797 matches
-
pace,Nici la margine de timpștie că nu am ce-i face,Se ascunde prin Olimp, Se ascunde-n primăvarăIzbucnește-n verde viu, Chiar mă răstignește iară, Nu mă lasă vers să fiu,Răstignit pe vers mă lasăVulturi vin,mă ciugulesc,De nimica nu-i mai pasăChiar dacă mă prăbușesc,... XXXII. PRINTRE ȘOAPTE DE IUBIRE, de Valer Popean , publicat în Ediția nr. 2237 din 14 februarie 2017. Printre șoapte de iubire Printre șoapte de iubire Ce le-aud în nopți târzii
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
ajuta, să uite de cealaltă existență. Seara, în singurătatea budoarului, amintirile o copleșeau și i se făcea dor de conac, de viața de acolo. Încerca, să ascundă stările de melancolie și schimbările de reacții, în fața părinților. Stăteau la masă. Alma ciugulea din farfurie. Sorbi delicat din ceai. -Scumpa mea, ce se întâmplă? Sunt momente când nu te recunosc. Nu mai ești veselă și pusă pe glume! Ai un aer preocupat și multe momente de tăcere meditativă. Tatăl său o privea curios
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
ajuta, să uite de cealaltă existență.Seara, în singurătatea budoarului, amintirile o copleșeau și i se făcea dor de conac, de viața de acolo.Încerca, să ascundă stările de melancolie și schimbările de reacții, în fața părinților.Stăteau la masă. Alma ciugulea din farfurie. Sorbi delicat din ceai.-Scumpa mea, ce se întâmplă? Sunt momente când nu te recunosc. Nu mai ești veselă și pusă pe glume! Ai un aer preocupat și multe momente de tăcere meditativă.Tatăl său o privea curios
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
de metal. Pe vârful unui munte impozant Se-așază un cocor de diamant, Cu aripi translucide, de oglindă, Și ciocul gata-gata să mă prindă. Sub fagul care doar ce-a desfrunzit M-adun lângă o frunză de granit, Din palmă ciugulește câte-un graur, Cu pene rubinii și cioc de aur. Prin iarbă, de sub lemn și rumeguș, Se-agită câte-un cărăbuș de pluș, Iar luna se aprinde-n colț de cer Și cerul își desprinde-o stea de fier. Privesc
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
Le-nghite noaptea rece de metal.Pe vârful unui munte impozantSe-așază un cocor de diamant,Cu aripi translucide, de oglindă,Și ciocul gata-gata să mă prindă.Sub fagul care doar ce-a desfrunzitM-adun lângă o frunză de granit,Din palmă ciugulește câte-un graur,Cu pene rubinii și cioc de aur.Prin iarbă, de sub lemn și rumeguș,Se-agită câte-un cărăbuș de pluș,Iar luna se aprinde-n colț de cerși cerul își desprinde-o stea de fier.Privesc la
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
aceeași, mereu prezenți, mereu vigilenți cu fotoliul pe care-l dețin, nu doresc, practic, să reorganizeze, să reeficientizeze statul de drept, rotindu-se periodic într-un cerc vicios, nociv națiunii. Preocupare lor este cum, și prin ce fisuri să mai ciugulească, potrivit apetitului. Cum să folosească politic eșecurile instituționale. Și le-au folosit optim. Printr-un „lanț al slăbiciunilor” au construit și întrețin o uriașă piramidă a erorilor. Penetrarea politică generalizată a sistemelor a dus la disfuncționalități majore. Numeroase exemple arată
Dacă nu era desființată unitatea de vânători de munte din Apuseni [Corola-blog/BlogPost/92452_a_93744]
-
copil, într-o împrejurare în care oamenii maturi tremurau și pe care autorul a descris-o astfel: „Priveliștea era înfiorătoare și plină de farmec. Gavroche, ținta, îi necăjea pe țintași. Părea că petrece grozav. Era ca o vrabie care ar ciuguli vânătorii. Răspundea cu un cuplet fiecărei descărcări de armă. Îl ocheau întruna și dădeau greș de fiecare dată. Gărzile naționale și soldații râdeau ochindu-l. El se culca la pământ, apoi se ridica, se ascundea în dosul unei porți, țâșnea
GAVROCHE ÎN LITERATURA FRANCEZĂ ŞI ISTORIA ROMÂNIEI [Corola-blog/BlogPost/92494_a_93786]
-
ieri-alaltăieri, de când cineva cu talent inventiv a propagat acel slogan turistic subordonat obligației de ”a fi altcumva” pentru a deveni atrăgător pentru turiști, de dragul impactului forțat de împrejurări și de împrejurimi, dar nu de prea-plinul care vine dinăuntru. După ce am ciugulit pentru curioși doar câteva din savuroasele detalii ale relatării, revin la mesajul de ansamblu, care face ca acest volum să nu fie uitat după prima citire, ci să bântuie mai departe prin mintea celor care au apucat să se ”contamineze
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
Acasa > Poezie > Vremuri > BALADA GÂNDULUI Autor: Florica Gomboș Publicat în: Ediția nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului BALADA GÂNDULUI La poarta sorilor de seară scriu balada gândului, ciugulit de păsări-liră; încep să mă caut în cenușa unei ierni -plecată și umilă-. Dintr-o lacrimă rotundă picură suflete pierdute, uitate undeva, în memorie, tresărind la ding-dongul unui clopot din balada gândului, -scrisă la poarta sorilor de seară-. Flori Gomboș
BALADA GÂNDULUI de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383152_a_384481]
-
a crezut că a plecat ursul și se pregătea să iasă din tufiș, când colo, iar s-au auzit din depărtare zgomote amenințătoare: Hu, hu, huuu! Hu, hu, huuuu!” Din bănci, alt băiat făcea ca huhurezul: - Hu, hu, huuu! Te ciugulesc, te ciugulesc, moșule! spunea vocea îngroșată din pâlnie. Iar râsete în clasă, râse și coana preoteasă, iar Dică, foarte mulțumit: - Te-ai speriat, coană preoteasă, te-ai speriat? Bineînțeles că întrebarea i-a stârnit râsul până la lacrimi, mai ales că
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
că a plecat ursul și se pregătea să iasă din tufiș, când colo, iar s-au auzit din depărtare zgomote amenințătoare: Hu, hu, huuu! Hu, hu, huuuu!” Din bănci, alt băiat făcea ca huhurezul: - Hu, hu, huuu! Te ciugulesc, te ciugulesc, moșule! spunea vocea îngroșată din pâlnie. Iar râsete în clasă, râse și coana preoteasă, iar Dică, foarte mulțumit: - Te-ai speriat, coană preoteasă, te-ai speriat? Bineînțeles că întrebarea i-a stârnit râsul până la lacrimi, mai ales că “huhurezul” de sub
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a înțeles, și-și luă zborul. Papa părea acum mai treaz ca oricând. Se uită spre coroana lui Fraxinus excelsior să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Se gândi puțin, apoi adăugă: „Fără milă”. Semnă și întări cele scrise cu sigiliul inelului ce-l purta pe arătătorul mâinii drepte, împături foița în piele și prinse sulul înapoi la picior. Mai ugui puțin cu porumbelul cât timp acesta ciuguli grâul, apoi îi dădu drumul. Uitându-se în dreapta și-n stânga, papa croncăni ușurel, cu o expresie de veselie pe chip, chemând corbul. De cum veni și i se așeză în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cei trei ieniceri. Da, dar numai eu răspund - spuse turcul - și mi-e frică. Dacă răspundeam toți patru, nu te mai sâsâiam atâta, îți luam tot. Deci cât face? — Considerați c-a fost cinstea mea - spuse grecul. Abia dac-ați ciugulit câte ceva, ca vrăbiuțele. Fără ironii! - zise turcul. Vrăbiuță e mă-ta. Pe mine nu mă faci vrăbiuță. Te mai întreb o dată: cât costă? — Socotind și rachiul, doi galbeni - zise Georgios. — Mult - spuse turcul. Enorm. Doi galbeni pentru niște măsline și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tot, Leon? De tot, Luci! Și pe urmă anii fără servici și boala și pensia. Ea se făcea tot mai imaterială, vorbea tot mai rar și mai stins, cînd Încerca să scrie mînca literele, pe urmă chema păsările să-i ciugulească nasturii sau cerea bomboane să se frece cu ele pe picioare. Băiatul se făcuse mare, avea poluții, Îi Încălzea apă Într-un lighean și o spăla cu o cîrpă pe gît și pe brațe, apoi stătea zile și nopți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o deplină Împietrire peste care se cerne continuu o bură albă, scămoasă. Oamenii nu s-au trezit, dorm care Încotro pe saci de ciment, pe ziare. În vagonete sticle goale de lapte, de vodcă, cutii ruginite de conserve. Turturele rapace ciugulesc din Încheieturile metalice fărîme de hrană. Haite de cîini dau ocol de la distanță acestor resturi promițătoare. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Parcă au trecut milioane de ani de cînd Își dezvelește aici la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai poate. Chiar semănăm un pic. Iar între timp puteți să vă gândiți la mine. Și că eu mai trăiam, să nu uitați asta când vă dați drumul în gura ei. Cu ce se ocupă în asemenea cazuri pasărea mea? Ciugulește cadavre. Mor pe dinăuntru, apoi cresc la loc. O hrănesc. Măcar o pasăre să am. Mă mut din nou în casă. Aproape că nu mă mai tem de nimic. Sunt într-o relație bună cu obiectele. În cadă fac baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de plastic atârnând de el. Baby era atât de slabă încât puteam să-i număr toate coastele prin jachetă. M-am pregătit psihic să trec prin fazele unei conversații politicoase. —Samantha! Au trecut ani! S-a aplecat și mi-a ciugulit amândoi obrajii. Candelabrele atârnau periculos de aproape de fața mea. Mi-am ținut mâna în sus, ca un gest reflex de autoapărare, ca Tippi Hedren în Păsările. —Bună, Baby, nemaipomeniți cerceii, am spus credibil, dar fără prea mare entuziasm. Târfa. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să râd în hohote. De unde ar fi trebuit să încep cu povestitul? —Mulțumesc pentru ofertă, dar nu se acceptă. Nu m-a forțat. * * * După ce am închis mi-am dat seama că mai am câteva ore bune. Aveam două variante, să ciugulesc rămășițele de pește și cartofi sau să mă duc la sală, și am făcut alegerea cea virtuoasă. Dar în timp ce-mi căutam tricourile vechi și pantalonii pe care îi port la sală, mi-am adus aminte de caseta mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
trezesc fără să-mi simt mâinile, „mâini de cașcaval“, mâini trezindu-se ceva mai târziu decât capul meu bine instalat între umeri. Mi se pare că cineva a bătut la ușă, abia îmi amintesc că trebuie să fie păsările care ciugulesc semințele de floarea soarelui puse azi-noapte pe pervaz. Totul parcă se continuă din spațiul visului în realitate, al visului care a dispărut. Membrana visului persistă să mă țină în șah - bănuiesc că este vorba de o comunicare urgentă, de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
una de Împrumut și că avea valoare doar atîta vreme cît o puteam susține cu privirea, secundă cu secundă. 18 CÎnd am ajuns acasă, am descoperit că Fermín sau tata deschiseseră deja librăria. Am urcat un moment la etaj ca să ciugulesc ceva. Tata Îmi lăsase pe masa din sufragerie niște pîine prăjită, marmeladă și un termos cu cafea. Le-am dovedit pe toate cum se cuvine și am coborît În mai puțin de zece minute. Am intrat În librărie pe ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Urâțenia, pe de altă parte, atunci când se oprește la mică distanță de o anumită diformitate fizică scârboasă, nu trebuie neapărat să constituie un dezavantaj profesional. Astfel că Vogelmann, a cărui înfățișare neplăcută era oarecum mai generală, era probabil capabil să ciugulească atât cât să trăiască. Zic să ciugulească, și îmi aleg cuvintele cu mare grijă, deoarece, cu părul său creț și roșu în neorânduială, cu nasul lat ca un cioc și cu pieptul bombat, Vogelmann semăna cu o rasă preistorică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
oprește la mică distanță de o anumită diformitate fizică scârboasă, nu trebuie neapărat să constituie un dezavantaj profesional. Astfel că Vogelmann, a cărui înfățișare neplăcută era oarecum mai generală, era probabil capabil să ciugulească atât cât să trăiască. Zic să ciugulească, și îmi aleg cuvintele cu mare grijă, deoarece, cu părul său creț și roșu în neorânduială, cu nasul lat ca un cioc și cu pieptul bombat, Vogelmann semăna cu o rasă preistorică de cocoșel, și încă una care în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
un spectacol fascinant. Un vier mai bătrân, purtând numărul 4, fâlfâind din răsputeri cu niște urechi enorme, ca de elefant, ajunse primul în zona tărâțelor, înșfăcă două cocoloașe mari, dar nu se opri, ci trecu spre grăunțe, pe care le ciuguli una câte una. Îi urmă grosul turmei, apoi, după ea, ajunseră la ultimele firimituri și doi godaci mai jigăriți, nr. 73 și 74, cu urechi normale și pulpe scurte. Într-un minut, în aer nu mai rămăsese urmă de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
apter. - Știu drumul Slăbitelor Fețe Știu plânsul apos din eter. UVEDENRODE For its tones bu turns were glad Sweatly, solemn, wildly sad. Longfellow (The slave singing at midnight)1 PĂUNUL Se ploconea răsăritean și moale, Mălai din mâna ta să ciugulească. Albastru pâlpâia și cald, în poale Ca pânzele alcoolului, în ceașcă. Pe butură, nebunul tău cu scufă Ochi inegali grozav de triști rotea, Și mâna ți-a sucit, cum storci o rufă, Și-a rupt și gâtul păsării, care bătea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]