1,892 matches
-
vrea să revadă orașul, împrejurimile stă pînă luni. Te rog, nu mă uita cu sudorul; îmi place să mă achit corect de sarcini. Am o echipă de douăzeci de oameni cu care mă împac bine; nu vreau să-i dezamăgesc. Colac peste pupăză, mai e și gripata aia, care m-a băgat în viteză. Păcat de picioarele ei superbe! Mulțumesc de cafea! Te rog nu uita... Îți spun după-masă ce-am făcut îl asigură Mihai. Vin și eu la autogară. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a plesnit... Am mai auzit povestea cu taică-su: un țăran înrăit, avar... Pe naiba! Era cel mai larg la suflet, toți îl iubeam. De Anul Nou, dădea fiecărui copil ce-l ura cîte un leu, un măr și un colac. Celor cu buhaiul, cîte trei lei, iar celor cu doba, cîte cinci. Și banii erau scumpi atunci... Dacă-i pe-așa, că ai un dinte împotriva lui Theo, întreabă Maria ce-ai mai căutat la noi? Puteai să nu vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
trenuri în viteză, e atît de aproape, la numai cîteva minute de mers. Pornește într-acolo, cu paltonul descheiat la piept, îndesîndu-și mîinile în buzunare; într-unul are plicul cu suta de mii, în celălalt stă cureaua de la pantaloni, făcută colac "lungă, tăticu', lungă; cu asta poți și să te spînzuri la nevoie; da'-i păcat, nu putem fabrica peste noapte, în serie, oameni de valoare". "Poate că Lazăr are dreptate" gîndește el, oprindu-se în fața unui impiegat de mișcare: Cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să cuprindă chestia între degetul mare și arătător. Această imagine îi apărea reflectată, pe un fond de culoarea fructului de avocado, în oglinda mare de deasupra chiuvetei. Cu picioarele depărtate și lenjeria răsucită în jurul gambelor, transpira și se zvârcolea pe colacul de plastic în formă de potcoavă al scaunului ei de tortură. Dar reușise să apuce chestia aia. Și simțind viermișorul între degete, avusese o senzație nefirească. Pe de o parte, acesta se întărise ca o bucată albicioasă de femur sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui ar putea să-i creeze unele probleme. Așa că, la rândul ei, apelă încă o dată la berea Lamot. 7 Berea Lamot Există un anumit gen de magazine de băuturi alcoolice, care, deși curate ca lacrima, sunt în permanență pline de colaci de fum de țigară, uscați și rigizi ca rahatul vechi de câine. În astfel de locuri, proprietarul poate fi găsit întotdeauna în spatele casei de marcat, drept ca un băț de steag, cu un chiștoc fumegând în colțul gurii și altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
povești adevărate cu oameni incredibil de grași care sînt În stare să stea În fața oglinzii și să se vadă la fel de slabi precum un manechin din Paris și alții, numai os și piele, care se uită În oglindă și văd numai colaci de osînză. Chiar asta văd. Asta e nebunia veritabilă. Problema mea n-a fost niciodată cu oglinda - și acolo văd același ins lipsit de bărbie -, ci În imaginea mea atunci cînd nu mă uit În oglindă, cea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se puneau de bunăvoie sub aripa doctorului. — Dar eu? Întrebase Digby. — A, dumneata ești un caz special, răspunse Johns misterios. Într-o bună zi, doctorul o să-ți povestească tot. În noaptea aceea ai avut norocul să nimerești peste un adevărat colac de salvare. Și, În orice caz, ai semnat... Digby nu Înceta să se mire de faptul - extrem de bizar - că nu-și mai amintea cum ajunsese aici. Se trezise pur și simplu Într-o cameră odihnitoare, În care se auzea susurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aminti și de Sinclair. Revăzu, cu o strîngere de inimă, automobilul vechi, oprit pe aleea pietruită a sanatoriului... „Ar fi fost mai bine să-i telefoneze numaidecît domnului Prentice: probabil că Sinclair deținea și el o copie a filmului...“ — Și, colac peste pupăză, Anna! continuă Hilfe. Cum naiba se poate Îndrăgosti de dumneata o femeie?! Văzînd că Rowe se depărtează, strigă tare: Unde te duci? — Să telefonez la poliție. — Acordă-mi cinci minute! — A, nu, e cu neputință! Ciclul se Încheiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Și nici să se dea bătut nu putea, pentru că era mult prea sigur că Suki voia să fie futută. Așa și era. Dar ce era de făcut? De zis? Nu știa. Îi venea să plângă de furie, de neputință. Și, colac peste pupăză, Suki zise ceva. - Poftim? întrebă Shuoke, care era adâncit în gânduri. - Ce facem acum? repetă Suki. - Oh, ăăă, ce propui? răspunse Shuoke cu o întrebare. - Mergem la un film? Pentru Shuoke, „mergem la un film“ era echivalentul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mi-amintesc. Și Vlad a dat drumul la maimuțoiul de plastic care se dădea peste cap. Ce să-ți zic, nu-ți prea vine să-l vezi nici cu țoalele pe el. - Nu, și eu trebuia să-i admir... Și, colac peste pupăză, s-a apucat să-mi povestească cum a rămas ea gravidă, pe la șaptesprezece ani, a făcut avort, cu relații, și-era băiat, l-a și văzut... a vrut să-l vadă... Cum maică-sa e alcoolică și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vreo cincisprezece oameni, în jurul unui sicriu de brad. Masa cu pomul mortului, cu mere și prune înfipte-n țepușe, cu struguri pe-o tabla albastră de plastic, cu prosoape flaușate, chinezești, legate la lumânări, cu sticla de vin roșu și colacii în formă de cruce. - Costache, Costache, bocește o bondoacă în doliu, văduva, bănuiesc. - Ăăăă, ăăăă... îi țin isonul, din spate, două femei mai tinere, cu broboadă. - Costăchel, Costăchel, sufletul meu... - Ăăăă, ăăă, ăăăă... repetă cele două. - Costachel, inima mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
metru... Cât de mult se străduiește rechinul să ia o îmbucătură din cărnița de mulatră, phui! Ce chin pe capul lui, câte geamuri de protecție trebuie să spargă biata jivină! Cum trebuie s-asiste și la un număr rapid pe colacul de salvare, între cei doi care înfruntă moartea! Dar cine i-a pus și pe ăștia să-i educe pe rechini? Fie, am îmbătrânit, asta e, dar tare mi-aș mai dori să le dau c-un scaun în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
început de durere în vîrful degetelor, era aidoma celei pe care o avusese de fiecare dată cînd s-a înhămat la vreo misiune riscantă, o presimțire a primejdiei. "Hai, hai, nu te prosti, domnule Mihail, s-a dus baba cu colacii, nu mai ține pielea la tăbăceală", a mormăit și apoi a tresărit auzindu-și propria voce răsunînd în încăpere. "Frumos, ai început să vorbești de unul singur." I-ar fi plăcut ca măcar acum, la sfîrșit, să intervină direct, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mall și n-au experiență cu lățeii. Acum toate mâncărimile capătă un sens. Și acum nevasta e întărâtată rău de tot. Și nici vorbă să știe că-i versiunea „păpușă de cauciuc” a lățeilor cu care te pricopsești de la un colac de WC. Fără îndoială asta i-ar spune bărbatul. Doar atât a reușit Cora să obțină în grabă de la clinica locală. Spirocheții nu trăiesc pe silicon. Nu poți transmite hepatita dacă n-ai leziuni ale pielii. Sânge. Salivă. Nu, păpușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
secundă! Sanda simți că i se taie picioarele. Dumnezeule, Luana, ce-ai pățit? Nu pățise nimic dar în cameră colcăiau gândacii, băile erau infecte, colegele de cameră stătuseră la taifas toată noaptea fără ca ea să poată închide un ochi și colac peste pupăză o făcuseră într-o limbă din care nu pricepuse o iotă. Sanda luă trenul și plecă la Iași. Debarcată în orașul mare, înghesuită de alintata de fiică-sa să-i găsească o gazdă, femeia își aminti că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu e serioasă și-o lăsă baltă. Luana presimțea eșecul. Hainele, chipurile, gata, nu arătau deloc așa cum ar fi trebuit. Fetele, amăgite că vor primi bani pentru munca lor, intuiră că ceva e în neregulă și începură să dea înapoi. Colac peste pupăză, patroana voia ca parada să aibă loc în sala mare a Casei de Cultură. La numărul mic de modele pe care îl aveau nu puteau umple o oră de spectacol. Se iscară tot felul de discuții contradictorii. Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care cum putea să priceapă?! nu era om ca toți oamenii. La un moment dat, previziunea lui Ștefan se adeverise, și-i era profund îndatorat -, dar lucrurile scăpaseră de sub control și fusese nevoit s-o avanseze de două ori. Acum, colac peste pupăză, se grăbea să ajungă cu acest trup, ceva mai înalt de un metru și jumătate, la cea mai importantă întâlnire din istoria firmei. Președintele concernului " Double L" îl sunase pe Abel Nost și-l ceruse, pentru o campanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o clipă că mai aude fleșcăitul cârpei ude frecate de marmură, dar n-a urmat decât liniște. Tălpile de cauciuc ale bătrânului Îngrijitor au scârțâit ușor pe pardoseală, Însă n-a putut să-și dea seama unde anume. A lăsat colacul closetului să cadă cu zgomot. A tușit. Tot nu și-a dat seama dacă bătrânul mai era acolo. și a dat jos geanta de pe umăr și a pus-o grijuliu În spatele closetului, ascunsă În colț. Chiar dacă cineva venea În acea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
vede? Cum se ating în lichide terminațiile de nervi? Cum se ajung și se mută spre altceva, rapide în vâscozitate, ca să creeze în mine tânjitul, ca să-l facă pe el adormit acum în pat? nu este acesta locul meu, strâns colac și subțire și neajutorat, habar n-am, nu e locul meu nicicum, trebuie să plec și nimeni nu mă oprește să plec... dacă nu-ți convine, de ce mai continui? îmi mai sunau în ureche vorbele unui adorat de pe vremuri ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
întreb dureros, de ce, din ce spui am senzația că doar eu am avut nevoie de tine și tu nu. Tu-mi dai liniște, zic și încerc să-l iau în brațe, dar Pinochio nu-mi răspunde înapoi, mă ridic din colac, tu de ce ai nevoie de mine? tace... tu de ce ai nevoie de mine? tace... Pinochio tace și e închis și departe, iar eu nu-l mai cunosc. Tu mă cunoști cel mai bine, spune el, n-am mai vorbit așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
identitate era încă solidă ca o stâncă. Mi-o dovedisem din nou în hol abia acum un sfert de oră. O treabă bine făcută. Dar pierderea scrisorilor însemna totuși că mergeam pe sârmă fără plasă de siguranță, că înotam fără colac de salvare. Și eram obosit. Nevoind să-mi asum nici un risc, am început să aranjez dictafoanele. Micuțele aparate zumzăiau în legea lor în colțurile camerei, la periferia gândurilor mele. Dându-mi jos hainele ude, am lăsat esența lui Mark Richardson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
drept în timp ce coboram. Scara mă conduse într-un coridor foarte lung și foarte drept, de ciment. Becuri slabe, portocalii, atârnate de cabluri și garnituri îngălbenite luminau spațiul până destul de departe în ambele direcții. De-a lungul unui perete erau prinși colaci de cabluri groase și negre, iar de-a lungul celuilalt se zăreau la anumite intervale scări precum aceea pe care coborâserăm noi. — Avem lumină, am spus, trăgând rucsacul pe podea. Vocea mea iscă ecouri puternice, ca pocnetul unor palme într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
capcana? — Da. Filtru de semnificant sus, spuse Fidorous, gesticulând spre partea de sus a cubului, iar aici jos cușca. E-un rezervor. Un acvariu. Uitându-mă în spate, am început să deslușesc impresia unei mari mingi întunecate înotând în mijlocul rezervorului. Colaci lungi și groși de vină, teamă și înfrângere se umflau și se alungeau din masa învolburată, apoi erau absorbiți sau alunecau înapoi înăuntru. Mai rău, mingea întunecată mi se părea familiară, un insuportabil rău de greutate și spaimă. — Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se ridicară, săpându-i riduri pe frunte. — N-o recunoști? Sulița era lungă cam de un metru și jumătate și la un capăt avea un vârf de oțel în formă de lacrimă. De celălalt capăt era legat un cablu făcut colac pe punte și conectat la laptopul lui Nimeni. Lemnul părea vechi, lustruit într-un negru neted, străvechi. Ceva se lumină. — E pensula. — Corect. Acum ascultă cu atenție, pentru că asta va fi datoria ta, Eric Sanderson. Când vom ajunge lângă ludovician
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
chior că ne-am întîlnit, simte nevoia să mărturisească, vă rog să mai încercați totuși încă o dată la automat să vedem ce se întîmplă, adaugă. E tot ce mi-a mai rămas, se gîndește domnul Președinte, lăsîndu-se cu șezutul pe colacul de plastic al veceului. În sfîrșit, o ușurare, își zice, silabisind cu voce tare ca să se audă pe sine printre plescăiturile excrementelor eliberate în apă, mottoul său preferat, deviza lui în viață, mens sana in corpore sano. O scrijelise cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]