1,040 matches
-
Ibidem. 223 Ibidem. 224 Ibidem. 225 Raul V. Bossy, "Candidați străini la tronurile române în secolele XVIII-XIX", în Convorbiri literare, an 57, decembrie, 1952, p. 835. 226 I. N. Șoimescu, România, Rusia și Întreita Alianță. O pagină de istorie politică contimporană, București, Tipografia Modernă Gregorie Luis, 1889, p. 34. 227 Raul V. Bossy, op. cit., p. 836. 228 Apelul pe care Grecia îl făcuse în 1831 la Otto I de Bavaria, iar în 1863 la reprezentantul dinastiei daneze George I era cunoscut
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
ce a voit lumea să știe este că a fost el și care fură faptele lui și acestea ni le arată scrierea lui, și dacă operele nu s-ar fi conservat, ne-o arată definiția ce i-au dat-o contimporanii lui numindu-l Herodot. Vedem că unui istoric ce are a vorbi despre fapte întâmplate, iar nu imaginate, despre bărbați sau eroi ce au existat în carne și în oase, iar nu fictivi sau creați de poeți, merită numele de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Filareți, pe Grigorii, pe Eufrosini la noi; pe Veniamin, Beldiman, pe Asaki, Nigruți în Moldova, pe Iorgovici, pe Maiori, pe Șincai de peste Carpați...". Sau, câteva paragrafe mai jos: "Basarabii și Cantemirii, și Văcăreștii, și Bălăcenii, și Lăzarii n-au fost contimporanii noștri"118. etc. În plus, să remarcăm și morfologia particulară a antonomazei folosită de criticul român. Heliade Rădulescu nu alege să încarce numele propriu cu sens prin articol indefinit ("un Văcărescu"), ci prin plural ("Văcăreștii"). Și numele propriu la plural
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ediție îngrijită de Eva Mârza și Iacob Mârza, Dacia, Cluj-Napoca, 1995. Pumnul, Aron, Lepturariu rumânesc, I-IV, Editura Cărților Școlare, Viena, 1862-1865. Radu Năsturel (Aron Densușianu), "Înșirate margarite", în Familia, VI (1870), nr. 1 și urm.. Rosetti, Dimitrie R., Dicționarul Contimporanilor, Tipografia "Populară", București, 1897. Russo, Alecu, Cântarea României, ediție îngrijită de Geo Șerban, Minerva, București, 1983. Spinoza, Etica, traducere Al. Posescu, Editura Științifică, București, 1957. Șăineanu, Lazăr, Influența orientală asupra limbei și culturei române, I, Vocabularul, Socec, București, 1900. Urechia
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Manucius, Houilles, 2010, examinând formele multiple în care maniera se asociază nebuniei. 122 Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 1, p. 104. 123 Titu Maiorescu, "Ioan Popovici-Bănățeanul" (1895), în Opere, II, p. 127. 124 Ibidem, p. 129. 125 Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul Contimporanilor, Tipografia "Populară", București, 1897, p. II. 126 Maiorescu, "Ioan Popovici-Bănățeanul", p. 132. 127 Pumnul, Lepturariu rumânesc, III, p. 507. 128 Ibidem, p. 512. 129 Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 2, p. 300. 130 Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 1, p. 104. 131
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
revistele timpului. Gazetar împătimit, este prezent într-o mulțime de publicații: „Flacăra”, „Națiunea”, „Viitorul”, „Foaia interesantă”, „Viața literară și artistică”, „Foaia pentru toți”, „Noua revistă română”, „Curierul literar”, „Generația nouă”, „Viața literară”, „Vieața nouă”, „Adevărul literar și artistic”, „Convorbiri literare”, „Contimporanul”, „Cuget românesc”, „Falanga literară”, „Gândirea”, „Integral”, „Junimea literară”, „Letopiseți”, „Luceafărul”, „Lumea”, „Propilee literare”, „Rampa”, „Universul literar”, „Viața românească”, „Dimineața”, „Sburătorul”, „România literară”. În 1928 i s-a decernat Premiul Național pentru Poezie. Poezia de tinerețe, de până la 1906, anticipă destul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
literare românești din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea (1974), Reviste literare românești de la începutul secolului al XX-lea (1976), Atitudini și polemici în presa literară interbelică (1984) ș.a. Monografiile consacrate publicațiilor „Revista română”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Convorbiri critice”, „Falanga literară și artistică”, „Cuvântul liber” sunt instrumente de lucru utile istoricului literar. În bună parte, de aici își trag seva studiile din Convergențe (2003), o sinteză asupra perioadei postpașoptiste, cu interpretări și date noi despre V. Alecsandri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287526_a_288855]
-
asemenea, la pregătirea serbărilor de la Putna, din august 1871. În 1873 e ales secretarul Societății Didactice și intră redactor la „Ghimpele”. Publică versuri, articole și piese de teatru în „Albina Pindului”, „Viitorul”, „Columna lui Traian”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, „Foaia Societății «Românismul»”, „România liberă”, „Românul”, „Seara”. A semnat și Vintilă Stroie sau Niță Vintilă Stroie. În 1876 putea fi întâlnit la Junimea. Moare la treizeci și cinci de ani, ultimii fiindu-i chinuiți de tuberculoză. S. a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289584_a_290913]
-
Piesele sale sunt rezultatul unei încercări de a contribui la realizarea dramei istorice românești, iar în această direcție S. a avut un singur predecesor, pe B. P. Hasdeu. Cunoscute au fost, la vremea lor, Rhea-Silvia (1873) și Despot Vodă („Revista contimporană”, 1875), ambele incluse într-un volum din 1877. Prima inițiază la noi teatrul de factură clasică și raciniană. Aici se interpretează legenda întemeierii Romei în sensul triumfului libertății împotriva tiraniei. Caracterele sunt reduse la o pasiune unică, acaparatoare: setea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289584_a_290913]
-
pentru „Vremea” cronică dramatică (pe care o va susține două decenii). E prezent, și sub diverse pseudonime (Vivian Bell, Don Juan, Don Jose, Don X), în numeroase periodice: „Convorbiri literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Ultimă oră”, „La Roumanie nouvelle”, „Le Moment”, „Contimporanul”, „Viața literară” ș.a. Se afirma că unul dintre fruntașii tinerei generații, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Împreună cu Petru Comarnescu și Constantin Noica, editează, în 1929-1930, „Acțiune și reacțiune”, publicație de orientare democratică și raționalista, cu accente polemice îndreptate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
încercare fidelitatea. În proză înclinația de moralist a lui V., interesat de caractere, se dă de îndată în vileag. Titlurile, chiar, sunt elocvente: Cămătarul (Un profil din trecut), Profiluri, Tipuri de acum 20 de ani. Sunt fiziologii (Schițe din viața contimporană) comprimate, surprinzând șarjat tipuri ale epocii, năravuri și patimi. Șarja nu este foarte intensă, dar incisivă și cu pregnanță. O siluetă grotescă, aceea a cămătarului evreu, e conturată cu oarecare finețe. Un „filosof”, aspirant la deputăție, ține un logos incoerent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
al Școlii Electrotehnice din Câmpina. Poetul a avut o existență discretă, departe de tumultul vieții literare și publicistice a capitalei. Activitatea literară și jurnalistică și-a început-o la „Ploieștii literari”, în 1921. Mai colaborează la „Lumea copiilor”, „Universul literar”, „Contimporanul”, „Luceafărul literar și artistic”, „Izbânda”, „Pământul”, „Naționalul nou”, „Viața literară”, „România literară”, „Revista literară”, „Caiet de poezie” (suplimentul „Revistei Fundațiilor Regale”), „Viața românească”, „Contemporanul” ș.a. A editat și a condus, la Câmpina, câteva gazete social-culturale: „Câmpina” (1927-1929) și suplimentul „Cucu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290287_a_291616]
-
cu numeroase interviuri, înscrise sub genericele „Bărbații politici despre cărți și artă” și „De vorbă cu profesorii noștri”. Debutează editorial în 1933, cu volumul de proză Îmi placi!..., iar în 1935 devine membră a Societății Scriitorilor Români. „Frescă de moravuri contimporane”, Îmi placi!... este o povestire generată de sensibilitatea rănită a unei fete, a cărei încercare de a interveni pentru a-și ajuta o colegă aflată în impas devine o tristă odisee. Cu totală inocență într-ale relațiilor publice, tânăra apelează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288758_a_290087]
-
de interferență între curente literare și spații de ruptură. De aceea, cred eu, este atât de dificil să încadrăm marii scriitori întro anumită paradigmă. Lucian Blaga, de pildă, a fost „revendicat“ atât de Gândirea tradiționalistă, cât și de moderniștii de la Contimporanul. Dar în poezia și dramaturgia lui apar pregnant și elemente expresioniste, așa încât nicio ideologie este tică nul circumscrie deplin. În concluzie, ideologiile literare sunt un prețios instrument teoretic cu ajutorul căruia putem înțelege „spiritul veacului“, preferințele tematice și stilistice ale majorității
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Păcatul” de Lucreția Petrescu], „Buletinul Institutului de Literatură”, broșura 1, 1925; Camil Petrescu, „Păcatul”, „Argus”, 1924, 3430; Camil Petrescu, „Anuța”, „Argus”, 1925, 3777; Pamfil Șeicaru, „Anuța”, CU, 1925, 316; G. Bogdan-Duică, „Anuța”, „Națiunea”, 1927, 122; Paul I. Prodan, Teatrul românesc contimporan, București, 1927, 203-212; Camil Petrescu, „Puiul de lup”, „Argus”, 1931, 5531; I. Anestin, Scrieri despre teatru, îngr. și pref. Victor Durnea, București, 1989, 113, 116-117, 231; Miller-Săndulescu, Evoluția, 453; Radu Gyr, „Mărăcini”, PRV, 1937, 821; Lovinescu, Opere, XII, 350-351; Călinescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
în fața Consistoriului, care îl exclude din cin. Viața și-o câștigă de acum înainte cu condeiul. Compune un prolog în versuri pentru „Comoedia” (1911), colaborează la „Rampa” și la revista „Teatru”, îl ajută pe Th. Cornel la dicționarul biografic Figuri contimporane din România (1911), traduce din Dostoievski. În 1913 este redactor-șef la cotidianul lui Al. Bogdan-Pitești, „Seara”; ține rubrica polemică „Tabula rasa”, având ca țintă pe Take Ionescu, Ion I. C. Brătianu, O. Goga, pe socialiști, și cronica teatrală și artistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
din inițiativa lui I. G. Duca, este scrisă aproape în întregime de A. El rămăsese adeptul modelului cultural german și biciuia haosul social de după război. Apar aici Belșug, Amintirile ierodiaconului Iosif. Varietatea publicisticii sale (în „Viața românească”, „Rampa”, „Făclia”, „Gândirea”, „Contimporanul”, „Clipa”, „Clopotul”, „Lumea”, „Integral”, „Țara noastră”, „Adevărul literar și artistic”, „Sinteza”, „Viața literară”, „Ramuri” ș.a.), neaderența la vreun program, agresivitatea polemicilor, forma lor artistică fac din A. un gazetar fără egal. Poetul, în schimb, era parțial cunoscut, cu precădere în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
încheierea primului război mondial devine redactor la „Adevărul” (1919-1922), semnătura regăsindu-i-se, de asemenea, în „Cuvântul liber”, „Facla”, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Cugetul românesc” ș.a. În 1922 iese, sub redacția sa și cu sprijinul lui Marcel Iancu, revista „Contimporanul”, care avea să canalizeze o bună parte a energiilor tinere din literele și artele plastice românești interbelice. În 1924 termină Facultatea de Drept la Universitatea din Iași, înscriindu-se apoi în Baroul de Ilfov, dar fără să profeseze, iar un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
ajunul morții: Ora fântânilor (1964). Între 1928 și 1932 V. e deputat de Roman din partea Partidului Național Țărănesc. Până la declanșarea celui de-al doilea război mondial duce o susținută activitate publicistică, inițiind campanii de presă referitoare la problemele vremii în „Contimporanul” și în „Facla” (unde e director între 1930 și 1940), între timp, în 1938, devenind președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Colaborează la „Curentul”, iar în anii de război, mobilizat, e redactor la „Evenimentul zilei”. De-a lungul timpului a mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
aprins stelarele vitrine, / cumplit se strâmbă Negrul la volan, / înghite felinarele unul câte unul, / la intrarea în teatru, va dansa, va dansa. // Nu mă vezi, sufăr, sub țilindrul inutil”. Odată cu concentrarea asupra activității gazetărești militante, și îndeosebi după încetarea apariției „Contimporanului” (1932), lirica lui V. își pierde treptat disponibilitatea novatoare și forța analitic-constrângătoare, pentru a rătăci în formule bătute, lipsite de orizont. Drept urmare, volumul Ora fântânilor - din care au fost eliminate poeme ca Doleanțe, Septembrie, Bocet, Ev, Un căscat în amurg
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
lui I. Valerian, V. declara: „Nu există decât un gen literar: poemul. Numai el poate conține în stare pură esența poeziei. Toată așa-numita literatură psihologică sau de document nu interesează. Este lucru mort”. Ceea ce în Manifestul activist către tinerime („Contimporanul”, 1924) le apărea contemporanilor ca spirit de frondă și nihilism ostentativ, contribuind însă decisiv la impunerea și manifestarea lipsită de inhibiții a avangardismului în literatura română interbelică, se revelează a fi, în perspectiva unei practici auctoriale proteice și înclinate către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
Implicat în toate tendințele și mișcările de prefacere extrem-modernistă a artei, cochetând chiar, în manifeste și articole teoretice, cu radicalismul și nihilismul avangardelor, scriitorul a cărui conștiință stă sub semnul de-literaturizării literaturii își construiește ultima operă - schițată în paginile „Contimporanului” (Un escroc sentimental, 1930-1931) - în acord cu estetismul și decadentismul. Personajul central, Lucu Silion, rentier al unei averi scăpătate și avocat sinecurist al unui fantomatic Oficiu Intercultural și de Turism Guvernamental, face parte din familia spirituală a lui Des Esseintes
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
Cocea îl determină pe V. să îmbrățișeze ideile socialiste, articolele sale de atitudine transformându-se, nu de puține ori, în virulente pamflete împotriva fruntașilor Partidului Național Liberal și îndeosebi împotriva membrilor familiei Brătianu. Apogeul publicisticii lui literare este atins la „Contimporanul”, când promovează, împotriva tendințelor îngust-naționaliste, ideile și mișcările europene de înnoire. Înfățișat de E. Lovinescu drept „principalul factor al extremismului [literar] român”, acuzat, de cealaltă parte, de avangardiștii formați la școala „Contimporanului” că nu a avut îndrăzneala ultimă de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
Brătianu. Apogeul publicisticii lui literare este atins la „Contimporanul”, când promovează, împotriva tendințelor îngust-naționaliste, ideile și mișcările europene de înnoire. Înfățișat de E. Lovinescu drept „principalul factor al extremismului [literar] român”, acuzat, de cealaltă parte, de avangardiștii formați la școala „Contimporanului” că nu a avut îndrăzneala ultimă de a se delimita tranșant („ostentativ-agresiv”) de întreaga tradiție, scriitorul pare dificil de încadrat într-o istorie literară construită ca succesiune de idei estetice, curente, școli etc. G. Călinescu evită să îl situeze, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
a scriitorului față de excesele avangardei, căreia îi reproșează, într-un poem în proză modelat pe calapod futurist, superficialitatea și sterilitatea (Vorbe goale, 1925). Ceea ce îl desparte de avangarda istorică - în ciuda prieteniei cu Marcel Iancu și Tristan Tzara, a manifestelor din „Contimporanul” și chiar a tentativelor de a compune poeme dadaiste (Dicteu, 1916) și futuriste (Îngerul a strigat, 1923) - este supremația ideii privind autonomia esteticului, fundamentală pentru modernism. Opera sa, aparent contradictorie și nu rareori dificilă, marchează efortul de asumare a tensiunilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]