir de păr căzut
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
duhnește din ce În ce mai tare a moarte. Am să te arunc unui carnaval al scrîșnetului, am să-i organizez funeralii mărețe fiecărui fir de păr căzut de pe creștetul tău, am să răscumpăr ruginii tot fierul din care-ți voi face o nouă cazma, voi coase haine de mătase pentru isteria lumii, Îți voi șterge cu acid sinuciderea de pe fața nevăzută a medaliei, voi coborî cu hăitașii pînă-n visele tale și le voi curăța de alge, de geometria bunei vestiri, te voi hrăni cu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
acid sinuciderea de pe fața nevăzută a medaliei, voi coborî cu hăitașii pînă-n visele tale și le voi curăța de alge, de geometria bunei vestiri, te voi hrăni cu toate notele și comentariile la cărțile sfinte să capeți puteri, să apuci cazmaua cea nouă făcută din alama trîmbițelor și să spargi odată burta peștelui, și de acolo să mă naști odată pentru totdeauna. Balast: O năimită din acelea pe care carnavalul le scoate la mezat o aia hîrșită În toate secretele, unsă
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
Kobayashi, hai să auzim toată povestea înăuntru... A și început să plouă... Cerul s-a întunecat, iar picăturile de ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-ai ascuns! — Nu... nu... nu... aici. Mlaștină. — Mlaștină? Endō auzea povestea pentru prima dată. Cu paisprezece ani în urmă, Kanai și Kobayashi, din același batalion cu fratele lui, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându-se din când în când spre Gaston. 12 Mlaștina întunecată După ce a vorbit cu Kobayashi, Endō l-a chemat pe Gaston și i-a dat să țină frânghia și cazmaua pe care le adusese omul. Gaston nu avea nici cea mai vagă idee la ce serveau. El nu știa nici măcar unde merg. Îi era suficient că Endō se purta prietenos cu Kobayashi și părea să fi uitat de dușmănie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era cu ei, încât începu să fluiere. Lasă vorba! țipă Endō la Gaston, care se opri la jumătatea melodiei, cu buzele strânse. Cei trei au pornit în tăcere. Kobayashi și Endō au luat-o înainte și Gaston după ei, cu cazmaua și frânghia. Strada Ziua-a-cincea-machi era încă învăluită în tăcere. — Sunteți sigur că puteți avea încredere în străinul acela? întrebă Kobayashi suficient de tare ca să-l audă și Gaston. Nu că n-am încredere, dar... — Eu comand aici, răspunse Endō aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]