423 matches
-
14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine drept bagaj la ceasul plecării în bejenie. Nu-și va mai vopsi niciodată părul cu hena, hotărâse el într-un moment de lehamite, și vai de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și fără mare tristețe, ochii mei uscați și nepăsători plimbându-se curioși pe deasupra celor prezenți. De la Boabdil, devenit obez, la șeic, pe care anii și exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când tăcea, se înălțau urletele dizgrațioase ale bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine, cu părul zbârlit, cu obrajii zgâriați până la sânge, în vreme ce într-un ungher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
religie fratele Augustin, care venea după mine până în anticamera lui Leon al X-lea ca să mă câștige de partea doctrinei călugărului Luther, în timp ce eu îl imploram să-și țină gura dacă nu voia să-și sfârșească zilele pe rug. Blond, colțuros, remarcabil și încăpățânat, Hans, după fiecare lecție, scotea din coșul pe care-l căra după sine un pamflet sau o broșură, pe care se apuca să le traducă și să le comenteze, hărțuindu-mă necontenit ca să afle ce gândeam. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de ruine arse. Purta o tunică scurtă și sandale decolorate; pe cap avea o cască pe care s-a grăbit să și-o scoată înainte de a mă strânge în brațe. Războiul îl albise înainte de vreme, iar chipul îi era mai colțuros ca niciodată. În jurul lui stăteau vreo doisprezece pedestrași, în veșminte bufante și cu panașe pline de pete, pe care mi-i înfățișă drept frații săi. Abia făcuserăm câțiva pași că un ofițer castilian veni să se posteze împreună cu oamenii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-l explică. Ajunse lângă balansoar și rămase în picioare alături de omul pe care venise să-l vadă de atât de departe. Grimus tricota. Asemănători și totuși diferiți. Da, chipurile lor semănau: nasul acvilin, ochii înfundați în orbite, grumazul ferm și colțuros. Dar Grimus tenul de o culoare mai apropiată de măsliniul Prepelicarului decât de albul cadaveric al lui Vultur-în-Zbor. Iar ochii lor exprimau lucruri diferite: ai lui Grimus erau reci, distanți și scânteietori, în timp ce ai lui Vultur-în-Zbor erau plini de furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pereți, dar Tim nu fusese niciodată acolo. A strâmbat din nas și a spus cu dispreț că acolo e plin de ziariști. L-am văzut pe Tim de cum am intrat pe ușă; înalt și slab, cu o față osoasă și colțuroasă, era imposibil să nu-l vezi. Purta un pulover bleumarin mare, o cămașă decolorată care ieșea puțin la gât și arăta, ca întotdeauna, ca un om pe care te poți baza. Eram conștientă cât de ușoară ar fi viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un cub din lemn care fumega și emana o putoare de nedescris. — Ave-Maria-Preacurată-Cea-Fără-De-Păcat-Zămislită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate la el În casă și cele din casele apropiaților. E mai bine așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clipă, abia dacă am apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut că văd o siluetă colțuroasă profilîndu-se În pragul beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
imită gestul în direcția lui Mal. „Până mâine, partenere. Nu e Divizia de pe vremuri, dar ne vom distra cu siguranță”. Mal dădu din cap și îl urmări pe marele irlandez ieșind din încăpere. Trecură câteva secunde; Loew zise: „Un tip colțuros. Dacă n-aș fi crezut că voi doi veți face un cuplu pe cinste nu l-aș fi primit în echipă”. „S-a oferit voluntar?” „Are intrare la McPherson și știa de aranjament înainte de a primi foc verde. Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cu câinele ăla mare și bătrân. Tommy încerca să-l stoarcă de bani pe domnul Gelfman, iar dacă tu mergi înăuntru arătând ca naiba, Mickey s-ar putea să-l omoare și să dăm cu toții de belea. Tommy e cam colțuros, dar poate că ajungeți voi cumva să vă împăcați... Lucy urlă și îl făcu să se oprească. Privirea lui Audrey îi spuse că e mai rău decât un câine. Buzz se îndreptă în pas alergător spre Breneman’s. Restaurantul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
zice Nuharoo și le face semn eunucilor să aducă ceai. Yung Lu are spre treizeci de ani. Ochii lui sunt arzători, și pielea îi e tăbăcită de intemperii. Are sprâncenele ca niște săbii și nasul unui taur, Maxilare mari și colțuroase, iar gura are forma unui lingou. Umerii săi lați și felul în care stă îmi amintesc de un războinic străvechi. Nuharoo începe să pălăvrăgească despre lucruri mărunte. Face remarci despre vreme, în timp ce el întreabă de sănătatea Majestății Sale. Când este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Între ei, Își lepădară Încălțările și porniră desculți pe ulițe și prin curți. Băgaseră de seamă că bocancii, pantofii, cizmele ori chiar papucii și gumarii lor făceau un zgomot Înspăimântător când izbeau pământul Întărit al potecilor ori pietrele cenușii și colțuroase ale șoselei. Pe când așa, talpa goală scotea numai un bubuit Înfundat, care nu rănea chiar tare auzul. Se Întâmplase că unora le sângeraseră urechile atunci când vreo unealtă de fier se izbise de pământ. Acum erau grijulii cu tot ce țineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea noastră“ așa o prezentase slujbașul Toma. O va regăsi, așadar. Îi va regăsi pe toți, pe toți, doar să fie atent, să-i recunoască la timp cicatricea masluirilor. A zâmbit, gata pentru reîntâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
făcându-l chiar să orăcăie, pe urmă se-ntoarce la loc, lingând la el ca o cățea. opt M-am întors la viața socială pe o vreme încă frumoasă și liniștită, în sâmbăta când Bucureștiul își comemora o dată aniversară destul de colțuroasă, 544 de ani de la atestarea documentară, o sâmbătă cum nu știu câte am să mai apuc anul ăsta. La Piața Sfântul Gheorghe, amețit ca un bondar în căldura care începe să miroasă a foc de toamnă, trebuie să trec de pe un trotuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trebuia bătută la mașină, de fiecare după posibilități. În ziua când am venit cu textul acasă, știu că am adormit după-amiază cu un ochi pe mașina de scris, care firește nu se putea vedea din camera de dormit în odaia colțuroasă unde scriu și acum, dar asta nu conta, mașina domina tot spațiul, se reflecta în geamurile ușilor, în oglinzi, trebuia cumva să ajungă și în camera mea; mă trezesc, după căderea serii grăbite de iarnă, în țăcănitul ei de mitralieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fugă cât mai departe, ascunzându-se în blugii negri soioși și hărtăniți și-n cămașa cărămizie antijeg, care flutura pe el ca pe o sperietoare de ciori. Statura lui atletică, întrucâtva, emana o duhoare irespirabilă, de ocnă, și căpățâna rasă, colțuroasă, și obrazul supt, cenușiu, ciugulit de vărsat, îl fac pe celălalt să clipească des, frământându-și pumnii în buzunarele adânci. Ai zice că-i e frică, deh, lui Rafael parcă nu i-ar veni să creadă. De cine dracu’ să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
totdeauna - moțăiala, somnul de veci prin paturile din oficii, cu Milică în coastă, cu madam Ortansa ori cu alt gardian condamnat pe viață, sau de unul singur cu sacoșa de ziare, așteptând copiii să vină la el, țestele lor chiluge, colțuroase, năpădite de cicatrice și cucuie și îngrămădindu-se de-a lungul culoarelor ca spinările unor animale mânate în turmă, răsfirându-se și regrupându-se și iar risipindu-se, după legi imemoriale ce călăuzeau și viața lui. Se vedea oglindit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
vede rostul și pune la Îndoială procedeul. Păstrează, deci, tăcerea, Își ia răgazul să se așeze și să se rezeme de perete, să-l privească atent pe acest omuleț oacheș, așa de plăpând și de uscățiv, cu trăsături atât de colțuroase. Barba sa de șapte zile, turbanul negru Înfășurat strâns și ochii ieșiți din orbite Îi stârnesc mirarea. Studentul Îl sâcâie, cu surâsul pe buze: Când te numești Omar, nu e să-ți croești drum prin părțile Kashanului. Khayyam Își ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Așadar, sub supravegherea lui Khayyam, uneori chiar sub dictarea lui, sunt scrise primele pagini ale cronicii. Vartan Își dă toată osteneala, reîncepe de zece, de cincisprezece ori fiecare frază pe o foaie volantă, Înainte de a o transcrie, cu o caligrafie colțuroasă, fină, laborioasă. Care, Într-o bună zi, se Întrerupe cu brutalitate, la mijlocul unei fraze. Omar s-a trezit devreme, În acea dimineață. Îl strigă pe Vartan, care nu răspunde. Încă o noapte petrecută scriind, Își spune părintește Khayyam. Îl lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ne învăluie pe amândoi cu o compătimire supraomenească, fără limite, pune fetița pe canapea, construiește un zid în jurul ei, părul ei mângâie trupul micuț al copilei, șuvițe negre și lungi îi cad până pe coapse, astăzi este aproape frumoasă, încă destul de colțuroasă, dar îți este greu să îți desprinzi ochii de la ea, fiecare mișcare a ei se naște din calmul mișcării precedente. Nu pare impresionată de critica mea implicită, nici de mulțumirile mele, nu se gândește la ea însăși deloc, înțeleg deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iar eu îi acopăr fruntea cu un prosop umed, în curând va veni și medicul, îi șoptesc eu, dar ea miaună, îl vreau pe tati, sună-l pe tati, și eu simt cum inima îmi îngheață de tristețe, un aisberg colțuros se rostogolește înăuntrul meu, tati este plecat într-o călătorie, spun eu, nu am cum să îl găsesc, sigur ne va suna el mai târziu, ea oftează, respirația ei este întretăiată de silabe rupte și inflamate. Mă învârt pe lângă pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
e chiar directorul-adjunct al filialei de turism locale, un tip la vreo 40 de ani, volubil, cu un păr creț, tuns scurt. Pare că știe ce face, e relaxat. E relaxat chiar și cînd treceți prin controlul vamal (niște creaturi colțuroase care vă cercetează cu lamele tăioase ale privirii) și prin toate celelalte controale, Înarmat cu pașapoartele voastre și cu un dosar plin de hîrțoage care nu prea știți ce Înseamnă și cred că nici nu vreți să știți. După care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Pari cam nervoasă azi. — Nervoasă? Dumnezeule! Dianei îi venea să plângă, dar știa că George urăște lacrimile. Ghemuită toată, ca un păianjen deranjat din treburile lui, își strângea sub ea picioarele modelate de ciorapii negri și juca printre degete verigile colțuroase ale colierului de metal, pe care-l botezaseră în glumă „jugul sclavului“. — Când se întoarce Stella acasă? îl întrebă. — Ala, bala, portocala. Bâzzz! — Presupun că se întoarce acasă? Visezi că într-o zi n-o să se mai întoarcă. Visezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
termina printr-un gard de sârmă, pe sub care te puteai strecura ca să ajungi la stâncile brune, ușor de escaladat și de coborât, care mărgineau tot lungul țărmului. Plaja în sine era pietroasă, nisipul zgrunțuros fiind amestecat cu prundiș, iar stâncile colțuroase și zimțuite se prelungeau sub apă, acoperite cu alge cafeniu-aurii și ivindu-se la suprafață la vremea refluxului. Familia se împrăștiase în diverse locuri și descoperise felurite ascunzișuri pentru dezbrăcare. Gabriel își desfăcuse pachetele legate cu sfoară direct pe nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]