1,579 matches
-
rol” kantiene (Wendt, 1999, p. 309) de amiciție, este improbabil ca politica internațională să regreseze. Schimbarea construcției sociale a anarhiei poate deci să îndepărteze îngrijorarea că vecinii noștri vor deveni inamici sau rivali. Un alt exemplu se referă la cercetarea constructivistă influențată de opera lui Jürgen Habermas (de exemplu, Linklater, 1990, 1998; Lynch, 1999; Risse, 2000). Folosind idei precum raționalitatea comunicativă, Habermas argumentează că acțiunea comunicativă și o sferă publică bine structurată pot reprezenta o forță de emancipare. El este în
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în sensul că are o idee clară despre ceea ce înseamnă progresul politic și o viață politică bună și liberal în sensul că această concepție se fundamentează pe afirmarea individuală și pe o formă de raționalitate (deși nu una instrumentală). Studiile constructiviste care se bazează pe teoria lui Habermas nu pot separa cu ușurință teoria socială (chestiunile legate de sfera publică) de teoria normativă (sfera publică este bună). Desigur, nici una dintre aceste tendințe - de a alege anumite subiecte sau de a te
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
subiecte sau de a te inspira din filosofii favorabili proiectului liberal-idealist - nu este universală. De pildă, Robert Bruce Hall (1997) vorbește explicit de legitimitate ca putere; Martha Finnemore (1996) amendează teoria liberală pentru angajamentele sale ideologice. Poate mai izbitor, toți constructiviștii menționați mai sus activează în Statele Unite; este probabil și mai corect, și mai realist să le atribuim tendința liberal-idealistă numai constructiviștilor americani, nu teoriei în genere. Într-adevăr, pentru evaluările concepției de către autori din afara SUA, vezi Ralph Pettman (2000), Karen
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
explicit de legitimitate ca putere; Martha Finnemore (1996) amendează teoria liberală pentru angajamentele sale ideologice. Poate mai izbitor, toți constructiviștii menționați mai sus activează în Statele Unite; este probabil și mai corect, și mai realist să le atribuim tendința liberal-idealistă numai constructiviștilor americani, nu teoriei în genere. Într-adevăr, pentru evaluările concepției de către autori din afara SUA, vezi Ralph Pettman (2000), Karen Fierke și Knud Erik Jørgensen (2001). Relația dintre constructivismul american și idealismul realist în sine este un subiect de care un
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Knud Erik Jørgensen (2001). Relația dintre constructivismul american și idealismul realist în sine este un subiect de care un constructivism realist ar face bine să țină cont. Constructivismul realist Discuția de până acum ne-a condus la observația că teoria constructivistă ca metodologie în studiul relațiilor internaționale nu trebuie să fie idealistă, dar în practică, în Statele Unite, se întâmplă acest lucru. O astfel de afirmație nu reprezintă o abatere de la nici una dintre cele două teorii. Realismul clasic a argumentat, destul de explicit
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
element integral și necesar al practicii politicii internaționale și că, în absența moralei, a unei viziuni utopice, realismul politic este atât steril, cât și fără sens. Un constructivism realist ar ajuta deci la reabilitarea idealismului, cerând drept corolar un idealism constructivist conștient de sine și argumentând că studiul idealurilor, ca și cel al ideilor, este esențial pentru a înțelege pe deplin politica internațională. Punctul de plecare al constructivismului a fost mai curând o critică a aspectului „structural” al realismului decât a
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fel în care o fac teoriile structurii ce ignoră puterea. Nici realismul pur, nici idealismul pur nu pot explica schimbarea politică, ci numai o combinare a lor, presupunând că morala este mai curând contextuală decât universală. În consecință, în măsura în care metodologia constructivistă poate arunca lumină asupra funcționării politicii internaționale, atât un constructivism idealist, cât și unul realist - distincte, dar aflate într-o relație dialectică - sunt necesare pentru a justifica și a explica schimbarea din sistemul internațional. Constructivismul idealist ar fi eliberat de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
curând decât „spre” (vezi Spegele, 1996; Wæver, 1996; Patomäki și Wight, 2000). Constructivismul realist ar putea face acest lucru și incluzând în studiul puterii nu numai teoria postmodernă a textelor subiective și investigația realistă a fenomenelor obiective, ci și studiul constructivist al intersubiectivității - al normelor și al drepturilor. În cele din urmă, ce consecințe are acest raționament asupra cercetării și discursului din domeniul relațiilor internaționale? Constructiviștilor le sugerează că teoria lor - indiferent dacă este înțeleasă ca metodologie, epistemologie sau ontologie - nu
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
numai teoria postmodernă a textelor subiective și investigația realistă a fenomenelor obiective, ci și studiul constructivist al intersubiectivității - al normelor și al drepturilor. În cele din urmă, ce consecințe are acest raționament asupra cercetării și discursului din domeniul relațiilor internaționale? Constructiviștilor le sugerează că teoria lor - indiferent dacă este înțeleasă ca metodologie, epistemologie sau ontologie - nu ar trebui înțeleasă ca o paradigmă, în sensul în care sunt interpretate realismul, liberalismul și marxismul. Prin paradigmă înțelegem aici un set de ipoteze despre
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
este o colecție de presupuneri despre felul cum ar trebui studiată politica. Ca atare, este compatibil (la fel ca alte grupuri de premise privind modul de studiere a politicii, cum e raționalismul) cu o varietate de paradigme, inclusiv cu realismul. Constructiviștilor idealiști (idealism referindu-se mai curând la idealuri decât la idei) această argumentare le sugerează că un constructivism realist ar trebui privit ca o oportunitate. Distingând între întrebările referitoare la rolul idealurilor și cele privind rolul ideilor, idealiștii pot să
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să-și exprime clar poziția, să depășească stigmatul asociat utopismului de la apariția lucrării The Twenty Years’ Crisis (Carr, 1964). Cu alte cuvinte, le propune să nu-și ascundă scopurile sub masca științei obiective. Realiștilor le spune nu numai că teoria constructivistă ar putea fi o metodologie utilă de cercetare, ci și că, răspunzând premiselor epistemologice și ontologice, pot corecta ipotezele raționalismului individualist și ale materialismului care au produs confuzie în definițiile realismului din ultimele decenii. Bibliografie Adler, Emanuel, Barnett, Michael (eds
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Studies Quarterly, 33, pp. 235-254. Lasswell, Harold, 1935, World Politics and Personal Insecurity, McGraw-Hill, New York. Lasswell, Harold, Kaplan, Abraham, 1950, Power and Society: A Framework for Political Inquiry, Yale University Press, New Haven, CT. Lebow, Richard Ned, 2001, „Thucydides the Constructivist”, American Political Science Review, 95, pp. 547-560. Legro, Jeffrey, Moravcsik, Andrew, 1995, „Is Anybody Still a Realist?”, International Security, 23, pp. 5-55. Leplin, Jarrett (ed.), 1984, Scientific Realism, University of California Press, Berkeley. Lieber, Robert, 2001, No Common Power: Understanding
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
The Theory and Praxis of an Institutional Form, Columbia University Press, New York. Ruggie, John Gerard, 1995, „The False Premise of Realism”, International Security, 20, pp. 62-70. Ruggie, John Gerard, 1998, „What Makes the World Hang Together? Neo-Utilitarianism and the Social Constructivist Challenge”, International Organization, 52, pp. 855-885. Schmidt, Brian, 1998, The Political Discourse of Anarchy: A Disciplinary History of International Relations, State University of New York Press, Albany, NY. Schuman, Frederick, 1933, International Politics: An Introduction to the Western State System, McGraw-Hill
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Spegele, Roger, 1996, Political Realism in International Theory, Cambridge University Press, Cambridge, UK. Sterling-Folker, Jennifer, 2000, „Competing Paradigms or Birds of a Feather? Constructivism and Neoliberal Institutionalism Compared”, International Studies Quarterly, 44, pp. 96-119. Sterling-Folker, Jennifer, 2002, „Realism and the Constructivist Challenge: Rejecting, Reconstructing, or Rereading”, International Studies Review, 4, pp. 73-97. Strange, Susan, 1987, „The Persistent Myth of Lost Hegemony”, International Organization, 41, pp. 551-574. Vasquez, John, 1983, The Power of Power Politics: A Critique, Rutgers University Press, New Brunswick
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
o viziune a stării de fapt și vom utiliza analiza interpretării ca o respectare de către indivizi a normelor, standardelor colective existente. Dacă vom dori să suprimăm procesul de crearea principiilor de interpretare (o perspectivă „diacronică”), vom face apel la teoriile constructiviste (de tipul interacționalismului simbolic sau altele). Interpretarea diferă de la o epocă la alta, generând un mod specific de raportare la lume prin cultură. „Transcrierea” realității (din afara noastră) prin procese de interpretare presupune a da nume fenomenelor, a le „decupa” și
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
p. 112. footnote> 7. Comunicarea este un proces complex al culturii, realizând numeroase subprocese de natură diferită. Spre deosebire de interpretările „clasice” (moderne) asupra comunicării, care este redusă la transmiterea de mesaje Între o „sursă” și un „receptor”, teoriile actuale de factură constructivistă și deconstructivistă dezvăluie multidimensionalitatea comunicării. Ca o creație specific umană, comunicarea reprezintă un factor de construire a societății și organizațiilor. Cu alte cuvinte, comunicarea nu este un rezultat (un efect) al unei realități sociale constituite și care generează comunicare, ci
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
ci - În primul rând - producere de mesaje În cadrul unui raport social de putere. Mai Înainte de a studia cum se transmit mesajele de la „sursă” spre „receptor”, este necesar a Înțelege cum se produc aceste mesaje și În ce raport social. Teoriile constructiviste Își pun noi tipuri de Întrebări, mai profunde, Încărcate cu mai multă putere de penetrare În esența proceselor: de ce un actor social (manager) este „sursa” procesului de comunicare și salariații sunt „receptorii”?, De ce este necesară o dirijare a comunicării de la
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
ar fi „artefactele” („lucrurile” produse; comportamente, acțiuni, idei, produse etc.), vizibile, dar greu de descifrat; la nivel intermediar se află valorile și normele comportamentale, iar la nivelul cel mai profund acționează un „nucleu” de credințe, presupoziții „(„asumations”). Abordările de tip constructivist pun accentul pe procesul de instituire a culturii organizației prin negociere sau interacțiune simbolică spontană. Kanter Moss Rosabeth (1943-) a elaborat o serie de tipuri culturale de Întreprindere, propunând un management post-industrial”<footnote Kanter Moss Rosabeth, When Giants Learn to
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
etape ale funcționalismului se leagă de numele lui Branislaw Malinowscki (1884-1942), Talcott Parsons (1902-1979) și Robert King Merton (1910-2003).<footnote A se vedea Ungureanu Ion, Paradigmele cunoașterii sociologice, Editura Humanitas, București, 1990, pp. 88-95. footnote> b) Spre deosebire de viziunea funcționalistă, abordările constructiviste privesc „funcțiile” ca o serie de exigențe puse de manageri (proiectanții modelului managerial al organizației), societate (acum și de UE), În fața conducerii pentru ca organizația să poată exista legal și să aibă rezultate cât mai bune (pentru salariați, stakeholderi, societate). c
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
organizației asupra mediului. Începând de la teoria „dependenței de resurse” (Pfeffer și Salancik - 1978), care socotea organizația ca fiind activă În Încercarea sa de a reduce dependența de resurse (printr-un management strategic vizând formarea de „coaliție”, alianțe, rețele), teoriile noi (constructiviste) susțin rolul organizației de a schimba mediul și - În special - de a-și construi un „context” propriu de acțiune ca „un decupaj” realizat În mediu, În raport cu strategiile manageriale. „Contextul include acele elemente importante pentru viitorul Întreprinderii, atât În mediul exterior
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
pot câștiga), tranzacția se desfășoară Între actori cu putere inegală, care caută să impună regulile lor și se soldează cu un rezultat de genul „jocului cu sumă zero” (cineva câștigă În măsura În care altul pierde). Vom trece deci, la teorii de natură” constructivistă care privesc, așa cum și este În realitate, organizațiile ca fiind create de oameni Într-un proces de interacțiune. Putem defini integrarea negociată ca fiind un proces complex, interactiv, reversibil și stadial prin care actorii vieții În organizație (Întreprinderea) caută să
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
luptele de la Oituz, iar sfârșitul primului război mondial îl găsește elev-plutonier în Regimentul 10 Roșiori. Imediat după război, devine membru al Partidului Național Țărănist Democrat, condus de N. Lupu, și se lansează în gazetărie. Este director al „revistei de artă constructivistă” „Punct” (1924-1925), în paginile căreia semnau Șt. Roll, F. Brunea-Fox, F. Aderca, Marcel Iancu, I. Vinea, Ilarie Voronca. Obiectivul declarat al publicației viza găsirea unor forme noi de exprimare artistică și contestarea literaturii conservator-paseiste. Între autorii violent atacați se aflau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286044_a_287373]
-
a, b și c. 3. Educația este un demers aplicabil exclusiv oamenilor pentru că: a) doar oamenii posedă limbaj; b) doar oamenii posedă conștiință; c) doar oamenii posedă gândire; d) toate variantele de mai sus. 4. Conform modelului „triunghiului pedagogic”, curentul constructivist în educația intelectuală privilegiază relația: a) profesor - elev; b) profesor - cunoaștere; c) elev - cunoaștere; d) cercetător - cunoaștere. 5. Conceptul de trunchi comun se referă la: a) ariile curriculare studiate mai intens; b) disciplinele școlare mai importante; c) conținuturile comune studiate
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
raportul cu identitatea personală, povestea vieții naște și transmite sensuri individuale și culturale. Oamenii sunt organisme generatoare de înțelesuri; dincolo de experiențele lor individuale, ei își construiesc identitățile și poveștile din elemente puse la dispoziție de cultura din care provin. Abordarea constructivistă - așa cum susțin, de exemplu, Kenneth Gergen (1991), Van-Langenhove și Harre (1993) - pretinde că indivizii își construiesc imaginea de sine prin interacțiune, în funcție de un anumit context interpersonal. Ne alăturăm acestor specialiști prin convingerea că, prin studierea și interpretarea poveștilor vieții, cercetătorul
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
și fundamentul relației triadice identitare este reprezentarea socială și culturală construită de fiecare producător de text. Datele empirice folosite în partea a doua constituie argumentele pentru o abordare non-esențialistă (Holliday, Hyde, Kullman 2004) asupra identității și culturii. Această perspectivă (de)constructivista se înscrie în tiparele metodologice ale semioticii sociale tocmai prin analiza celor patru sisteme semiotice. Analiza identității culturale a participanților reprezentați și a celor interactivi constituie trecerea de la un nivel microdiscursiv către un nivel macrodiscursiv sau descoperirea unor pasiuni și
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]