799 matches
-
mé, șoarecul chiar de găsește sacul dezlegat, zice, el tot pe la fund îl găurește. Așa eu, mai bine-mi fac căsucă cu mînile mele decât să iau de la dumilorvoastre !” - Doamne, da’ bine-i să te duci la mănăstire să-ți cetească preutul. Tare-i bine și se liniștește dușmanul. - Da’ ce dușman ! E nesocotit, babă hăi ! Câteodată îi mai zic să lege haita că numa’ gura e de ea... - Las’ că și Ion a’ dumitale i-a’ dracului de crapă chelea
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
județului Constanța aprecia că "până la ocuparea sa de către Români era considerată una dintre cele mai nesănătoase regiuni ale Europei"1363. În ciuda acestui fapt, "de la 1879 încoace condițiunile igienice s-au schimbat așa de mult în bine, în cât streinii care cetiseră despre clima Dobrogei, rămân uimiți vedând acestă îmbunătățire"1364. Ioachim Drăgescu își explica îmbunătățirea condițiilor de igienă din Dobrogea astfel: După mine, doue sunt causele care contribuiră la acesta: libertatea ce s-a dat poporului, blândețea și dreptatea administrațiunei române
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
tăinuite Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite: Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun, {EminescuOpI 45} Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate, Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate, Magul, paza răzbunării, a cetit semnul întors; Ș-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupând cu el orașe, ca gigantice sicriuri Unei ginți ce fără vieață-ngreuia pământul stors. Uraganu-acum aleargă pîn-ce caii lui îi crapă Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele. - Nu voiu, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel: Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii alții lese-l. Nu voiu părul să mi-l taie Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie. - Știu mai bine ce-ți priește, Las-de-a lumii orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Către schitul vechiu și sfânt. Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se mulțumea numai cu generalități ("foarte interesant" sau "nu-mi prea place"), care mă enervau. La întoarcere, constatam că nu lucrase aproape nimic, că în fiecare zi i se întîmplase câte un accident care s-o oprească, și că ceea ce cetise fusese în fugă, fără de nici un sistem. Nu-mi plăcea la Irina nici ușurința cu care vorbea despre oameni, împărțind repede acel "e drăguț" sau "e antipatic" sau "e bine, vorbește franțuzește", care arătau cât de superficială și cât de egală
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
petrecea în jurul său. Inteligența lui mă covârșea de multe ori, constatam cu precizie, oricâte indulgențe aș fi avut pentru mine, că are memorie mai bună, că sesizează mai ușor, logica e mai exactă. Lectura lui îmi apărea, oricât aș fi cetit și eu, prodigioasă, și totuși, cu deplină bucurie, constatam în discuțiile noastre despre viață că-i conduc gândurile în voie, că-l pot minți oricând, că eu știam în orice clipă exact tot ceea ce se petrecea într-însul (nu idei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Încredere și unde se simțea mai protejată decât În imensul necunoscut. Numai la gândul de-a merge atât de departe, Într-o țară mai mare decât un continent, unde uneori disputele contracditorii dintre beligeranți, se făcea cu armele automate după cum cetise ea anumite reviste și mai ales după mărturisirile unor compatrioți ce vizitaseră această imensă Împărăție, patria multi milionarilor, se cutremura de frică, de nesiguranța de cum se vor descurca În această supremă civilizație a binelului desigur și a violențelor sub toate
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
voinică încă. Sărăcuțul de el! vorbi ea, cu glas moale, după ce pipăi pe bolnav și se uită la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
da! cu ce-l îngropăm... —Vezi, Petrache? —Văd, gemu Petrache, înfricoșat. —Ei! după cum zicea domnul Iordache, châm-châm! domnu’ primar - da! cu ce-l îngropăm, Petrache! La primărie trebuiesc hârtii, o mulțime de treabă... pe urmă... dă! îngrijirea... eu trebuie să cetesc, să slujesc, châm-châm și... de bună-samă... cine-mi plătește mie?... - dacă-i vorba pe aceea! strigă popa la urmă, răsuflând greu și împroșcând pe Petrache... — Da’ n-am, părinte, vai de capul meu! prinse a se căina Petrache, cu spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dimineața domnul Horga se scula cel dintăi, ca să vadă bătăliile dintre cucoși. Peste zi povestea prietinilor asalturile și vitejiile împintenaților săi, cu amănunte și înflorituri. Cucoana Caliopi era acuma sură pe la tâmple și tot nu se mai săturase de dragoste. Cetea romane și cânta, sara, cu glas tremurat, melodii arzătoare; când vorbea, întorcea ochii pe dos, dădea din cap, își umfla nările și își subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întâi după fumegări ușoare, apoi după lumini pierdute în noapte, ca licurici pe o întindere fără margini, care se amestecau de la o vreme cu stelele zării. Și mă culcam trist în casa pustie, nu știam ce să fac; nu puteam ceti, nu puteam scrie, o plictiseală grozavă mă apăsa. Dragomir, logofătul, cu ochii lui mici, mă sfredelea, parcă îmi cetea în fundul sufletului; și de câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
amestecau de la o vreme cu stelele zării. Și mă culcam trist în casa pustie, nu știam ce să fac; nu puteam ceti, nu puteam scrie, o plictiseală grozavă mă apăsa. Dragomir, logofătul, cu ochii lui mici, mă sfredelea, parcă îmi cetea în fundul sufletului; și de câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca mine este leac la plictiseală. — De, s-ar putea... să nu vă fie cu supărare... Pe-aici, pe la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai slabă, ca o neliniște în fața necunoscutului. Iar pe fată o iubeam cu tot focul celor douăzeci și doi de ani ai mei. Nu-mi mai păsa nici de treburile moșiei, nici de afacerile celelalte ale tatii, nici nu mai ceteam măcar scrisorile care-mi veneau de la București; eram ca într-un vis frumos, din care voiam să nu mă mai trezesc. Dragomir își mișca cu bucurie mustățile lungi, mă lăsa cu dorurile mele, mă primea vesel, mă petrecea cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci. Iar fata lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi când a poposit în sat un regiment de soldați. Cântau corurile frumos în aerul limpede al amurgului și flăcăi în uniforme începură a furnica în toate părțile. Un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbetu-i era de o dulceață nespusă. Mai târziu a început Haia a pricepe mai bine lucrurile. Acu crescuse, umbla mai curat îmbrăcată și se ducea mai des pe la domnișoara Beti. Îi era dragă domnișoara Beti. Era frumoasă și deșteaptă și cetea multe cărți. Și-și aducea foarte bine aminte Haia că fata aceea cuminte și bogată avea o suferință mare și de multe ori plângea... Și i-a spus ei odată: —Haie, eu sunt foarte mâhnită... Eu nu vreau să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbind; și amândouă tăceau o vreme, apoi începeau să vorbească. De unde ai mata așa de frumoase portrete? a întrebat într-un rând fata lui Sanis. Le-am cumpărat de la iarmaroc, răspunse Tudorița. Tablourile acestea au și povești... Eu le-am cetit acu doi ani... Aici arată cum istorisește maurul, Desdemonei, vitejiile lui... Pe urmă ei s-au iubit și au fugit amândoi departe... Iar la urmă, el a omorât-o... — De ce a omorât-o? —A omorât-o pentru că o temea... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
amanții nenorociți... Și cartea asta o am... Spune cum erau dușmane familiile lor, și cum ei s-au văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și pe urmă n-au avut noroc, și amândoi au murit... Eu când am cetit, plângeam... Haia tăcea, mișcată. Deodată întrebă: —Domnișoară Tudoriță, vrei să-mi cetești și mie?... Ce să-ți cetesc? — Cărțile de care spui... Eu îți fac ce vrei... Vin să-ți arăt cum să te piepteni ca mine, cu valuri, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor, și cum ei s-au văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și pe urmă n-au avut noroc, și amândoi au murit... Eu când am cetit, plângeam... Haia tăcea, mișcată. Deodată întrebă: —Domnișoară Tudoriță, vrei să-mi cetești și mie?... Ce să-ți cetesc? — Cărțile de care spui... Eu îți fac ce vrei... Vin să-ți arăt cum să te piepteni ca mine, cu valuri, ca să nu se mai strice pieptănătura, îți ajut la horbotă, la bluză... Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și pe urmă n-au avut noroc, și amândoi au murit... Eu când am cetit, plângeam... Haia tăcea, mișcată. Deodată întrebă: —Domnișoară Tudoriță, vrei să-mi cetești și mie?... Ce să-ți cetesc? — Cărțile de care spui... Eu îți fac ce vrei... Vin să-ți arăt cum să te piepteni ca mine, cu valuri, ca să nu se mai strice pieptănătura, îți ajut la horbotă, la bluză... Dacă-i așa de frumos, tare te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spui... Eu îți fac ce vrei... Vin să-ți arăt cum să te piepteni ca mine, cu valuri, ca să nu se mai strice pieptănătura, îți ajut la horbotă, la bluză... Dacă-i așa de frumos, tare te rog să-mi cetești și mie... Cetirea aceasta a început s-o facă Tudorița în zilele lui mai, când și la îngrămădirea aceea de case ajungeau miresmele pământului umed. Soarele avea o lumină deosebită și intra și pe ușă și pe ferestre în odăița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a început s-o facă Tudorița în zilele lui mai, când și la îngrămădirea aceea de case ajungeau miresmele pământului umed. Soarele avea o lumină deosebită și intra și pe ușă și pe ferestre în odăița strâmtă în care românca cetea rar, monoton, și fata lui Sanis asculta neclintită, mișcându-și numai mânile deasupra lucrului pe care-l avea pe brațe. Din când în când se oprea și țintea asupra cărții pe care o ținea Tudorița doi ochi arzători, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
casei, Haia se gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe jumătate. Ce dai așa din cap? întrebă deodată Sanis, cu glas gros. Fata tresări, spăriată. —Ce ai cu fata? strigă de la locul ei Rifca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbă ascuțită ș-o privire de ură spre cel umilit. Și ieșind spre sară, își punea puțin pe-o ureche pălăria rotundă, își aprindea o țigară și se îndrepta spre cafenea. Acolo, după obiceiul tovarășilor, juca un domino, o spaniola, cetea o gazetă, și când nu se ducea undeva la o crâșmă, se îndrepta spre mahalalele lui iubite - căci un tânăr ca el totdeauna trebuia să aibă o dragoste. Dar în viața aceasta în care se ridicase cu asprime și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]