641 matches
-
În consecință, într-o situație în care puterea noastră de a acționa, în virtutea științei și a tehnicii, crește atât la nivelul macrodimensiunii, cât și la cel al microdimensiunii, așadar în fața unei situații care ar presupune în principiu o orientare predominant constrângătoare în raport cu cea trecută, astăzi noi nu dispunem nici măcar de punctele de referință pornind de la care se putea orienta omenirea de odinioară. Tendința care începe să-și croiască drum oarecum pretutindeni pentru a face față unei astfel de situații este cea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Evident, extraordinara creștere a imperiului tehnologic nu are numai aspecte îngrijorătoare. Aceasta deschide și perspective fascinante care îmbogățesc în mod constant patrimoniul nostru cultural. Adevărat este, însă, că aceasta nu pare supusă unor reguli și norme îndeajuns de rezistente și constrângătoare pentru a ne călăuzi comportamentul și modul nostru de a acționa, înzestrat de acum cu o imensă putere. Tehno-știința manipulează deja originile vieții, în curând va fi în măsură să controleze codul genetic al omului, să-i corecteze programarea sa
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
etice tradiționale acțiuni și fapte morale de un tip nou, de concurența dintre diferite teorii etice care generează logomahii fără învingători, nici învinși, având ca rezultat indiferența, relativismul și scepticismul. Lucrurile nu stau mai bine nici în planul practicii. Forța constrângătoare a normelor morale și posibilitatea ca acestea să-și afle disponibilitatea de a fi acceptate și aplicate au dispărut. Chiar și în acest caz trebuie să constatăm: Paradigm lost. Referințele tradiționale miturile, zeii, transcendențele, valorile au fost erodate de dezvrăjirea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
să te bucuri de câștigarea și de adunarea lor. Ca om liber, el nu este alienat nici de faptul de a-i avea, nici de acela de a nu-i avea. Aristip privește la fel bogăția și sărăcia, două stări constrângătoare ce îngrădesc libertatea și fac imposibilă o reală autonomie. A trebui să cerșești echivalează cu a avea mereu grija bunurilor tale: viața e prea scurtă ca să ne pierdem timpul cu niște activități de care ne putem lipsi. Câteva anecdote ni
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dualismului, care opune cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separat, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă, o șansă făcând posibilă o eventuală mântuire. Sensibil și inteligibil. Dar ce înseamnă aceste cupluri de opoziții pentru un materialist? Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai multe privințe? Philodem din Gadara este și autorul unor epigrame care ne informează asupra naturii acestui epicurism în carne și oase. Exercițiul poetic versificat are constrângerile sale, desigur, iar unii își imaginează numărul de picioare metrice ca fiind mai constrângător decât ideea. Poetica filosofului dovedește însă că fondul și forma trebuie să se echilibreze. Nici vorbă ca unul dintre cele două elemente să fie pus în evidență în detrimentul celuilalt. Dacă sirianul acționează în consecință, poemele lui pot aduce informații și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
individului). b. gradul de autonomie - face referire la varietatea sarcinilor, modul de utilizare a competențelor, gradul de autonomie în luarea deciziilor, oportunitatea de a învăța ceva nou etc. Karasek a elaborat și o tipologie a situațiilor de lucru: muncă deosebit de constrângătoare (lipsa totală a autonomiei angajatului), munca mai puțin constrânatoare, munca activă (suprasolicitare), munca pasivă ( subsolicitare). Cea de-a treia abordare a stresului că tranzacție disfuncțtională între individ și mediul său aparține lui Lazarus și Folkman. Lazarus subliniază caracterul subiectiv al
Stresul şi inteligenţa emoţională în organizaţii by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/566_a_739]
-
faptul că analizele jurnalistice și academice ce spulberau competența și sinceritatea sa au fost în general irelevante pe parcursul celei mai mari părți a președenției sale"518. Pentru a da, totuși, seama de astfel de diferențe, Lewis propune ieșirea din cadrele constrângătoare ale unor astfel de "explicații" limitatoare și ne îndeamnă să înțelegem "reputația, stilul și efectul apare al discursului lui Ronald Reagan"519 dintr-o perspectivă care să ofere "o explicație coerentă și suficient de comprehensivă a modalităților contradictorii în care
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
dominante nu prescriu în manieră directă conținutul mental al iluziilor care, chipurile, umplu mințile claselor dominate. Însă cercul ideilor dominante acumulează, într-adevăr, puterea simbolică de cartografiere sau clasificare a lumii pe înțelesul celorlalți; clasificările respective dobândesc nu numai puterea constrângătoare a dominării asupra altor modalități de gândire, dar și autoritatea inerțială a obiceiului și instinctului. Devine orizontul celor de-la-sine-înțelese: ce este lumea și cum funcționează ea, pentru toate scopurile practice"675. În contextul acestor elemente de-la-sine-înțelese ale lumii fenomenale, observă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de până la el, McKerrow să se angajeze într-o construcție pozitivă: retorica sa critică reprezintă însăși ieșirea din "impasul" în care, la momentul respectiv, păreau să se găsească orientările prealabile, fiecare dintre ele recunoscând, cât se poate de explicit, caracterul constrângător al propriei ideologii implicite, însă limitându-se la această recunoaștere. Retorica critică, pe de altă parte, își propune nici mai mult, nici mai puțin decât depășirea limitelor respective, un proiect consonant cu criticismul permanent foucauldian și care se angajează, atât
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
deveni însuși semnul jocu-lui cultural în care ne-am angajat sau al politicii particulare a cercetării care ne definește provizoriu. Problemele apar atunci când paranteza sau parantezele ocupa întreg spațiul discursiv, până la a îl sufoca printr-o structurare, paradoxal, exhaustivă, limitatoare, constrângătoare. În ce mă privește, remarc acum, la finele acestor pagini, că este momentul pe care îl trăiesc. Această carte pe care tocmai o închei își asumă, prin urmare, dezparantezarea. În acest sens, periplul pe care l-am întreprins împreună, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
aceea supunerea vine automat și în mod pasiv, nu din convingere sau interes. "Individul aflat în interiorul colectivului nu este niciodată (sau doar în foarte puține cazuri) conștient de stilul de gîndire predominant care exercită aproape permanent o forță extraordinar de constrîngătoare asupra gîndirii sale și cu care îi este imposibil să intre în contradicție."143 Normele informale derivă din cele oficiale, pe care le completează, le ocolesc sau le atenuează coerciția. Existența lor este adesea negată de oficialități, fapt ce denotă
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
și cele informale se interinfluențează reciproc, se potențează sau se neagă unele pe altele. Când interacțiunea dintre ele se desfășoară între anumite limite se pare că eficiența organizațională este bine servită. Când însă una dintre ele devine preponderentă, dominantă și constrângătoare în raport cu cealaltă, intră în funcțiune un fenomen extrem de interesant, bine surprins de cercetători. # Printr-un fenomen de negare reciprocă, structurile formale și informale se organizează defensiv, producând multe pagube funcționării (Mucchielli, 1973, p. 63). # În acest caz vorbim despre apărările
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
subunități din organizație, mai ales când grupul tensional este dependent funcțional de alte grupuri. 3.8.2. Apărările informale Și structurile informale sunt nevoite să se apare de structurile formale, mai ales când acestea sunt sau devin în timp extrem de constrângătoare. Cele mai frecvente modalități de apărare la care recurg structurile informale sunt: Evitarea structurilor formale. Acest tip de reacție informală intervine în două situații: 1) atunci când între constrângerile structurilor formale și aspirațiile membrilor organizației apare un decalaj evident; 2) atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
chiar sociologică, unii autori integrează conducerea în sfera noțiunii de putere. Petit și Dubois (1998) o raportează la putere, considerată într‑o triplă ipostază: ca atribut personal al individului; ca relație interpersonală și intragrupală; ca relație într‑un context organizațional constrângător. Puterea este însă tot o formă de exercitare a influenței sociale. Analizând autoritatea și puterea într‑un context organizațional, Boris Gangloff (2000) semnalează chiar o contradicție. Nici o performanță organizațională nu poate fi concepută fără un minimum de autonomie acordată salariaților
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se execută ordinele. Activitatea de conducere implică două situații extreme: cea în care ordinele sunt foarte stricte; cea în care ordinele lipsesc. În ambele efectele pot fi negative. În timp ce prima situație presupune implicarea prea mare a șefului, manifestarea unor comportamente constrângătoare în raport cu subordonații, cea de a doua se caracterizează tocmai prin slaba implicare a conducătorului în direcționarea subordonaților, ceea ce face ca aceștia să nu‑și execute îndatoririle pe care le au. Cum ar putea fi depășite aceste dificultăți? Soluția formulată de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
sarcinilor (definirea priorităților; alocarea resurselor de timp, efort etc. în vederea realizării lor; eventual, abandonarea unor sarcini care nu au fost bine definite); alegerea mijloacelor necesare realizării sarcinilor (de exemplu, descompunerea obiectivelor/sarcinilor generale în subobiective/subsarcini; ordonarea acțiunilor în funcție de condițiile constrângătoare etc.); dinamica dintre valențele rezultatului și probabilitatea obținerii rezultatului (această ultimă variabilă nu se referă doar la probabilitatea obiectivă, ce poate fi măsurată statistic, ci și la probabilitatea subiectivă, ca măsură a încrederii pe care subiectul o are în ceea ce privește obținerea
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
atunci, arată James, intervenția unor factori întâmplători, accidentali vor dezechilibra balanța în favoarea unei alternative, pe care individul o adoptă, cu toate că o întâmplare de sens contrar survenită în același moment ar fi dus la un rezultat opus. Când factorii întâmplători și constrângători care acționează asupra decidentului sunt exteriori, avem de a face cu decizii întâmplătoare. Când acești factori sunt interiori - ca de exemplu descărcările spontane de energie, instabilitatea și caracterul oscilant al afectivității etc. - avem de a face cu decizii impulsive. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
sistemele negocierii colective (impuse de sindicate), sistemele legale (ce presupun statuarea unor forme de reprezentare a muncitorilor în comitetele de conducere) și sistemele consultative (cuprind forme de cooperare prin care conducerea acceptă propunerile făcute de muncitori). Primele două sunt mai constrângătoare, ultimele fiind mai libere și mai motivante. George Strauss (1982, 1998), pornind de la definirea participării ca „un proces care permite angajaților să exercite o oarecare influență asupra muncii lor și asupra condițiilor de lucru”, stabilește trei forme ale participării: necesară
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
soldează cu efecte dintre cele mai neplăcute: comportamente neproductive cau chiar antiproductive, insatisfacții, nonconformism, devianță, marginalizare, rezistență la schimbare, disocierea și dezmembrarea grupului, chiar disoluția grupului etc. Remediul se află în compatibilizarea structurilor formale cu cele informale (prin diminuarea caracterului constrângător al structurilor formale, prin punerea de acord a constrângerilor formale cu aspirațiile individuale ale membrilor grupului), în creșterea gradului de responsabilitate a membrilor grupului, pentru a înțelege necesitatea respectării normelor de grup sau a regulilor de relaționare, în stabilirea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
frustrante și tensionale. Când se intervine pentru soluționare, se recurge la reguli birocratice, la proceduri lente. Retragerea din fața conflictului și inhibarea reacțiilor față de conflict sunt specifice acestui stil. Practicat pe termen lung se soldează cu efecte nefavorabile pentru organizație. Stilul constrângător sau competitiv avantajează asertivitatea în dauna cooperării. Cei care îl practică se caracterizează prin tendința de a-și realiza propriile interese, fără a fi preocupați de alții. Este un stil „în forță”, legat pe partea coercitivă, dominanță, amenințare. Un manager
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
perceput de oameni ca asociindu-se cu succesul organizațional (comparativ cu micul succes individual) și cu performanțe crescute (comparativ cu performanța medie și mică a organizației); el trezește sentimente pozitive la alții și este evaluat în termenii conflictului constructiv; Stilul constrângător și cel evitant sunt percepute ca având efecte negative, ele fiind asociate cu sentimente negative din partea celorlalți, cu nefavorabila evaluare a propriilor performanțe și abilități și cu un mai slab înțeles constructiv al conflictului; Stilul conciliant și cel de compromis
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
părți. De aceea, soluția inteligentă este împăcarea intereselor și nu a pozițiilor. Centrarea pe interese și nu pe poziții este a doua regulă fundamentală a negocierii. Identificarea și discutarea intereselor ambelor părți este adevărata miză a negocierii. În multe situații constrângătoare generate de presiunea timpului, de miza prea mare pusă în joc, de încercarea de a decide în prezența adversarului etc., negociatorii recurg de obicei la elaborarea unei singure soluții, fără a lua în considerare multe alte alternative care le stau
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cooperăm”. Cheia ei o reprezintă eliminarea puterii ca mijloc de negociere și înlocuirea ei cu empatia, încrederea, respectul reciproc, acceptanța comună. Iată câteva dintre caracteristicile acestui tip de negociere: se centrează pe valoare și nu pe concesii sau pe jocul constrângător al ofertelor și contraofertelor; îmbogățește acordul ambelor părți, transformându-l într-o înțelegere care unește și nu dezbină; presupune stabilirea prin consens a intereselor comune, eliminându-se astfel forma combativă a ofertei și contraofertei; părțile lucreează una alături de cealaltă și
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
După cum ne amintim, cei doi autori consideră că stresul nu se află „nici în individ”, „nici în mediu”, ci în relația de interacțiune și de interinfluențare dintre individ și mediu. Când această relație este evaluată de individ ca fiind prea constrângătoare și amenințătoare pentru el, punându-i în pericol starea de bine, psihologică, atunci el caută să-i facă față, să se apere sau s-o depășească recurgând la o serie de strategii de coping. Tocmai aceste strategii de coping ale
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]