465 matches
-
4 gospodării în Satu Nou. În 1695 erau 10 gospodării, în 1720 erau 393 de locuitori. În 1762 populația satului sporește prin instalarea aici a unor familii săsești venite din Rodna, odată cu înființarea "Regimentului românesc de graniță pe Valea Someșului". Conscripția lui Klein din 1733 înregistra Satu Nou că așezare mixtă în care viețuiau și 30 de familii de români fără biserică și fără preot. Petriș ("Petresdorf" în germană, "Petres, Petresfalva" în maghiară se află, conform documentelor, în districtul Chirălești. O
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
se vor schimba des. La 1406, domeniul intră în stăpânirea familiei Lacy de Santău. Cu această ocazie, se face și prima conscriere a domeniului, în care sânt menționate 63 de așezări. Bălnaca este înscrisă sub denumirea maghiarizată de „Banlak". La conscripția din 1552, satul este în posesia lui Gȧspȧr Drȧgffi, pentru ca, din 1559 pînă în 1604 să aparțină celui mai mare nobil proprietar de pământ de la sfârșitul secolului al XVI-lea, din comitatul Bihor, Ștefan Bocskai, personaj care va ajunge, pentru
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
la rândul ei, nu reflectă realitatea, ci doar pe contribuabilii care trebuiau să presteze obligațiile feudale, cunoscut fiind în aceste vremuri și fenomenul sustragerii de la conscrieri. În al doilea rând, nu se cunoaște exact conținutul noțiunii de poartă folosită în conscripția din 1552, de casă la 1559 sau 1652. La sfârșitul secolului al XVI-lea, în unele locuri 6 supuși constituiau o poartă , iar la începutul secolului al XVII-lea, la 1609, poarta cuprindea 4 case iobăgești sau 12 case de
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
6 porți — 12 familii — 48 de locuitori iar în 1559 — 15 case — 30 familii — 120 locuitori. Pentru secolul al XVI-lea se consideră mai potrivit indicele mediu pentru o familie de 4 persoane, ținându-se cont de realitățile vremii . În conscripția din 1552 satul se numără printre cele 56 de așezări cu câte 6-10 porți, încadrându-se în categoria așezărilor mici și mijlocii, cu un număr relativ mic de locuitori Cei 32 de ani (1660—1692) de ocupație turcească în Bihor
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
6-10 porți, încadrându-se în categoria așezărilor mici și mijlocii, cu un număr relativ mic de locuitori Cei 32 de ani (1660—1692) de ocupație turcească în Bihor au lăsat urme în planul demografic și al dezvoltării economico-sociale a comitatului. Conscripția din 1692 spunea, tendențios că: „Banoka, Banlaka: Praedia sequentia tanto tempore sunt desertae, cuius memoria non extat" (această predie (pământ) este pustie de atâta vreme a cărei amintire nu mai există ). Este cazul similar pentru încă 39 de localități din
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
de animale pe care le creșteau probabil și pentru comerț, așa cum este cazul din 1713 al lui Nicolae David, care avea 20 de oi, ori Săcară Gavril cu 20 de porci. O situație detaliată a inventarului gospodăriilor satului îl prezintă conscripția din 1713: Comparând datele conscripției din 1713 cu cea din 1753, aceasta din urmă dând numai inventarul global al animalelor și cerealelor, se evidențiază unele diferențieri din punct de vedere economic. La creșterea oilor și caprelor se înregistrează un regres
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
creșteau probabil și pentru comerț, așa cum este cazul din 1713 al lui Nicolae David, care avea 20 de oi, ori Săcară Gavril cu 20 de porci. O situație detaliată a inventarului gospodăriilor satului îl prezintă conscripția din 1713: Comparând datele conscripției din 1713 cu cea din 1753, aceasta din urmă dând numai inventarul global al animalelor și cerealelor, se evidențiază unele diferențieri din punct de vedere economic. La creșterea oilor și caprelor se înregistrează un regres față de media de familie de
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
unei așezări umane încă din cele mai vechi timpuri. Aici au fost găsite topoare din piatră găurită și ceramică din epoca neolitică. Cel mai vechi document istoric care atestă comunitatea săsească de aici datează din anul 1333, când listele unei conscripții papale înregistrează un "Johannes plebanus de Lekenche". Localitatea făcea parte în acea perioada din comitatul Dăbâca, moșia fiind împărțită între mai mulți proprietari. În anul 1453 a primit dreptul de târg. În anul 1472 regele Matia Corvinul a acordat dreptul
Lechința, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300880_a_302209]
-
două perechi de boi, 16 cu câte o pereche de boi, iar 12 fără animale de tracțiune. În anul 1691 "Popa Toma și Toader și cu toți sătenii, cu mici cu mari, tineri și bătrâni" jurau credință împăratului habsburgic Leopoldus. Conscripția din 1733 înregistra Rebrișoara ca sat românesc cu 219 familii și 5 preoți uniți (greco-catolici) și un preot ortodox, cu două biserici din lemn. Înființarea graniței militare în 1762 duce la cuprinderea satului în structura militară cu toate consecințele pe
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
ale vremii. Probabil că refuzul de schimbare a credinței strămoșești a fost cauza acestui masiv aflux de credincioși înspre schitul ortodox din geana muntelui, ținând cont că atât în 1733, 1750, cât și în 1758 exista biserică în sat, iar conscripția lui Adolf Nikolaus von Buccow din 1761 arată că la data acestui recensământ, în "Dejani" era un preot ortodox cu 73 de familii de credincioși și trei preoți "uniți" fără nici un credincios. În vara lui 1761, schitul a fost nimicit
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
Jos e o așezare omenească apărută cu mult înaintea celei “de Sus”. Însuși drumul de țară ce trecea prin Ucea de Jos, Corbi, Viștea de Jos și mai departe de-a lungul Oltului dovedește vechimea mai mare a acestor sate. Conscripțiile din anii 1713, 1721-1722, 1733, 1839, 1893, 1900, 1904, 1910 și 1915 ne dau informații despre numărul locuitorilor, structura socială, numele boierilor, iobagilor și al altora, starea materială, categoria etnică privind locuitorii satului Ucea de Jos. Cu titlul de exemplu
Ucea de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/300976_a_302305]
-
Decurionul boierilor din anii 1721-1722 și 1726 era boierul Alde Băcilă de Ucea. Ca “villicu” (jude, primar), în anul 1722 era iobagul Iuon Cocoș, iar în anul 1726 era iobagul Stan Veru. Sub raport religios, putem spune - în baza celor mai multe conscripții vechi că satul Ucea de Jos a fost în decursul secolelor, în permanență, o parohie ortodoxă. Din rândul celor mai vechi preoți cunoscuți din documente istorice amintim doar pe primii trei: Popa Oprea (1632), Popa Radu (1637) și Protopopul Man
Ucea de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/300976_a_302305]
-
Jos e o așezare omenească apărută cu mult înaintea celei “de Sus”. Însuși drumul de țară ce trecea prin Ucea de Jos, Corbi, Viștea de Jos și mai departe de-a lungul Oltului dovedește vechimea mai mare a acestor sate. Conscripțiile din anii 1713, 1721-1722, 1733, 1839, 1893, 1900, 1904, 1910 și 1915 ne dau informații despre numărul locuitorilor, structura socială, numele boierilor, iobagilor și al altora, starea materială, categoria etnică privind locuitorii satului Ucea de Jos. Cu titlul de exemplu
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
iobagi, 8 de jeleri (zilieri) și încă 4 familii (altele decât cele amintite anterior). Aceștia dețineau 9 boi, 15 vaci, 8 viței și juninci, 2 cai, 2 stupi și 18 porci("Petri Mór, Szilagyi varmegye monographiaja)." În anul 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein, satul apare sub denumirea de Borzas iar aici trăiau 18 familii, adică aproximativ 90 locuitori dacă aplicăm regula unanim acceptată că fiecare familie de la acea vreme avea în medie 5 membri. ("Augustin Bunea, Din istoria românilor. Episcopul
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
Borzas iar aici trăiau 18 familii, adică aproximativ 90 locuitori dacă aplicăm regula unanim acceptată că fiecare familie de la acea vreme avea în medie 5 membri. ("Augustin Bunea, Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein, Sibiu 1908, pag. 309"). În Conscripția din anul 1750 ("Parochiorum, Parochianorum, Eclerum, Eccoterum, rerumque eccatorum almae hujus Diecaesis Fogarasiensis instituta Ao. 1750 1-a Octobris)", în capitolul dedicat ,"Cottus Szolnok Doboka"” la pagina 286, satul Borzova este consemnat cu un număr de 143 de locuitori. Între
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
fi fost consemnați în recensământ. În anul 1837 Hodor Karoly în lucrarea sa ",Doboka vármegye természeti ées polgári esmértetesé, által Koloszvártt, 1837"” la pagina 537 arată că în Borza acelui an erau 52 de case și 284 locuitori. O altă conscripție, cea din anul 1848 arată că Borza avea 303 locuitori. Începând cu anul 1865 Arhidieceza Albei Iulii și Făgărașului a publicat o dată la câțiva ani niște documente numite șematisme în care erau prezentate date statistice despre biserică și școală. Din
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
seu possesio Symyg "(1325), "Sumugy" (1352)[1], "possesio Sumugyon" (1389) "Somog" (1392), "Somogu" (1395)[2], "Somogyon" (1587-1589 - în "Adatok a dezsma fejedelemségkori adminisztráción jahóz - Date cu privire la administrarea dijmelor pe timpul principatului", Cluj, 1945), "Smig" (1733 - în conscriptia Klein), "Somogyon" (1760-1762 - în conscripția Buccow), "Smiegen" (1850 - în "Statistica Transilvaniei din" "1830 și 1850"), "Somogyom", "Schmiegen", "Smig" (1854 - în "Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania"). Așezarea era numită de sași "Schmiegen", probabil cu semnificația "a șerpui", "a" "îndoi", "a" "mlădia", datorită văii care
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
totalizau 27 locuitori (18 unguri și 9 români). În 1720 aici erau deja 6 familii de iobagi și 4 de jeleri (zilieri) totalizând 90 de locuitori (72 unguri și 18 români). Alte date apar după câțiva ani, în 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”, publicată în 1908 la Sibiu. În această conscripție sunt consemnate 20 de familii care trăiau aici
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
date apar după câțiva ani, în 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”, publicată în 1908 la Sibiu. În această conscripție sunt consemnate 20 de familii care trăiau aici în acel an (pag. 372). În anul 1750, o altă conscripție ("Parochiorum, Parochianorum, Eclerum, Eccoterum, rerumque eccatorum almae hujus Diecaesis Fogarasiensis instituta Ao. 1750 1-a Octobris)" făcută de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”, publicată în 1908 la Sibiu. În această conscripție sunt consemnate 20 de familii care trăiau aici în acel an (pag. 372). În anul 1750, o altă conscripție ("Parochiorum, Parochianorum, Eclerum, Eccoterum, rerumque eccatorum almae hujus Diecaesis Fogarasiensis instituta Ao. 1750 1-a Octobris)" făcută de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis”," la capitolul ",Cottus Szolnok Kőzepső”" (pag. 284), arată că în satul "Czeglen" existau deja 140 de locuitori. Între anii
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
Monografia comitatului Săjaj” completează aceste date arătând că în anul 1715 erau 45 de suflete (27 români și 18 unguri) iar în 1720 erau deja 60 de locuitori, toți români. După câțiva ani, în 1733, episcopul Inocentiu Klein realizează prima conscripție a bisericii privind localitățile din Transilvania. Rezultatele acestei conscripții au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. Aici, la pagina 372, satul, având denumirea de "Brebi" este consemnat că este
Brebi, Sălaj () [Corola-website/Science/301780_a_303109]
-
anul 1715 erau 45 de suflete (27 români și 18 unguri) iar în 1720 erau deja 60 de locuitori, toți români. După câțiva ani, în 1733, episcopul Inocentiu Klein realizează prima conscripție a bisericii privind localitățile din Transilvania. Rezultatele acestei conscripții au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. Aici, la pagina 372, satul, având denumirea de "Brebi" este consemnat că este locuit de 16 familii. O altă conscripție este făcută
Brebi, Sălaj () [Corola-website/Science/301780_a_303109]
-
Rezultatele acestei conscripții au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. Aici, la pagina 372, satul, având denumirea de "Brebi" este consemnat că este locuit de 16 familii. O altă conscripție este făcută în anul 1750 de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis”," la capitolul ",Cottus Szolnok Kőzepső”" ( pagina 284), arată că în "Bred" existau deja 315 locuitori. Pe harta iosefină a Transilvaniei întocmită între 1768-1773 se poate observa că în acele vremuri satul
Brebi, Sălaj () [Corola-website/Science/301780_a_303109]
-
date despre Brusturi decât din anul 1720 când se arată că aici existau 2 familii de nemeși (proprietari de pământ), 9 familii de iobagi, 9 familii de jeleri(zilieri) și încă alte 7 familii. După câțiva ani, în 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. La pagina 309, satul Brusztur apare ca fiind locuit de 27 de familii, fiind, după Jac
Brusturi, Sălaj () [Corola-website/Science/301781_a_303110]
-
Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein"”. La pagina 309, satul Brusztur apare ca fiind locuit de 27 de familii, fiind, după Jac, al doilea ca mărime în acele vremuri între satele care sunt acum în comuna Creaca. O altă conscripție, cea din 1750, făcută de către ,"Archidiaconatus Szamos Udvarhedyiensis”," la capitolul ",Cottus Doboka”" (pagina 286), arată că în "Somonyuifalva" existau deja 114 locuitori. Între anii 1768-1773, autoritățile austriece care stăpâneau și Transilvania, la comanda împărătesei Maria Tereza și apoi sub împăratul
Brusturi, Sălaj () [Corola-website/Science/301781_a_303110]