56,307 matches
-
explodând" ( ave, nichita). Dacă Nichita ar fi apucat să vă îmbrățișeze la vederea versurilor dedicate lui Eu vă mulțumesc pentru solara dvs. epistolă și pentru spiritul generos cu care ați făcut posibilă, prin aceste versuri, întoarcerea, fie și pentru o clipă doar, dovedindu-se însă prețioasă și fidelă, în timp. Ave, Nichita, Ave Gabriela, nimic nu s-a schimbat pe pământ ( Ioan Huțu, Tisa Nouă) * Poate că dacă ați face un foarte mic efort de voință și v-ați uita încă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14050_a_15375]
-
Vianu, care-i găsește un loc de colaborator, de la G. Călinescu, ce-l angajează la Institutul de Literatură și Folclor, îl scoate din impas. Mult mai târziu, când operația pe cord deschis va deveni o stringentă necesitate, memorialistul va trăi clipe de mare neliniște, durere fizică și capitale întrebări, în esență povestea vieții unui intelectual în principalele ei direcții, cu date de exemplară autenticitate, slujite de o excelentă portretistică. Iată-l pe profesorul Călinescu, "...un bărbat potrivit de statură, cu un
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
orașului său. Ceea ce nu izbutește Salina, ne spune autoarea, izbutește însă Lampedusa; sau, mai exact, scriitorul izbutește tocmai acolo unde personajul eșuează: anume el se salvează de moartea atotputernică și eternă care pândește din toate paginile romanului, scriind până în ultimele clipe la această carte iar apoi încredințând-o fiului său adoptiv spre a-l reda vieții și a-l nemuri. Radu Bercea, Luminița Munteanu (ed.), Annals of the Sergiu Al-George Institute, vol. IV-V, 1995-1996, 199 pag.
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
aducea jertfe lui Dumnezeu și se străduia să fie fără de prihană pentru că știa că îi datorează fericirea lui și a familiei sale. Trăia împăcat cu sine și fără de greșeală față de semeni, față de conștiința sa. Într-o bună zi, din seninul clipelor, s-a pogorît asupra lui Iov un șir de nenorociri: copiii îi mor, toți, sub dărîmăturile casei în care se ospețeau, focul și hoții îl lasă fără turme și herghelii. Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvîntat
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
lui Mihai Măniuțiu, Satana se află în apropierea lui Iov și privește cu voluptate chinul lui. Actorul (Pali Vecsei) este un tînăr parcă desenat, lung, osos, slăbănog, cu mișcări delicate și sigure totodată. Se înfruptă din zbuciumul lui Iov, pîndind clipa cedării. Regizorul înscrie și acest spectacol în suita experimentelor sale din spațiul non-verbalului, al teatrului-gest. La baza construcției stă un scenariu, cuvîntul, deci, iar în spectacol, corpul poate deveni principalul emițător al mesajului, dincolo de replica propriu-zisă. Performanța de la Sibiu vine
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
care se dumirește și se poate în sfârșit exprima. Pe sine, desigur, învățându-se dur, fără menajamente, să respire aerul plin de surprize, să se orienteze printre propriile-i sentimente ca printre lucruri pe care se poate conta de la o clipă la alta, asimilân-du-și, cu nostalgiile împrejur și cu teamă, bucuria puterii de a renunța la balast, în favoarea ordinei ca o revelație. Cum și dvs. treceți prin dreptul ei, al adolescenței, o depășiți în clipa în care o puteți numi, o
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
care se poate conta de la o clipă la alta, asimilân-du-și, cu nostalgiile împrejur și cu teamă, bucuria puterii de a renunța la balast, în favoarea ordinei ca o revelație. Cum și dvs. treceți prin dreptul ei, al adolescenței, o depășiți în clipa în care o puteți numi, o puteți descrie nu neapărat frumos ci adevărat, nu atât satisfăcător artisticește, cât precis, în termenii ei la îndemână: "Floarea gingașă a vieții/ Din adâncul sufletului s-a deschis/ La început cu o bucurie de
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
rămînînd o vreme suspendat, într-o respingătoare fierbere, risipindu-se apoi pentru a cădea peste acoperișurile și grădinile din apropiere. I-am întâlnit pe frații Chacón expunându-și marfa învechită pe trotuar, lîngă grilajul grădinii Susanei și am răsfoit cîteva clipe romanele lui Edgar Wallace din colecția "Mistere". Trei băieți răscoleau printre cărțile ilustrate uzate. Mica piață se afla la mai puțin de cincizeci de metri și cîteva femei venite la cumpărături, își lăsau copiii să caște gura printre vechituri. Dincolo de
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
ani, părul blond și ondulat și cei mai albaștri ochi pe care îi văzusem vreodată. Fața-i obosită, pleoapele grele și buzele nerujate răspîndeau o blîndețe tristă și neajutorată. - Vin din partea căpitanului Blay - am zis. Pentru desen... Mă privi o clipă de parcă nu înțelegea. Apoi zîmbi: - A, da. Intră. Dar mi se pare că Susana nu s-a hotărît încă. Fata asta a mea e puțin cam zăpăcită, știi? - Dacă doriți, revin altădată. - Nu, nu, intră. Mă trase de braț și
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Și poți să-ți pui o floare în păr, dacă vrei. Dacă desenul ar fi pentru tine, l-aș face așa cum îl vrei tu. Susana își mișcă încet capul și mă privi curioasă. - Nu-l vreau pentru mine " reflectă cîteva clipe și se însufleți din nou. E-n regulă, o să facem altceva. O să te las să mă desenezi așa pentru căpitan, ca pe o imbecilă înconjurată de medicamente, dar cu o condiție: o să-mi faci un alt desen așa cum o să-ți
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
un pas spre fericirea deplină în căsnicie: Îl iubesc și mă iubește/ Și nimic nu ne lipsește." Bravo! Să fie într-un ceas bun! Exclmi fără să vrei. Bine că e Happy end... Și, apropo: nu cred să fie departe clipa când vom auzi strigături la horă de genul: Asta fată joacă bun/ Și mă-nvață și pe io!" - variantă engleză la strigătura "Asta fată joacă bine/ Și mă-nvață și pe mine!" Revenind, mă gândesc la "surpriza" promisă pe la începuturile
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
în lumea vertiginos de grăbită de astăzi, cum poate fi cineva ispitit să migălească "devotat" pentru a descifra și îngriji texte, pentru a explora vechi publicații, pentru a corobora surse și bibliografii...? E adevărat. Lumea de azi e obsedată de clipă, nu de durată. Totuși, pradă unei, cum să-i spun?, inerții a viziunii idealiste asupra intelectualului umanist, domnul Nicolae Manolescu uită că lumea de astăzi este, poate mai mult decât grăbită, pragmatică. Ceea ce s-a modificat esențial pentru tineri este
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
Totuși n-ar fi mai de folos să ne străduim, pe toate canalele liedership-ului de opinie, a stimula tuturor aspiranților la gloria de ctitor generozitatea și conștiința că adevăratul și cel mai consistent capital de imagine se construiește nu pentru clipă, ci pentru durată?
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
conceput-o cineasta -, artificială și stupidă. Dialogul, altfel "scris adînc", sună mereu teatral și tezist; un dialog care, cinematografic vorbind, "cere palme"! Actorii - Tamara Crețulescu, Florin Piersic Jr., Tania Popa - sînt expresii fidele ale stilului regizoral. Nu-i crezi nici o clipă, deși ei "joacă bine"! Mai normal și mai verosimil evoluează "secundarii" Eusebiu Ștefănescu, Ilinca Goia, Silviu Petcu. Iar singurul actor al filmului care reușește să fie adevărat e Ioan Niciu, în postura unui bătrîn din generația celor care "au trecut
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
mai puțin, din viața altora. Am fi proști și paranoici, dacă măcar ne-am dori-o. Sînt însă și personaje destinate să trăiască doar o zi, să rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un gest de o clipă. Asta nu înseamnă că sînt personaje plate. Dimpotrivă. Cîteodată sînt complexe și controversate. Doar istoria (literaturii), poate, e nedreaptă. Astăzi mă gîndesc la trei astfel de cazuri. Se numesc Ahile, Olympia și Galateea. Ahile a ales: o viață scurtă, însă
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
crească. Apoi o expune în vitrină ca - acum, vizibilă - reclamă pentru măiestria lui și astfel creează orizontul de așteptare potrivit momentului de glorie. Pe care îl menește a fi apoteoza lui, nu a Olympiei. Olympia e destinată doar ca, în clipa aleasă de Coppelius, să urce pe scenă și să-și spună rolul. Rol pe care nu ea l-a creat și nici nu l-a ales. Ceea ce ar fi urmat e limpede. După ce, extrem de epatați, musafirii ar pleca, lăudîndu-l pe
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
scrie în libretul clasic. Asta e interpretarea cea mai simplă. Evident, posibilă. Dar mi-e greu să nu mă întreb ce se petrece, în realitate, în mintea Olympiei, pe parcursul minunatei arii și de ce se defectează ea. E posibil ca, în clipa cînd ezită, ea să fi dorit, de fapt, să facă o reverență și să plece în lume pentru totdeauna, alegînd să joace un rol neimpus de nimeni. Sau poate, atunci, ea l-a zărit pe Hoffmann în mulțimea spectatorilor, a
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
Coppelius, trebuie (la fel ca și, demult, Ahile) să își interpreteze partitura în întregime. Apoi, putem presupune că se sinucide. Sau doar se preface că se sinucide. Dar, după ce meșterul dezamăgit - pe care astfel se răzbună - o azvîrle (cu o clipă mai devreme decît prevăzuse) la gunoi, ea, îndrăgostită incurabil de poet, se întrupează în Antonia, în Giulietta. Regizorii din ultimul deceniu al secolului XX par a fi înțeles tot cam așa scenariul. Fiindcă tot mai mulți optează pentru o singură
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
cu existența prezentă curgând sub ochii noștri. Numărul elementelor ce compun universul fiind același, oricât de mare, soarta cosmosului întreg se reduce la o veșnică întoarcere aproape, iarăși, în același punct de plecare... Să nu regreți, prin urmare, prea mult clipa ce zboară, fericirea ta pe cale să se ofilească, întrucât totul revine de unde a plecat. Teoretic. Practic, firește, nemaiavând cum să știi, cum să te bucuri, eventual, întrucât revenirile au loc în cantități de timp anevoie, dacă nu cu neputință de
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
Teoretic. Practic, firește, nemaiavând cum să știi, cum să te bucuri, eventual, întrucât revenirile au loc în cantități de timp anevoie, dacă nu cu neputință de apreciat... Poți muri - așadar - fiind nemuritor, constată filosoful. Deoarece, în veșnica întoarcere a toate, clipa se repetă ; prin urmare și existența ta, în inexorabila curgere a Timpului, revine, se repetă... E ca și cum un spectator, la galerie, entuziasmat, ar striga în sala de teatru arhiplină de lume: Noch ein mal!... Encore une fois! ori Bis! Sau
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
o bestie de comandant care trăiește, l-am văzut la televizor deschizând senin ușa locuinței sale... - Cum îl chema? - Cred că Borcea. Căpitanul Borcea. La Midia stătea sus pe mal și pândea dacă unul dintre noi, istovit, se oprea o clipă; arunca îndată cu bolovani în el. Când s-a pensionat a fost numit responsabil al luxosului magazin Djabourov, situat pe Calea Victoriei, cu covoare, obiecte orientale, articole de voiaj... - Cum trecea o zi la canal? - O săptămână lucram de la șase dimineața
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
oricând pentru noi Ne nasc și ne cresc mai mari decât ei, Rămân apoi cu discreție În urmă, Nu ne deranjează de obicei. [...] Apoi Își mută privirea În stea, Cănd raza-nglodată de cer se subție. Și, obosiți, nu pregetă-o clipă Să ni se așeze În pământ, temelie.” Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din română În ebraică. Era pregătit să citească poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost
Rolanda Camin-Nacht. In: Editura Destine Literare by Liana Saxonie-Horodi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_352]
-
Fernando Pessoa și poetodrama, Excelența Sa a vizitat expoziția-omagiu dedicată acestuia la Centrul "Georges Pompidou" din Paris (ce a fost deschisă până la 10 martie). Ne facem o bucurie să reproducem pentru cititorii români, comentariile sale entuziaste și profunde, imaginându-ne o clipă că-l însoțim în vizitarea acestei expoziții, intitulate Roland Barthes, Corpus redivivus, așa cum uneori am avut privilegiul să-l însoțim în deambulările sale prin Bucureștiul cultural. Amintim că, în timpul misiunii sale în România, Excelența Sa a descoperit un "raport" imediat trimis
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
plasticitatea evidentă și în același timp toată interioritatea acestei figuri îi dă curajul și liniștea necesare să se lase în voia acestei priveliști, fără să-i mai pese de timiditatea ei specifică, de a cerceta un bărbat peste limita câtorva clipe. Îl privește deci, îi privește labele picioarelor lungi și bronzate în sandalele decupate, îi vede gambele prin stofa pantalonului, care emană forță, pe genunchi, unde se odihnesc mâinile cu cartea, îi vede brațele cu desenul capilar fin, privește pieptul larg
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
incapabil de altceva decît de propria-i notificare. Oscilația între bine și rău nu reprezintă decît un automatism, o legănare în "hamacul" lehamitei ultime: "o duminică leneșă/ cu mîncăruri grase/ cu sosuri condimentate/ stînd într-o rînă/ putrezind în fiecare clipă/ în moartea viitoare// dedat lecturii atavice/ din stoici/ cu spatele la Dumnezeu/ vai mie/ învățat fără dragostea lui/ intră frigul în carnea mea -/ singurătatea strigoiului// oh în hamacul lasciv/ al derîderii/ mă balansez între bine și rău - nu aștept de la viață nimic
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]