299 matches
-
elaborat cu grijă, document care va constitui baza teoretică a noii ordini ce va fi introdusă în țară de grupul militar și de către domnul Caraiman." În rest erau tot felul de mărunțișuri și flecuștețe, avea fler Bîlbîie, ca un adevărat copoi, dar minte tot cît un cîine, nu știa să vadă nimic peste amănuntele care îl înconjurau, care îl asediau, îl acopereau. Dar meseria și-o făcea bine și de aceea merita toate laudele! Pentru Mihai Mihail faptele se înnodau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spus-o destul de clar și de răspicat, încît să nu existe nici o umbră de neînțelegere asupra a ceea ce aveau de făcut amîndoi mai departe. În salon era liniște, din capătul grădinii răzbătea lătratul răgușit al unui cîine, poate vreunul din copoii cu care Basarab Cantacuzino străbătea Calea Victoriei, ținîndu-l aproape numai cu un cuvînt, o șoaptă anume, atunci cînd se ducea pe jos la vînătoâre în pădurea dinspre Tîncăbești. Nu lua în seamă trăsurile, mașinile, trecătorii, tăia în lung strada, îndeajuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și gros, chel, cu un nas mare pornit în jos, cătră barba și mustățile cărunte; dumneaei era uscată, cu obrajii supți și cu un nas lung, care privea spre cer. Cucoana Adela avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-și scotea ochii, scuipând, cu coada înfoiată cât un măturoi - dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și nasul cătră cer, boierul înjura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cânii mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți. Pe la amiază începu un glas de corn să adie din poiană în poiană. Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pădurarul îndreptă capul. Boierul tresări. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi, ca sub niște bolți nemărginite. Cei doi oameni așteptară. Nu se auzea nici o chemare de pasere; nici zbor de gâze măcar nu străbătea lumina. Bătaia copoilor începu iar, acum mai deasă, mai depărtată, la răstimpuri regulate. Pădurarul puse cornul la gură și chemă de două ori, iar pădurea tresări până în depărtări, hăuind. Dintrodată, când nici nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
gemăt ușurel și-și întoarse botișorul negru spre pata de sânge. Sta așa. Din când în când se pleca spre apă. Din când în când își tremura pielea cenușie. Iar departe, în urmă, vuia cornul, și stâns, slăbit, răzbătea chefnitul copoilor. Se trase încet pe iarba malului, își trase și ochii în umbră. Lumina căzu numai asupra apei. Se lăsă pe covorul moale. Din vreme în vreme își întorcea capul spre rana care sângera. Dar pe drumul pe care venise ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluțe. Căprioara avea un muget abia auzit, și ochii îi luceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oftă și-i întinse traista. —Să vii sănătos. Ea mai avea ceva de spus, dar își strânse buzele și-și plecă fruntea. Cei doi vânători ieșiră în întunericul rece de afară și moș Calistru chemă cânii. —Nea, Lipa! nea, Cața! Copoii săriră îndată chelălăind din cotlonul lor. Baba, ieșită și ea până-n prag, le aruncă două dărăburi de mămăligă rece. Încovrigați și cu cozile subpuse, Lipa și Cața începură a înfulica hulpav. —Ei, ce zici, măi Boghene? întrebă bătrânul. Boghean, mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile trecute în spate, amândoi săriră pârlazul, apoi porniră cătră munte, fără a mai privi înapoi. Copoii, zvârlindu-se în copce. Îi ajunseră din urmă. Călcând cu opincile ca-n puf prin zăpada curată, trecură spre valea Moișei și, când se lumină de ziuă intrară pe cărarea muntelui, sub streșina de cetină. Aici îi împresură deodată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râzând, să mai stăm o leacă. E greu cu încheieturi ruginite. Și nu știu ce am, ori mi se pare mie, da’ n-am apucat așa codrul niciodată în zilele mele. Parcă-i pustiu și prohodit! Părere, uncheșule, răspunse flăcăul. Între ei, copoii stăteau cu capetele plecate. Iaca și cânii, vorbi iar bătrânul; tot așa socot: numai să ridice capetele în sus și să urle... Dăvidel Boghean îl aținti cu ochii lui mici și negri ca picături de păcură. —Ce ai, uncheșule? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întinse urechea: — Atunci ce s-aude? Sunt și alți pușcași în munte. Cânii lor au sculat caprele și le mână. Dă-te repede în țiitoarea noastră; așteaptă liniștit și însamnă bine. Ia și cățeii. Eu m-oi hodini aici. Țâhnitul copoilor străini suna departe încă, subțire și cu răsunete ciudate. Dăvidel își lepădă iute săculețul, trase cucoșul puștii ș-o luă pe sub piciorul țancului. Bătrânul, rămas singur, asculta cu luare-aminte. Părea însă apăsat și abătut, ca și șihla neclintită. Îi zvâcnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tufișurile de afine. În codrul încremenit, singurul semn de viață era numai țâhnitul acela subțire și straniu, sub cetina grea de omăt. Trecu așa o vreme. Cânii se depărtau, se apropiau. Glasurile lor se înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii bătrânului. Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cetină ș-o puse în mâna întinsă a bătrânului, ca să moară creștinește. Apoi se descoperiră în tăcere, trăgându-și cu stânga de pe plete căciulile, pe când în codrul posomorât de amurg, în depărtate și tăcute tăiniți, sunau aceleași țâhnituri fantastice de copoi alungând căprioarele. Neagra Șarului, 1922 Pe Deleleu a fost publicată prima dată în Însemnări literare, nr. 37 din 1919. Cadrul povestirii se spune că i-ar fi fost inspirat prozatorului de pădurea Bârnova, unde, în acea perioadă, mergea la vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate mă vinde Leana, muierea lui Tistu, că Tistu o lovește când se îmbată. Dar eu nu te-am lovit. Nu, Sandule; și ți-am fost cu credință. —Ba eu înțeleg că una din două mă vinde; că eu cunosc copoiul care mă urmărește. Am să vă omor pe amândouă. Raruca a râs. Dălcăuș și Tistu au mâncat și au băut. Au desmierdat pe muieri. După aia au tras cuțitele, să le omoare. A lui Tistu a strigat: Maică, maică! mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
străduința celor care i-au instrumentat, ini țial, cazul, ci ca urmare a unui împătimit infractor dar și cu un anumit spirit al onoarei, printre cei din branșa sa. Aflînd că cei doi se lăudau cum l-au „înfundat pe copoi” s-a prezentat, ne citat, la Procuratura Militară și a dezvăluit toată „combinația” A urmat reluarea cercetărilor și adevărul, Așa cum spuneam, a fost repus în drepturi iar doritorii de răzbunare și-au primit cuvenita pedeapsă. Ulterior a fost promovat ca
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
zâmbi, văzându-și pruncii Crunt sfâșiați în ghiare de războinici. Cruzimea mila va înăbuși-o. Și spiritul lui Cezar, răzbunare Vânând alăturea de duhul Ate Urcat fierbinte din Infern, pământul L-o-nfiora strigând cu glas tiranic: „Fără-ndurare”, până când copoii Războiului, scăpați din lanț, atâta Vor răspândi hidoasa lor ispravă Că tot pământul o duhni de leșuri Ce-și cată cuvioasa-ngropăciune1. Mai târziu, fantoma lui Cezar își va face efectiv apariția în fața lui Brutus, îngrozindu-l. Tot așa cum fantoma bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
după care și le adună, se răsturnă cu capul în jos, în poziție de diamant, și căzu fulgerător asupra prăzii. Lovitura dată cu ciocul în capul victimei sună scurt și sec în liniștea albă a fânețelor. Stârniți de mirosul sângelui, copoii începură să latre. Marioritza își îndemnă calul spre locul în care căzuse potârnichea. Șoimul o aștepta acolo cu capul ridicat și ghearele înfipte în ghemul de pene și carne. Ciocul și zăpada din jur erau stropite cu sângele prăzii, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
roșie. Arăta ca un chipeș cavaler într-un moment de maxim avânt eroic. Dădu semnalul de pornire. În aburul răsuflărilor și prin ceața pădurii sunetele aveau ecouri prelungite, ca și cum ar fi trecut prin mai multe spații, din ce în ce mai rarefiate. Auzind semnalul, copoii ținuți în lese de copoiari se porniră să latre de-a valma. Guibert porni în urma tuturor. Nu se grăbea. Detesta vânătoarea, fie ea și cu șoimi dichisiți. Ideea de a dresa o pasăre ca să ucidă o altă pasăre doar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
așa că minunata ei pelerină, în contrast cu negrul costumului italian de amazoană, sugera prospețimea lor, reușind să atragă privirile multora, dar mai ales ale tânărului secretar Apostolache Stimo. Și Guibert zâmbi când văzu calul acestuia galopând strâns lângă calul ei. Pentru început, copoii stârniră mai mulți iepuri și vânătoarea se dovedi extrem de fructuoasă pentru șoimul lui Nicolae. Dar Guibert se ținu departe de acel „măcel”. Urmară la rând potârnichile și medicul apucă să o vadă pe Marioritza stând într-un genunchi și tăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lugubre. Deși negrii au încercat să o ignore, albii i-au arătat mult interes. Bandele de sărăntoci și de țărani au gonit-o din sate, i-au tăiat anvelopele și au biciuit-o puțin peste brațe. A fost urmărită cu copoii, amenințată să fie împunsă de vite, mușcată de câini polițiști, ciuruită ușor cu alice. Totul i-a făcut o plăcere nebună și mi-a arătat mândră (și, aș zice, destul de sugestiv) o urmă de colț în partea de sus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
apoi se strecură printre arcade până pe St. Peter Street. O străbătu în goană, ajungând pe Royal Street și de acolo se îndreptă spre centru, unde erau liniile autobuzelor. Acum, agentul deghizat se învârtea în jurul catedralei. George trebuia să recunoască: nici copoii ăștia nu erau fitecine. Aveau într-adevăr minte ageră. Isuse Cristoase! Omul n-avea nici o șansă cu ei. Mintea lui reveni la problema depozitării. Începuse să se simtă ca un evadat care trebuie tot timpul să se ferească de curcani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și-a spus că situația În care se afla era comică la modul agreabil. Simțul moral rănit al insului solid Îl Îndemna să râdă. - Mai e cineva pe-aici? a Întrebat O’Brien, Încercând să ia o Înfățișare ageră, de copoi. - Tipul care a plătit pentru camere, a zis nepăsător Amory. Dar e beat criță. Trage la aghioase de la ora șase. - Mă uit și la el imediat. - Dar cum ne-ați dat de urmă? s-a interesat curios Amory. - Recepționerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai iritat: miros de polițist, picior străin pe teritoriul lui, un tip prea tânăr ca să lucreze pentru Biroul Omucideri de la centru. Îl întâlni la jumătatea drumului și încercă să inventeze o poveste cu niște chestii plauzibile, care să satisfacă un copoi viclean. Ajuns față-n față cu el, îi spuse: — Sunt de la comitat. Niles râse. — Un pic confuz în privința jurisdicției, domnu’ detectiv? „Detectiv” - cuvânt rostit cu dispreț arogant, sinonim cu „cancer”. Danny spuse: — Lucrez la o crimă similară cu cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]