644 matches
-
corelate prin unul și același ansamblu de semnificații. Ceea ce diferențiază ritul de mit este semnificantul, figurativ la unul, verbal la celălalt. c) Orizontul teoretico-simbolic se constituie ca un rezultat al procesului de multiplicare, de îmbogățire a sensurilor prime ale discursului cosmogonic, sub imperiul determinărilor istorice. 4.1.2 Structura mesajului mitico-ritualic Constatăm că atât ritul, cât și mitul desfășoară limbaje simbolice cu valoare comunicațional-informațională. Definind o situație de comunicare (semioză), demersul mitico-ritualic se caracterizează prin structura duală a mesajului (semn/macrosemn
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
concepției universalist-semiotice vom spune că o situație semiotică se definește întotdeauna acolo unde apare un semn, exprimând un proces real sau virtual de comunicare a unei informații anume. Putem defini patru tipuri de semioză, respectiv canale de comunicare asociate „mesajului cosmogonic”: ritualic, discurs individual de tip extatic (șamanic), exprimat exclusiv prin laturile demonstrative, intuitiv - experiențiale, nonverbale ale comunicării; ritualico-mitic, ipostaziind dimensiunea nonverbală a comunicării, dublată însă de reperele incipiente ale unei comunicări verbale; mitico-ritualic, discurs individual de tip „enunțare”, cu accent
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
ce valorifică latura experimentală, ceremonial simbolică a acțiunii comunicative; mitic, valorificând în exclusivitate dimensiunea retorică a narațiunii mitice, transformate într-un discurs/text care și-a pierdut în cea mai mare măsură dimensiunea sacrului. Dacă primele accepțiuni ipostaziază capacitatea mitului cosmogonic de a se implica cu reale efecte de putere în viața individuală și socială a comunității arhaice, în calitate de „tradiție vie”, în cea din urmă accepțiune mitul cosmogonic devine semn al „tradiției moarte”. Moștenit de la societatea arhaică de societatea modernă, mitul
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
în cea mai mare măsură dimensiunea sacrului. Dacă primele accepțiuni ipostaziază capacitatea mitului cosmogonic de a se implica cu reale efecte de putere în viața individuală și socială a comunității arhaice, în calitate de „tradiție vie”, în cea din urmă accepțiune mitul cosmogonic devine semn al „tradiției moarte”. Moștenit de la societatea arhaică de societatea modernă, mitul este supus unor multiple demersuri analitice interpretative și metadiscursive, cu scopul de a i se regăsi specificațiile și posibilele angajări pragmatice. Indiferent în ce formă se va
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
astfel calitatea trăirii ritualice, transformânde-se treptat, dintr-un discurs „viu”, într-un text mai mult sau mai puțin „inert”. Corespunzător celor două perioade menționate, rolul actorilor antrenați în situația de comunicare mitică se modifică adecvat. Pe autorul prim al miturilor cosmogonice în oricare dintre aceste alternative l-am accepta: de geniu primitiv în măsură să citească semnele naturale ale lumii cosmice, de receptor al revelațiilor divine, de interpret al inconșientului sau supraconștientului colectiv, vom constata că însuși creatorul de mituri poate
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
Din momentul în care le traduce în limbajul simbolic al primei cosmogonii, acest creator individual sau colectiv devine „capăt de pod” al unei milenare semioze mitice. Toți inițiații care îl vor urma în această indefinită strădanie de perpetuare a mesajului cosmogonic, vor îndeplini succesiv calitatea de receptor și transmițător al lui. În perioada orală a culturii mitice, inițiatul/transmițătorul de mituri va comunica, la rândul său, experiența mitului cosmogonic, pe două căi : ezoterică și exoterică. Calea ezoterică este cea a inițierii
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
care îl vor urma în această indefinită strădanie de perpetuare a mesajului cosmogonic, vor îndeplini succesiv calitatea de receptor și transmițător al lui. În perioada orală a culturii mitice, inițiatul/transmițătorul de mituri va comunica, la rândul său, experiența mitului cosmogonic, pe două căi : ezoterică și exoterică. Calea ezoterică este cea a inițierii în misterele mitice ale lumii cosmice, este calea pe care au urmat-o toți marii inițiați ai lumii: magi, șamani, orfici, înțelepți ș.a.m.d. Despre comunicare inițiatică
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
și G. Coșbuc). În Mihai Eminescu o dell’Assoluto (1963), „cea mai vastă monografie închinată, într-o limbă străină, lui Eminescu” (Mircea Eliade), analizează întreaga operă a poetului, evidențiind temele liricii eminesciene, de la problema socială din Împărat și proletar, viziunile cosmogonice din Rugăciunea unui dac, Scrisoarea I sau Luceafărul, până la modul cum este reflectat Iisus Hristos în opera poetului. Ultimele șase capitole ale monografiei examinează întruchipările timpului în poezia eminesciană: timpul demiurg, timpul biruit de poezie, sentimentul duratei și ambivalenței timpului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
structură duală în care se configurează lumea dinaintea nuntirii, în miracolul creației universale. La început, poemul are trăsături de baladă și un motto care face trimiterea la imaginea Duhului Sfânt, înainte de coborârea în materie. Se rețin câteva motive poetice (motivul cosmogonic, motivul sferei, motivul timpului nedivizat), tema destinului, antiteza dintre lumea profană (banală) și lumea sacră, caracterizată prin existența principiului, prin cunoaștere, desacralizarea miturilor și resacralizarea acestora prin intermediul poeziei. "Oul viu" semnifică imaginea eternă a increatului. În ou, poetul imaginează o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
el, semințele au "supreme puteri" și închid o viață virtuală, simbolizând principiul cosmic. Contemplarea naturii înseamnă contemplarea permanențelor. L. Blaga a dat poeziei de dragoste un sens înalt, înțelegând dragostea drept un mod de a participa la absolut. În poemul cosmogonic (și erotic) Lumina, iubirea este reprezentată de lumina care vine în suflet din fluxul vital cosmic. Există în opera lui Blaga și o poezie de aderare la realități care-i dau senzația permanenței, a ieșirii din timp ("satul" și "muntele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
liric (subiectivitatea), sinestezia: "Lumina ce-o simt/ năvălindu-mi în piept când te văd". Tema poeziei este iubirea, "iubita" fiind asociată cu "invadarea luminii". Iubirea generează mișcarea cosmică, "un sentiment al ființării". În poezia lui Blaga, "lumina" este o metaforă cosmogonică, iubita este asimilată "purității luminii", sentimentul sublim al iubirii este proiectat la nivel cosmic. Lumina sugerează absorbția spre absolut a ființei îndrăgostite. Poezia construiește un mit ce restructurează identitatea paradisiacă a ființei, o recuperare către "situații mitologice și sublime, cum
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care sunt traduse concepțiile dinainte în articolele politice" (E. Simion), criticul încercând o interpretare obiectivă, departe de orice exagerări. La baza multor articole stă voința schopenhaueriană. În opera lui Eminescu, temele fundamentale sunt: facerea și desfacerea, geneza și extincția, fundul cosmogonic și fundul eschatologic. De aici derivă toate atitudinile (miturile) poetului: lunatismul, somnia, uranismul, neptunismul, borealismul, idealul artemidic (idealul femeii virile), vocația uranică (G. Călinescu). G. Călinescu a făcut o "diagramă poetică" și a identificat o serie de simboluri: luna, cristalul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de singurătate și dezamăgire, tonalități tragice, chemarea iubitei dintr-un trecut fantomatic (Și dacă, Pe lângă plopii fără soț, S-a dus amorul, Despărțire, Sonete). Din această perioadă reținem motivul păsării singure (De câte ori, iubito), consemnările violente ale prăbușirii idealurilor (Scrisorile), motivul cosmogonic, motiv care evocă începutul vieții macrocosmosului (Scrisoarea I), alături de motivul apocalipsei care sugerează sfârșitul (tristețe infinită, dispariția luminii, căderea astrelor, moartea timpului). Universul poetic al Scrisorilor aduce în prim-plan un joc de contraste, între lumea eroică, ideală, de odinioară
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
armonie și la fantezia detaliului. Prin reluarea temelor, obține de fiecare dată: efecte de sunet, mișcare, culoare, iar supratema (tema timpului, a permanentei deveniri) revine obsedant, în ton elegiac. În poeme, omul este cuprins în spectacolul cosmic, în trei ipostaze: cosmogonică, sarcastică, elegiacă (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Luceafărul, La steaua). Modelat de un spirit romantic al veacului, Eminescu a văzut istoria în diferite feluri: panoramă a deșertăciunilor (Memento mori), mister al etnogenezei (Decebal, Strigoii), spațiu al pasiunilor grele (Gruie Sânger
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
explică nașterea lumii prin mișcarea atomilor; c. Stingerea Soarelui și a universului după Byron, ideea identității, de la Heraclit; d. ideea de timp și cea de veșnicie sunt antitetice, la Eminescu, eternitatea este o negație a timpului la Schopenhauer; e. Teoria cosmogonică, susținută de Kant și Laplace; f. Credințe populare românești cu privire la facerea lumii. Alcătuit din 156 de versuri, distribuite în cinci tablouri, acest poem cosmogonic dezvoltă o temă pe care o găsim și în alte opere eminesciene: Luceafărul, Sărmanul Dionis, Rugăciunea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de veșnicie sunt antitetice, la Eminescu, eternitatea este o negație a timpului la Schopenhauer; e. Teoria cosmogonică, susținută de Kant și Laplace; f. Credințe populare românești cu privire la facerea lumii. Alcătuit din 156 de versuri, distribuite în cinci tablouri, acest poem cosmogonic dezvoltă o temă pe care o găsim și în alte opere eminesciene: Luceafărul, Sărmanul Dionis, Rugăciunea unui dac, Povestea magului călător în stele, Memento mori, Gemenii, Mira. Poetul integrează omul naturii și spațiilor ei cosmice, în această meditație filosofică despre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dar sunt egali în fața morții: " Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții/ Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Portretul savantului simbolizează superioritatea omului de geniu preocupat să descifreze tainele universului. Tabloul al treilea reprezintă o viziune cosmogonică, inspirată de Vedele indice. Acum, bătrânul dascăl descifrează cele trei momente ale cosmogoniei: Facerea, Evoluția, Viitorul. Aspectele reliefate sunt grandioase, sublime, încât: "Te simți dintr-o dată martor ocular al creației, ești prins în hora sferelor cerești și asculți pitagoreica lor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
stăpânește raza ta și geniul morții". Aspirând spre Absolut, creatorul de adevăr și frumusețe poetică exprimă dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin următoarele trăsături: îmbinarea limbajului popular cu cel intelectual (gene ostenite, colb, ferești); expresia intelectualizată în tabloul cosmogonic: "pe când ființă nu era, nici neființă"; expresii livrești: "precum Atlas în vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale și ornante: "mișcătoarea mărilor singurătate", "galbenele file
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin următoarele trăsături: îmbinarea limbajului popular cu cel intelectual (gene ostenite, colb, ferești); expresia intelectualizată în tabloul cosmogonic: "pe când ființă nu era, nici neființă"; expresii livrești: "precum Atlas în vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale și ornante: "mișcătoarea mărilor singurătate", "galbenele file", "timpul mort"; comparațiile dau expresivitate ideilor filosofice: "ca și spuma nezărită"; personificări: "luna varsă peste toate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
frumoasă, agresivă, tânără, jucăușă. Sentimentul de dragoste este personificat, se creează o sugestie a începutului, a dragostei adolescentine care sperie. În primele două strofe, iubirea la fel ca Logosul, trimit spre începuturi, universul se rotește de-a dura ca oul cosmogonic, iar îndrăgostitul se află în centrul lumii. Iubirea reorganizează lumea după legi proprii, ca într-un joc de cercuri, simbolizând perfecțiunea. Comparația "ca o strângere de ape" amintește de geneză. Expresivitatea poeziei este strâns legată de particularitățile limbajului. La nivel
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a reliefa intensitatea sentimentului; comparația "ca o strângere de ape" semnifică tensiunea lirică; metonimia se creează prin asocierea privirii cu spiritul, care tinde spre absolut ("Și privirea-n sus țâșni,/ tocmai lângă ciocârlii"); metafora cercului poate semnifica: perfecțiunea, absolutul, oul cosmogonic, dar și claustrarea. Iar ciocârliile exprimă înălțimea greu de atins, deoarece aceste păsări zboară la mare înălțime. În dulcele stil clasic N. Stănescu a fost "spiritul solar al înalturilor", înscriind opera sa în linia noului limbaj poetic european susținut de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
neîncrederea față de lumea materială, căreia i se preferă cunoașterea esențelor ideale, frînează cercetarea științifică. Descoperirea armoniei dintre natură și gîndirea divină stimulează mai mult pe savanți decît experiențele științifice și atunci cînd pare că există o contradicție între acestea, viziunea cosmogonică sfîrșește prin a o explica. Contribuția științei în secolul al XVI-lea nu este, cu toate acestea, inexistentă. Redescoperind opera lui Pythagora, umaniștii pun bazele trigonometriei și dezvoltă algebra (meto dele de rezolvare a ecuațiilor de gradul doi și trei
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
mărginim la fenomenul poetic, de la Valéry la Rainer Maria Rilke, cel mai important și cel mai criptic poet al sec. XX. Voi reda Începutul primei elegii de la Duino În care fenomenul de frumusețe este condiționat, este identificat cu o sfâșiere cosmogonică; amândouă, dau cunoașterea prin transmutațiunea Cunoscătorului În Cunoscut. Voi reda textul german pentru ca acei care cunosc această limbă, să-și poată da seama de pietatea și de fidelitatea poetică și intelectuală a traducătoarei. Wer, wenn ich schrie, hörte mich denn
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
suprarealiste, deși de suprarealiștii români îl apropie câteva procedee, precum lungile concatenări, mai ales nominale, ca și metaforismul luxuriant. Se apropie în egală măsură de ermetismul lui Ion Barbu, inclusiv de rețeaua conceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, temele erotice, cosmogonice etc.). Uneori chiar și ritmul sună barbian (Eugen Simion observa similitudinile cu „ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu”): „toate plutiră câte se-ntâmplară ș-or să se-ntâmple-n neclintit deșert/ Un Euclid deasupra țării Yemen / Cu fast de geometrii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
tezele partidului nu pot fi puse sub semnul întrebării. Erorile sunt umane, imputabile carieriștilor, birocraților și sabotorilor. Partidul este entitatea situată dincolo de eroare, infailibilă, omniscientă și ubicuă. Mielul turbat este, dincolo de epiderma atractivității comice, o piesă dedicată uzinei ca spațiu cosmogonic. Omul nou, la care visează regimurile de democrație populară, se naște în acest mediu, spre deosebire de întreprinderea capitalistă, dominată de mirajul profitului, unitatea de producție în comunism este laboratorul în care Știința este îmblânzită de partid, iar sinteza de rigoare și
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]