722 matches
-
la Biblioteca Academiei Române) sau din străinătate. Prin contribuția la realizarea și răspândirea cărților de cult, prin harul artistic, U. a fost un adevărat ctitor de cultură. Arta sa caligrafică și miniaturistică a devenit model și temei pentru școala moldovenească de copiști și miniaturiști, cu apogeul în epoca de înflorire culturală a domniei lui Ștefan cel Mare. Manuscrisele artiștilor din Moldova au influențat întreaga arie slavonă, iar unele elemente grafice au fost perpetuate prin preluarea lor de către primii meșteri tipografi. SCRIERI: Evanghelia
URIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290377_a_291706]
-
VASILE, starețul (1692 - 25.IV.1767, Bisoca, j. Buzău), scriitor religios. Copist de manuscrise slave, organizator al unui scriptorium, profund cunoscător al literaturii ascetice și mistice bizantine traduse în limba slavă până în vremea sa, V., originar din „Țara Rusească”, este autorul unor scrieri dedicate temei „rugăciunea lui Iisus”, alcătuite ca predoslovii la
VASILE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290445_a_291774]
-
despre subiect. Ideea de bază a studiului ar fi aceea că în cultura română veche cei doi protagoniști - al scrisului și al lecturii - au echivalări atipice. Spre exemplu, în ipostaza „scriitorului” este descoperit fie un derutant „nimeni”, fie un discret „copist” (cu un rol polivalent), fie un „autor”-pedagog, ce își aproximează, iar în cele din urmă își recunoaște „iubitul cetitoriu”, dar la care se raportează cu un soi de stăruință didactică, livrându-i un „decalog al lecturii” și „condiționându-i
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
apoi sluger Dumitrachi Vârnav, a cărui familie era atestata din vremea lui Petru Șchiopul, V. a urmat cursurile Academiei Domnești din Iași. Doi frați ai săi, Constantin și Gheorghe, sunt de asemenea cunoscuți: primul este traducător din greacă, al doilea copist. V. obține rangul de serdar și mai tarziu pe cel de ban. A trait retras la moșia să din Popeni, în zona Botoșani, dedicat preocupărilor culturale și punându-și în valoare cunoștințele de greacă, franceza, probabil și de alte limbi
VARNAV-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290435_a_291764]
-
Eminescu” din Satu Mare (1937-1940, 1945-1947) și „I. C. Brătianu” din Pitești (1942-1945, în refugiu), va urma Facultatea de Istorie a Universității din București (1947-1951). Își susține doctoratul în istorie medievală și paleografie românească în 1967, la Universitatea din Cluj, cu lucrarea Copiști de manuscrise românești până la 1800, apărută în 1959. Întreaga activitate științifică o desfășoară în cadrul Bibliotecii Academiei Române, ca șef al secției de manuscrise și carte rară (1954-1975), director adjunct (1975-1993) și director general. A fost profesor asociat la Facultatea de Litere
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
au devenit imediat lucrări de referință, având un loc privilegiat în mediile de specialitate și în așa-numitele „biblioteci uzuale” din sălile de lectură ale marilor biblioteci, ca modele de metodologie și surse de informații sigure. De pildă, studiul cu privire la copiștii manuscriselor românești până la 1800, unde se inventariază, ordonează și clarifică o materie vastă și eterogenă, cu multiple semnificații de ordin istoric și cultural, a contribuit decenii în șir la operațiile de stabilire a paternității, de datare și localizare a vechilor
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
șase mii de manuscrise cuprinde toate elementele esențiale necesare individualizării lor: date privind cota, vechimea, numărul de file, dimensiunile, apoi titlurile, când ele există, ori cele formulate de editor când lipsesc sau se referă la texte fragmentare, de asemenea, însemnările copiștilor, dacă prezintă interes cultural, și, în sfârșit, aprecieri privitoare la particularitățile de scriere, ilustrare, ornamentare, la legătura și la proveniența manuscrisului. Același spirit metodic, aceeași eficiență transpar din organizarea de principiu și din redactarea propriu-zisă a excepționalului îndreptar de cultură
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
Ioan Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu pentru perioada „veche”, cuprinzând anii 1508-1830. Studiile de istorie a Bibliotecii Academiei, de bibliologie și biblioteconomie în general, precum și evocarea unor personalități ca Remus Caracaș ori Ioan Bianu întregesc o activitate remarcabilă. SCRIERI: Copiști de manuscrise românești până la 1800, București, 1959; Catalogul manuscriselor românești (în colaborare cu Florica Moisil și Lileta Stoianovici), vol. IV, București, 1967; Catalogul manuscriselor românești, I-IV, București, 1978-1992; Bibliografia românească modernă (1831-1918) (în colaborare), I-IV, București, 1984-1996; Antim
STREMPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
al Ilincăi Sotir Dumitru, țărancă, și al unui brutar, grec macedonean de origine, Constantin Vissarion. Urmează cinci clase în comuna natală (1886-1891), apoi, dat în familia bunicului, e ucenic la un cizmar din Titu (1892-1895), de unde fuge, devenind agent veterinar, copist la tribunal, notar (1901), agent fiscal, agent sanitar, fondator de cooperative rurale. Dintr-o singură căsătorie a avut zece copii, cărora le-a dat cele mai năstrușnice nume de botez: Garibaldi, Florența, Edison, Voltaire ș.a. Locuiește fără întrerupere în satul
VISSARION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290588_a_291917]
-
POPESCU, Nicolae D. (9.VIII.1843, București - 8.VI.1921, București), prozator. Este fiul Niculinei și al lui Dumitru Popescu, preot la Biserica Icoanei din București. Și-a întrerupt școala înainte de vreme și în 1861 intră copist la Ministerul de Externe, unde va fi arhivar până în 1913, când se pensionează. Colaborând și la unele dintre publicațiile vremii - „Amicul familiei”, „Telegraful”, „Ghimpele”, „Revista contimporană”, „Revista literară și științifică”, „Columna lui Traian”, „Vatra”, „Revista literară”, „România ilustrată” ș. a. -, P.
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
Pravila de la Putna, manuscrisul a fost întocmit și copiat în 1581 de „ritorul și scholasticul” Lucaci, un învățat profesor de retorică și logică de la mănăstirea Putna. Originalul traducerii în românește este necunoscut. Se pare că Lucaci nu era un simplu copist, ci a și corectat versiunea românească, dându-i o formă mai explicită, în scopuri didactice. Fiind cel mai vechi text literar din Moldova și cel mai vechi manuscris juridic românesc, Pravila... oferă un prețios material pentru cercetarea începuturilor culturii scrise
PRAVILA RITORULUI LUCACI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288999_a_290328]
-
de filologie, cât și în construcțiile cu care opera istoricul literar. S-a aflat mereu în apropierea subiectelor „fierbinți” ale filologiei românești a timpului: vechile traduceri românești cu chestiunile privind datarea, localizarea, raportul dintre versiuni, identificarea izvoarelor, a traducătorilor și copiștilor, evoluția tiparului în limba română (De la Coresi diaconul la Teofil, mitropolitul lui Matei Basarab, în volumul Omagiu lui Ioan Bianu, 1927), înrâurirea husită în vechea cultură română (Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane, „Făt-Frumos”, 1927), idee în care P. l-
PROCOPOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289029_a_290358]
-
Glosarul „Psaltirei Scheiane”, Iași, 1902; I.-A. Candrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI și XVII traduse din slavonește, I, București, 1916; Giorge Păscu, Istoria literaturii și limbii române din secolul XVI, București, 1921, 63-92; Constantin Lacea, Copiștii Psaltirii Scheiene, DR, 1922-1923; Gebhard Blücher, Filigranele brașovene și tipăriturile chirilice din secolul al XVI-lea, „Revista bibliotecilor”, 1967, 7; Ion Gheție, Simbolul atanasian din „Psaltirea Scheiană”, LR, 1973, 3; Gheorghe Chivu, Mariana Costinescu, Bibliografie filologica românească. Secolul al XVI
PSALTIREA HURMUZACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289059_a_290388]
-
veche, suind până în veacul al XVI-lea. Dat mai întâi la învățătură în seama unui dascăl grec, intră în 1812, cu sprijinul unchiului său Iordache Otetelișanu, ca bursier la școala adăpostită în clădirea fostei mânăstiri Obedeanu din Craiova. O vreme copist la București, în 1819 va fi numit, în locul lui Eufrosin Poteca, profesor de elină la „Sf. Sava”. Concomitent, urma cursurile Academiei grecești de la Schitu Măgureanu. În 1821 ajunge secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu. După moartea acestuia, avea să se
POENARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288863_a_290192]
-
Kempis. Exercițiu de durată și acțiune programatică, traducerea introducea pentru prima dată în mediul ortodox est-european o lucrare catolică a cărei popularitate a concurat la un moment dat cu cea a Bibliei. Textul care a făcut însă ca zeci de copiști să o transcrie este transpunerea în românește a romanului popular Viața sfinților Varlaam și Ioasaf (1649), act exemplar sub toate aspectele, căruia i se cuvine adăugată participarea cărturarului, cel puțin în faza de inițiere, la traducerea în românește a Învățăturilor
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
textelor, reveniri ale „adversarilor” (Leandros Vranoussis a susținut că manuscrisul grecesc de la mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos este autograful lui Manuil din Corint și că teologul - cu care domnul Țării Românești se afla în bune relații - ar fi nu doar copist al codicelui și, eventual, cel ce a transpus textul în grecește, ci autor al scrierii), replici la replici ș.a.m.d. „Mozaic” - a spus D. Russo încercând să definească felul în care autorul Învățăturilor... a așezat într-un text nou
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
întrebare. Chemând din depozitul (literar, politic, doctrinar și religios) bizantin faptele lui Constantin cel Mare, N.B. nu inova, ci consolida. Gestul voievodului cărturar se desparte însă atât în planul cauzelor, cât și în cel al țelurilor de cele făcute de copiștii vieților de sfinți. Alcătuind prin adunarea trăsăturilor fundamentale ale personalității împăratului (stăpânitor absolut, protector al creștinismului, ziditor de sfinte lăcașe și dătător de lege, combatant în apărarea semnului sacru), o biografie parenetică, autorul urmărește impunerea unui erou exemplar, a unui
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
PĂTRUȚ, Picu (1818 - 3.IX.1872, Săliște, j. Sibiu), copist și versificator. P., numit de N. Cartojan „Anton Pann al Ardealului”, s-a născut într-un sat de oieri din Mărginimea Sibiului, așezare cu o străveche cultură tradițională. Copilul (Oprea, după numele de botez) intră la doisprezece ani ca ajutor
PATRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288717_a_290046]
-
lui G. Baronzi, Moartea lui Avel de S. Gessner, în transpunerea lui Al. Beldiman, Crucea de argint de Eugène Sue, tradusă de I. Heliade- Rădulescu ș.a. Copiile se individualizează prin îmbunătățiri ale limbii și stilului, prin explicații aduse noțiunilor neclare. Copistul își permitea chiar intervenții personale și folosea o limbă fără asperități, apropiată de aceea de dincolo de Carpați. Ca miniaturist, P. nu a fost un simplu ilustrator de texte, ci un povestitor în imagini plastice al unor realități a căror sorginte
PATRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288717_a_290046]
-
a apărut în volumul Conspirații sub cer deschis (1976), omul de cultură, bibliofilul și bibliograful K. și-a făcut o pasiune din strângerea și editarea unui număr însemnat de scrisori și documente. Cu modestie, își recunoaște doar rolul de „cucernic copist care s-a străduit să rânduiască textele, să le tălmăcească pe cât i-a stat în puteri și să le caligrafieze”. Le-a strâns în Facsimile (1975), debutul său editorial, și în cele patru volume de Simple note (1980-1985), acestea din
KALUSTIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287700_a_289029]
-
, călugărul (a doua jumătate a sec. XVII), copist interpolator. Un „ieromonah Misail” de la mănăstirea Putna iscălea un act în 1676, timp din care datează o copie după versiunea lui Simion Dascălul a cronicii lui Grigore Ureche. Manuscrisul, care conține o serie de adăugiri atribuite lui M., atestă un
MISAIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288179_a_289508]
-
interpolator. Un „ieromonah Misail” de la mănăstirea Putna iscălea un act în 1676, timp din care datează o copie după versiunea lui Simion Dascălul a cronicii lui Grigore Ureche. Manuscrisul, care conține o serie de adăugiri atribuite lui M., atestă un copist conștiincios, un cărturar cu bogate cunoștințe istorice, folosite cu discernământ. Interpolările sale aduc informații importante: menționarea cuceririi Daciei de către Traian (probabil pentru prima oară într-un text românesc), relatarea domniei lui Iuga Vodă, o prețioasă completare privind organizarea Bisericii și
MISAIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288179_a_289508]
-
epocă datează primele lui apariții pe scenă, precum și cele dintâi texte dramatice, ocazionale, compuse după modelul celor ale lui Gh. Asachi, care îi este profesor la Academia Mihăileană (1835- 1836). Între timp tânărul fusese traducător de acte și documente și copist. În 1840 pleacă la Paris pentru a se instrui în economie politică sau în inginerie. Dar odată ajuns acolo se preocupă mai mult de teatru (a și jucat, se pare, la Teatrul Bobino și în provincie), deși e posibil să
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
cu simțul pragmatic al orientării, zestre bănească și gust pentru viață. Pentru ei, Antim Ivireanul (1650-1716) este un bun model de pictat pe pereți, nu însă și de urmat în faptă. Erau vremuri în care episcopii se lăudau cu lucrul copiștilor din mănăstiri sau cu numărul de cărți ieșite de sub tiparnițe. Astăzi însă nici bibliofilia de tip baroc nu mai este la modă. Sunt o mulțime de librării diecezane care supraviețuiesc nu pentru că vând cărți, ci candelabre, haine preoțești și obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
erau capabili să descopere în păgânismul greco-latin și câteva latențe evanghelice. Numai astfel Socrate și Platon au ajuns să fie pictați pe frescele mănăstirilor bizantine ca profeți ai Cuvântului întrupat. Păstrând textele tradiției creștine alături de importante monumente ale înțelepciunii greco-romane, copiștii medievali din școlile mănăstirești erau, evident, marcați mai ales de ideea posterității. Mult mai târziu, primele arhive istorice se găsesc în pomelnicile bisericești medievale ale unor parohii din Țările Române. Deși încurajau un crucial proces de translatio studii, oamenii Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]