2,406 matches
-
tupilată sub umbra iepurelui» (Pământul, Infernul), apoi «în vârful muntelui, după stânca aceea» (muntele Purgatoriului), și în final «după lună» (Paradisul, Cerul), remarcându-se drumul ascensional spre preaînalturi. Pe de altă parte, în Capra cu trei iezi, iedul cel mare (Corpus) se ascunde după ușă (cercul exterior, Pământul), iedul mijlociu (Anima) sub covată (cercul mijlociu, Văzduhul), iar mezinul (Spiritus) în horn (inima, Cerul, Centrul, hornul fiind simbolul Axei Lumii).“ (Mircea A. Tămaș) Scrierea de texte umoristice de către autori fără umor. Acești
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
sub umbra iepurelui» (Pământul, Infernul), apoi «în vârful muntelui, după stânca aceea» (muntele Purgatoriului), și în final «după lună» (Paradisul, Cerul), remarcându-se drumul ascensional spre prea înalturi. Pe de altă parte, în Capra cu trei iezi, iedul cel mare (Corpus) se ascunde după ușă (cercul exterior, Pământul), iedul mijlociu (Anima) sub covată (cercul mijlociu, Văzduhul), iar mezinul (Spiritus) în horn (inima, Cerul, Centrul, hornul fiind simbolul Axei Lumii).“ Toate interpretările din carte sunt la fel de năstrușnice și aproape integral neplauzibile. Descoperind
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fundal pentru balaurul cu cap de lup și pentru capul de dac cu căciula moțată este o pecetluire peste veacuri a doctrinei nemuririi a lui Zalmoxis.“ Ce-am mai avea de zis? Închidem siderați cartea (Spiritus), ne scărpinăm la ceafă (Corpus) și ne gândim că, decât s-o citim, mai bine vedeam un film american cu împușcături (Animus). Aculin Tanase Si William Shakespeare Aculin Tănase a publicat o culegere de epigrame, Delicatese pentru gusturi alese (Princeps Edit, București, 2007). Prima parte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Isus unul dintre argumentele-cheie ale mariajului carnal între Mântuitor și Maria Magdalena. Reinterpretarea ideologică a datelor canonice A doua strategie de reabilitare și, implicit, de impunere a Mariei Magdalena ca eroină fondatoare a mișcării feministe este reinterpretarea datelor conținute în corpusul canonic. Amintesc aici câteva titluri provocatoare de dată recentă: R. Atwood, Mary Magdalene in the New Testament Gospels and Early Tradition, 1993; E. De Boer: Mary Magdalene: Beyond the Myth, 1997; J. Schaberg, The Resurrection of Mary Magdalene: Legends, Apocrypha
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Noului Testament. De la Fabricius și până astăzi s-au făcut pași enormi în editarea, comentarea, înțelegerea cinstită, nepartizană a apocrifelor creștine 70. Cazul României este, ca de obicei, mai special. Pe de o parte, întâlnim o mefiență cronică față de acest corpus literar din partea teologilor, a așa-zișilor „creștini adevărați”, a zelatorilor „ortodoxiei pure”, a păzitorilor „tradiției nealterate”. Pentru aceștia, nu mai încape vorbă, cuvântul „apocrif” miroase a pucioasă și nu-și are locul în vocabularul pravoslavnic. Dacă te ocupi, în România
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secolului al III-lea. Prin urmare, într-o perioadă când încă nu exista un canon cert al Noului Testament, unele dintre scrierile numite astăzi „apocrife” nu deranjau pe nimeni, ba chiar puteau sta alături de cele trei evanghelii sinoptice sau de corpusul epistolelor pauline. * Last but not least, denigratorii au tendința să minimalizeze ori chiar să anuleze caracterul variat, policrom al scrierilor apocrife. Sub eticheta „apocrife” sunt înghesuite forțat, cu bune sau rele intenții, texte nu numai de origini culturale diferite, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Iuda, elaborat probabil în cadrul sectei cainite, nu poate fi pus în nici un caz alături de Protoevanghelia lui Iacob sau de Pseudo-Evanghelia lui Matei, două produse ale creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o decantare a corpusului apocrif în funcție de procentul de „învățătură eretică” pe care-l conține fiecare text în parte. Toate mărturiile creștinismului antic, de orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular), sunt importante, întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
părțile I și V. Originalul a fost scris în aramaică (doar câteva frânturi s-au descoperit la Qumran)94. Se poate vorbi oare despre un „Pentateuh enohian”, replică la Pentateuhul lui Moise? Cercetătorii înclină spre ipoteza compunerii tardive a unui corpus ce se vrea compact din cinci secțiuni care, la origine, nu au altă legătură între ele decât prezența aceluiași personaj (și nici măcar, întrucât vom vedea că partea a doua cuprinde o „Apocalipsă a lui Noe” de sine stătătoare). Dar să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
structura, firește). Partea pecetluită se divizează și ea în două: - Capitolele 8,2-14,20: primul set de viziuni eshatologice; - Capitolele 15,1-20,5: al doilea set de viziuni eshatologice. Este vorba despre cele trei serii de câte șapte urgii. În corpusul respectiv există însă și elemente „alogene”, „adăugiri”, cum le numește Bornkamm, al căror rost ar fi acela de a exemplifica în chip concret expunerea sistematică și generală conținută în cele trei serii de viziuni ale sfârșitului lumii. Întâlnim două mari
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
modele păgâne, de o anumită tematică teologică și filozofică păgână rămâne o afirmație de bun-simț, incontestabilă (firește, fiecare aspect al acestei influențe merită discutat și nuanțat). Aceasta nu zdruncină sub nici o formă legătura ombilicală dintre ultima scriere din Noul Testament și corpusul apocaliptic intertestamentar. Câteva reflecții finale Iudaismul rabinic, instituționalizat va privi cu suspiciune textele apocaliptice. Cartea lui Daniel a fost cooptată în canon datorită pasajelor exegetice care urmează după fiecare vis sau viziune extatică. O viziune fără interpretare poate deveni primejdioasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
titlul acestui studiu: „afinități și idiosincrazii patristice”. Unul dintre autorii preferați ai lui Stăniloae este Pseudo-Dionisie Areopagitul. Îl cunoștea din tinerețe, însă abia mult mai târziu, în ultimii ani ai vieții, a făcut o traducere foarte frumoasă, amplu comentată, a corpusului dionisian. Cartea, apărută în 1996, cuprinde o introducere densă, asupra căreia voi reveni numaidecât, traducerea celor patru tratate și scrisorile (după Migne 196), scoliile transmise sub numele lui Maxim Mărturisitorul și propriile note ale lui Stăniloae 197. În ceea ce privește influența exercitată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secolul al VII-lea, și a lui Grigore Palamas, a cărui teorie despre „energiile necreate” ar fi fost prefigurată de către Pseudo-Dionisie. Introducerea lui Stăniloae la Operele complete reprezintă, cred, ultima încercare importantă - și cât de donquichotescă! - de a demonstra autenticitatea corpusului areopagit și de a-l situa pe autor (scris în mod deliberat fără Pseudo-) în anii „apostolici sau postapostolici”. Începând cu lucrările lui Stiglmayr 202 și Koch203 (sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX), primele care au arătat într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secolului al XIX-lea - începutul secolului XX), primele care au arătat într-un mod absolut convingător dependența autorului Numelor divine față de filozofia neoplatoniciană, în general, și de cea a lui Proclus, în special, dovezile în favoarea unei datări târzii a acestui corpus misterios s-au înmulțit. E de-ajuns să amintim contribuțiile lui F. Müller, G. della Volpe, R. Rocques, M. Schiavone, S. Lilla, H.D. Saffrey, R.F. Hathaway, Ritter, Y. de Andia și lista poate continua cu ușurință 204. Saffrey, Hathaway și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și tratatul De diis al lui Salluste. În paralel, așa cum arată Lilla într-un foarte frumos articol 205, alți cercetători, precum C. Pera, H.Ch. Puech, V. Lossky, E. von Ivanka, W. Völker, Al. Golitzin, au examinat în profunzime dependența autorului corpusului față de Părinții alexandrini și capadocieni. Stăniloae ignoră toate aceste lucrări în Introducerea redactată, să ne amintim, după 1990. El se mulțumește să polemizeze cu preotul-filozof Cicerone Iordăchescu, autor al unei vechi traduceri a lui Pseudo-Dionisie din 1936, care îl plasa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
alexandrini și capadocieni. Stăniloae ignoră toate aceste lucrări în Introducerea redactată, să ne amintim, după 1990. El se mulțumește să polemizeze cu preotul-filozof Cicerone Iordăchescu, autor al unei vechi traduceri a lui Pseudo-Dionisie din 1936, care îl plasa pe autorul corpusului în secolul al V-lea, conform datelor cercetării moderne. Apoi, expediază în câteva rânduri, destul de politicoase, de altfel, teoria lui Gheorghe Drăgulin însuși, conform căreia sub numele de Dionisie Areopagitul s-ar ascunde, în realitate, un alt Dionisie, cunoscut de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
născut pe teritoriul actual al României -, însă „dragostea de adevăr” îl obligă să-l situeze pe Dionisie către sfârșitul secolului I d.Hr. sau mai târziu, în prima jumătate a secolului al II-lea. Citez câteva dintre argumentele sale: 1. În corpus nu există nici un fel de preocupare pentru apărarea Sfintei Treimi, subiect care era totuși la ordinea zilei în secolele al V-lea și al VI-lea; autorul pare să nu cunoască terminologia trinitară din scrierile lui Athanasie, Vasile, Grigore din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și Chiril al Alexandriei. 2. Dimpotrivă, tema principală dezvoltată în aceste scrieri, transcendența Dumnezeului treimic față de lume, ar face din ele o apologie a filozofiei creștine împotriva păgânismului. 3. La obiecția lui Ipatie al Edessei, ce refuza să recunoască vechimea corpusului în fața monofiziților, care o susțineau, Stăniloae răspunde: scrierile lui Dionisie n-au avut o circulație foarte răspândită până în secolul al VI-lea, din pricina caracterului inactual al teologiei pe care o răspândeau. Difuzarea lor s-a făcut doar în cercuri restrânse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
au avut o circulație foarte răspândită până în secolul al VI-lea, din pricina caracterului inactual al teologiei pe care o răspândeau. Difuzarea lor s-a făcut doar în cercuri restrânse de intelectuali. 4. În ceea ce privește impactul monahismului cu forma mentis a autorului corpusului, Stăniloae susține că ar fi putut exista o formă de monahism incipient înainte de Antonie și că apariția unui mod de viață solitar nu este o caracteristică a creștinismului târziu, începând cu secolul al IV-lea. 5. În sfârșit, bogăția liturghiei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al IV-lea. 5. În sfârșit, bogăția liturghiei creștine, așa cum este ea descrisă de Dionisie, îi întărește lui Stăniloae următoarea convingere: „Liturghia s-a scurtat din vremea Constituțiilor apostolice și a lui Iacob și până la Ioan Hrisostom. Faptul că autorul corpusului sugerează existența unei bogate vieți liturgice în comunitățile creștine constituie o nouă mărturie în favoarea vechimii lor”. În continuare, Stăniloae descrie sistemul dionisian în contrast cu „panteismul platonician”. El nu face nici un fel de referire la Proclus, al cărui plan principal - mone, proodos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a sistemului dionisian, având pretenții de originalitate. Pentru că funcționarea triadei lui Proclus nu poate fi înțeleasă în alt fel decât așa cum este prezentată aici de către teologul român și nu admite panteismul. Motivele pentru care Stăniloae apără, împotriva tuturor evidențelor, autenticitatea corpusului areopagit ne scapă. Dar mesajul este limpede: nici o jignire nu trebuie adusă Tradiției! Trebuie ca Dionisie să rămână ceea ce a fost vreme de secole, adică un autor pe care Tradiția îl plasează în secolul I d.Hr., convertit de Pavel în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
origeniștii ulteriori. și oare admiterea, măcar ca alternative ipotetice, a unor asemenea posibilități contradictorii, față de învățăturile ferme ale credinței, nu ne arată o oscilare chiar în sufletul lui Origen între credința Bisericii și aceste posibilități contradictorii? Pentru Stăniloae, existența unui corpus de învățături ferme ale credinței la începutul secolului al III-lea pare un lucru evident. Acest corpus dogmatic ar fi fost transmis de către Cristos și apostolii săi prin Biserică, într-un fel limpede și distinct. Origen ar fi pus la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ale credinței, nu ne arată o oscilare chiar în sufletul lui Origen între credința Bisericii și aceste posibilități contradictorii? Pentru Stăniloae, existența unui corpus de învățături ferme ale credinței la începutul secolului al III-lea pare un lucru evident. Acest corpus dogmatic ar fi fost transmis de către Cristos și apostolii săi prin Biserică, într-un fel limpede și distinct. Origen ar fi pus la îndoială aceste învățături de credință, zdruncinându-le autoritatea. Or, ajunge să citim prefața de la De principiis, pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
formală și ipostaza interioară, individualizată a acesteia (morala personalizată). Dimensiunea comportamentală se prelungește, în partea a doua, Giuvaerul, cu universul erotico-estetic, surprins în coordonatele care, pe noi cel puțin, ne-au captivat. În fine, ca sinteză a precedentelor, al treilea corpus de texte, Oglinda, poate fi plasat sub efigia cunoașterii de sine, reflectând atât chipul în care sunt percepuți japonezii (deopotrivă de europeni și de ei înșiși), cât și modul în care europenii sunt percepuți de niponi (și, implicit, de ei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mănăstirii disciplină pe care o numim tocmai "estetică"? Numai că, va fi această estetică științifică? Va avea ea mijloacele, lăsând deoparte orice impresie subiectivă și, astfel, orice discurs asupra și în jurul operei de artă, de a pune în evidență un corpus de cunoștințe riguroase, pozitive? Va consta proiectul său în a exhiba într-o prezentare obiectivă explicită ceea ce nu va putea fi recunoscut și stabilit în mod absolut cert decât în interiorul acestui mod de prezentare și prin el? În așa fel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
doi poeți. Mai mult decît atît, volumul include și corespondența dintre Paul Celan și Max Frisch, cu care Ingeborg Bachmann a întreținut o legătură erotico-intelectuală. Editura Suhrkamp adaugă un pachet de comentarii, indicații și precizări bio-bibliografice, precum și documente fotografice, valorosului corpus epistolar, îngrijit de Bertrand Badiou, Hans Höller, Andrea Stoll și Barbara Wiedemanncare. Publicată la mijlocul lunii august cartea se afla deja la a treia ediție la început de septembrie figurînd și pe lista de bestsellers a revistei "Der Spiegel" (o performanță ieșită
Vremea inimii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/8060_a_9385]