3,468 matches
-
e altceva decât o eroare de tipografie: au repetat de două ori aceleași pagini. Eroarea a avut loc la legarea volumului: o carte e făcută din „șaisprezecimi“; fiecare din ele e o coală mare pe care se tipăresc 16 pagini; coala se împăturește în opt; când se leagă cartea, se poate întâmpla ca într-un exemplar să se nimerească două șaisprezecimi identice; e ceva ce se-ntâmplă din când în când. Răsfoiești îngrijorat paginile care urmează pentru a găsi pagina 33
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
au vândut? Au legat împreună atâtea exemplare din aceeași șaisprezecime, încât nu mai e nici o pagină bună în toată cartea. Dai cu cartea de podea; ai arunca-o pe fereastră, chiar și prin fereastra închisă, printre șipcile obloanelor, ca să macine colile ei incoerente; frazele, cuvintele, modemele, fonemele să țâșnească fără a se mai putea recompune într-un limbaj; ai azvârli-o prin geam; dacă geamurile sunt incasabile, cu atât mai bine; ai azvârli cartea, redusă la fotoni, vibrații ondulatorii, spectre polarizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Orele se scurseră cu încetineală și, pe la ora douăsprezece, Mma Ramotswe era gata să închidă agenția pentru pauza de prânz. Dar exact când era pe cale să-i sugereze asta lui Mma Makutsi, secretara închise cu zgomot un sertar, băgă o coală de hârtie în mașina de scris și începu să bată impetuos. Acesta era semnalul că sosește un client. O mașină mare, acoperită cu omniprezentul strat subțire de praf care se așternea peste toate în anotimpul secetos, trăsese pe dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
din piele. Sari la Manus plângând și la Brandy aplecată peste el, gângurind și mângâindu-i părul sexy. În portbagaj sunt o pereche de pantofi maronii de copil, un vătrai de argint, un curcan desenat cu macaroane lipite pe o coală de bloc de desen. — Știi, își trage Manus nasul și se șterge la el cu dosul palmei. Acuma sunt drogat, așa că-i în ordine dacă-ți zic asta. Manus se uită la Brandy aplecată deasupra lui și la mine ciucită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
meseriei Un poem despre Contele Calomniei — Toți ăia care stau la coadă, spune Contele, cu o săptămână înainte de premiera vreunui film... Toți ăia sunt plătiți să stea la coadă. Contele Calomniei pe scenă, stă cu o mână ridicată, ținând o coală de hârtie care-i ascunde fața. În rest poartă un costum albastru, o cravată roșie. Pantofi maro din piele întoarsă. La încheietura mâinii ridicate, un ceas de aur, gravat cu „Felicitări”. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, în locul feței, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de hârtie care-i ascunde fața. În rest poartă un costum albastru, o cravată roșie. Pantofi maro din piele întoarsă. La încheietura mâinii ridicate, un ceas de aur, gravat cu „Felicitări”. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, în locul feței, pe coala de hârtie e proiectat un titlu cu corp de literă 72: Un reporter local câștigă Premiul Pulitzer. Din spatele titlului, Contele spune: — Oamenii ăia își petrec viața la coadă... La superproducțiile lansate vara. Studiourile îi duc cu autobuzul pe așa-zișii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unui reportofon care-i înregistrează fiecare cuvânt. Când el întreabă: — Cine-i mai prost? Reporterul care refuză să inventeze un sens vieții? Sau cititorul care-l cere? Și care-i gata să accepte sensul prezentat în cuvintele unui străin? Dindărătul colii, vocea Contelui spune: — Un ziarist are dreptul... ... și datoria de-a distruge vițeii de aur la a căror apariție a contribuit. Cântec de lebădă O poveste de Contele Calomniei Într-o zi, câinele meu mănâncă nu știu ce gunoi învelit într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tăvile fotografice, introducem filmul în rama aparatului de mărit. Focalizăm imaginea în funcție de dimensiunea dorită a proiecției pe platforma orizontală unde vom expune hârtia. Pentru o expunere corectă și pentru a face economie de hârtie fotografică, este indicat să tăiem o coală în ștraifuri mici, cu care se vor face probe de expunere (figura 7.2). Dacă negativul este saturat cu zone închise (supraexpus), trebuie să mărim timpul de expunere, iar dacă acesta are multe zone transparente, atunci timpul trebuie micșorat. Alegerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
târâiau bara de bătut covoarele din magazie și aveau paralelele. Cum unchiul Dali făcea rost de orice, verișorii dispuneau de o bârnă nou-nouță. Covorul scos din sufragerie reprezenta solul. Gata! Putea începe concursul. Arbitrul se așeza la masă, cu o coală de hârtie în față, pe care își făcea notările. Participantele își alegeau câte un nume de gimnastă care să le reprezinte. Pentru numele Nadiei se ducea un adevărat război pe care, din pricina glasului puternic și a forței cu care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
atâția alții. În ultimul trimestru participă la olimpiada de limba română, faza pe oraș. Intră în sală cu capul doldora de comentarii. Înșiră pe foile albe tot ce știa iar privirea mulțumită a profesoarei, care-și tot arunca ochii pe colile ei, îi spuse că făcuse un lucru bun. Așteptând să termine și ceilalți, exaltată de frământările creației, Luana se gândi să facă un ultim comentariu, de data aceasta personal. "...Dar cine poate ști, cu adevărat, ce-a fost în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un colț al băncii și închise servieta. În timp ce dirigintele scria pe tablă cuvintele de vocabular, Luana se zbătea în focul creației. Se chinuia să compună o poezie din cele mai expresive. În momentul în care se declară mulțumită, rupse o coală de hârtie, copie varianta finală a poeziei și-o strecură în caietul băiatului. Ora următoare îi desenă o fată cu părul lung, blond și plin de bucle, ce întindea o floare unui băiat aflat în umbră. Nu-și făcea probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și ridicat în picioare, cu falsă mândrie, începu să turuie gogoșile comuniste. Seriozitatea atingea apogeul. Luana, dreaptă în banca ei, puse mâna pe creion și începu să mâzgălească. "Scria" de zor, plimbându-și privirea încruntată când spre George, când spre coala de hârtie. Mara urmărea liniile pe care le trasa colega ei de bancă apoi ridica ochii spre băiatul așezat la catedră. Colega din spate, contrariată de mișcările celor două, întinse gâtul să vadă foaia Luanei. Căscă ochii mari și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe biroul Luanei registrele de sub braț. Tânărul tresări, se răzgândi, nu-i mai trebui nimic și fugi ca din pușcă. Nuța deschise un dosar, împrăștie foile peste tastatura referentei, fără să țină cont că ea lucra și bâjbâia butoanele pe sub colile aruncate. Luana crezu că turbează de furie. I se făcu negru în fața ochilor și fu cât pe ce să sară de pe scaun și să-i arunce cu dosarele în cap. Cordel, desfășurată pe masa de lucru a Luanei, pufăia, scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tronând la biroul lui masiv, încărcat de cărți până la refuz, teancuri întregi aflate într-un echilibru precar, cu multe semne, bețe de chibrit sau scobitori, înfipte între pagini, având doar spre mijloc un loc minuscul, unde abia dacă încăpea o coală de hârtie. El, la biroul lui, încadrat de rafturile metalice pentru cărți ce acopereau în paralel pereții, cu sertare în partea de jos, blestematele de sertare unde se aflau PLICURILE. Pitulată într-un fotoliu, sau pe canapea, cu picioarele sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
învelitoarea pufoasă. Mai filtră critic de câteva ori aspectul încăperii, între o deschidere și alta a pleoapelor. Apoi o copleși somnul. Când se trezi, se ridică din pat și, fără să știe în ce fel, privirea îi căzu pe o coală de hârtie uitată pe sticla biroului. Se așeză pe scaun și căută în grabă stiloul. Simți nevoie să se elibereze de acumulările masive din ultima vreme. Când puse capacul stiloului nu știa încă ce să însemne hârtia aceea scrisă mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
obicei, prea mult fum ca cineva să poată sesiza cu adevărat, în amănunt, fizionomia și toate transformările petrecute. Dar nu ca să audă fraze amabile despre o frumusețe pierdută venea Carmina în casa profesorilor. După ce făcuse extracția măselei și umpluse acea coală cu scris mărunt, în zilele următoare reușise să pună în ordine propoziții, să găsească expresia cea mai potrivită, să elimine repetițiile supărătoare, să echilibreze frazele și, în sfârșit, cu ajutorul unei ciocolate, s-o determine pe Viorica, de la registratură să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
siguranță că mamei o să-i placă modelul, a spus în sinea ei Carmina, o să vrea să-l copie. Avea un sistem vechi de a copia o broderie care pe ea o uimea și o umilea deopotrivă. Așeza pe broderie o coală de hârtie, lua o lingură, îi plimba căușul pe la rădăcina părului apoi presa și rotea peste model, iarăși freca căpușul lingurii la rădăcina părului și iar presa asupra lucrăturii, până când, pe hârtie, încet, încet se imprima desenul, grăsimea luată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o mai mare experiență, reușise să ajungă cu raționamentul mult mai departe. După ce își bău cafeaua, pașii o purtară mecanic către fereastră. Mașina era tot acolo, bărbatul la fel, pagina scrisă mărunt zăcea pe bancheta de alături, acum umplea altă coală de hârtie. Carmina își continuă lectura. Era sâmbătă, avea zi liberă. După ce termină un capitol, lăsă cartea cu copertele în sus pe măsuță și se duse din nou la fereastră. Mașina plecase și ea exclamă, ca și cum ar fi fost ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sceptică. — Nu pot să cred c-ați renunțat atât de ușor, spuse ea. Adrian trase adânc aer în piept. — Vreți să spuneți cum de-am putut renunța la nesfârșitele ceasuri de singurătate pe care le petreceam holbându-mă la o coală albă sau pe fereastră, rozând capătul pixului și încercând să creez ceva din nimic, să dau viață unor fapturi lipsite de-o existența anterioară, să le dau nume, părinți, studii, haine, averi... să trebuiască să hotărăsc dacă au ochii albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
pro-fesorul va motiva necesitatea elaborării unei cereri, trezindu-le astfel interesul pentru această activitate. După aceea, el va oferi elevilor un model de cerere, făcând observații pe marginea acesteia. Se va atrage atenția elevilor că cererea trebuie scrisă pe o coală întreagă de hârtie albă, neliniată, lăsându-se un spațiu liber în partea de sus, în vederea formulării rezoluției de către cel căruia i se adresează și un alt spațiu liber în stânga paginii pentru a putea fi îndosariată. Cererea este precedată de o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
trenurilor căci n-ar fi vrut să-l urce pe Fiul-lui-Dumnezeu Într-un tren care nu mai circulă. Cu o documentație bine pusă la punct și cu o primă frază potrivită, cartea e pe jumătate scrisă, Îi veni În minte coala de hârtie care, din albă, la cumpărarea mașinii, devenise Între timp cafenie. Redactarea primei pagini va fi din această pricină mai dificilă, dar și tonalitatea ei mai gravă, mai profundă prin chiar absența contrastului obișnuit: o scufundare lentă precum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
merge drept. M-am oprit să-mi ridic rucsacul, apoi am înaintat lateral printre pereții de hârtie comasată la voia întâmplării. În fața mea, Scout făcu la fel. Vedeam lanterna lipită de cușca lui Ian străbătând întunericul și scoțând la iveală colile stivuite. — Chestia asta-i a naibii de mare. — E uimitor, nu? — E-o nebunie. Probabil c-a fost nevoie de ani întregi pentru a pune toate astea una peste alta. Iar cuvintele... Am îndreptat lanterna spre peretele din față. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
făcând hârtiile să foșnească încet sub picioare. Nu-i adevărat, am spus. Doar nu poate să intre... — E cineva? spuse Scout. Mișcarea agitată de sub teancuri încetă. Urmă un tremur. Două mormane de hârtii începură să se năruie. Un tumul de coli și pagini se umflă ca o bulă radioactivă. Apoi, într-un foșnet puternic de hârtii, ieși la iveală un om. — Maică Precistă, zise bărbatul, uitându-se la noi cu ochii mari. Scout scoase un suspin adânc și-și lăsă brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spus cumva că am de făcut două lucruri? — Mai trebuie și să bei asta, - scoase un pahar mic dintr-un buzunar al jachetei. Am luat paharul și l-am ridicat la lumină. Era plin de fâșiuțe de hârtie, ca și când o coală A4 ar fi fost trecută prin aparatul de distrus documente și apoi tăiată din nou cu foarfeca pentru a obține dreptunghiuri lungi și înguste. Când m-am uitat mai atent, am văzut că fiecare fâșie avea scris pe ea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scara cu balustradă murdară de tuș, strecurîndu-mă printre baloturile de hîrtie și printre muncitorii palizi, ca drogați. Ușa cu arc, dintre "cămara" corectorilor și zețărie, pocnește, făcîndu-mă să tresar. Mă așez la masa mîzgălită. Nea Pătruț o acoperă cu o coală proaspătă-proaspătă, o mîndrețe de coală, pe care o transform, după ce dau "bunul de culoare", într-un tablou nonfigurativ: înmoi o sfoară groasă în cerneluri negre-albastre, mixez cu galben strălucitor. Sfoara o petrec prin coala îndoită anume, trag de ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]