KorAP: Find »[drukola/base=ceainărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...17 >

408 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

Era amiaza. Berze albe și păsări de apă sporovăiau pe eleșteu. Florile de piersic cădeau dese și îmbelșugate. Deși livada era împrejmuită de zidurile castelului, pe vârful înalt al Muntelui Inabayama erau puține zile fără vânt. Tatsuoki zăcea beat în ceainăria din livada de piersici. Saito Kuroemon și Nagai Hayato, doi dintre vasalii superiori ai lui Tatsuoki, îl căutau pe seniorul din Inabayama. N-or fi rivalizat consoartele lui Tatsuoki cu „haremul celor trei mii de frumuseți” din legenda chineză, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
erau incluse și doamnele de onoare, ar fi întrecut în număr piersicile din livadă. Așezate în grupuri, așteptau însingurate și plictisite ca leneșul somnoros să se trezească. — Unde e Domnia Sa? întrebă Kuroemon. — Domnia Sa pare să fie obosit. A adormit în ceainărie, răspunse ajutorul. — Vrei să spui că e beat? Kuroemon și Hayato priviră în ceainărie. Îl zăriră pe Tatsuoki întins în mijlocul unei mulțimi de femei, cu o tamburină în chip de pernă. — Ei, vom veni mai târziu, spuse Kuroemon. Și cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Așezate în grupuri, așteptau însingurate și plictisite ca leneșul somnoros să se trezească. — Unde e Domnia Sa? întrebă Kuroemon. — Domnia Sa pare să fie obosit. A adormit în ceainărie, răspunse ajutorul. — Vrei să spui că e beat? Kuroemon și Hayato priviră în ceainărie. Îl zăriră pe Tatsuoki întins în mijlocul unei mulțimi de femei, cu o tamburină în chip de pernă. — Ei, vom veni mai târziu, spuse Kuroemon. Și cei doi dădură să plece. — Cine e? Aud voci bărbătești! ridică Tatsuoki chipul îmbujorat, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de slăbit, încât sunt îngrijorată. Minunat lucru, să văd o atât de frumoasă relație între frate și soră. Hideyoshi se apropie de ea. Oyu era gata să se prosterneze, dar el o apucă de mâini. — Oyu, hai să mergem până la ceainăria de-acolo. Sunt atât de beat încât nu mai pășesc sigur pe picioare. Aș dori să-mi faci un vas de ceai. — Vai de mine! Mâinile mele! Nu se cade. Vă rog, dați-mi drumul. — E-n regulă. Nu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
trăia Kaisen, omul ce-l învățase pe Shingen secretele religiei Zen. Shingen răspunse la salutările călugărilor și se duse în grădină. Întrucât chiar venise doar într-o scurtă vizită, nu intră în templul principal. În apropiere se afla o mică ceainărie, cu numai două camere. Dintr-un izvor curgea apă; frunze galbene de ginkgo căzuseră în jgheab, scurgându-se prin mușchiul înmiresmat al unei grădini cu pietre. — Reverența Voastră, am venit să-mi iau rămas bun. La auzul cuvintelor lui Shingen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dintr-un izvor apropiat aruncă deodată ciutura la pământ și, zbierând ceva neinteligibil, o luă la fugă printre copaci. Prin grădină răsună un zgomot ca al unui cerb în goană. Călugărul care urmărise pașii se repezi în sfârșit înapoi spre ceainărie: — Aduceți repede niște oameni. Tocmai a scăpat un personaj suspect la înfățișare! anunță el. Nu exista nici un motiv ca în templu să pătrundă cineva suspect, iar când Kaisen îl chestionă pe călugăr, ieși la lumină toată întâmplarea. — Încă n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
adevărul. Apoi, azi dimineață, a zis că se ducea în Kofu pentru a se întâlni cu Amakasu Sanpei, comandantul corpului său. Ne-am lăsat păcăliți complet, dar adineaori, în timp ce scoteam apă de la izvor, l-am văzut pe nemernic sub fereastra ceainăriei, agățat de ea ca un gușter. — Cum?! A ascultat conversația dintre mine și Domnia Sa? — Când mi-a auzit pașii și s-a întors în direcția mea, a părut foarte surprins. Apoi, a pornit repede spre grădina din spate, așa că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lui Kaisen, vorbi încet: — Amakasu Sanpei face parte dintre însoțitorii mei de azi. Să-l punem să-l urmărească pe individ. Chemați-l aici. Sanpei se prosternă în grădină și, ridicând privirea spre Shingen, care continua să stea așezat în ceainărie, întrebă ce misiune îi încredința. Acum câțiva ani, ai avut sub comanda ta un om numit Watanabe Tenzo, cred. Sanpei se gândi un moment, apoi răspunse: — Îmi amintesc. Era născut la Hachisuka, în Owari. Unchiul său, Koroku, pusese să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
privești tulburările și cataclismele din trecut, nici chiar această situație nu e chiar atât de neobișnuită. Ei bine, poftește. Nu te pot primi prea grozav, dar pot să-ți ofer măcar o ceașcă de ceai? Mikawa îl conduse spre o ceainărie. Privind spatele generalului bătrân, cu părul alb, se vedea clar că trecuse deja dincolo de viață și de moarte. Ceainăria era mică și retrasă, în capătul unei alei printre copaci. Hideyoshi se așeză, cu senzația că se afla într-o cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Nu te pot primi prea grozav, dar pot să-ți ofer măcar o ceașcă de ceai? Mikawa îl conduse spre o ceainărie. Privind spatele generalului bătrân, cu părul alb, se vedea clar că trecuse deja dincolo de viață și de moarte. Ceainăria era mică și retrasă, în capătul unei alei printre copaci. Hideyoshi se așeză, cu senzația că se afla într-o cu totul altă lume. În liniștea ceainăriei, gazda șioaspetele se curățau temporar de sângele vărsat în lumea de-afară. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
părul alb, se vedea clar că trecuse deja dincolo de viață și de moarte. Ceainăria era mică și retrasă, în capătul unei alei printre copaci. Hideyoshi se așeză, cu senzația că se afla într-o cu totul altă lume. În liniștea ceainăriei, gazda șioaspetele se curățau temporar de sângele vărsat în lumea de-afară. Era sfârșitul toamnei. Afară cădeau frunzele copacilor, dar nici un fir de praf nu era depus pe podeaua de lemn lăcuit. — Am auzit că vasalii Seniorului Nobunaga s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
conacul lui Matsushita Kahei și începuse să cutreiere munții șipădurile, fără nimic de mâncare și nici un adăpost. Hideyoshi nu știa dacă Mikawa rămăsese afară, urmărindu-l pe furiș, sau dacă plecase exasperat, dar în orice caz nu mai era în ceainărie. „Ah, ce interesant este. E într-adevăr interesant,” reflectă el. Parcă ar fi vorbit cu ceainicul. Singur, clătină din cap. În acel moment, își aminti hotărârea sa de a nu se mișca, orice-ar fi fost. Undeva, în grădină, Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
acel moment, își aminti hotărârea sa de a nu se mișca, orice-ar fi fost. Undeva, în grădină, Hideyoshi auzi glasurile nevinovate a doi copii mici, care se străduiau să nu izbucnească în râs. Îl priveau prin deschizăturile gardului din jurul ceainăriei. — Ia te uită ce mutră de maimuțoi are! — Da! Chiar așa arată. — Mă-ntreb de unde a venit. — Trebuie că-i un mesager de la Zeul Maimuță. Hideyoshi întoarse capul, pentru a-i zări pe copiii ascunși după gard. În timp ce el fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
încât nu scoase nici unscâncet. Dar, întors cu picioarele-n sus, privi pe dedesubtul lui Hideyoshi i, văzând chipul omului și tot cerul cu capul în jos, în sfârșit țipă și el. Fujikage Mikawa îl lăsase pe Hideyoshi singur în ceainărie și mergea pe cărarea din grădină. Fi primul care auzi plânsetele lui Chacha în timp ce fugea și țipetele lui Manju. Alarmat, alergă să vadă ce se întâmpla. — Cum! Mișelule! răcni el îngrozit, apucând instinctiv mânerul spadei. Stând cu picioarele de-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
toate părțile. Nimeni nu putea face nimic. Mikawa simțea imensitatea greșelii pe care o comisese și părea să asculte cu băgare de seamă cuvintele lui Hideyoshi. Își revenise din șocul temporar și reveni la calmul pe care-l arătase în ceainărie. În sfârșit, Mikawa se putu mișca; gesticulă spre oamenii din jurul lui Hideyoshi: — Îndepărtați-vă de el; lăsați totul în seama mea. Chiar dacă voi fi nevoit să-i iau locul, tânărul senior nu trebuie să pățească nimic. Înapoiați-vă la posturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
un steag. În orice caz, am stabilit ca trupele să aștepte până primeau semnalul. Mikawa păru surprins de toate aceste pregătiri. Dar ceea ce-l miră și mai mult fu scoica de semnalizare pe care Hideyoshi o ascunsese lângă vatra din ceainărie. După de ridică drapelul și reveni în camera de oaspeți, Hideyoshi spuse, râzând: — Dacă aș fi constatat că situația nu evolua bine, plănuisem să fug cu toată viteza la ceainărie și să arunc în vatră scoica pentru focul de semnalizare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de semnalizare pe care Hideyoshi o ascunsese lângă vatra din ceainărie. După de ridică drapelul și reveni în camera de oaspeți, Hideyoshi spuse, râzând: — Dacă aș fi constatat că situația nu evolua bine, plănuisem să fug cu toată viteza la ceainărie și să arunc în vatră scoica pentru focul de semnalizare. Frumoasă ceremonie a ceaiului ar fi fost! Hideyoshi rămase singur. Trecuseră mai bine de trei ore de când Mikawa îl adusese în camera de oaspeți, cu rugămintea de a aștepta doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
transforma în munți de cadavre. Cu gândul la acele ruine și bătălii trecute, se putea înțelege că frumusețea peisajului răsuna de vaietele stafiilor. Mitsuhide stătea ascultând sunetul ploilor de vară timpurie și amintindu-și. Întretimp, Mitsuharu se afla într-o ceainărie mică, privind focul din vatră și ascultând sunetul vesel al apei care fierbea într-un ibric de ceai făcut de meșterul turnător Yojiro. În acel moment, era cufundat complet în arta ceaiului. De pe vremea adolescenței, Mitsuharu și Mitsuhide fuseseră crescuți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vă deranjăm, dar ne întrebam dacă am putea schimba o vorbă cu dumneavoastră. E o chestiune destul de importantă. Dengo nu vorbea pe tonul său obișnuit. Mitsuharu răspunse și el ca și cum i-ar fi așteptat: — De ce n-am merge cu toții la ceainărie? Seniorul Mitsuhide a adormit, și tocmai mă gândeam că ar fi mare păcat să irosim focul de sub ceainic. — Dacă ne ducem la ceainărie, nu va trebui să ținem oamenii la distanță. Excelentă idee. — Permiteți-mi să vă conduc. — Mă tem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
său obișnuit. Mitsuharu răspunse și el ca și cum i-ar fi așteptat: — De ce n-am merge cu toții la ceainărie? Seniorul Mitsuhide a adormit, și tocmai mă gândeam că ar fi mare păcat să irosim focul de sub ceainic. — Dacă ne ducem la ceainărie, nu va trebui să ținem oamenii la distanță. Excelentă idee. — Permiteți-mi să vă conduc. — Mă tem că noi trei suntem provinciali, așa că nu înțelegem prea multe despre ceai și, cu siguranță, nu eram pregătiți să avem parte azi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
așa că nu înțelegem prea multe despre ceai și, cu siguranță, nu eram pregătiți să avem parte azi de o asemenea onoare de la dumneavoastră. — N-o luați așa. Înțeleg puțin din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv, ceainăria e locul ideal pentru a sta de vorbă. Se așezară în lumina subțire care intra prin ușile culisante de hârtie translucidă ale micii ceainării. Apa din ibric clocotea de câtva timp, iar acum bolborosea cu un sunet și mai voios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o luați așa. Înțeleg puțin din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv, ceainăria e locul ideal pentru a sta de vorbă. Se așezară în lumina subțire care intra prin ușile culisante de hârtie translucidă ale micii ceainării. Apa din ibric clocotea de câtva timp, iar acum bolborosea cu un sunet și mai voios decât înainte. Mitsuharu își arătase de multe ori spiritul marțial pe câmpul de luptă dar aici, în fața vetrei, părea a fi o persoană cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
om apropiindu-se, sau doar căderea frunzelor de toamnă. Zi și noapte, se veghea cu mare grijă față de primejdia de a fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se veghea cu mare grijă față de primejdia de a fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie mai târziu. Spune-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
îmbrăcă haine curate, Nobunaga se înapoie prin coridorul podit. Ranmaru se apropie și anunță că Sotan și Soshitsu din Hakata îl așteptau în camera ceaiului. — Sunt aici dinainte de a se fi întunecat și amândoi au măturat cărarea de la intrare până la ceainărie și au lustruit cu mâinile lor veranda. Apoi, Domnul Soshitsu a udat poteca și a făcut un aranjament floral, în timp ce Domnul Sotan s-a dus la bucătărie și a dat instrucțiuni pentru mâncărurile pe care urmau să vi le prezinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]