229 matches
-
spălăciți ochi albaștri pe care-i văzusem vreodată. Koenig era uriaș, mai înalt cu câțiva centimetri decât mine, dar trupul lui de mijlocaș începea să se fleșcăiască. Nasul îi era borcănat și turtit, urechile clăpăuge, bărbia strâmbă, dinții micuți și ciobiți. Koenig avea o moacă de tâmpit, Vogel avea o mutră de om viclean și amândoi păreau ai dracu’. Koenig chicoti: — A mărturisit. Și porcărelele pe care le făcea cu puștii, și jafurile. Fritzie zice că o să fim citați cu toții pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
minte, iar el răbdător, o lua de la capăt. Acum numărătoarea era doar o scuză. Scopul său adevărat era continua reînnoire a prieteniei cu fiecare piatră. Le da binețe ca unor vechi prieteni și se bucura când întâlnea ici vreo piatră ciobită și îndrăgită, dincolo vreo alta rotunjită și plăcută. Unora le dădea nume. Altele erau scena marilor aventuri din visele lui. Strada era microcosmosul lui și acolo își găsea el toate plăcerile și suferințele. Mic și pricăjit, era o parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
verde unde mâncam sandvișuri când era vreme bună, pe lângă strada Cynthia și în sus, pe deal. Ascunși, în cele din urmă, în cârciuma de la colțul străzii Penton, cu interiorul său liniștitor și părăginit și cu tabla de darts 1 cea ciobită, după ce dădusem pe gât câte un Bloody Mary și eram pe cale să-l bem și pe al doilea, ne simțeam îndeajuns de anesteziați pentru a putea discuta ceea ce tocmai se întâmplase fără crize de isterie (Sally) și fără impasibilitatea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
putea fi o listă de cumpărături. Cui îi pasă ce voia cine știe ce baborniță de la negustorii de pește acum zece mii de ani? —Dar... — Dar, Mahmud ridică un deget, ca să-l facă să tacă. Dar are o învelitoare și nu e foarte ciobită. Îți dau douăzeci de dolari pe ea. —Douăzeci? — Vrei mai mult? — Dar e de la muzeul național... —Vai, vai, vai. Ridică din nou degetul. Ține minte, pe Mahmud nu-l interesează amănuntele. Spui că a fost în familia ta de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mâna în geantă și scoase primul dintre cele două sigilii pe care un văr tânăr i le adusese la câteva ore după ceea ce lui Mahmud îi plăcea să numească marea deschidere a muzeului. Ajunseseră și altele la el mai târziu, ciobite și deteriorate. Nici unul nu era în stare la fel de bună ca aceea. Naasri o luă, cântărind-o în mâini, verificându-i soliditatea. Băgă mâna în buzunarul de la piept al costumului și scoase niște ochelari pentru citit în formă de semilună. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Tegel, acum În Berlinul de Est, Împărțeau un raft cu cărți ale unor scriitori emigranți, predispuse dezintegrării În coperțile lor de hârtie ieftină. O cutie de săpunuri acoperită cu o pânză verde constituia suportul unor mici fotografii neclare, cu rame ciobite, pe care-i plăcea să le aibă lângă canapeaua ei. De fapt nu avea nevoie de ele, căci nimic nu se pierduse. Așa cum o trupă de actori ambulanți poartă cu ei pretutindeni, cât timp mai știu Încă replicile pe dinafară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
masive splendide, din lemn maro sau negru, atingând peste zece centimetri Înălțime, Își etalau strălucitoarele contururi, de parcă ar fi fost conștiente de rolul pe care-l jucau. Din păcate, dacă le examinai de aproape, se vedea că unele piese erau ciobite (după ce călătoriseră În cutia lor prin cincizeci sau șaizeci de locuințe pe care le-am schimbat pe parcursul acelor ani); dar pe vârful turei regale și pe fruntea calului regal Încă se mai zărea o coroniță purpurie pictată, evocând semnul rotund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mai știam că a existat cândva, mă pierdusem iarăși în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cafea, cacao și o lingură de frișcă) servită cu ighemonicon în biroul lui."Maică-mea, spunea doamna Azimioară râzând, a mâncat toată viața în bucătărie pe un colț de masă ca să nu strice odaia cea bună, a băut din cești ciobite, fără toartă, arzîndu-și degetele. La cutremur, i s-a dus dracului odaia, lenjeria i s-a tăiat în șifonier, iar tata și-a luat lumea în cap. Bietul de el, doar când trecea pe lângă o casă de economii, i se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
biletul pregătit. Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla, dar fiecare amănunt se așeză ordonat la locul său În memoria lui: ulciorul cu apă și ligheanul pe lavoarul de culoare vineție, oglinda ciobită, cu ramă aurită, patul de fier, oala de noapte, scena biblică Înrămată. Spuse: — Mai bine să lași fereastra deschisă. În caz că se Întoarce stăpânul tău. O voce slabă și șocată răspunse: — Nu pot! Oh, nu pot! Se Întoarse spre ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trebuie să mai și trăim. Un dinar și douăzeci și cinci. Mi-ar fi rușine să iau mai puțin. Myatt Îi oferi omului o țigară. — Un pahar de rakia, excelența voastră? Myatt acceptă din cap și luă fără dezgust paharul gros și ciobit, fără picior. — Optzeci și cinci de parale. Ultimul preț. Cum fumau și beau Împreună, Într-o strânsă Înțelegere, deveniră intoleranți unul cu celălalt. — Mă jigniți, excelența voastră. Sunt un artist. — Optzeci și șapte de parale. Ultimul preț. Cei trei ofițeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și administrator. Odăile erau întunecoase și minuscule, fără o altă ventilare, decât niște ferestruici înalte ce dădeau spre piață sau spre râu, și nici alte mobile, decât un pat vechi de fier, o noptieră rablagită și o oală de noapte ciobită și gălbuie. Hainele se atârnau în cuie pe spatele ușii și, ca să te speli, trebuia să cauți la capătul culoarului un closet pestilențial și un duș cu apă noroioasă, adusă direct din râul San Pedro. De cum închise metisul ușa în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ne bîntuia nopțile cînd ademenindu-ne dionisiac cînd resemnîndu-ne apollinic de pe urma lui ne-am ales amîndoi cu boala poeziei cît a mai tras și el cu „sărbătorile“ lui cît am mai tras și eu cu „captivitatea“ mea arta noastră oglinda ciobită a unei slujnice Stephen Dedalus o fi avut norocul să audă pașii prietenului mereu pe trotuarul său piața largă imensă străjuită În anii mei nebuni de statuia omului de oțel care s-a topit peste noapte ca o feștilă prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sfîrșit un loc unde se poate intra, unde se poate merge mai departe și insul acela Înnebunit, ținîndu-se de burtă, acoperindu-și cu palmele răscoala materiei care nu ține cont de nimic, acolo În colț ținta promisă un jgheab alb ciobit murdar Înconjurat de picioare, de papornițe, de ochi și urechi amestecate de-a valma ca Într-o cameră de gazare și deasupra tronînd impasibilă profesoara citind pe closet poeme de Ungaretti; zile zgîlțîiate de un cutremur continuu deșertîndu-și vlaga În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să mă ridic în capul oaselor, se produse o mică alunecare de cărți. Televizorul zăcea cu ecranul în jos, pe covor, la capătul cablului de alimentare întins la maximum, sofaua era răsturnată cu picioarele în sus. Lucrurile erau sparte, aruncate, ciobite și zdrobite, dar erau încă acolo. Lucruri solide, fizice. Lucruri dintr-o cameră făcută din cărămizi, pe-o planetă făcută din piatră și apă. Materie tăcută și adevărată. Când mi-am adunat puterile, m-am ridicat în picioare din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spus, era o casă bătrînească, nerenovată, pitită Înapoia unei grădinițe năpădite de buruieni, În partea Înclinată a cartierului Campden Hill, printre niște case pe porțile cărora stătea scris „de Închiriat“. LÎngă un gărduleț de nuiele țepoase se vedea o statuie ciobită și coclită, făcută parcă dintr-un bloc de piatră ponce. Clopoțelul, ascuns sub porticul În stil victorian timpuriu, sună, trezind un ecou ce părea să alerge după locatari În odăile cele mai ferite, ca și cum puțina viață ce mai rămăsese În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Sărutări... Ți‑am sărutat buzele roșii, lumânări ardeau înaintea noastră, iar noi priveam prin flăcările albe și prin sticla șlefuită a paharelor. De unde să iei aici altă sticlă șlefuită în afară de sticla ochelarilor, că‑n rest nu există decât niște căni ciobite? În ceea ce‑l privește pe Rainer, mimica sa rămâne în continuare sub control. În camera de alături care este, de fapt, o cămăruță, nimic mai mult, Hans bâiguie grohăind tot felul de inepții, Hans care este un dobitoc, nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
am văzut-o În oraș. Mai tîrziu, ceea ce mi-a rămas viu În amintire - după ce-am uitat aproape complet grozăvia sîngelui și a creierului și mutilarea oribilă a trupului unui om - a fost imaginea cutiilor și farfuriilor Însîngerate și ciobite, În care negustorul Își gătise spaghetele, Împrăștiate pe pavaj, și a polițistului care le aduna de pe jos și le arunca În grămada de sfărîmături. Mai tîrziu, am avut impresia că aceste obiecte jalnice și neînsuflețite au ajuns să-mi redea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
departe duduind și a dispărut, probabil fără ca șoferul să știe măcar ce s-a Întîmplat - mi-au rămas Întipărite În minte cu tot tragismul, toată durerea și indiferența lor fără margini, din cauza imaginii de neuitat a cîtorva cratițe și oale ciobite. Aceasta a fost, așadar, prima mea Întîlnire cu moartea În oraș. A doua oară cînd am Întîlnit moartea În oraș era iarnă, noapte, și lucrurile s-au petrecut astfel: Cam pe la miezul nopții, Într-o noapte de februarie, rece, liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că seamănă extraordinar cu un cap de cal de care stă lipit un nas de vultur. Mă întreb cum a reușit să spargă dulceața din borcan. Sorb din cafeaua grecească cu grijă, să nu mă tai la buze în ceașca ciobită. Începem să bârfim familia. - Asta nu-mi plăcea la Claudia - cheltuia totul pe rochii și șaluri. De asta n-au casă acuma. - Da, da, și a moștenit obiceiul ăsta tâmpit și fiică-sa. - Niște proaste! - Mai ții minte, Mizi, rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ochii săi observau lucruri și corpul său lua măsurile necesare, fără să se gândească. Dac-ar fi stat să se gândească, ar fi fost pierdut. Acum, față-n față cu taurul, lua la cunoștință multe lucruri deodată. Erau coarnele, cel ciobit și cel ascuțit, de unde indicația să-l atace din partea stângă, să-l atace scurt și direct, să coboare muleta În așa fel Încât taurul să se țină după ea și, aplecându-se Între coarne, să-nfigă sabia cu totul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
conștient că trebuie să facă toate astea, dar, exprimat În cuvinte, singurul său gând era: „Corto y derecho“. „Corto y derecho“, se gândi, Înfășurându-și muleta. Scurt și direct. Corto y derecho, scoase sabia din muleta, se poziționă În dreptul cornului ciobit din stânga, lăsă muleta În jos de-a curmezișul corpului său astfel Încât sabia ținută În mâna dreaptă să Întruchipeze la nivelul ochilor semnul crucii și, săltându-se pe vârfuri, ținti de-a lungul lamei sabiei umflătura dintre umerii taurului. Corto y
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
flutura acolo unde Îi fusese sfâșiată, sub braț. — Fă-l să plece de-acolo, strigă către țigan. Taurul mirosise sângele calului ucis și acum sfâșia pânza cu coarnele. A atacat capa lui Fuentes, trăgând după el pânza agățată de cornul ciobit, În hohotele mulțimii. Ajuns În mijlocul arenei, Începu să zvârle din cap ca să scape de pânză. Venit În fugă din spate, Hernandez apucă un colț al pânzei și i-o scoase ușor de pe corn. Taurul se luă după el, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
atunci trei puieți debili. Îi puteam desluși de la fereastră, Împodobiți cu ciori. Ori de cîte ori, mai Întîi rar apoi tot mai frecvent, trecea mortul, mă repezeam la fereastră privind cu ochi inocenți. La doisprezece ani săream gardul de beton ciobit, și mîncam cireșe mîngîind lemnul funerar, care nu făcea cireșe, apreciindu-i creșterea. Mi se părea că lumea ce-ncepea să se adune sub pămînt nici nu existase vreodată. Mi se părea că exist. În timp ce citeam Vicontele de Bragellone. Omenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a fost cîndva zugrăvită într-o culoare, pe care astăzi n-o mai poți desluși și pe care jegul s-a stratificat, desenînd tot felul de chipuri bizare. De-a lungul pereților se înșiruie cîteva polițe slinoase, înțesate de carafe ciobite și cu luciul șters de vreme, inele de metal pentru sulul șervetelor, teancuri de farfurii din porțelan gros, cu chenar albastru, fabricate la Tournai. Într-un ungher se află un dulăpior cu despărțituri numerotate, în care se țin șervetele clienților
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]