646 matches
-
Făt-Frumos, Zmeul, Statu-Palmă, Alb și Verde Împărat. Prin monologurile uriașilor ajungem iar la o lirică a „voiniciei“, care simte nevoia unei violente cheltuiri de forță fizică. Strâmbă-Lemne se laudă că a făcut „să trosnească“ viața, strângând-o în brațele lui "(Chiot uriaș)". Izvoarele unor atari puteri sunt anteice, căci gigantul, în momentele de cumpănă, răcnește: Dar tu, pământ, m-ajută și te crapă / Și dă-mi din seva ta să beau o gură - / Să dau de-a rostogolul cerul greu, / Și-
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
treilea, "Țara," «vechi tărâm cu doine legănate, / unde Corbea putrezea în ocne joase, / între vipere ca bârnele de groase / și-ntre broaștele cât ploștile umflate...», cu «iezăre cu funduri de vioară, / peste gresii, peste zale de bicaz», cu apele în «chiote albastre de pandur», dând «buzna-n dimineți / cu spinări sbârlite de mistreți / și lichide vulpi de aur pur», cu suiș de «rai pe un picior de plai, / ca să vină heruvimi să-și moaie-n rouă / nufărul călcâiului bălai», cu munții
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
stătea cuminte în spațiul destinat, însă după circa 2-3 ore de așteptare, băieții și fetele se adunau la unul din "jocuri", în special acolo unde muzicanții erau mai buni, și formau o singură horă. Cum era și firesc, strigătele și chiotele tinerilor, tendința de a juca cât mai aproape de muzicanți și nelipsita gelozie a celor de pe margine, se manifesta prin răfuieli între cetele de băieți, spre deliciul fetelor. În general grupurile erau despărțite chiar de rudele comune existente în acele sate
Berchieșu, Cluj () [Corola-website/Science/300319_a_301648]
-
de Lucian Blaga (pentru care eseistul din Figuri și cărți își manifestase marea admirație). Fără forță de expresie a confratelui de generație, autorul acelor texte nu lipsite, totuși, de relief i se asociază - cum observa și V. Ierunca - sub semnul "chiotului dionisiac". Prospețimea contactului senzorial cu elementul teluric, a "inimii" cu "pământul", jubilația în regim solar a eului, tradusă că "tîsnet", "chiot", "zvâcnet", "salt" sau "nebunie" - elemente curente în primele poeme blagiene - se regăsesc aici în poezii precum Dimineața ("Desculț strivesc
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
generație, autorul acelor texte nu lipsite, totuși, de relief i se asociază - cum observa și V. Ierunca - sub semnul "chiotului dionisiac". Prospețimea contactului senzorial cu elementul teluric, a "inimii" cu "pământul", jubilația în regim solar a eului, tradusă că "tîsnet", "chiot", "zvâcnet", "salt" sau "nebunie" - elemente curente în primele poeme blagiene - se regăsesc aici în poezii precum Dimineața ("Desculț strivesc în iarbă boabe vii de roua/ Cu brațe mari mă-ntind spre soare", "și-mi ascult inima departe-n măruntaiele pământului
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
cum creste-n soare") sau Cântec de izvor ("Cred că veneam din inimă pământului/ când în întâia dimineață înverzita /.../ m-am smuls din întuneric/ și-n tâsnet de cristal/ cu zvâcnetul de șolzi al unei vieți pripite/ m-am ivit chiot de răcoare/ în lumina limpede și rece/.../ Cu salturi peste pietrele rostogolite /.../ Nebun am alergat printre tufișuri"). O sensibilitate paralelă cu cea a autorului Laudei somnului e mărturisita într-un alt poem, datat Romă, 1924, - Noapte liniște adâncă stele: "cu
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
rușine națională" - eu, ardeleanul. Dar pasiunea mea erau, iată paradoxul, Arghezi și, mai ales, Barbu. Cu aceste contradicții am venit la Sibiu, unde m-am născut a doua oară. Și această naștere a mea, dacă s-a făcut și în chiotele de veselie ale grupului din Cercul literar, s-a făcut, în același timp, și sub auspiciile unor profesori care ne-au învățat cum să fim ca literați, cum să fim ca prieteni. Nu numai în sălile de curs de la Universitate
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
dunele se asociază, formând arii nisipoase compacte. Dunele de pe terasă sunt în majoritate fixate și se află într-un proces intens de solidificare. În sudul comunei, spre Desa, se află o mare dună de nisip, numită de localnici “Măgura lui Chiot”. Denumirea provine de la semnalele pe care le dădeau localnici odată cu apariția vreunei primejdii. Această dună înaltă servea ca punct de observație în jur. Localitatea se află situată la contactul dintre prima și cea de-a doua terasă a Dunării. În
Poiana Mare, Dolj () [Corola-website/Science/325209_a_326538]
-
al aburului și al brazilor pitici care se mai cățărau pe stânci, îmi pătrundea toată ființa. Era o senzație de împlinire care se adăuga dragostei corpurilor noastre și râsului și alergării pe zăpada înghețată cu "pisici" legate de bocanci și chiotelor care, toate, ne istoviseră mai înainte. Stăteam într-o nemișcare mortuară. N-am fi suportat zgomotul nici celei mai anemice mișcări în această baie de liniște și lumină în care eram scufundați. Mă simțeam pretutindeni și în afara timpului. Aceasta învățasem
Editura Destine Literare by Livia Nemțeanu-Chiriacescu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_412]
-
imagine a noii capitale: porcii din curtea hotelului de pe Calea Victoriei Până la București a călătorit într-o căruță a poștei, unde „opt cai erau înhămați la ea și doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoțând chiote și strigăte...”, cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României”. În timpul acestei călătorii și-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în țară, situația nefiind deloc roz. De pildă, prima imagine pe care și-o amintește din
Cum a devenit 10 Mai Sărbătoarea Națională a românilor. Ascultă Imnul regal by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/64375_a_65700]
-
prin vadul Râului Shonai. Cu o ultimă privire în urmă, Danjo sări rapid în șa. Cu spada și armura, iradia un aer de noblețe și putere. — Să-i spui că, atunci când se termină luptele, voi trece pe la Yaemon. Scoase un chiot, dădu pinteni calului și intră în râu, pentru a-i ajunge pe ceilalți. Apa albicioasă se învolbură în jurul picioarelor calului. Hiyoshi, cu resturile sucului de mei încă în gură, se uita după el ca în transă. Fiecare drum pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Iacob Feller, era un ins de vreo 30 de ani, cu figură de intelectual manierat. Sub această înfățișare se ascundea însă o brută, un cîine!" Sîmbăta aveau parte și de distracție: "Seara, într-o clădire vecină, petreceau utemiștii. Muzică, veselie, chiote. La aceste petreceri venea și o verișoară de-a mea, Antoaneta Maxim. Care s-a căsătorit cu Faierștain, unul din politrucii mei! Destinul a făcut să ne întîlnim, mai tîrziu, călău și victimă. Și să fim (aproape) cumnați..." În timpul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
stradă să joace fotbal cu mai mulți copii. Postați de ambele părți ale străzii, copiii își pasau mingea ușor unul altuia. Mingea traversa strada, apoi revenea la un alt partener pe trotuarul de unde plecase. Jocul era amuzant, exuberant, însoțit de chiote de veselie. Uneori, unii jucători nu nimereau mingea și erau nevoiți să alerge după ea pentru a nu jena trecătorii sau pentru a nu o scăpa de sub control. Un șut mai puternic, dat de Mihăiță, golgheterul echipei, făcu ca mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Doi arbori serveau drept bare de porți. Jocul se desfășura plin de însuflețire, fiind animat și de o galerie de băieți de mingi care nu întruneau cerințele unor jucători din cauza lipsei de echipament. Fiecare lovitură în minge era însoțită de chiote și răbufniri zgomotoase și de o larmă specifică vioiciunii exuberante a celor care trăiau la cea mai înaltă tensiune jocul lor îndrăgit. Simona îi privi un timp cu interes, le admiră vioiciunea și dăruirea dar, deodată, în creierul ei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
n-o să mai dați peste oameni așa de binevoitori. Odată urcat În autocar, Harry le făcu cu mâna pe geam prietenilor lui polițiști În timp ce domnul Joe Întorcea autocarul În direcția Lashio. După ce fură la o distanță sigură, Harry scoase un chiot victorios. Walter se Întoarse cu fața spre Harry. — Îmi cer scuze pentru că v-am uitat. Ne grăbeam așa de tare Încât... — Nu e nevoie să-mi explici, spuse Harry vesel. Era Încă foarte entuziasmat, amețit de adrenalină. Reușise! Își folosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se strângă stomacul. Jigniseră vreun Nat? De ce trebuiau să Îndure atâtea Încercări? Avem vești foarte, foarte bune despre „cei unsprezece dispăruți“, Îl auziră pe Harry spunând pe tonul lui telegenic și plin de autoritate. Din piepturile prietenilor mei izbucni un chiot de bucurie. Toată lumea bătea palma cu toată lumea. Bennie se imagina deja Îmbrățișându-l pe Timothy, făcând o baie bună și apoi afundându-se În patul lor moale. Camera se Îndepărtă, arătându-l pe Harry stând de vorbă cu un reporter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Os-de-pește Îl coborâră la loc. Vor aștepta ca tovarășii lor să se Întoarcă pentru a-l ridica din nou. Până atunci Însă se va fi făcut dimineață. Locul Fără Nume era acum o tabără veselă pentru vizitatorii săi. Răsuna de chiote și râsete de dimineața până seara. Americanii dansau În jurul televizorului. Cei din trib stăteau ceva mai reținuți, pe rogojinile lor, Întorcându-se să vadă fața cărui străin mai apare pe ecranul televizorului. Prietenii mei se simțeau ușurați acum că aflaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ca iubit. Ea ezită, apoi răspunse cu vocea groasă, răgușită a unui fumător Înrăit: — La naiba, ar face orice pentru un prieten și invers. Își lăsă privirea În jos și zâmbi timid. E un bărbat foarte bun. Jungla răsună de chiotele Roxannei, ale lui Dwight și Moff. Moff Îi dădu, În joacă, un pumn În braț și spuse: —Bine lucrat. Wyatt dădea din cap. Cine naiba e asta? Și de ce spune că e iubita mea? Aveți un mesaj pentru Wyatt În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cu furcile! Nu-i lăsăm să treacă de Lipnic mai devreme de jumătate de ceas cu nici un preț! Înțeles? - Înțeles, căpitane! Toată lumea se răspândi În locurile indicate de Gâlcă. Galopul tătarilor se auzea deja distinct, iar primul ceambur năvăli cu chiote pe ulița satului. Erau călăreți mici, sălbatici, cu cai iuți, de stepă. Câțiva aruncară torțe aprinse pe acoperișurile caselor, care luară foc imediat. Alții descălecară, intrând În curțile pustii și strigând ceva de neînțeles. Grosul năvăli spre centrul satului. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
îi plouă, pe cei de-afară nu. (Torsul, Cinci degete se udă spre a trage firul) Câmpul alb, oile negre. Cin-le vede nu le crede, cin-le paște le cunoaște. (Scrisul) Ce trece peste apă și nu face valuri? (Chiotul) Am un car cu fân și merge pe patru resteie. (Oaia) Ce e dulce, și mai dulce și pe taler nu se taie? (Somnul) Pe poduri ferecate, Trec mii nenumărate Și le taie capetele, Și le schimbă numele. (Grăunțele când
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
un talent și-l poate cîștiga? Nu. Fiecare director e silit să deie sau piese de senzație, pline de crime, dureri fizice, boale, si lipsite de caractere dramatice sau, alegând o cale și mai rea, să deie farse obscene în chiotele unui auditoriu foarte primitor de asemenea hrană, care nu apelează la inteligență sau la inimă, ci la simțiri mult mai josnice. Dac-am avea înainte-ne un talent de rând, toate reflecțiile noastre ar fi de prisos. Ele ni sânt
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
spectatorii. Un singur lucru contează în acele clipe. Dansul lor. Pentru ce nu? Dansul se transformă în sens. Sufletul se eliberează de zgură. Se limpezește. Parcă totul se întîmplă pentru a spori paradoxurile. Fiesta nu e o mască veselă. E chiotul unui taciturn. Desfrânarea unui timid. Mexicanul iese atunci din rezerva sa obișnuită. De obicei prea tăcut, îi e greu să vorbească normal în aceste împrejurări. Se descarcă violent. Nimeni sau aproape nimeni nu mai este cel de toate zilele. Oameni
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
duminical care sună foarte spaniol. Aici, singura rațiune a existenței cailor pe lume pare să fie aceea de a fi încălecați de un charro și goniți pe o arenă de nisip sub ochii lacomi de spectacol ai celor din tribună. Chiote salută îndemînarea unui călăreț care trântește din alergare un taur răsucindu-i coada. Una dintre echipe a luat, se pare, avantaj. Entuziasmul a ajuns în tribună aproape la paroxism. Nu mai sunt cruțate nici palmele, nici coardele vocale. Și cum
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Câțiva călăreți gonesc un taur jur-împrejur. Cel cu lasoul are dreptul la o singură încercare. Aruncă și pe urmă strânge frânghia ca un laț în jurul picioarelor din față ale taurului. Captiv, acesta se împiedică și se prăbușește în timp ce din tribună chiotele entuziaste salută îndemînarea concurentului. Și, în sfârșit, proba cea mai grea. Saltul mortal, de pe un cal în galop, pe spinarea unui cal sălbatec neîmblînzit. Publicul freamătă. Cunoaște cu siguranță dificultatea probei și riscurile ei. În tribună se așterne tăcerea. O
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
teocalli din Tenochtitlan erau două temple gemene: templul lui Tlaloc și templul lui Huitzilopochtli, amănunt care arată singur locul lui Tlaloc în ierarhia Olimpului aztec... Prin vârtejul ploii parcă se aud săgeți din alte timpuri înfîgîndu-se în trupurile acelor sacrificați, chiotele care salutau norii umflați de apă după ce aztecii priviseră, zile la rând, cu ochii uscați, cerul... Fantoma lui Tlaloc se îndreaptă în această noapte spre Veracruz. Și parcă un imens răpăit de tobe îi anunță trecerea. Plouă peste tunetele încîlcite
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]