698 matches
-
aprindă în entuziasme fără frâu ori să aibă voluptatea crudă a desființării. Cu echilibrul său greu de clătinat, se ține departe și de „cumsecădenia” înfășurată în lunecoase echivocuri și de trufia oglindirii de sine. Competența omului de teatru pus pe „confidențe” nonsubiective se clădește pe o impecabilă seriozitate. Emoția, componentă a comunicării „la arlechin”, este mereu supusă unei lucidități ce contează deopotrivă pe fermitate și franchețe. Receptiv, cu o anume circumspecție la nou, cronicarul salută abordarea îndrăzneață a unor piese clasice
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
Scrise accesibil și atractiv, cursurile sale au un timbru personal și o anume culoare a expunerii, cucerind prin neascunsa plăcere de a povesti. SCRIERI: Un arici pogonici, trei pitici și-un licurici, Iași, 1972; O-ntâmplare de mirare, Iași, 1981; Confidențe la arlechin, Iași, 1985; Rebreanu, omul de teatru, Iași, 1995; Repere în teatrul antic grec și latin, Iași, 2000; Introducere în teatrul Renașterii, Iași, 2000; Școala ieșeană de teatru. Fișe de istorie (în colaborare), Iași, 2000; Dintele vremii, Iași, 2003
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
2000; Școala ieșeană de teatru. Fișe de istorie (în colaborare), Iași, 2000; Dintele vremii, Iași, 2003. Antologii: G. Topîrceanu, Despre teatru: însemnări și digresii, pref. edit., Iași, 1991. Repere bibliografice: Al. I. Friduș, Viziuni complementare, CRC, 1985, 32; Cristina Dumitrescu, „Confidențe la arlechin”, RL, 1985, 39; Dumitru Chirilă, „Confidențe la arlechin”, F, 1986, 1; Carmen Mihalache Popa, „Confidențe la arlechin”, ATN, 1987, 3; Ion Toboșaru, Consemnări, III, București, 1987, 171-174; Florin Faifer, Criticul în împărăția fișelor, DL, 1996, 23; Ștefan Oprea
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
în colaborare), Iași, 2000; Dintele vremii, Iași, 2003. Antologii: G. Topîrceanu, Despre teatru: însemnări și digresii, pref. edit., Iași, 1991. Repere bibliografice: Al. I. Friduș, Viziuni complementare, CRC, 1985, 32; Cristina Dumitrescu, „Confidențe la arlechin”, RL, 1985, 39; Dumitru Chirilă, „Confidențe la arlechin”, F, 1986, 1; Carmen Mihalache Popa, „Confidențe la arlechin”, ATN, 1987, 3; Ion Toboșaru, Consemnări, III, București, 1987, 171-174; Florin Faifer, Criticul în împărăția fișelor, DL, 1996, 23; Ștefan Oprea, Chipuri și măști, Iași, 1996, 190-192; Busuioc, Scriitori
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
G. Topîrceanu, Despre teatru: însemnări și digresii, pref. edit., Iași, 1991. Repere bibliografice: Al. I. Friduș, Viziuni complementare, CRC, 1985, 32; Cristina Dumitrescu, „Confidențe la arlechin”, RL, 1985, 39; Dumitru Chirilă, „Confidențe la arlechin”, F, 1986, 1; Carmen Mihalache Popa, „Confidențe la arlechin”, ATN, 1987, 3; Ion Toboșaru, Consemnări, III, București, 1987, 171-174; Florin Faifer, Criticul în împărăția fișelor, DL, 1996, 23; Ștefan Oprea, Chipuri și măști, Iași, 1996, 190-192; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 312-313; Florin Faifer, Constantin Paiu - seriozitate și
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
de argint, pentru punci. în timpul carturilor de noapte, unii mateloți bătrîni și cinici din fire se furișează înlăuntrul lor și se ghemuiesc acolo ca să tragă un pui de somn. Iar cei doi marinari puși să frece cazanele își fac multe confidențe, peste buzele de fier ale uriașelor căldări, pe care le lustruiesc de zor. Ele sînt un loc prielnic și pentru meditațiile matematice: tocmai cînd mă aflam în cazanul din partea stîngă a vasului Pequod și frecam cu rîvnă pereții de jur-împrejur
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lumea ideilor, cât și în viața practică. Acesta este un mesaj pur kantian. Pentru Laurian, însemnătatea „noii filosofii” constă tocmai în proclamarea autorității neîngrădite a rațiunii și, totodată, în determinarea limitelor ei. „Că precum autoritatea slăbește cugetarea liberă, așa și confidența peste măsură în puterea noastră poate trece în aroganță și în temeritate, și filosoful cel adevărat trebuie să se păzească de toate.”6 Îndoiala rațională este valorizată în contrast cu certitudinea dogmatică, care susține ideile preconcepute: „Mai bine o doză d’Aporetism
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
1993) citează exemplul unei „pedagoge altruiste”, considerată o persoană modestă și fără pretenții, care și-a înăbușit orice formă de sexualitate; pe de altă parte, „îi place la nebunie să pună la cale căsătoria altora și primește o sumedenie de confidențe amoroase. Lipsa ei de cochetărie nu o împiedică să se ocupe activ de toaletele purtate de ceilalți. Nu are copii, dar acordă copiilor celorlalți un interes care explică alegerea unei asemenea meserii. Observăm că acest altruism activ (sau activism altruist
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
erau uzuale, dacă nu ubicue. Astfel, deși vibrația lirică izbutește să se vădească drept certă și autentică, roadele sale textuale apar ca fiind convenționale. Caracteristice poetului îi sunt tonul consecvent elegiac chiar și în momentele de exultanță, cenzurarea sentimentului în confidența elegiacă, reținerea și discreția, aplecarea statornică spre „melancholie”. Limbajul și tehnica expresivă ale acestei poezii sunt la fel de convenționale ca și zestrea ei sentimental-ideatică, fiind pline de ticurile, rutinele și clișeele metaforizării „șaptezeciste”, manierizate. În Arhivele cerului (2001), scriitorul a adunat
BURICEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285956_a_287285]
-
imediat: mi l-am închipuit pe consilier punându-mi întrebări despre începutul vieții mele. O secundă mai târziu, îmi spuneam că sunt idiot, înțelegând prea bine că știa deja totul... Mă aflam în fața unui om care, în ciuda situației noastre propice confidențelor, nu avea să încerce să scotocească prin trecutul meu. Atunci, propunerea lui de „a-mi schimba viața“ mi-a apărut ca o ofertă eliberatoare. De altfel, această eliberare exaltantă se împlinea deja cu repeziciunea unui vis fericit. Urcând pe vapor
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
primei noastre întâlniri la Berlin. Ceea ce ne-a înduioșat de asemenea a fost faptul că ne-au spus, râzând, adevăratele lor prenume, cu asonanța aceea amuzantă a femininului cu masculinul: Iuri și Iulia. Nu eram deprinși cu genul ăsta de confidențe, viața noastră mărginindu-se la identitatea de împrumut. În momentul în care a trebuit să-i părăsim, păreai atât de preocupată, ca o mamă grijulie să nu uite nimic, lăsându-și copiii singuri... Trebuiau să reia contactul cu noi la
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
binele sau răul: toate victoriile lumii sau pumnul înălțat al acelui agent trădat de toți... — Și Rusia? Am repetat cuvintele, cu voce neutră, voit distrată, dându-i posibilitatea să nu răspundă. Însă răspunsul lui m-a uimit prin tonul de confidență: — Am avut de mai multe ori același vis: trec frontiera rusă, în tren, e iarnă, câmpuri albe cât vezi cu ochii și nici o gară, nici un oraș, iar eu îmi dau seama că nu vor mai fi decât zăpezile astea nesfârșite
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Vrei să-l vezi pe acel agent convertit, nădăjduind că te va absolvi de vină. Ca un bătrân popă de treabă...“ Am adormit când noaptea era pe sfârșite, căzând într-un somn ce și-a păstrat extrema acuitate a acelei confidențe silite. Dar luciditatea sa a devenit lumină, iar tăișul durerii, gheață. Frigul unei înnoptări iarna, frigul zăpezii care-mi îngheța încet fruntea. Revedeam casa din lemn, despre care mi-ai vorbit adesea, cu intrarea ei scundă, de unde se putea vedea
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
potolea. Profesorul căuta printre ascultători un chip prietenos, un zâmbet de speranță, un elogiu consolant. Uneori cei doi ochi umezi cădeau asupra unui biet ascultător terorizat, Conferențiarul avea aerul de a-l lua de o parte, de a-i face confidențe măgulitoare, îl bătea cu vorbele amical pe umeri, îi făcea mulțime de gingășii nespuse, în vreme ce publicul asista respectuos la o întrevedere ce s-ar fi părut că nu-l privește. Repede însă, N. Iorga redevenea nemulțumit. Pacientul era disprețuit, mustrat
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
peste nerostire domn.” Prin sonoritatea unor versete, poemul devine o adevărată replică la Cântarea Cântărilor, opunând erosului foarte senzual de acolo o senzualitate de lume florală, serafică. În zona suavului și - de astă dată - a fragmentarului, în registrul liric al confidenței se înscriu paginile din Poezii (1974), pe al căror spațiu „raza gândului” iradiază în decoruri de transparențe lunare, cu fructe îngreunate de somn, topite parcă în zumzete auzite ca prin vis. Această culegere preludează Somnul din somn (1977), carte ce
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
noastre la finalul spectacolului aplaudăm actorii. De aceea când moare câte un actor toți pierdem multe personaje, pe care nu le ia cu el, ele rămân pe scenă și în amintirile noastre. Dragi copii, am să vă fac o mare confidență: în urmă cu aproape 15 ani am fost numit directorul teatrului pentru copii ,, Cărăbuș” din Brăila. Am renunțat la multe lucruri, chiar și la cel mai important spectacol al teatrului ,,Maria Filotti” din ultimele decenii, „Chira Chiralina” în regia brăilencei
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
singuri, cei mai mulți erau femei sau bărbați? Femeile, mai ales cele bătrîne, aveau tendința să se strîngă la un loc. Le vedeai aranjîndu-și scaunele În cercuri de șase, de opt, și se aplecau unele spre altele, lăsînd impresia că-și spuneau confidențe, deși se cunoșteau doar de cîteva zile. Cine știe? Poate chiar erau confidențe. Își spuneau ce le durea, ce le spusese medicul, ce tratament primiseră, apoi treceau la copiii căsătoriți, la nepoți, scoțînd din geantă fotografii. Puține erau cele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
să se strîngă la un loc. Le vedeai aranjîndu-și scaunele În cercuri de șase, de opt, și se aplecau unele spre altele, lăsînd impresia că-și spuneau confidențe, deși se cunoșteau doar de cîteva zile. Cine știe? Poate chiar erau confidențe. Își spuneau ce le durea, ce le spusese medicul, ce tratament primiseră, apoi treceau la copiii căsătoriți, la nepoți, scoțînd din geantă fotografii. Puține erau cele care se așezau singure deoparte, ca domnișoara În lila, căreia Îi cunoștea acum numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
voia să i se spună fată bătrînă, nu accepta milă, mergea cu spatele foarte drept, cu un pas ușor și bărbia ridicată. Nu avea legături cu nimeni, nu simțea nevoia să spună ce avea pe suflet sau În minte prin confidențe amabile. Luase hotărîrea să trăiască singură? Se Întreba, intrigat, și se străduia s-o revadă, stînd pe scaun, În picioare, nemișcată sau plimbându-se. — Au găsit ceva? Doamna Maigret Începea să fie geloasă pe visarea lui. La Paris, n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Întoarcă În urmă cu cincisprezece ani ca să descopere un contact personal cu o ființă omenească: bărbatul care venea o dată sau de două ori pe săptămînă În apartamentul ei de pe strada Notre-Dame-de-Lorette. Poți trăi atîția ani fără să ajungi uneori la confidențe, fără măcar să exprimi cu glas tare ce ai pe suflet? Fusese sugrumată. Dar de ce În seara aceea? Pentru Maigret, care ațipise, asta devenea Întrebarea numărul unu și, cînd soția Îl anunță că se făcuse ora trei, tot mai Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cinci sute de mii de franci? — E mult... Vorbise cu o voce calmă. — E mult pentru o simplă dactilografă plecată Într-o zi de la Marsilly și care n-a lucrat decât vreo zece ani la Paris. Nu mi-a făcut confidențe. — Gândiți-vă bine Înainte să răspundeți, pentru că avem mijloace să verificăm dacă spuneți adevărul. Când v-ați mutat la La Rochelle, primele fonduri n-au fost vărsate de sora dumneavoastră? Din nou tăcere. Tăcerea e mai impresionantă la telefon decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
fără întrebări iscoditoare, compătimitor. Căpătase obiceiul să mă caute săptămânal la gară, cum făcuse odinioară Ioana, și venirea mea nu mi se mai arăta așa de pustie, aveam pe cineva ca să mă sprijine. Cum îmi devenise imposibil să mai tac, confidențele către el nu mi se păreau deloc ridicole. În timp ce, împrejur, chelnerii se agitau, clienții se enervau așteptând consumația sau plata, se intercalau strigăte din care nu puteai desprinde nimic clar, cu toate că cuprindeau toată atmosfera. În fața noastră, berea din pahare pierduse
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
te-ai ascuns ani de zile, ai luat toate măsurile să nu bănuiască nimeni nimic, te-ai torturat fără să cauți nici o consolare în afară, ai acoperit neobosit cu noi văluri negre, deodată, fără rost, în locul cel mai nepotrivit, faci confidența totală. Așa de mari și de misterioase transformări se petrec în noi. Ioana a profitat de o vorbă inofensivă de a mea ca să spuie tot. Am întrebat-o: - Și dacă nu ai păreri rele despre mine, și acum îți pare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
minciună. Asistasem la fizioinomia ei când spusese vorba chinuitoare, știam că totul era mai mult decât o simplă întîmplare. Sunt secrete pe care nu le poți niciodată afla cu certitudine, și fiecare om este un sfinx (oricît ar avea mania confidențelor) atunci când te interesezi de el. Ioana mea este o ființă complexă, deci cu atât mai greu de descifrat. De ce mă tot întreb din moment ce se strânge lângă mine și mă ascultă, și mă privește, și amețește când o dezmierd?... Ioana frumoasă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la fel cum ar fi tratat orice alt oaspete sau, mai bine zis, un aliat folositor în lupta comună. Sebastianus nu reușise să citească în purtarea ei nici cel mai mic semn al vreunui altfel de interes pentru el: nici o confidență, nici un gest, nici un cuvânt care l-ar fi invitat la o mai mare intimitate. Nici măcar nu-i încredințase imediat comanda oamenilor săi. Până în acel moment, de fapt, i se îngăduise doar să participe la mici incursiuni de cercetare, ca să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]