785 matches
-
pigmentează manierist discursul în care se topesc precum zahărul în ceai rememorări ale unor experiențe concrete de la diferite vîrste, imagini ale unor poeți sau apropiați dispăruți, dar și apariții ale personajelor simbolice, precum teobald sau teofilia. O sensibilitate melancolică și crepusculară irigă totul, concurată de frenezia incantatorie a rugăciunii: „și despre Tine se poate citi în Daniel (2: 21) cum că Tu/ești cel ce schimbi timpuri și ceasuri dar nu ni se spune/că Tu ești Cel ce și pe
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
socială, întronată printr-o simplă operație psiho-spirituală de extirpare a centrilor nervoși ai afectivității, sub controlul unui diabolic „Perfect Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii”. În mai toate poemele create în anii ’50 (în plin proletcultism), V. Voiculescu conturează un univers crepuscular, marcat de desacralizare și de profanarea valorilor perene, prin ruperea brutală a legăturilor cu tradiția și morala creștină. În Atomul agonia prezentului este sugerată printr-o avalanșă de imagini negative: „trist apus de lume”, „agonicele zvârcoliri”, „astre năprasnice”, „satanică beție
Calvarul lui Vasile Voiculescu by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/3626_a_4951]
-
titlul Istoria și scârba, dar și cronica la romanul recent al acestui prozator, Cronicile genocidului, cronică semnată de Geo Vasile. Ca de obicei, reține atenția cronica literară a lui Dan Cristea, care scrie acum despre Dan Laurențiu, privit ca poet crepuscular: „Pentru Dan Laurențiu, amurgul este «ora incertă», «ceas al îndoielii», «pat nupțial al angoasei », moment al scrutării de sine. Când cade amurgul», scrie poetul, dând ecou gândului lui Nietzsche, «zeii vor părăsi tăcuți această lume». Lumea va deveni astfel mai
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3409_a_4734]
-
cu primul model, din istoria lor, al formelor cu fond; cu un eșantion în care imitația este creatoare. Când îl preia administrația românească, în 1918, Clujul are o remarcabilă textură urbanistică și o comunitate aflată în momentul ei de euforie crepusculară. Oraș al aristocrației maghiare și conectat la civilizația central-europeană, el pare acum inaccesibil oricărui alt mod de administrare și intruziunii unor mentalități străine. Românii nu vor avea, însă, comportamentul acreditat istoric al conchistadorilor. Ei transformă Clujul într-un model al
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]
-
adept al antimodernismului apocalitic, îmi place radicalismul lui idealist, și-mi pare rău că-l regăsesc prea rar transpus ficțional la intensitatea serialului de „mărturii” pe care le publica, prin anii ’90, în suplimentul Aldine al „României libere”. Asociat atmosferei crepusculare, de litanie a sfîrșitului de lume, radicalismul în speță imprimă scrisului său un caracter de confesiune existențială patetică despre amurgul Tradiției într-o lume aspirituală și ucigător de indiferentă. Alături de Mateiu Caragiale, Dan Stanca e, cum ar fi spus I.
Un nou asfințit al Crailor by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3115_a_4440]
-
aparte pentru recapitualrea unor momente importante ale vieții lor, evident axate pe evoluția în capitală a marelui Alfa. Așa, episodul referitor la moartea tatălui, a dascălului Vasile. (unul dintre cele mai tensionate, aruncând asupra întregii vieții a acestuia o lumină crepusculară, oarecum shakespeareană prin fatalitatea destinului său damnat). De un dramatism disperat este episodul solicitării, în repetate rânduri, de către Emil a unui ajutor bănesc din partea lui Liviu, care îl amână, datorită obstrucției soției, astfel încât Ilderim Rebreanu sugerează că altfel s-ar
Romanul Rebrenilor by Constantin Cubleșan () [Corola-journal/Journalistic/3116_a_4441]
-
mare sceptic, marcat de sentimentul precarității tuturor lucrurilor, este un revoltat, care înfruntă cu vehemență lumea, "sfidîn- d-o și cu un fel de eleganță de dandy deprins cu plăcerile estetizante practicate de descendenții "decadenți" ai romanticilor, cu sensibilitatea lor crepusculară, de "fin de siècle"". De exemplu, criticul reține la un moment dat această interogație a poetului, situabilă dincolo de limitele suprarealismului: "Utilitate, frumos, bun, valoros, la ce pot servi?". Interogația aceasta amintește de apelurile lui Cristian Popescu împotriva esteticului sau a
Ion Pop și spiritul Școlii ardelene by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/15373_a_16698]
-
le impune limbajul, ținuta și aspectul locuinței. Rareori cîte un vlăstar al acestei stirpe boierești se înscrie, prin puținătatea seniorială a gesturilor și a opiniilor, prin bun-gust, prin discreție și eleganță neafișată, în imaginea canonică a aristocratului învăluit cu melancolii crepusculare. Aristocrația lor se dovedește a fi mai curînd un lustru de castă dobîndit prin exercițiul trufiei. Sub el se ascund instinctele vulgare, colcăie pofte devoratoare. Barbaria lor funciară, furiile grobiene ies la suprafață în împrejurările în care le sînt periclitate
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]
-
Emil Brumaru Copilandrei Simona Popescu Închisă într-un crin mi-e viața, Mîinile-mi tremură-n parfum, Luminile îmi taie fața. Vai, nu mai știu nici cînd, nici cum M-a prins în ghearele lui calde Un fluture crepuscular. Alături mie, copilandre Torc mierea lumii din mărar, Funii sfințite leagă timpul De păpădii, roua-i țigaie. îngeri gigantici țin, cu schimbul, deasupra-mi jerba de văpaie!
Mierea lumii by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15643_a_16968]
-
care în imperiul ticăloșiei gravitează doar ironia pustiurilor disperse - iată-i pe jugănarii codului nostru genetic cu degetele retroversibile răscolind prin sexul materiei și în ficații pentru care doar moartea e haruspiciu... Mi-e o sila galactica de acești demoni crepusculari ai ultracontemporaneitătii noastre făloase de băcanii inteligenței cuantificate de păduchii lor virtuali pe testele implantate de rănile lor ce nu sîngerează de coitul lor chimic în eprubeta de lăcomia cu hlamida peripatetica... Mi-e rău mi-e frig mi-e
Poezii by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/16449_a_17774]
-
la limita credibilului, povestirile alunecă în fantastic. Ștefan Bănulescu s-a apărat de calificarea prozei sale ca fantastică și evazionistă (poate mai mult formal, sub presiunea exigenței oficiale de realism). A pretins că nuvelele și romanul (statornicite în același univers crepuscular) descriu o lume reală, resuscită ,o memorie istorică a societății românești". De unde vine atunci impresia puternică de irealitate pe care o emană lumea bănulesciană? Mai întâi, din elaborarea savantă a povestirii, care transmite o plăcere a artificiului artistic, nu sentimentul
Crepusculul bizantin by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10986_a_12311]
-
de ajuns pentru a răspândi temerea, ezitarea și posibila alunecare în fantastic. Scriitorul ne introduce abil într-un univers ce poate fi deopotrivă real și ireal. Evocarea produce același efect straniu ca la Sadoveanu în Hanu Ancuței. Martorii unei lumi crepusculare ne transmit ultimele ei semnale. O civilizație apusă sau un amestec de civilizații, cu reziduuri bizantine, sunt salvate în povestiri. Iar povestitorii - în principal: Milionarul și Generalul Marosin - creează impresia că vin din altă lume, acoperită sub un efect de
Crepusculul bizantin by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10986_a_12311]
-
corespondență purtată între anii 1981-1991. Cartea editată în țară este fascinantă și așa, cenzurată. Inconfundabilul limbaj cioranian este cvasi poeticașa cum îi este și ființa filosofică. Ceva ne amintește de celălalt mare geniu român, Mircea Eliade și a sa iubire crepusculară, un inefabil coborâtor întru înălțare în dimensiunea metafizicii nocturne... Consider că Cioran scrie epistolele către Thoma sub terifianta înflăcărare a omului ce nu resimte nicicum vârsta - durata întrupată, devreme ce numind-o zeița “fericirii dar și a nenorocirii” sale, vorbește
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
trist/ de unde auzi tîmpla locomotivei cu aburi/ ducîndu-se în lună/ și încuibarea oului în falduri de spumă și lut/ se revarsă zorile cu furcile caudine peste copilul/ uitat într-un sărut/ peste agonia arabescurilor pe marmuri încinse// durerea clatină pînzele crepusculare/ lumina moare arzînd/ fierbe în cenușă/ sîmburii de jar se scutură din fructul mineral// lănci vechi în blazon înnegresc lătratul ogarilor/ departe-n păduri/ la vînătoarea fazanilor de celofan/ am găsit imaginația jupuită în iarbă" (Tablou de vînătoare). Imaginația ultrabogată
între formal și informal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10806_a_12131]
-
asemenea scop; Horia Bernea a expus zeci de lucrări în care grădina, lumea vegetală în general, și interioarele monumentale sînt forme de experimentare a picturii totale, Horea Paștina s-a aplecat și el asupra grădinii în varianta ei lirică și crepusculară, iar Florin Niculiu, în ultimii săi ani, a pictat obsesiv, cu o voluptate insațiabilă, aproape de trăirea panteistă, arhitectura sălbatică a propriei sale grădini. Și lista ar putea continua și cu alte nume importante din pictura noastră de astăzi. însă, dintr-
Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10891_a_12216]
-
era foarte obosită, dar se temea să mi-o spună, de frică să n-o părăsesc, sau din dorința de a-mi fi alături În toată absurditatea aceasta. Ne continuarăm drumul, călăuziți de strălucirea mată a traverselor și a luminii crepusculare ce tivea depărtatul orizont nocturn. La Început am continuat să ne deplasăm cu aceeași ardoare. Câteva ceasuri mai târziu aveam să ajungem. Era imposibil ca odată cu trecerea timpului să nu se ivească zorile. Trebuia să nu ne lăsăm Înfrânți și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
Forța acestuia se vede și din diferitele nivele de lectură pe care opera sa le prezintă; dacă, printr-un unghi îngust de percepție, le ratăm, vina ne aparține în exclusivitate... Un prim merit al cărții lui Ion Vlad, Romanul universurilor crepusculare, este acela că tranșează aproape didactic falsa problemă a romanului reflexiv, construit și înțeles într-o altă paradigmă decât aceea a realismului obiectiv. Thomas Mann, Musil, Broch, Gombrowicz, Günter Grass, Malaparte, Böll și Céline (cazurile literare urmărite de profesorul clujean
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
realitate bolnavă, în dezagregare, în care orice este posibil și nimic nu mai e interzis, o Kakanie înăbușită în propria formalizare și exalând o duhoare pestilențială. Istoria din prima jumătate a secolului trecut apare, ea, ca protagonist al acestei literaturi crepusculare, profund impregnată de maladiile sociale și de un rău metafizic. Cum excelent sintetizează Milan Kundera (el însuși autor de romane și nuvele stratificate, cu mai multe chei de interpretare), dacă monștrii interiori au fost"privilegiul" unor prozatori ca Proust și
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
câștigă în exactitate și finețe. Ion Vlad este un critic și un istoric literar tobă de carte, pentru care stabilirea de filiații și realizarea unor conexiuni au devenit operațiuni curente, aproape niște reflexe de cercetător. Incursiunile sale în universurile artistice crepusculare ale acestor excepționali prozatori moderni oferă un real profit intelectual celui care i-a citit pe cont propriu și care îi va înțelege, de acum încolo, mai bine. Câteodată, e drept, observațiile critice ale autorului se apropie periculos de ceea ce
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
numeroase: ideologice, filosofice, sociale etc.", arată Ion Vlad, redescoperind roata evoluției romanului de la primele opere de gen și până astăzi. Mai... problematic, însă, decât asemenea fragmente oarecum inutile în economia cărții este felul în care autorul își scrie Romanul universurilor crepusculare. Scriitura sa este descărnată de imagini și lipsită de orice dinamism narativ. Observațiile, atât de pertinente, sunt devitalizate stilistic, dând de multe ori impresia de conspect universitar. Cele mai expresive fraze le găsim, fără excepție, în ceea ce Ion Vlad citează
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
fi putut lipsi într-un atare context pasional? - confruntarea directă cu epoca. Interesant este că Leo Butnaru, autor cultivat, atent foarte la conexiunile livrești ale prestației d-sale, n-o vede prin prisma curentă a unei uzuri, a unei saturații crepusculare, ci ca o etapă primitivă. Ca o reîntoarcere la o barbarie a cavernelor: „e ca un pitecantrop noaptea/ mînînd dinozaurii cu ochi mici spre prăpastia vidului și subconștientului/ tîrîșul viperelor - strune biologice necîntătoare încă - / tristă pre-lume fără cîntec” (Epocă). Ceea ce
Poezia lui Leo Butnaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3096_a_4421]
-
rădăcini în temerile fetiței captive într-o familie anapoda, lipsită de șansa refugiilor. Familia șvabă face baie în aceeași apă (Baia șvăbească), e sursă de legende adultere și incesturi acceptate tacit (Familia mea, Pere putrede). Moartea e anunțată de chipurile crepusculare, de uitare și indiferență (Cărarea germană și mustața germană), iar războiul, nu doar pentru tatăl-castrator, reprezintă „școala vieții” (Domnul Wultschmann). „Indiferent despre ce este vorba, despre eșec este vorba”, conchide naratoarea în Parc întunecat, „și dacă oamenii nu ripostează, oare
Herta Müller. Înaintea poieticii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3840_a_5165]
-
teme" posibile (claustrarea fecioarelor blonde și palide în spațiul monastic sau în castele, peisaje mirifice din Sud, interioare de lux aristocratic, unde muzica joacă un rol tutelar etc.), însă aparentele „teme" schițează doar un décor fantastic, desprins din lumea simbolismului crepuscular; sensul ultim al poeziei se găsește în altă parte. In mijlocul mînăstirilor, al castelelor sudice și al grădinilor luxuriante, poetul se autocontemplă drept un soi de prinț, în cele mai narcisiste posturi posibile: „Un vis de-amurg de vară în cadrul
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
Grigurcu (Ilustrate din amarul târg e un ghid important într-o geografie literară), Nicolae Prelipceanu ( La pierderea speranței splendid volum despre stingere, aduce un ton nou în scrisul lui Nicolae Prelipceanu) Liviu Ioan Stoiciu (Substanțe interzise), Eugen Dorcescu (cu stihuri crepusculare), Ioan Petraș, ritualizând hierofanii. Între tineri, Alexander Stoicovici, Anca Mizumschi, Daniel Silvian Petre, Marius Aldea, Ana Pușcașu ar putea fi bune repere ale anului. Primul mai realizează antologii, traduce, publică segmente dintr-un roman. Dacă Ioana Pârvulescu își continuă curajoasă
Ce rămâne? by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4029_a_5354]
-
păgâne prin amoralitate și găunoșenie, ridicați însă în slăvi de felurite jurii și grupuri de comando prin reviste, târguri (chiar și internaționale) sau studiouri tv. Ca un Spinoza retras să-și poliseze lentilele, sau ca un Horațiu stoic și chiar crepuscular, Ion Horea ne avertizează prin "Balada celora ce nu mai sunt" să stăm o leacă și să cugetăm înainte de a ne decreta nemuritori încă din timpul vieții: "Dar unde-s Radu Stanca,/ Enescu, Eta, Nego/ și Dominic și Regman,/ și
Iconografie transilvană by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/10490_a_11815]