508 matches
-
pe cap, lanțuri la mâini și ghiulele la picioare. Șeful poterei strivi cu bocancul trupul lichid al cărăbușului. Se spune că Zlota ar fi încercat să scape, preschimbându-se într-un fluture, dar un poteraș reușise să-l prindă cu chipiul. Ciracii lui Zlota sfârșiră în chinuri crunte: unul cu intestinul înfășurat pe butucul roții unei fântâni, învârtit cu încetul de doi jandarmi; iar celălalt, sfârtecat pe dinăuntru de șoareci înfometați, introduși în măruntaie printr-un tub fixat în anus. Zlota
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată de fotograf, ținând în mâna dreaptă goarna
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și mărunțiș, până se făcu o sută. Nu participară toți. Unii pentru că nu aveau bani, iar doi dintre ei, care stăteau puțin mai retrași, ținându-se de mână, pentru că nu-i interesa miza pusă în joc. Apoi puseră într-un chipiu câte un obiect personal o brichetă, un briceag, o monedă, o cheie... și o poftiră pe ea să aleagă. Femeia cochetă, întârziind cu mâna în chipiu până să scoată un gaj. În timp ce cu degetele pipăia obiectele, alegea și cu privirea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de mână, pentru că nu-i interesa miza pusă în joc. Apoi puseră într-un chipiu câte un obiect personal o brichetă, un briceag, o monedă, o cheie... și o poftiră pe ea să aleagă. Femeia cochetă, întârziind cu mâna în chipiu până să scoată un gaj. În timp ce cu degetele pipăia obiectele, alegea și cu privirea-i unsuroasă, plimbând-o pe fețele bărbaților, care fierbeau și gâfâiau ca samovarele. Ochii i se opriră pe cel mai tânăr și timid dintre ei și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
degetele pipăia obiectele, alegea și cu privirea-i unsuroasă, plimbând-o pe fețele bărbaților, care fierbeau și gâfâiau ca samovarele. Ochii i se opriră pe cel mai tânăr și timid dintre ei și, după ce-l fixă câteva clipe, scoase din chipiu mâna cu pumnul strâns în jurul gajului. Deschide palma, femeie! Nu ne mai fierbe! Ce-i în mână nu-i minciună, spuse femeia râzând cu toată gura, desfăcându-și încet degetele, ca petalele unei flori rare, dând la iveală o cruciuliță
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pe cap, lanțuri la mâini și ghiulele la picioare. Șeful poterei strivi cu bocancul trupul lichid al cărăbușului. Se spune că Zlota ar fi încercat să scape, preschimbându-se într-un fluture, dar un poteraș reușise să-l prindă cu chipiul. Ciracii lui Zlota sfârșiră în chinuri crunte: unul cu intestinul înfășurat pe butucul roții unei fântâni, învârtit cu încetul de doi jandarmi; iar celălalt, sfârtecat pe dinăuntru de șoareci înfometați, introduși în măruntaie printr-un tub fixat în anus. Zlota
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pereții casetei următoare și prins într-o piuneză, te privea blajin și parcă surprins gornistul. Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată de fotograf, ținând în mâna dreaptă goarna
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu cozoroc și cu un cadru metalic, care, de obicei, conferă purtătorului un anume aer, probabil dorit, de cutezanță. În cazul lui însă, capela nu începuse încă să-și îndeplinească misiunea. Nu reușea să facă altceva decât ca, prin comparație, chipiul meu soldățesc, prea mare pentru căpățâna mea, să pară o cipilică de clovn pe care o mână nervoasă o scosese de la crematoriul de gunoaie. Avea o față palidă, cu o mină plouată. Transpira cu o incredibilă abundență - fruntea, buza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
întorc într-un minut, le-am spus. Nu reușesc să pun în funcțiune aparatele de aer condiționat. Butonul „Deschis“ părea să se fi blocat și meșteream de zor la el. Îmi amintesc că, în timp ce mă chinuiam cu butoanele aparatului, având chipiul încă pe cap, ceilalți se învârteau suspicioși prin cameră. Îi priveam cu coada ochiului. Locotenentul se apropiase de birou și examina o porțiune de zid de un metru pătrat pe care fratele meu și cu mine, din motive sfidător sentimentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
lui Boo Boo de sub picioarele ei. Am dat să ies din încăpere ca să-mi îndeplinesc îndatoririle de gazdă, când locotenentul mi s-a adresat de lângă birou: — De unde sunt toate fotografiile astea? M-am dus lângă el. Purtam încă pe cap chipiul de garnizoană, care-mi era prea mare. Nici o clipă nu-mi venise ideea să-l scot. M-am apropiat de el, în fața biroului, m-am oprit în spatele lui și m-am uitat la fotografiile de pe perete. I-am răspuns că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Nu l-am ascultat niciodată. O chestie din alea bășcălioase pentru copii? Întrebări și răspunsuri, și alte chestii de genul ăsta? Neîndoielnic, în glasul lui se strecurase o undă de rang militar, neostentativă, dar insidioasă. Mi-am scos în sfârșit chipiul și am răspuns: — Nu tocmai. M-am simțit invadat de o doză de mândrie familială. Așa era înainte ca fratele meu Seymour să fi fost cooptat. Și a revenit, mai mult sau mai puțin, la forma asta numai după ce Seymour
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se ducă la părintele Robles și c-o să se plângă la Biserică. — Margotte, ar trebui să vorbești cu preotul ăla. Un mandat de percheziție În apartamentul ăla? De doisprezece ani Îl tot umple cu gunoaie. Dacă vreun polițist Își scoate chipiul și-l lasă pe-acolo, n-o să-l mai găsească niciodată. Dar eu zic că s-a dus la New Rochelle. — Așa crezi? Dacă nu e la părintele Robles, acolo este. Sammler Îi cunoștea obiceiurile; le știa la fel de bine cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
sentimentelor, care or fi ele - rivalitatea față de tatăl lui, jalea sau altceva. Dacă ar fi tatăl meu, aș fi la spital chiar În acest moment. Altfel stau lucrurile acum, Însă. Noi, vechea generație, trebuie să mergem cu valul. Săltându-și chipiul ca să-și protejeze ochii, se uită lung după avionul care se mișca În trombă. Își dezvălui astfel nasul lung și lat de lombard. Avea Înfățișarea de pasăre de pradă tipică italienilor din nord. Pielea era netedă. Poate că fusese, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și la ceafă, unde cutele erau adânci. Era asociat cu cel mai elegant, cu supremul vehicul terestru. Nu Încăpea comparație cu aparatele de zbor. Se sprijini de aripă, cu brațele Încrucișate, atent ca nici un nasture să nu zgârie lustrul. Ținea chipiul cu parfum de păr și se bătea Încet cu el. Își lovea ușurel terasele descendente, ridurile mari ale frunții. Presupun că vrea fotografii de la toate altitudinile. Chiar zboară jos. Dacă nu lovește casa, mă declar mulțumit. Ar putea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
aștepta. Poate că Emil dădea peste Shula pe drum și o aducea acasă Împreună cu femeia cu ziua. Shula avea de obicei bani. Dar Emil reveni Însoțit doar de femeia croată și după ce Îi arătă paguba provocată de apă, Își puse chipiul și, purtându-se ca un șofer cu Sammler, nu tratându-l ca pe ruda săracă, Îi deschise ușa argintie. — Vreți să dau drumul la aerul condiționat, domnule Sammler? — Mulțumesc, Emil. Scrutând cerul, Emil spuse: Pare că Wallace are acum toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
deputat, cum merge la deputăție? Da’ tare mai dați, coane, la opoziție!“. Era plătit de inși, să-i salute astfel, să le impresioneze companiile. „Aveam tarif fix“, preciza el. „Un pol pentru coane, la prima tură, p-ormă cinci lei chipiu’ cu plecăciune. Doi poli escelența, suta pentru dom’ deputat și zece poli pentru dom’ ministru. Era și de-ăștia care se vrea miniștri. Da’ era periculos, la miniștri și generali, nu prea mă băgam, că, dacă se prindea careva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
v aliniați! Drepți! Pentru onor, prezentați arm’! S-a întors energic la stânga și, cu pas de defilare, a pornit în întâmpinarea locotenentului Coasă. S-a oprit la patru pași în fața ofițerului și, cu o mișcare zvâcnită, a dus mâna la chipiu: ― Domnule locotenent. Plutonul doi, cu un efectiv de treizeci de militari, vă prezintă onorul! Sunt locțiitorul comandantului de pluton, sergent Dinsus! Locotenentul a pornit spre formație. Dumitru s-a întors și l-a urmat pe ofițer până în fața plutonului. ― Bună
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
nu i-am spus nici tatii sau nevestei vreun cuvânt despre asta? Am să văd dacă ofițerul mă întreabă și vrea să-i povestesc... Dacă nu, atâta pagubă să am...” Când au ajuns pe culoarul cazărmii, locotenentul și-a scos chipiul și l-a scuturat de zloată. Apoi, cu gest obișnuit, și l-a așezat pe cap, dar l-a tras mult pe frunte, încât abia i se ghiceau ochii. S-a întors spre sergent: ― Mâine ce zi e? ― E duminică
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
camera ofițerului, s-a oprit. Și-a aranjat ținuta și a bătut în ușă. ― Intră! - s-a auzit glasul locotenentului. Cu tremur al brațului, a pus mâna pe clanță și a apăsat. După ce a pășit pragul, a dus mâna la chipiu, încercând să se prezinte regulamentar. ― Lasă astea, intră și ia loc. ― Mulțumesc, domnule locotenent - a răspuns Dumitru, așezându-se pe un colț de scaun. ― Așează-te gospodărește, omule! - a vorbit locotenentul cu ton moale. Glas de gazdă. Dumitru s-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a semnat asemenea porcărie?...” în acea clipă a intrat domnul locotenent. „Eu am semnat, plutonier!” Când l-a văzut - cât îi majurul de stacojiu la față - s-a făcut alb ca varul. Nici nu știu când a dus mâna la chipiu, și-a aruncat bârdâhanul în față și a rostit un „Să trăiți!” de au zăngănit geamurile. „Ce-i, plutonier? Nu știi cum arată arestul garnizoanei? După ce vei asigura materialele necesare tuturor unităților pe ziua de azi, te vei prezenta la
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
au văzut pe foștii lor comandanți - fără nici un ordin - au intrat în formație de pluton... Dumitru, cu o alură de ofițer, a dat comanda: ― Cu onor, spre dreapta, înainteee, marș!!!” Cei doi ofițeri s-au oprit și ducând mâna la chipiu au primit defilarea „plutonului”. Deși îmbrăcați civil, foștii concentrați mergeau într-o formație de invidiat. Chipurile lor asprite de greul cătăniei erau numai o lumină. Priveau spre foștii lor comandanți ca la niște părinți. După ce au trecut prin fața ofițerilor, Dumitru
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
sânge nobil, chiar dacă este gazdă, la naiba! Privett-Clampe nu poate lăsa așa ceva să continue. — Ticălosule! strigă el, îndreptându-se spre prinț, să-l pocnească, dar atenția îi este distrasă de ce se întâmplă pe ecran. Barcagiul este gol acum, poartă doar chipiul și venind dintr-o parte a camerei de filmat, se apropie de Sylvia cu o erecție mârșavă. Ca un balon dezumflat, Privett-Clampe se așază pe scaun să se uite la scenele de sex. Din spatele lui, Pran urmărește totul cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și n-o să izbutesc eu? De ce adică să nu izbutesc?! ― De ce să nu izbutești, mă, Marine?! Sau tu nici nu asculți ce bălmăjesc eu aicea?!! Auzindu-i cum se ia singur peste picior, tresării, mă uitai la el și văzîndu-i chipiul îl apucai de umeri și veselia mi-o auzii singur printr-un fel de strigăte pe care le scosei și care speriară caii parcă adormiți... Asta, da, înțelegeam, iată, să stai să-ți dai singur seama că bălmăjești de pomană
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
sfârtecaseră gloanțele pe eroi și cum, Înainte de a muri, apucau să mai secere vreo trei-patru nemți care le călcaseră țara cu gând de cotropire. La acea sărbătoare, Colonelul Socol se Îmbrăca Într-o uniformă cam obosită, Își punea pe cap chipiul cu frunze de stejar aurite pe cozoroc, iar pe pieptul vestonului Își Înfigea o grămadă de medalii pe care le obținuse pentru vitejie În fața inamicului. După ce le spunea copiilor să-și iubească țara și să-și dea viața pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a țării. Capul familiei, un domn Îngrozitor de aspru, cu mustăți stufoase, dăduse câțiva mărunței de pomană unui fost lucrător de la căile ferate care-și pierduse amândouă picioarele de sub genunchi și care cerșea, Îmbrăcat Într-o uniformă jerpelită și cu un chipiu cu bandă roșie pe cap, târându-se pe un peron de gară prăpădită de bombe. Milostivul domn cu mustăți stufoase primise din partea ologului o ofertă de afaceri: În schimbul a câtorva bănuți - sumă ridicol de mică - și a două pâini - căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]