549 matches
-
prezentate în continuare. Dar înainte de a le elogia pe acestea, se cuvine să menționăm hiba culturală a Europei, zămislită în acele vremuri de glorie tulbure. Este vorba despre pierderea unității culturale care se obținea prin enkyklios paideia pitagoreică și elenistică. „Creștinarea” celor septem artes liberales s-a realizat nu din nevoi spirituale înalte, precum cea de formare a „omului desăvârșit”, ci din necesități practice, de formare a unor „meseriași” ai altarului creștin, preoții. Nivelurile de pregătire impuse de practica preoțească au
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
poziție”, la akkadieni, egipteni, greci, mesopotamieni. Examinarea este nuanțată, fiind consemnate oscilațiile de la o epocă la alta, de la o personalitate la alta. Cadrul analizat se lărgește mult atât spre vestul, cât și spre estul Europei. Sunt înregistrate, în epoca de după creștinare, actele de pedepsire a persoanelor care se ocupau de magie. Ample capitole prezintă apariția vrăjitorilor, inițierea lor, bestiarul demonic, plantele și ingredientele magice, instrumentarul casnic, principalele forme de magie și de farmece. O. este preocupată și de cercetarea mitologiei, ca
OLTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288528_a_289857]
-
popular, acela al vieții de toate zilele, vedem că deosebirile religioase nu conduc neapărat la opoziții violente. Populațiile balcanice au știut să găsească la acest nivel formule care au făcut posibilă o viață comună pașnică În cadrul unei aceleiași comunități sociale. Creștinarea sau islamizarea nu s-au desfășurat Întotdeauna pașnic; conversiunea individuală, Întemeiată pe cunoașterea ideilor și practicilor unei noi religii a fost mai curând rară, a constituit cel mai des excepția. Dimpotrivă, se cunosc de-a lungul secolelor conversiuni colective, rezultat
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
am primit găzduire la mănăstirea franciscană de aici. Nu mă pot abține să nu mă gândesc că am reușit să scăpăm cum-necum teferi din atacul tribului Huaxteca de care ne temeam atâta, pentru că Domnul ne-a apărat de dragul muncii de creștinare din Japonia pe care eu mă străduiesc din răsputeri s-o duc la bun sfârșit. Și asta pentru că Domnul mi-a întins mâna, scăpându-mă de primejdie atunci când credeam că totul era deja pierdut. În ziua în care am plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
susține" lumea acestuia și îi asigură comunicarea cu Cerul. Este prototipul unei imagini cosmologice care a cunoscut o largă răspîndire: aceea a stâlpilor cosmici pe care se sprijină Cerul și care deschid în același timp calea către lumea zeilor. Înainte de creștinare, celții și germanii mai păstrau cultul acestor stâlpi sacri. Chronicum laurissense breve, scrisă prin anul 800, arată cum Carol cel Mare, în timpul unui război cu saxonii (772), a poruncit să fie dărâmat un templu din orașul Eresburg, precum și lemnul sacru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu duplicitatea ca un câine cu puricii proprii. Mă bucuram că îmi botez copilul și atât. Că pot alege să fie creștin. Apoi alții îl vor vârî pe țeava: șoim, pionier, utecist, comunist. De mine și de Adi depindea unilateral creștinarea lui. Ei bine, îmi amintesc viu acea seară de Ajun, la aceeași biserică în care ne botezasem copilul, ca pe una întreagă în care bucuria porcului a fost cu totul uitată pentru o altă bucurie, în sfârșit de natură spirituală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
accentuat unitatea și continuitatea limbii și poporului nostru, situat geografic în calea tuturor migrațiilor năpustite asupra noastră și care... „cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ”. Doar slavii și ungurii au făcut excepție și au supraviețuit prin creștinare, găsindu-și un loc sub soare în spațiul geografic din vecinătatea noastră. Deoarece ultimii veniți ne-au contestat continuitatea, autorul, stăpânindu-și o îndreptățită indignare, afirmă că „tocmai de aceea suntem nevoiți să vorbim mereu despre continuitatea noastră în Dacia
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
spre Apus, Îmi aduceam aminte de Carol cel Mare, el poruncise să se facă un val de apărare Împotriva barbarilor, un limes - Îi zicea: „sorabicus”, de la Sorabi, frații sau verii Sârbilor de azi... - Bine, dar asta se Întâmpla demult, Înainte de creștinarea lor. - Ce-are creștinarea cu... expansiunea? La catolici, da, dar la Rușii ortodocși... Fie ei creștini-creștini, ca sub țari, fie descreștinați, ca sub secretarii-generali - tot expansioniști. Bolșevicii de-acum visează, nu numai la Bizanțul creștin, dar și la... „până la Elba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aminte de Carol cel Mare, el poruncise să se facă un val de apărare Împotriva barbarilor, un limes - Îi zicea: „sorabicus”, de la Sorabi, frații sau verii Sârbilor de azi... - Bine, dar asta se Întâmpla demult, Înainte de creștinarea lor. - Ce-are creștinarea cu... expansiunea? La catolici, da, dar la Rușii ortodocși... Fie ei creștini-creștini, ca sub țari, fie descreștinați, ca sub secretarii-generali - tot expansioniști. Bolșevicii de-acum visează, nu numai la Bizanțul creștin, dar și la... „până la Elba”. - E prima oară când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
imperiu, făcut de Carol cel Mare. Cum relațiile dintre papa de la Roma și o bună parte a nobilimii aristocrate europene Îchiar și italieneă nu erau, în acea vreme, în măsură să permită o colaborare fructuoasă, mai cu seamă în planul creștinării, Sfântul Scaun a început a se clătina vizibil. Crescut întrun puternic spirit religios, Carol a găsit că era de datoria lui să dea o mână de ajutor suveranului pontif. Gest concretizat prin adăpostirea Sfântului Părinte atunci când a fost pus
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92334]
-
cusur. Abia în anul 235 s-a consumat un moment când francezii au respins pentru prima dată legiunile romane. în anul 274, însă, împăratul Aurelian a recucerit orașul, care a devenit garnizoană romană. Produsă pe la finele secolului al IV-lea, creștinarea zonei a jucat un rol important în dezvoltarea economică, în primul rând a orașului Reims. Cu toate acestea, viața obișnuită nu avea o desfășurare netulburată de felurite întâmplări. în anul 407, de pildă, au năvălit vandalii. Aceștia au provocat mari
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92340]
-
fusese viu odinioară. Oamenii care reușiseră să se salveze din cumplita catastrofă își ridicau privirile către cer, de unde credeau, poate, că le-a venit miraculoasa salvare. în gesturile lor instinctive, poate că ei rosteau rugăciuni fără să- și dea seama. Creștinarea avea să vină cu mult mai târziu. Scena părea să anticipeze, inconștient, Taina învierii. Cum lumea a început a se înmulți, omul și-a dat seama, mai mult din instinct, că nu putea trăi în continuare în singurătate și izolare
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
anumită zonă. Creștinismul, chiar și în forma inițială, nu este specific mediului rural, ci a pătruns aici cu unele întârzieri, explicabile prin reticența și conservatorismul oamenilor din arealul sătesc, mai ales că religia implica și credințele personale ale fiecărui individ. Creștinarea membrilor comunităților rurale dintr-un spațiu mai larg, precum cel carpato-danubiano-pontic, a fost înlesnită de strămutarea unor grupuri creștine din arealul urban al Daciei Romane și din provinciile sud-dunărene, eveniment produs în a doua parte a secolului al III-lea
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
locaș de cult. Cecilia este o exemplară donna angelicata și, spre deosebire de celelalte personaje pe care le-am încadrat în această tipologie, are o voce proprie, ia atitudine, se implică în plan social, determină, prin forța cu care suportă supliciul, o creștinare în masă, o schimbare radicală a celor ce făceau parte din aceeași societate. O martiră adevărată, bună, generoasă, cu solide cunoștințe biblice nu putea decât să-și influențeze în mod pozitiv concetățenii. Cu toate că rămân idilice, personajele feminine pozitive, donnele angelicate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
locaș de cult. Cecilia este o exemplară donna angelicata și, spre deosebire de celelalte personaje pe care le-am încadrat în această tipologie, are o voce proprie, ia atitudine, se implică în plan social, determină, prin forța cu care suportă supliciul, o creștinare în masă, o schimbare radicală a celor ce făceau parte din aceeași societate. O martiră adevărată, bună, generoasă, cu solide cunoștințe biblice nu putea decât să-și influențeze în mod pozitiv concetățenii. Cu toate că rămân idilice, personajele feminine pozitive, donnele angelicate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cu dificultate această chestiune, prin descompunerea narațiunii într-un șir de expuneri-standard despre populațiile preistorice, indo-europenizare și traci, geți și daci, daci și alte civilizații mediteraneene, Burebista, Decebal, lupte cu romanii, provincia imperială Dacia, romanizarea dacilor, retragerea aureliană, continuitatea daco-romanilor, creștinarea lor și disoluția migratorilor în masa autohtonilor latinofoni. Această aglomerare de episoade se încheia cu asimilarea slavilor de către autohtoni și cu semnalarea primelor știri scrise despre existența unei populații romanice în zona dunăreană; autorii prezentau de o manieră favorabilă semnificațiile
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
În ansamblu, pentru primii 50 de ani ai secolului III, putem vorbi despre o pace relativă pentru noua religie, pace care s-a propagat în chip minuțios din centrele majore spre cele minore, iar de aici spre sate unde procesul creștinării va continua cu o anumită încetineală și nu se va conclude nici măcar în secolul IV. Dacă în unele zone (Palestina, Britannia, Gallia, Germania, Pannonia, Dacia) creștinismul are o importanță limitată, în altele a pătruns în adânc (Asia Mică, nordul Africii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dei te nobis servent. După câte se pare, credința soldaților era motivată de comportamentul împăratului în funcție, de relația sa cu cei din subordine, astfel încât puteau oscila foarte ușor de la păgânism la creștinism și invers. Deși se începuse procesul de creștinare în cadrul structurii militare, credința soldaților nu se înrădăcinase încă profund. Pasivitatea superficială cu care au acceptat la început un împărat cu înclinații creștine, apoi ultimul sentiment intens de scurtă durată al păgânismului cu Iulian Apostatul (361-363) și definitiva restabilire ulterioară
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sentiment intens de scurtă durată al păgânismului cu Iulian Apostatul (361-363) și definitiva restabilire ulterioară a creștinismului, ne demonstrează diminuarea puterii armatei și inexistența unei conștiințe decise în soldați referitor la natura noii religii: se adaptau. Această situație explică nefinalizarea creștinării armatei secolului IV, la care se adaugă lipsa de reper constant în superiorii lor, împărați incluși. Nu putem pretinde convertirea bruscă a soldaților, nedepinzând de un simplu ordin, ci de o trăire interioară bazată pe credință, căreia nu i se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vii și elocvente, ne descriu situația epocii și a contextelor sociale cu care se confruntau creștinii și ierarhii lor în prestarea serviciului militar și a purtării războiului drept, dar și a păstrării unei conștiințe creștine corespunzătoare în mijlocul tuturor situațiilor concrete. Creștinarea armatei romane nu s-a rezolvat brusc, nici atunci și nici altădată. Scriitorii creștini, din primele cinci secole ale Bisericii primare, urmând exemplul oferit de Sfintele Scripturi, nu au întâmpinat dificultăți în apropierea vieții militare de cea religioasă, pentru că ambele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
interdicția serviciului militar este dată nu atât de motivațiile idolatrice, cât mai curând de refuzul explicit al violenței; preocuparea sa antiidolatrică era depășită treptat de momentul istoric ce impunea confruntarea etică directă dintre creștinism și mentalitatea păgână, în timp ce procesul de creștinare a imperiului se afla în plină desfășurare. Etica creștină o depășea pe cea prevăzută de legile umane, iar cel drept (creștinul), potrivit autorului nu poate desfășura serviciul militar din moment ce singura sa oștire este dreptatea. Această afirmație, deși îndepărtată de orice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un spațiu corespunzător. Este posibil ca în aceste condiții bazilicile să fi primit o destinație religioasă. Rugăciunea duminicală a sfintei liturghii și predica adresată soldaților viza cu precădere formarea unei mentalități creștine. Sprijinul imperial adus Bisericii în aceste condiții, pentru creștinarea soldaților (obligația universală de participare la liturghia duminicală și ascultarea omiliei - catehezei), a dus la formarea progresivă a unei armate creștine și la reducerea numărului inițial destul de îngrijorător al membrilor mișcărilor pacifiste. Pentru moment nu dispunem de prea multe informații
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
divinului. Această indiferență a armatei secolului IV față de schimbările religioase, dezinteresul față de religia împăratului și posibilitatea unei coexistențe pacifice a militarilor cu diferitele religii relevate este unul dintre elementele caracteristice ale acestui secol turbulent. Aceste atitudini puteau reduce aparent importanța creștinării armatei. În aceste condiții, apare spontan și întrebarea: care este motivul acestei indiferențe și dacă se poate sau ar trebui să fie în legătură cu schimbările ivite în configurația armatei imperiale? O primă explicație ar fi că atitudinea agnostică sau indiferentă a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dacă nu erau creștini, deveneau curând (cazul vizigoților). În mormântul Concordiei, cu caracter prevalent militar și databil între secolele IV-V, documentele epigrafice ne vorbesc în cea mai mare parte despre o prezență covârșitoare de soldați creștini de origine orientală. Creștinarea armatei este un aspect al creștinării Imperiului, acțiune aproape completă la sfârșitul secolului IV în timpul domniei lui Theodosius I (379-395), îndeosebi în urma victoriei sale asupra lui Eugenius la Frigidus (394), când soldații creștini au biruit asupra uzurpatorilor păgâni, simpatizanți ori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cazul vizigoților). În mormântul Concordiei, cu caracter prevalent militar și databil între secolele IV-V, documentele epigrafice ne vorbesc în cea mai mare parte despre o prezență covârșitoare de soldați creștini de origine orientală. Creștinarea armatei este un aspect al creștinării Imperiului, acțiune aproape completă la sfârșitul secolului IV în timpul domniei lui Theodosius I (379-395), îndeosebi în urma victoriei sale asupra lui Eugenius la Frigidus (394), când soldații creștini au biruit asupra uzurpatorilor păgâni, simpatizanți ori susținuți de către aceștia împotriva împăratului legitim
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]