6,839 matches
-
Socialistă România, al cărei șoim al patriei și pionier am fost." (pp. 330-331). Și imaginea clopotului de sticlă e recurentă, ea semnalizând metaforic un univers de uz propriu, un refugiu în mijlocul și în pofida unei lumi bolnave. Chiar așa se intitulează confesiunea memorialistică a lui Paul Cernat: Supraviețuirea sub un clopot de sticlă, și ea derulează numeroase momente și strategii ale dezangajării, neimplicării, retragerii discrete din Sistemul pervaziv. Favorizată și de o structură psihologică defensivă, retractilitatea lui Paul Cernat oferă o dublă
Decrețeii II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11496_a_12821]
-
înțelegem, prin comparație, dar nu-l putem considera o simplă curiozitate, ci o nedreptate flagrantă. Critica basarabeană s-a sincronizat și cu metehnele noastre postrevoluționare... Pot fi detașate cu ușurință două categorii de texte în cuprinsul antologiei lui Eugen Lungu: confesiuni de scriitor, asimilate cu eseul, și articole propriu-zis critice. Proporția este puțin prea mare în favoarea celor dintâi, dar s-a asigurat în acest fel o mai largă arie de cuprindere a fenomenului literar basarabean. Vasile Vasilache glosează despre devastările istoriei
Ieșirea din provincialism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11521_a_12846]
-
important pe piața noastră de carte și răspund, în continuare, așteptărilor publicului. Acest orizont de așteptare se configurează, la rândul său, într-un mod relevant, integrând nișe temporale tot mai apropiate, până la deplina sincronizare între momentul trăirii și cel al confesiunii. Astfel, dacă imediat după Revoluție au fost publicate masiv jurnalele și memoriile ,arestate", cenzurate, puse la index, recuperându-se editorial un trecut interbelic și un sertar (nu foarte plin) anticomunist, în ultima perioadă asistăm la o veritabilă deplasare înspre roșu
Decrețeii (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11518_a_12843]
-
a două poete șaizeciste de notorietate, cronică sub un titlu însă care m-a pus pe gânduri dacă este sau nu este corect formulat. Nu este un capăt de țară, se poate spune și așa: Ana Blandiana și Constanța Buzea: confesiuni lirice șaizeciste. De ce neapărat șaizeciste?! După buna mea știință, aceste cărți nu sunt antologii, textele lor sunt scrise în mileniul trei și nu au nimic...șaizecist, vetust, în stil și nici în pasul alert modern al ideilor. De ce această simplificare
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11552_a_12877]
-
episoade nete ale existenței lui, fâșii de piele smulse și cercetate cu o masochistă curiozitate. O permanentă curiozitate de sine. Autospovedania și autodelațiunea devin, atunci, structurile discursive prin care acest egocentrism fără narcisism se exprimă, și încă abundent, precum în confesiunile eroilor dostoievskieni: Atâta merit s-ajung: moartea. Baba nebună căreia toate mormintele îi sunt rude de gradul șaișpe-șăptâșpe, dar nici un mormânt nu îi e mamă, bunic, bunică sau tată. (Aici cititorii intonează, după cunoscuta melodie patriotică: Po-pes-cu, poporul, România/ Po-pes-cu
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
biografică aveați. Ați fost deținut politic, ați cunoscut bine lumea culturală și literară românească din ultimii 50-60 de ani, și totuși nu ați îngroșat rândurile autorilor de literatură confesivă și memorialistică. Provine, oare, acest comportament atipic dintr-o reticență față de confesiuni, ori există altă explicație? Adrian Marino: Domnule Iorgulescu, în primul rând eu nu sunt chiar așa de rezistent la ideea de confesiune, fiindcă, vă fac o confesiune acuma, eu am scris deja confesiunile mele. Sunt intitulate Viața unui om singur
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
ați îngroșat rândurile autorilor de literatură confesivă și memorialistică. Provine, oare, acest comportament atipic dintr-o reticență față de confesiuni, ori există altă explicație? Adrian Marino: Domnule Iorgulescu, în primul rând eu nu sunt chiar așa de rezistent la ideea de confesiune, fiindcă, vă fac o confesiune acuma, eu am scris deja confesiunile mele. Sunt intitulate Viața unui om singur. E un volum imens, de vreo 1400 de pagini, care trebuie puțin redus și rescris, în sensul că vreau să-l modific
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
literatură confesivă și memorialistică. Provine, oare, acest comportament atipic dintr-o reticență față de confesiuni, ori există altă explicație? Adrian Marino: Domnule Iorgulescu, în primul rând eu nu sunt chiar așa de rezistent la ideea de confesiune, fiindcă, vă fac o confesiune acuma, eu am scris deja confesiunile mele. Sunt intitulate Viața unui om singur. E un volum imens, de vreo 1400 de pagini, care trebuie puțin redus și rescris, în sensul că vreau să-l modific spre o autobiografie pur intelectuală
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
acest comportament atipic dintr-o reticență față de confesiuni, ori există altă explicație? Adrian Marino: Domnule Iorgulescu, în primul rând eu nu sunt chiar așa de rezistent la ideea de confesiune, fiindcă, vă fac o confesiune acuma, eu am scris deja confesiunile mele. Sunt intitulate Viața unui om singur. E un volum imens, de vreo 1400 de pagini, care trebuie puțin redus și rescris, în sensul că vreau să-l modific spre o autobiografie pur intelectuală, ideologică și culturală. În prima versiune
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
rescris, în sensul că vreau să-l modific spre o autobiografie pur intelectuală, ideologică și culturală. În prima versiune este prea anecdotic, prea istoric, prea factologic. Și nu-mi place. Asta ar fi una. Doi: nu sunt de acord cu confesiuni prea imediate, pentru motivul că trebuie o anumită distanță în timp pentru a vedea lucrurile exact, pentru ca asperitățile să se atenueze, animozitățile să dispară, resentimentele să se estompeze. Nu vreau să repet ceea ce se vede în presa noastră, cu diverse
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
umane. Asta îmi repugnă fundamental. Suferința a fost atroce și noi facem literatură, imagini, stil frumos pe o realitate sufletească teribilă. Acest lucru, conștiința mea, nu numai etică, ci și estetică, respinge în mod categoric. M.I.: Domnule Marino, regăsesc în confesiunea dumneavoastră de acum, pentru că este totuși o confesiune, și este și un anunț pentru ascultători despre această scriere autobiografică, Viața unui om singur, regăsesc accente pe care tânărul, foarte tânărul Adrian Marino, la jumătatea anilor '40, le folosea într-un
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
atroce și noi facem literatură, imagini, stil frumos pe o realitate sufletească teribilă. Acest lucru, conștiința mea, nu numai etică, ci și estetică, respinge în mod categoric. M.I.: Domnule Marino, regăsesc în confesiunea dumneavoastră de acum, pentru că este totuși o confesiune, și este și un anunț pentru ascultători despre această scriere autobiografică, Viața unui om singur, regăsesc accente pe care tânărul, foarte tânărul Adrian Marino, la jumătatea anilor '40, le folosea într-un articol despre vocația criticului tânăr, a apărut în
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
a exhibatul carențelor existențiale migrează, în fond, spre o zonă inedită a autenticității. Și, implicit, a unei profunde intimități cu cititorul. Și această nouă carte făcută din alte cărți este stratificată, scriitorul-compozitor orchestrînd, în paralel, mai multe niveluri ale discursului. Confesiunile și notațiile personale merg mînă în mînă cu istorisirea unor episoade reale și cu observațiile despre adevăratul bătrîn din familie, mama B, realizînd un contrapunct personalizat la comentariile (unele extraordinare) pe marginea citatelor despre bătrînețe și despre moarte din diverși
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
Irinei Horea, lui Alexandru Al. Șahighian, Mihaelei Istrate, Sandei Gusti. Numărul din primăvara acestui an, la fel de dens, de incitant, de divers, urmărind, ca de fiecare dată, structurarea textelor în jurul unor teme precise, unor subiecte fierbinți, extrem de actuale, de discutate, unor confesiuni autobiografice tulburătoare. Calitatea fragmentelor alese din studii, romane, eseuri ample, din cărți publicate la mari și prestigioase edituri de afară este dublată, cu o consecvență remarcabilă, de calitatea traducerilor. Mi se pare că vocea traducătorilor și-a găsit în acest
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11619_a_12944]
-
la fel de bine Geo Dumitrescu sau Ion Caraion). La proză, în fruntea generației vârstnice e Mihail Sadoveanu (lipsește din panoramă Liviu Rebreanu, cu sfârșitul activității sale, de menționat măcar pentru romanul Amândoi, apărut în 1940, dacă nu și pentru volumul de confesiuni Amalgam, din 1943), în fruntea generației mijlocii - Geo Bogza, a generației tinere - Ovidiu Constantinescu. Dramaturgia îi are în frunte pe Camil Petrescu și Mihail Sebastian, pentru prima și a doua generație, căci a treia e nesemnificativă. La critică și eseu
Critica de dicționar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11630_a_12955]
-
cu el însuși, cu colivia cu pantofi, cu femeile care îl intervievează, cu noi, spectatori-numere-martori, valsul care amestecă pași, povești, care se împiedică de pantofi, de morți, de angoase. Cu fiecare interviu, Levi moare puțin. Valsul îl conduce, după efortul confesiunii, către moarte. Îmi amintesc imaginea din filmul Pianistul al lui Roman Polanski. O imagine de sus. Valize, valize, zeci de valize în ghetou. Oameni ca niște umbre stau pe ele, lîngă ele. Apoi, protagonistul, singur printre ele. Aici, pantofi. Și
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
Era un solitar - poate chiar un narcisist - un om în orice caz izolat și discret. Într-un sens oarecare, un timid, învăluit în politețe socială. De aceea el însuși a simțit, într-un tîrziu, nevoia de a se "explica", scriind "confesiunea involuntară" (1975) - publicată în Carnete europene - și "mica autobiografie intelectuală" (1977) din Prezențe românești și realități europene (acum, în 2004, în ed. II). Cultivîndu-și claustrarea între pereții locuinței-bibliotecă și retras exclusiv între paginile scrierilor sale, el își dădea seama că
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
în ajutorul/ parlamentului nostru/ Saharov,/ ștergându-și sfielnic/ ochelarii crăpați." Evtușenko și-a denumit autobiografia roman, adunând la un loc personaje imaginare cu altele reale. în esență, cartea se învârtește în jurul puciului din august 1991. A scris un capitol-unicat, o confesiune ca din partea lui Gorbaciov, mai exact a "gândurilor" lui, - altul despre Elțîn, căutându-și șosetele înainte de a pleca la luptă cu puciștii. A scris despre oameni celebri ai Rusiei, ca Rostropovici, de pildă, a scris despre pasiunea sa pentru fotbal
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
și poemul "Ploaie orizontală", ca gest al descompunerii raționale, al permutărilor infinite. Așa cum se formulează vocea lirică, în această nemiloasă căutare există o povară morală, inexprimabilă în sculptură: "Cicatricea pe crustă/ Lucida scoarță pălește/Adânc biciuită/Neîncetat/Nestăpânit/ Pe dinăuntru". Confesiunea adîncește explorarea sensului, Neagu ipostaziindu-se în poezie care devine "restul semnificant" al sculpturii sau al muzicii, amintind de foarte prolificul model Bauhaus, al unității artelor. Ermetismul barbian este depășit în favoarea includerii eului liric în discursul poetic, în trăirea intensă, extatică
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
știut ce să facem cu fosforescența mîinilor/ atunci cînd clipa să dialogăm prin linii frînte a sosit" (Buna Vestire). Firește, Erosul deține un loc privilegiat în șirul acestor reconstituiri empatetice, ușor împins spre dezabuzare și ironie, distins impalidat de transferul confesiunii în observație, al contemplației în comentariu: "în urma acelei femei, pe trotuar seara se aduna în sine cum ceara la baza/ lumînării magazinele își pierdeau unul cîte unul/ clienții care acum se îmbulzeau să culeagă flori pe care i le puteau
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
iubiri exuberante, pusă voit romanțios sub semnul liliacului înflorit. Secvențele următoare încearcă să explice dureros un eșec. Nu știm bine al cui: al iubitului înșelat, al iubitei, al prietenilor care s-au învârtit în jurul lor? Urmărim o construcție narativă, o confesiune dirijată într-un sens care (așa cum stă bine unei proze) nu e clar de la început. E descris spațiul magic al iubirii: "cartierul nostru, al copilăriei mele și apoi al Adinei", cel din jurul Cișmigiului, cu străzile Sfântul Constantin, Aleea Progresului și
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
mărturisește autorul (tot la p. 70), Alexandru Iftodie a murit de patru ani (nu știm când să se fi întâmplat asta, e un nume obscur și nu e cuprins în nici o enciclopedie), dar un alt indiciu ne ajută să datăm confesiunea prin 1982 (N. Steinhardt era născut în 1912), din această frază: "Acum, în ajun de șaptezeci de ani, scăpați de sub despotica împărăție a erosului, liberați de grijile ambiției și de cruntele frământări ale amorului propriu, putem grăi oarecum senini și
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
Constantin Mihai, tot atîția prieteni (peste generații) ai profesorului lor (uneori, de la distanță...), recompun, frumos, ici-colo emoționant, chiar pentru cei mai străini dintre străini (de cauză), un profil de cărturar. Articolul lui I. B.Lefter, cel mai memorialistic, e o confesiune fără stridențe despre apropieri și "răciri" pe care n-ar fi pariat nimeni sau despre cum, cu anii, o tatonare de la distanță ajunge o mereu înnoită, caldă prietenie. Amănunte de istorie literară trăită... Gîndești ca mine, sînt om cu tine
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
lineară, fluentă. Fondul îl constituie atmosfera dintr-o școală de sat basarabean: relațiile dintre intelectualii locului, problemele de adaptare a noilor veniți la presiunile mediului provincial. Singura invenție în construcție e alternanța dintre relatarea directă la persoana întâi, ca o confesiune a profesorului de fizică și matematică Radu Negrescu, care nu vrea să rămână la locul repartiției, gata de ducă sau abandon, și jurnalul profesoarei de franceză Viorica Vrabie, implicată în transformarea mentalităților învechite. Între ei se înfiripă o poveste de
Un romancier basarabean by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11748_a_13073]
-
ținută de o cocotte pe gustul domnilor din belle époque se consumă "rătăcirile" aceluiași Ferdinand Ramses Sinidis. Povestite în trei cărți: despre carne, despre vin și despre suflet. Toate, mai curînd para-poezii decît părți de roman, avînd talia subțire a confesiunilor care, niciodată, nu compromit. Amintiri de l'outre tombe, despre iubiri protector- suave, puppy-loves, pentru nimfete dispărute în floare, care se întorc, tot așa de frumoase, printre vii, se amestecă, disproporționat, cu plăceri mature, dospite, pe cît de intense, pe-atît
Kinderscenen by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11763_a_13088]